Febra hemoragică Lassa a provocat 72 de decese în Nigeria în doar două luni (OMS)

Data publicării: 01-03-2018

Febra hemoragică Lassa a provocat 72 de decese de la debutul acestui an în 18 state din Nigeria, a informat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.

Citând datele de la Centrul naţional pentru controlul epidemiilor, OMS a remarcat într-un comunicat că ''numărul cazurilor confirmate în decursul acestor două luni îl depăşeşte deja pe cel al cazurilor confirmate pe parcursul întregului an 2017. OMS a stabilit că numărul cazurilor de la începutul anului 2018 este de 317, iar locaţia principală în care acestea s-au produs este în principal statul Edo situat în sudul Nigeriei.

OMS descrie febra Lassa drept o infecţie virală aparţinând aceleiaşi familii de virusuri ca şi tipurile de febră hemoragică Marburg şi Ebola. Acesta îşi trage numele de la o localitate din nordul Nigeriei unde a fost identificată pentru prima dată, în 1969.

Manifestându-se frecvent sub formă endemică în Nigeria, Guineea, Liberia şi Sierra Leone, febra Lassa este asimptomatică în 80% dintre cazuri, însă în alte situaţii poate provoca leziuni grave, hemoragice sau neurologice.

Transmiterea acestei boli se face prin excreţiile provenite de la rozătoare sau prin contactul direct cu sângele, urina, fecalele sau alte fluide corporale ale unei persoane infectate.

''Capacitatea noastră de a detecta rapid infecţiile în comunităţi şi de a le direcţiona către structuri specializate creşte şansele de supravieţuire pentru pacienţi'', precizează OMS în comunicat.
Sursa: Agerpres, 01-03-2018, Vizualizari 293
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.