Farmaceutica Remedia a înregistrat un profit net în creştere cu 169%, în primul semestru

Data publicarii: 10-08-2016

Farmaceutica Remedia a înregistrat un profit net de 177.294 lei, în creştere cu 169,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, conform rezultatelor neauditate publicate pe site-ul companiei.

"Consiliul de Administraţie al Societăţii Comerciale Farmaceutica Remedia informează publicul că, urmare a unor impuneri legislative, aproximativ 60% din activitate a fost transferată pe societatea Farmaceutica Remedia Distribution&Logistics (pe parcursul anului 2015), iar prezentarea informaţiilor neconsolidate nu ar asigura informarea corectă şi compatibilitatea cu situaţiile financiare la 30.06.2015", se arată într-un comunicat al companiei.

Această societate a preluat treptat (până la sfârşitul anului 2015) operaţiunile engros de la Farmaceutica Remedia, aceasta din urmă rămânând cu activităţile de distribuţie endetail (lanţul de 100 farmacii).

Potrivit documentului, veniturile din vânzările nete de mărfuri de peste 106,3 milioane lei s-au redus cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, urmare a reducerii preţului medicamentelor începând cu 1.07.2015 şi a modificării politicii contabile de recunoaştere a discount-urilor cedate.

De asemenea, cheltuielile totale s-au diminuat cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 la peste 108 milioane lei, ca urmare a politicii de control strict a costurilor.

"Principalele riscuri care pot influenţa desfăşurarea activităţii societăţii în bune condiţii sunt riscul de neîncasare a creanţelor, riscul valutar şi impredictibilitatea legislativă. Referitor la riscul de neîncasare a creanţelor, asistăm la o majorare a acestuia. Reducerea termenului de plată de către Casele de Sănătate de la peste 300 zile la aproximativ 100 zile, a scos la iveală problemele de management al cash-flowului în cazul farmaciilor şi micilor lanţuri independente. În aceste condiţii considerăm că o parte dintre cei peste 2.000 de clienţi farmacii vor avea dificultăţi în plata către Farmaceutica Remedia a sumelor datorate. Apreciem că aceste dificultăţi s-au amplificat în contextul reducerii preţului la medicamente operat cu începere de la 1.07.2015', se arată în raportul semestrial.
Sursa: Agerpres, 10-08-2016, Vizualizari 332
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK