Florentina Ioniţă Radu(Spitalul Militar): Se pot face servicii medicale la cerere

Data publicării: 22-02-2018

Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" Florentina Ioniţă Radu a afirmat miercuri că unitatea medicală poate oferi servicii medicale la cerere.

"Se pot face servicii medicale la cerere. Avem dreptul, conform aprobării domnului ministru şi conform aprobării Casei Naţionale, se pot face şi la cerere. Noi o să facem astfel încât investigaţia PET-CT să fie exact la preţul decontat de către CNAS, adică mult mai ieftin decât la privat", a afirmat medicul cu prilejul inaugurării primului centrul integrat de medicină nucleară din România.

Referindu-se la Centrul de Stroke, Florentina Ioniţă Radu a spus că acesta ar putea fi finalizat cel târziu în luna iunie.

"Centrul de stroke - avem două componente: componenta de imagistică - respectiv un angiograf dedicat care este în fază finală de achiziţie. Vreau să vă spun că au fost contestaţii. De trei luni biroul nostru se străduieşte să facă faţă contestaţiilor, dar aceasta este Legea achiziţiilor din România şi trăim cu ea. Partea de neurologie, deci partea de instruirea medicilor este pe final, în sensul în care toţi medicii din secţia de neurologie au făcut cursuri speciale dedicate pentru stroke. Noi sperăm ca poate în luna iunie cel târziu să putem demara cu acest proiect - proiectul de stroke", a susţinut comandantul spitalului.

Centrul integrat de medicină nucleară în depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice, la care vor avea acces toţi pacienţii asiguraţi, a fost inaugurat, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila', în prezenţa ministrului Apărării, Mihai Fifor.
Sursa: Agerpres, 22-02-2018, Vizualizari 171
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.