Evaluarea sugarului de o lună

Evaluarea sugarului de o lună
De la o săptămână la alta, bebelușul devine mai atent și mai activ. Încet-încet, se transformă din spectator pasiv în spectator activ, încercând, deocamdată prin mișcări nesigure și stângace, să ia parte la spectacolul universului extrauterin.

Dacă până acum ați avut impresia că sugarul nu știe decât să mănânce, să doarmă, să plângă și să murdărească scutece, odată cu împlinirea primei luni de viață, veți observa că bebelușul realizează pași importanți în dezvoltarea sa fizică, dar și social-emoțională, cognitivă și de limbaj.

Gradual, începe să-și miște mânuțele și piciorușele, devine interesat de propriile degețele – care vor deveni în scurt timp principalul obiect de studiu – și, desigur, manifestă din ce în ce mai multă curiozitate față de persoana mamei și de misterul care o înconjoară. (1)

Dezvoltarea socială și emoțională

    Deși încă nu se pricepe foarte bine la a o arăta, sugarul de o lună a dezvoltat deja o legătură afectivă foarte strânsă cu mama sa. Prezența sa îl liniștește, atingerile sale îl calmează, vocea ei îi transmite o stare plăcută de liniște.

    Pe parcursul acestei etape, micuțul trebuie să prezinte în devoltarea sa socială și emoțională următoarele caracteristici:
  • preferă chipul uman în detrimentul oricăror altor obiecte, ființe;
  • începe să recunoscă vocea părinților, distingând-o de alte sunete;
  • prezintă primele semne de sociabilitate – încearcă să zâmbească, să imite actul vorbirii prin mișcări ale guriței și să-și privească interlocutorul în ochi. (2), (3)

Dezvoltarea limbajului

Chiar dacă nu înțelege sensul cuvintelor, după săptămâna a patra de viață, sugarul începe să manifeste interes față de comunicare. Așadar, este recomandat să vă învitați micuțul la dialog oricând se ivește ocazia, vorbindu-i calm și cald. Ca răspuns, veți primi fie o privire curioasă, fie o demonstrație de plâns. Nu vă îngrijorați! În prima lună de viață, plânsul este unicul mod de exprimare al bebelușului și, deși uneori vrea să comunice o informație – îi este foame, este obosit sau îl supără ceva – de multe ori plânge fără a avea un motiv anume. (2)

De asemenea, din punct de vedere al limbajului, sugarul de o lună ar trebui să prezinte următoarere trăsături:
  • reacționează la stimulii auditivi;
  • prezintă interes față de vocile feminine și sunetele mai înalte, în general;
  • începe să gângurească și poate emite o vocală: „a” sau „o”. (2), (4)

Dezvoltarea fizică și motorie

Sugarul de o lună înregistrează cele dintâi progrese în câștigarea independenței din punct de vedere fizic. Este perioada în care începe să experimenteze mișcările voluntare ale mânuțelor, chiar dacă deocamdată depune eforturi semnificative pentru a atinge acest prim obiectiv. De cele mai multe ori, la această vârstă, mișcările membrelor sunt dictate de reflexe primitive, ca răspuns la diverși stimuli exteriori.

În continuare, puteți urmări alte aspecte importante ale dezvoltării fizice și motorii la sugarul de o lună:
  • își poate alinia mânuțele în dreptul privirii, pentru a le „investiga” cu atenție;
  • atunci când este așezat pe burtică, își poate controla mișcările capului, făcând întoarceri ușoare dintr-o parte în alta;
  • sprijinit în poziția șezut, își scapă capul pe spate, dacă nu este ajutat să și-l susțină;
  • își ține degețelele strânse în pumni;
  • își poate focaliza privirea asupra obiectelor aflate la distanțe de 20-30,5 cm;
  • prezintă ocazional dificultăți în a-și controla mișcările oculare, încrucișând ochii;
  • preferă contrastele cromatice puternice: alb-negru;
  • simțul auzului este pe deplin dezvoltat, reacționând la stimulii auditivi;
  • preferă mirosurilor dulci în detrimentul celor amărui sau acide;
  • recunoaște aroma laptelui matern, găsind singur sânul;
  • are nevoie să fie hrănit de 8-12 ori pe zi, dacă este alăptat natural, și de 6-8 ori pe zi, dacă este alimentat pe bază de formule de lapte;
  • prezintă mai puține scaune pe zi, comparativ cu perioada primelor 4 săptămâni de viață;
  • doarme 15-16 ore pe zi. (1), (7)

În ceea ce privește aspectul său general, lungimea corpului la sugarul de o lună este, în medie, de 53,7-54,7 cm. Cântărește între 4,3-4,5 kg, iar circumferința capului măsoară 36,5-37,3 cm. Fetițele înregistrează valori mai mici decât băiețeii, deci nu vă îngrijorați dacă remarcați deosebiri la nivelul greutății și lungimii corporale între copiii de aceeași vârstă, dar de sexe diferite. (5), (6)

Dezvoltarea cognitivă

Dezvoltarea cognitivă a sugarului presupune progresul înregistrat de micuț în a explora mediul înconjurător cu ajutorul gândirii. Bebelușul de o lună prezintă un comportament predominant instinctual, răspunzând stimulilor externi cu ajutorul reflexelor primitive, care devin mai proeminte pe parcursul acestei luni de viață – indiciu al activității cerebrale normale. Ulterior, acestea vor fi înlocuite de reflexe condiționate.

Alte semne ale dezvoltării cognitive la sugarul de patru săptămâni:
  • este sensibil la stimulii mediului înconjurător;
  • devine interesat de obiectele din apropierea sa, urmărindu-le cu privirea;
  • este atent la chipurile umane;
  • începe să se arate plictisit – plânge, este irascibil și agitat. (9), (10)

Cum am grijă de sănătatea sugarului de o lună?

Ritmul de dezvoltare al sugarilor diferă de la un copil la altul. Cu toate acestea, anumite întârzieri în evoluția bebelușului pot ascunde problemele grave de sănătate și este recomandat să vă consultați cu medicul pediatru de fiecare dată când observați neregularități.

Nu ezitați să discutați cu specialistul dumneavoastră, dacă micuțul prezintă următoarele aspecte:
  • nu reacționează la stimulii auditivi;
  • nu își poate mișca deloc capul, atunci când este așezat pe burtică;
  • prezintă diferențe funcționale sau de aspect între jumătatea dreaptă și cea stângă a corpului;
  • refuză alăptarea;
  • își ține mereu membrele încordate strâns pe lângă corp, fără a le mișca;
  • doarme foarte mult și nu se trezește noaptea pentru a se hrăni;
  • nu urmărește cu privirea obiectele aflate în câmpul său vizual;
  • nu clipește la lumină;
  • nu emite niciun sunet;
  • prezintă un tremur persistent la nivelul bărbiei – diferit de cel specific plânsului. (1), (2), (9)

Data actualizare: 27-03-2015 | creare: 02-03-2015 | Vizite: 2009
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Evaluarea sugarului de trei luni
  • Evaluarea sugarului de patru luni
  • Evaluarea sugarului de cinci luni
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK