Exercitii Pilates - sexfitness

©

Autor:

Exercitii Pilates - sexfitness
Un topic destul de frecvent pe buzele tuturor... „Cum sa imbunatasesc viata / performanta sexuala?” poate fi tratat acum si din perspectiva unor exercitii de fitness, nu doar a tipsurilor „glossy” si o trimitere catre fabuloasa KamaSutra.

Reteta sexului de calitate este un interesant mix de ingrediente „fitness” cum ar fi: un abdomen puternic, muchi pelvici tonifiati si puternici, solduri mobile, muschi spinali flexibili, vigilenta sporita asupra propriului corp, concentrare si o oxigenare corespunzatoare a sangelui si muschilor. Si iata am obtinut calea catre o viata sexuala mai buna... ingredientele putand fi procurate prin practicarea cu regularitate a unor exercitii Pilates.

Joseph Pilates, cel care a pus bazele acestei tehnici de revitalizare corporala, a cumulat 6 principii fundamentale pentru o viata sanatoasa si pentru promovarea unei vieti sexuale active, sanatoase, creand exercitii care sa intareasca „nucleul” („Pilates Powerhouse”) organismului pentru armonizarea si cresterea nivelurilor energetice, intensificarea placerii sexuale si a orgasmului.

1. Concentrarea – cu cat esti mai vigilent si cu cat mintea este concentratata mai mult asupra corpului, cu atat conexiunea stabilita cu corpul este mai profunda.
2. Centrarea – concentrarea energiei si exercitiilor pe muschii abdominali centrali („Pilates Powerhouse”) conduce catre o mai buna coordonare si armonizare a muschilor si functiilor acestora pentru o dezvoltate cat mai eficienta.
3. Controlul- cu pasi mici dar siguri veti invinge; controlul, in detrimentul intensitatii si repetitiei reprezinta cheia efectuarii corecte a execitiilor.
4. Respiratia – controlul respiratiei cu ajutorul expiratiilor adanci care sa forteze aerul sa iasa din plamani, astfel incat oxigenul nou intrat sa revitalizeze fiecare celula musculara- activarea tuturor muschilor in acest fel sustine concentrarea.
5. Precizia – conduce catre perfectiune.
6. Fluiditatea- fiecare miscare Pilates trebuie sa fie usoara, gratioasa, sa aiba fluiditatea specifica dansatorilor si gimnastilor.

Studiile au aratat ca un aspect important al vietii sexuale aproape perfecte este un corp sanatos, aflat intr-o forma fizica buna.
Sistemul de exercitii Pilates lucreaza /sculpteaza corpul, mentinandu-l la un nivel optim de tonifiere, flexibilitate si rezistenta fizica. Exercitiile Pilates pot constitui si un excelent exercitiu cardiovascular cu ajutorul caruia vasele de sange sunt curatate, inima devine mai rezistenta, iar adipocitele de pe coapse si solduri pot fi eliminate.
Exercitiile Pilates reprezinta o metoda eficienta atat pentru femei cat si pentru barbati de a-si imbunatati performantele in dormitor si sa obtina mai multa placere si de o intensitate mai ridicata. Atunci cand Joseph Pilates a creat aceste exercitii acum cateva decenii, scopul lor era sa imbunatateasca toate aspectele vietii – inclusiv sanatatea sexuala.

Ce reprezinta exercitiile Pilates?

exercitii pilatesExercitiile Pilates au fost dezvoltate de catre Joseph Pilates in anii 1940, prizonier fiind intr-un centru de detentie din Primul Razboi Mondial, folosind diverse miscari si exercitii de yoga pentru reabilitarea fizica a soldatilor celui de-al Doilea Razboi Mondial. Apoi exercitiile au fost modificate pentru a reabilita dansatori ce au suferit accidente, si astfel au luat nastere exercitiile Pilates moderne.
Aceasta metodologie de reabilitare fizica a fost numita initial de catre inventatorul sau, „Contrology” (arta controlului) , deoarece avea la baza conceptul unui control absolut al individului asupra corpului si mintii, controland astfel toate aspectele vietii sale. Principiile ce stau la baza acestei metodologii sunt atribute ideale aduse celor mai bune tehnici de practicare a sexului.
Pentru o intelegere mai buna a modalitatii de actiune a exercitiilor asupra trupului si sufletului iata care sunt principalele tipuri de exercitii Pilates si rolul lor in dezvoltarea individului practicant:
>Winsor Pilates – creat pentru a sculpta si tonifia corpul, contribuie la scaderea in greutate a practicantului prin exercitii de intensitate medie-joasa dar mari consumatoare de calorii.
>Stott Pilates – reprezinta echivalentul canadian al exercitiilor Winsor Pilates, este o varianta contemporana a sistemului dar care are la baza principiile si tehnicile originale de abordare, elaborate de Joseph Pilates.
>Zone Pilates -exercitii specifice, concentrate pe trei zone specifice ale corpului: brate si umeri, abdomen si coapse si fese.

Yoga sau Pilates pentru imbunatatirea vietii sexuale?

Dupa cum am aflat, exercitiile Pilates au avut drept punct de initiere practicile si miscarile de Yoga. Si atunci cum distingem cele doua metode si cum anume contribuie fiecare la imbunatatirea calitatii vietii in general si al vietii sexuale in special?

Atat Yoga cat si Pilates ofera foarte multe beneficii in ceea ce priveste imbunatatirea vietii sexuale. Yoga are capacitatea de a elibera organismul de orice fel de stres, astfel incat sunteti mult mai relaxati in timpul actului sexual. Yoga se concetreaza mai mult pe relaxarea spirituala, in timp ce Pilates acorda o atentie sporita relaxarii si tonifierii musculare (fitness). Intarind musculatura ce participa activ in timpul actului sexual, creste categoric si rezistenta corpului, iar senzatiile resimtite sunt mai puternice, acutizate.
Yoga va poate ajuta sa va amplificati campul de miscare, starea de bine a organismului, in timp ce Pilates ofera tarie nucleului corporal si revitalizeaza celulele si corpul de la interior catre exterior, contribuind la dezvoltarea armonioasa si senzuala a formelor corporale.
In timp ce Pilates reprezinta un exercitiu perfect de control al posturii corporale, yoga isi dovedeste eficienta in controlul respiratiei.
Fiecare dintre atuurile celor doua tehnici reprezinta elemente care educate si coordonate intr-o maniera corecta, armonioasa va pot amplifica trairile spirituale, mentale si sexuale.

Exercitiile Pilates va pot invata cum sa beneficiati de sex la nivel inalt

Un planseu pelvic puternic (orgasme mai bune, mai puternice), flexibilitate (diversitatea pozitiilor sexuale) si un abdomen tonifiat (rezistenta fizica la oboseala) echivaleaza cu un sex de calitate si momente fierbinti in dormitor.

1. O platforma pelvina mai puternica inseamna orgasme mai puternice.
Muschiul pubo-coccigian (muschiul PC- care controleaza fluxul urinar si sutine ca o plasa organele abdomino -pelvine) numit si muschiul dragostei, are un rol foarte important in timpul actului sexual prin controlul contractiilor si relaxarii musculare. Un pelvis ferm, un vagin/ penis tonifiat va oferi partenerilor vostri sexuali momente de neuitat. Exercitiile Kegel sunt responsabile pentru antrenarea muschilor organelor sexuale.

2. Muschi abdominali mai puternici ajuta la o sustinere mai ferma in timpul sexului.
Un nucleu corporal puternic, rezistent, inseamna miscari mai puternice, un ritm sustinut o perioada mai lunga de timp. Veti capata controlul deplin asupra muschilor trunchiului si ai mijlocului (extrem de solicitati in timpul actului sexual pentru a controla ritmul sexual). Miscarile ondulatorii perfecte ale dansatorilor profesionisti necesita un abdomen rezistent si ani de practica. Pilates va poate oferi acest tip de control muscular fara a depune un efort colosal: precizie, calitatea executarii si practicarea regulata a exercitiilor reprezinta reteta succesului Pilates.

3. Ce ziceti de dezvoltarea flexibilitatii?
O conditie necesara pentru a adopta diversitatea in ceea ce priveste pozitiile sexuale, dar si o penetrare mai buna, usurinta in adoptarea unor pozitii noi fara a intrerupe actul sexual si fara a crea disconfort siesi sau partenerului. Exercitiile Pilates cresc gradul de flexibilitate corporala, dar si capacitatea de miscare si coordonare a articulatiilor. Soldurile usoare, flexibile va ofera o usurinta mai mare in miscare, fluiditate in miscari si un sentiment de autonomie corporala.

4. Oxigenarea celulelor activeaza muschii si ofera continuitate ritmului sexual.
Exercitiile Pilates presupun o respiratie adanca, cu timpi controlati (expiratie la momentul dificil al exercitiului si inspiratie la momentul de relaxare al exercitiului).
Respiratia sustinuta oxigeneaza foarte bine celulele sangvine si trimite oxigenul catre muschi intr-un ritm mai rapid. Cresterea fluxului sangvin determina cresterea sensibilitatii organelor sexuale, iar barbatii pot beneficia de erectii mai puternice, o perioada mai mare de timp.

5. Un corp in forma, mai puternic si sanatos ofera o mai buna rezistenta fizica, la oboseala si un sentiment general de bine, de vitalitate.
Sexul reprezinta mai mult o stare mentala decat una fizica. Concentrarea mentala, relaxarea psihica amplifica trairile emotionale. Puterea de concetrare dar si de relaxare utilizata in exercitiile Pilates pot fi folosite eficient si in „antrenamentul” sexual.
De multe ori stresul si obosela fizica si psihica reprezinta factori ce scad apetitul sexual. Studii stiintifice au demonstrat ca femeile sedentare manifesta mai putin entuziasm pentru sex decat cele care sunt active (patrunse de vitalitate). Este normal ca atunci cand te simti obosit sa nu mai detii energie si pentru sex (mare consumator de energie - 300 calorii/ora). Odihna, somnul de noapte, relaxarea si exercitiile de dimineata pot fi solutia pentru tine, pentru cresterea apetitului sexual si performante sexuale ridicate.
La fel ca si exercitiile cardiovasculare (alergat, aerobic) si exercitiile Pilates va lasa un sentiment nemaipomenit de buna dispozitie, veselie.
Sexul nu reprezinta doar o actiune fizica, ci si una chimica. Endorfinele (neuro- chimicale) capata o stare dinamica avansata in urma unui exercitiu fizic. Va ajuta sa va capatati o stare de impacare si concentrare. Atat starea psihica cat si exercitiul fizic (tarie, flexibilitate) sunt in stransa legatura cu intensitatea orgasmelor.
De asemenea exercitiul fizic va ofera mai multa incredere in ceea ce priveste corpul dvs, prin cresterea gradului de concentrare asupra capacitatii sale fizice si aspectului sau tonifiat. Pentru o femeie, insusi sentimentul ca arata bine, sexy poate fi un adevarat afrodisiac, care sa sporeasca pe loc libidoul.
Formati-va rezistenta la oboseala si educati-va puterea de care dispuneti pentru a sustine ritmul sexual al partenerului sau a prelua controlul „deasupra” situatiei.

Exercitiile Pilates sunt doar pentru femei? NU.

Doresc barbatii mai multa flexibilitate, echilibru corporal, mai multa energie, oase mai puternice, cat mai putina grasime corporala sau orgasme mai puternice? Sigura ca doresc toate acestea, iar exercitiile Pilates ii pot ajuta sa obtina toate acestea. Nu trebuie sa pierdeti din vedere ca exercitiile Pilates au fost create de un barbat pentru barbati (soldati, sportivi, atleti, dansatori, etc.).

Exercitiile Pilates si exercitiile Kegel

Misterul din spatele celui mai bun orgasm a fost dezvaluit o data cu aparitia exercitiilor Kegel, create initial pentru reabilitarea platformei pelvine pentru femeile care au nascut, care apoi si-a dovedit eficienta implicarii si in viata sexuala atat pentru femei cat si pentru barbati. Insa exercitiile Kegel reprezinta contractii izolate ale muschiului PC, limitand intr-o oarecare masura gradul de actiune; insa cu toate astea indivizii beneficiaza de sensibilitatea crescuta a organelor sexuale, forta, rezistenta si controlul muschilor sexuali, controlul asupra orgasmului.
In timpul executarii exercitiilor Pilates foarte rar sunt izolati anumiti muschi. Chiar si exercitiile aparent simple, efectuate in mod eficace foloseste intrega musculatura corporala. Din acest punct de vedere exercitiile Pilates functioneaza mai bine deoarece acestea se bazeaza pe miscarile si functiile efective ale organismului in viata de zi cu zi.
Pentru ca platforma pelvica sa atinga punctul optim de flexibilitate si rezistenta muchii trebuie sa fie exersati in „miscare”. Pentru a imbunatati calitatea actului sexual nu este suficient sa stiti cum sa contractati planseul pelvisului si muschiul PC in pozitia sezut concetrandu-va la nimic altceva.

Exercitiile Pilates – pentru intarirea relatiei de cuplu

„A couple that plays together, stays together
.”
Exercitiile Pilates pot fi o ocazie buna de a va intari relatia atat prin imbunatatirea vietii sexuale, cat si prin practicarea exercitiilor impreuna (astfel acestea devin mai amuzante si petreceti si ceva mai mult timp impreuna concentrati pe o activitate comuna, utila pentru amandoi). Acest antrenament poate sa ofere o constientizare mai profunda a corpului partenerului si cresterea nivelului de endorfine – hormonii fericirii ce creaza euforie si apetit, elibereaza hormonii sexuali.

Care sunt dezavantajele exercitiilor Pilates?

>>Practicate in mod individual (fara alte tratamente adjuvante) exercitiile Pilates nu reprezinta o modalitate de a slabi. Sunt necesare cel putin 3 exercitii cardiovasculare/ saptamana alaturi de 2-3 ore de exercitii Pilates si o dieta sanatoasa si echilibrata pentru a scapa de kilogramele in plus.
DAR veti capata o postura corporala mai buna care sa evidentieze lungimea si alinierea perfecta a elementelor corporale.
Exercitiile Pilates au capacitatea de a intinde muschii, contribuind la dezvoltarea fibrelor musculare cu un potential foarte mare de consumare a caloriilor.
Mai mult decat atat, o postura corecta atribuie un alt aspect corpului, mai slab, mai inalt, mai armonios. Pilates are capacitatea de a crea acest aspect prin evidentierea lungimii si unei bune alinieri corporale.
De asemenea exercitiile Pilates promoveaza o respiratie profunda- respiratie ce este esentiala pentru arderea caloriilor, consumul de energie si regenerarea tisulara.
>> Unele persoane gasesc aceste exercitii plictistoare. Insa executate corespunzator au rezultate mult mai bune decat alte exercitii mai intense, efectuate intr-o sala in care agitatia si galagia isi spun cuvantul. Daca doriti sa dati o nota mai “ picanta” exercitiilor practicati-le impreuna cu partenerul dvs.

Exista anumite aspecte ale exercitiilor Pilates in privinta carora trebuie sa fiu precaut?

De fapt exercitiile Pilates au fost inventate pentru a reabilita oameni vatamati fizic, cu o musculatura slabita sau cu o postura corporala deficitara pentru ca aceste exercitii incurajeaza intarirea zonelor cu probleme intr-un mod destul de relaxat, fara producerea unui impact. Este recomndat insa ca inainte de a incepe practicarea exercitiilor in scopuri terapeutice sa consultati un medic fizioterapeut. Chiar si femeile insarcinate (daca anumite restrictii medicale nu sunt impuse) pot practica cu succes aceste exercitii ce contribuie la eliberarea psihica si fizica de stres si usurarea perioadei de sarcina, travaliu si nastere.

Cea mai buna metoda de a invata aceste exercitii este de a privi un instructor. Adoptand o pozitie incorecta in timpul practicarii exercitiilor poate conduce la o incordare musculara severa.

Cand pot fi observate rezultatele practicarii exercitiilor Pilates ?

„In 10 sesiuni vei simti diferenta, in 20 vei vedea diferenta, iar in 30 de sesiuni vei capata un nou corp.” (Joseph Pilates).
Specificul tehnicii Pilates este ca nu foloseste energie excesiva sau tensiune in executarea exercitiilor. In timpul oricarui exercitiu Pialtes asigurati-va ca umerii dvs, gatul, sira spinarii si picioarele sunt relaxate si nimic nu sta in calea miscarii si fluiditatii acesteia.

Data actualizare: 31-07-2014 | creare: 15-02-2010 | Vizite: 14175
Bibliografie
Cum sa practicati mai bine sexul cu ajutorul exercitiilor Pilates - link: https://www.everything-about-pilates.com/how-to-have-better-sex.html

Exercitii Pilates pentru imbunatatirea vietii sexuale - link: https://www.ehow.com/how_2082963_have-better-sex-using-pilates.html

Sex mai incitant cu ajutorul exercitiilor Pilates - link: https://www.innerrewards.com/topics/pilates/articles/ir-have-better-sex-with-pilates-585

Pilates for better sex - link: https://www.shedoesthecity.com/pilates_for_better_sex

Principiile exercitiilor Pilates - link: https://www.mindbodygreen.com/0-129/Pilates-Principles.html

Secretul” murdar “ al exercitiilor Pilates - link: https://www.huffingtonpost.com/corrie-mccrae/pilates-dirty-little-secr_b_425969.html

Beneficiile exercitiilor Pilates - link: https://www.webmd.com/fitness-exercise/features/the-benefits-of-pilates

Pilates- obinerea unui “centru” corporal sexy - link: https://all4women.co.za/relationships/garden-of-eden/pilates-and-sex.html

O respiratie mai buna, o postura mai buna, o viata sexuala mai buna - link: https://zeena.freedomblogging.com/2008/03/19/breathe-better-stand-taller-and-have-better-sex/152/

Pilates pentru imbunatatirea vietii sexuale - link: https://www.couplescompany.com/Advice/Health/Sexuality/DblLegStrch.htm

Pilates pentru o postura corporala mai buna si multe altele - link: https://escapetoshape.com/blog/?p=143&cpage=1

Cele mai utile exercitii Pilates pentru a “ revitalizarea” vietii sexuale - link: https://health.ninemsn.com.au/fitness/exercise/1011020/top-seven-pilates-moves

Exercitii Pilates care combat durerea de spate - link: https://pilates.about.com/od/pilatesroutines/ss/Pilates-Back-Exercises.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: