2 episoade la interval de 5 ani, fara medicatie, rog sfaturi

Am 26 de ani si va spun povestea mea printr-un mesaj cam lung, dar am simtit nevoia sa descriu totul cu amanuntul. Pentru cine nu are timp/rabdare sa citeasca,
Iata un REZUMAT:
Am avut 2 episoade psihotice, la interval de 5 ani, ambele in conditii de stress, effort intellectual. Primul a fost scurt, 2-3 zile si nu a fost urmat de depresie, al doilea a fost mai lung, peste o saptamana, urmat de depresie severa. Singura medicatie a fost de 10 zile in timpul depresiei celui de-al doilea. IN ambele episoade au existat ganduri negre, fuga de ganduri pe teme religioase, imaginatie bogata. In al doilea, impresia ca vorbele celor din jur au un inteles ascuns, diabolic, capabil sa faca rau, plus o stare generala de confuzie si dezorientare la manevrarea banilor, la adrese, la nume de persoane cunoscute, nu cei mai apropiati. Fara halucinatii vizuale sau auditive. Depresia din al doilea episod a culminat cu ganduri de suicid si de a face rau unor persoane apropiate. Acum a trecut un an si jumatate de la al doilea episod, nu am luat medicamente, ma simt bine dar am niste intrebari, cele de la sfarsitul mesajului.

Pentru cine are rabdare sa citeasca detaliat ce mi s-a intamplat:
- Prima data a fost dupa terminarea liceului si dupa bacalaureat- la 19 ani. Tocmai fusesem in Bucuresti ca sa-mi iau servici, nu ma gandisem sa dau din primul an la facultate. Dar m-am hotarat pe moment ca sa prind un loc intr-un camin. Asa ca m-am pregatit pentru admitere la o facultate tehnica, unde un profesor de acolo-cunostinta de-a mamei- o sfatuise ca nu e greu de intrat. Totusi era vorba de un examen de desen tehnic si am facut si pregatire vreo 3 saptamani, cu sedinte obositoare (in contextul in care era ceva complet nou pentru mine si multe informatii de acumulat in timp scurt) de doua ori pe saptamana si teme acasa. Se prindea ceva de mine, dar destul de greu. In tot acest timp am inceput sa nu mai am un somn bun si nici pofta de mancare. Am dat in cele din urma examenul, l-am ratat, adica am luat la taxa si nu se punea problema din moment ce oricum dadusem doar pt camin. Episodul de care vorbeam s-a intamplat la cateva zile dupa ce m-am intors acasa, ceea ce pare ciudat, pentru ca acasa mancam mai bine si mama se ocupa de mine. Ce-mi amintesc este ca nu ieseam din casa (totul s-a intamplat pe parcursul a 2-3 zile), mama era pe langa mine totusi ma simteam foarte indepartata, ca si cum ea nu era acolo. Am inceput sa scriu niste randuri despre dumnezeu si oameni, mai multe pagini. Le am si acum si nu sunt incoerente, sunt corect scrise si nu au nimic anormal in ele. Mai ales ca eu din fire si sunt destul de credincioasa. Totusi acum mi se pare ca nu e chiar normal ca le-am scris. Am mai facut si niste desene- unul din ele, un desen decorative: masuram cu rigla, faceam accolade si linii si desenam cu tus. Cand l-am terminat mi s-a parut ca seamana cu, , dracusorul, , :p si m-am speriat. Alte desene erau de genul: asezam silueta unui om pe linia orizontului si generalizam ca oamenii care se uita spre linia orizontului sunt realisti, ca cei care se uita in sus sunt mai aproape de divinitate, ca cei care se uita in jos sunt aproape de moarte, etc. Mai rau a fost ca mi se parea la un moment dat ca am semne de rani pe picioare si pe talpi si mi se parea ca am fost crucificata. Acest episod nu a fost urmat de depresie. Nu am spus nimanui si nu am luat niciun fel de medicamente. Insa de mentionat ar mai fi ca in urma cu 2 luni fata de aceste evenimente luasem de 3-4 ori cate 20 pastile de Romparkin- stari in care aveam halucinatii vizuale.. Asta a fost inainte de bacalureat, pe care l-am luat cu brio, cu note mari, dar din nou nopti nedormite si efort intelectual. Si dupa aceea a urmat ce v-am descris mai devreme.

De atunci au trecut aproape 5 ani fara niciun alt incident de genul, timp in care am lucrat in mai multe locuri (cele mai multe presupuneau stress- in presa) dar am facut si o facultate la zi, destul de grea, la stat. Au fost mai multe perioade cu nopti pierdute si per ansamblu nu ma hraneam bine, mereu mancam pe fuga si insuficient, fumam cam un pachet de tigari pe zi (am inceput sa fumez la 16 ani). Alte substante stupefiante sau de genul nu am luat de atunci din liceu, pentru ca am observat ca mi-a fost afectata memoria, printr-un teribilism care m-a costat scump. Dealtfel eu nu beau cafea si nici alcool tarie. Beau bere uneori cand ies in oras, doar o sticla.

Al doilea episod s-a intamplat dupa aproape 5 ani de la primul, in sesiunea dinainte de licenta. Aveam de dat vreo 12 examene din care unele restante, foarte multa materie de invatat, pentru ca lucrasem intre timp. Am dat cateva si apoi am inceput sa pierd noptile, prima data voluntar, (mai beam si cafea seara) apoi nu imi mai era somn, citeam si mi se parea ca inteleg dar de fapt nu retineam nimic, mi se parea ca toate materiile seamana intre ele si informatiile sunt conectate prin legaturi doar de mine vazute. Iarasi mancam foarte prost, aproape nu mai simteam gustul mancarii, nu-mi mai era foame si totusi aveam multa energie. Aveam o imaginatie mai bogata decat de obicei- oricum sunt de felul meu creativa (am lucrat si in publicitate), dar de data asta era altceva, parca era ceva supranatural. Scriam si versuri- si asta fac de obicei, dar atunci am scris mult mai mult. Mentionez ca versurile nu sunt incoerente. Dar sunt sarace in limbaj fata de ce scriu de obicei. In aceasta etapa era un fel de entuziasm, nu erau ganduri negative, imi faceam planuri. Mi se parea ca ce vad eu in jur, majoritatea oamenilor nu vad - nu aveam halucinatii, dar pur si simplu ma bucuram foarte profund de o simpla floare, ma uitam minute in sir la ea, sau la o imagine. Eu sunt mai apriga de fel, mai energica, dar devenisem foarte calma, prietenului meu care ma mai supara uneori nu-i mai faceam reprosuri, , doar ii zambeam. Dupa etapa asta cu entuziasmul si cu creativitatea a urmat alta, nu mai stiu daca imediat, iarasi pe teme religioase. Imi veneau intrebari in minte si parca eram intr-o transa pana cand, , aflam, , un raspuns, si tot asa... Am inteles ca se numeste fuga de ganduri. Ma rugam minute in sir pana sa aflu, , raspunsurile, ,.Imi veneau in minte scenarii religioase in care eram si eu implicata. IN etapa aceasta eram din ce in ce mai deprimata, speriata. Aveam si cosmaruri groaznice noaptea, in putinul timp cat reuseam sa dorm. O prietena m-a dus la spital, la o prietena de-a ei ginecolog. Cand a inceput sa ma intrebe lucruri despre mine sa-mi faca fisa, nu mai eram sigura pe ce spuneam. Am iesit de acolo si nici nu mai stiam daca calc pe pamant, mi se parea ireal. Mi-a dat doar ceva de linistire, cred ca niste sunatoare. Cam in perioada asta am avut si o pierdere de memorie. Peste 2 zile m-am dus singura la spital, de data asta la Universitar. Am povestit in mare ce mi se intampla dar am inceput eu sa-mi pun diagnisticul pentru ca citisem pe internet despre boli psihice si mi se parea ca am toate simptomele de la toate bolile. Doctora a zis ca am un spirit foarte critic fata de ce spun si ca am o imaginatie prea bogata. Chiar a introdus ideea ca as fi mers la ea ca sa obtin medicamente halucinogene. Mi-a zis ca cineva care arata ca mine nu e bolnav. Eram imbracata dragut- imi place sa am grija de aspectul fizic, eram aranjata si un pic zambitoare. MI-a dat niste lecitina si tot sunatoare. Am plecat fara niciun raspuns si foarte dezamagita. Dar am revenit peste 3 zile pentru ca intre timp starile se agravasera si prietenul meu s-a speriat rau. Deja era depresie severa cred, fuga de ganduri nu cred ca mai exista dar eram groaznic de trista si aveam idei de sinucidere dar si ca fac rau celor din jur prin faptele mele. La un moment dat am simtit ca nu ma pot abtine sa nu-I fac rau prietenului meu, de parca cineva imi cerea. Citeam niste versuri scrise de mine si mi se parea ca prin ele puteam sa-i fac pe cei carora le erau adresate sa se omoare, dar versurile respective chiar erau vesele, nu aveau nimic anormal. Aveam idei de sinucideri colective, sustinute si de faptul ca citeam astfel de articole prin ziare. MA simteam groaznic in autobuz sau pe strada si ma nelinisteam la fiecare cuvant negativ. De exemplu trecand pe langa niste copii care jucau, , omul negru, , si spuneau aceste cuvinte eu credeam ca or sa moara toti in cateva minute. In autobus o mama isi tinea in brate bebelusul si ii zicea:, , manca-l-ar mama pe el, , si eu chiar am crezut ca o sa-l manace si m-am ingrozit. Mi se parea ca toate cuvintele au intelesuri ascunse, diabolice. Doctora m-a tinut in discutii vreo juma de ora si a hotarat ca e cazul de internare. M-a trimis la clinica Sfantul Stelian. De cand am ajuns la clinica treburile s-au mai linistit. Nici macar nu m-am internat pentru ca nu era zi de internare. M-am simtit bine cat am vorbit cu medicul si dupa discutie ma linistisem mult. Aveam mai multa incredere in el decat in doamna de la Universitar. Mi-a prescris halperidol si rispolept, cred, nu mai stiu sigur pt ca prietenul meu a ascuns de mine retetele si fisa ca sa nu le mai vad, ca ma influnetau negativ. Diagnosticul era ceva cu tulburare afectiva. Medicamentele mi-au ajuns vreo 10 zile. Dupa aceea nu am mai luat nimic. M-am simtit mai bine, depresia a disparut treptat si dupa cele 10 zile mai aveam doar ganduri de neliniste si ingrijorare in legatura cu boala. Starile dinainte sa ajung la clinica Stelian au durat cam 7-8 zile, dar erau si momente in care ma mobilizam, pentru ca mi-am dat si o parte din examene in tot acest timp- nici acum nu inteleg cum am reusit. A trecut si starea de confuzie si dezorientare (aveam dificultati la numaratul banilor, la adrese, la a aplea pe cineva din telefon).
IN ambele episoade NU am avut halucinatii auditive si nici vizuale. Eu sunt de fel mai emotiva dar nu la modul ca as avea emotii, chiar nu am, insa in sensul ca mi se face mila de oameni saraci, de cersetori, de oameni bolnavi. In asemenea situatii ma las impresionata si ma implic emotional. Altfel, sunt foarte comunicativa, am prieteni care nu m-au lasat la greu, cu care impartasesc pasiuni comune si am o viata sociala bogata.

De atunci a trecut un an si jumatate si ma simt bine. Examenele am reusit sa mi le dau pana la urma pe toate, dar nu mi-am dat licenta pentru ca mi-a fost groaza de volumul materiei de invatat.

Acum m-am inscris la a doua facultate, mai lejera si care imi place mult. Ma simt in elementul meu. Mi-am recapatat increderea in mine. Am inceput sa lucrez, nu e foarte solicitant si lucrez putine ore. Mi-e bine, am grija de mine si mananc bine, iau vitamine si tratamente naturiste cum ar fi gingko biloba, spirulina, sunatoare. De la al doilea episod m-am lasat complet de fumat si in timp am revenit la o greutate normala (atunci slabisem mult). Ganduri de neliniste mai am cateodata, mai mult legate de aparitia unui nou episod si riscurile pe care le presupune asta- financiare, sociale, emotioanle pentru cei din jur... Ma consider o persoana cu educatie si am pretentii de la mine in sensul acesta, vreau sa am o cariera frumoasa dar incerc sa nu ma obosesc. Nu as accepta o slujba mediocra, asta m-ar demoraliza. Mama are si ea anxietate si o stare mai negativista, dar nu a avut probleme mai mari.n In familie nu am avut cazuri de boli psihice. Tata a lipsit toata copilaria mea iar cand aveam 7 ani s-a pronuntat divortul legal si s-a recasatorit, are un copil. Nu ma cauta si nu stie mai nimic despre mine. Astea au fost problemele mari ale copilariei si adolescentei mele- absenta lui, pe care o simteam acut, ma afecta mult, plus neintelegerile cu mama prea autoritara care imi mai aplica si pedepse fizice, uneori...prea severe. Intre timp relatia cu ea s-a imbunatatit mult, comunicam bine. Insa de episoade nu i-am povestit de teama sa n-o afecteze. Ea e si mai negativista decat mine.
De la persoanele avizate as vrea sa aflu cateva lucruri:
1) toti care trec prin episoade urmeaza un tratament. Eu ce sa fac? Stau fara tratament medicamentos si astept sa vad daca mai patesc ceva? Pur si simplu nu sunt impacata cu asta.
2) Ce tratament adjuvant imi recomandati ? Cunoasteti produsele Calivita? Ce parere aveti despre recomandarile lor pentru boli psihice? http://www.tratamente-naturiste.ro/terapii-naturale/schizofrenie.htm
3) As vrea sa incep sedinte de psihoterapie. Imi puteti recomanda pe cineva? (Mai demult am fost la psiholog pentru ca mi-era frica de examenul de admitere dar acea doctora m-a dezamagit si n-am contiunat, mi-a facut impresia ca isi stia doar superficial meseria). Mi-au placut raspunsurile doamnei Munteanu Simina si as vrea sa stiu cum pot sa o contactez pentru informatii.
4) Exista alimente nerecomandate? Ar fi mai bine sa fiu vegetariana?
5) Cum sa ma descurc cu stresul inerent vietii intr-un oras ca Bucurestiul?
6) Daca a trecut un an si jumatate fara incidente, neavand medicatie, e un semn bun?

Va multumesc pentru a fi avut rabdarea de a citi un mesaj kilometric :D si astept sfaturi in primul rand de la persone avizate dar si de la cei care mai treceti prin asa ceva. Nu e usor si ma simt solidara cu voi, si trebuie sa avem cu totii speranta si ganduri bune, plus puterea de a merge mereu mai departe.
Numai bine!

salutare.observ ca sunt prima pers care prezinta sufiecienta rabdare sa citeasca art acesta.eu chiar l-am citit tot si mi sa parut f interesant.nu vreau sa glumesc pe seama problemelor tale dar pana acum ai avut o viata f "condimentata".si faptul ca ai reusit sa treci peste multe dintre ele si nu esti intr-un sanatoriu dovedeste faptul ca ai o ratiune puternica.in primul rand nu conisder ca esti nebuna desi poate uneori imaginatia ta deviaza de la sfera normalitatii.din multe puncte de vedere ne asemanam tocmai de aceea postez si eu aici.multe din gandurile, probabil obsesive pe care le descrii tu...se manifesta si/ s-au manifestat si la mine (teama de a nu rani pe cei din jur, fuga de idei, nemultumire de sine aproape depresiva, plus altele atacuri de panica si anxietate gen teama cand numar bani cand scriu cand fac lucruri in apropiera unor persoane etc).Si la mine povestea este ampla si probabil ca si la tine isi are radacini inca din copilarie(la mine dupa cum simt si dupa cum mi-a spus si psiholoaga mea a fost vorba inca din copilarie despre supra protectie din partea mamei in special, lucru ce ma facut sensibil mamos si oarecum fricos.din partea tatalui mi-a lipsit mereu afectiunea si comunicarea, cu tata ma simt ca si cum as discuta cu un unchi, suntem f reci si distanti, ne vorbim putin si la obiect, el face afaceri de cand ma stiu, lucreaza de dim pana seara, paradoxal de curand adik 1 an lucrez la firma noastra si eu tot, pt ca stiu ca mai mult de atat nu m-am simti capabil sa fac.ar fi multe de spus despre mine.iti mai spun doar ca vara trecuta era sa mor, atunci am avut si eu primul episod psihotic, mai bine zis psiho-misitc...cu ganduri puternice de sinucidere (nu0mi doream sa mor, dar durerea pe care o simteam era atat de mare incat simteam ca in orice moment pot sa fac atac cerebral si nu mai gandeam logic, ma frigea in spatele capului de la ultima vertebra pana in crestet, simteam ca o sa imi arda venele si arterele.nu aveam halucinatii vizuale insa tot timpul imi veneau in cap fel de fel de blasfemii si injuram in gand persoanele pe care le priveam in ochi lucru ce ma facut sa ajung la episodul psihotic si sa ma intreb despre originea problemelor mele.si cautand am aflat.era o problema ampla cu caraca psihic dar si moral si mai ales cu elemente ce tineau de caracterul meu si de personalitatea mea.Si eu ca si tine am o imaginatie extrem de boagat o mare parte din adolescenta mea petrecando in calculatoare si in jocuri fel de fel, cu super eroi, sfuri etc.sunt un mare impatimit al Sf-ului si sunt de fel f logic si coerent in ceea ce spun si gandesc.tot ce am scris pana acum aici este pt ca profilul tau psihologic pare ca se aseamana puternic cu al meu.si eu sunt credincios de fel merg uneori la slujbe si de la primul ep psihotic incerc sa ma spovedesc si sa ma impartasesc la fiecare post lucru ce ma ajutat extrem de mult.mai sunt multe de spus dar asta daca doresti si tu.poate astfel, impreuna gasim cheia pt a vindeca si pt a ne proteja psihicul impotriva unor alte caderi.pt ca eu sunt optimist si cred k secretul nu este in a lua medicamente toata viata.mi-ar placea enorm sa mai discutam. k_clausss este idul meu de mess.