Fonduri pentru construirea unui nou spital de urgente la Ploiesti
Data publicării: 15-10-2007
Consilierii au votat in sedinta de luni un proiect de asociere cu comuna Blejoi, pentru a putea fi derulate investitiile de infrastructura.
Spitalul va fi finantat cu fonduri provenind de la Guvern. Consiliul Local Ploiesti contribuie cu cele 3,7 hectare de teren pe care va fi ridicata cladirea iar Consiliul Judetean va finanta, la randul sau, celelalte lucrari de modernizari de drumuri si retele de utilitati.
Anul acesta, CJ Prahova va aloca 200.000 de lei proiectarii acestor lucrari iar realizarea investitiei va fi demarata anul viitor.
"Consiliul Judetean Prahova va asigura finantarea proiectarii si executiei lucrarilor de modernizare a DJ 102, de amenajare a drumului de acces si a retelelor de utilitati pentru noul Spital Judetean de Urgenta, in conformitate cu valorile reiesite din documentatia tehnica”, se precizeaza in expunerea de motive care insoteste proiectul de hotarare a Consiliului Judetean.
Sursa: Rompres,
15-10-2007, Vizualizari 381