Am 16 ani si am o problema.

Salutare tuturor.

Am o mica problema, si chiar nu stiu cum sa ma exprim, asa ca pur si simplu vreau sa o iau pe lung.

Eu locuiesc doar cu mama mea, fara frati, tata etc. intr-un apartament, stam cu chirie, mama este vanzatoare, astea nu sunt importante, dar va dau aceste detalii deoarece probabil v-ar fi mai usor sa imi raspundeti.

Tin sa mentionez ca am 16 ani.



Pur si simplu de la o vreme sunt foarte trist si suparat, pur si simplu dintr-o seara cand mi-a venit sa plang fara motiv, acum vreo doua saptamani, si de atunci mai pe fiecare seara sunt super trist si plang, mai nou in ultima vreme am inceput sa fiu la fel si in timpul zilei.

Stiu bine ca nu am de ce sa plang, sa fiu trist, suparat etc. pentru ca nu duc lipsa de nimic, nu sunt nici bogat dar nici sarac, am tot ce este nevoie, calculator, internet, telefon, televizor, bani de buzunar 5 lei pe fiecare zi, 5 lei pentru ca doar atat cheltuiesc, dar daca as vrea mama mea mi-ar da si 10-15, nu intotdeauna dar mi-ar da.

Si pur si simplu, stiu foarte bine ca nu am niciun motiv sa fiu trist, sa plang si alte chestii de genul, dar pur si simplu o fac, fara motiv.

Uneori mi se face dor sa fie un barbat cu mine in casa, nu doar mama, pentru ca ea este femeie si nu stie cum este sa fii barbat si nu ma intelege exact asa, dar in general ea este super buna cu mine.

In ultimul timp am inceput sa chiulesc chiar daca stiu foarte bine si sunt constient ca nu este bine ceea ce fac, pur si simplu...



Nu vreau nimic decat sa fie totul cum era inainte, sa nu ma mai gandesc in fiecare zi de ce trebuie sa fiu eu asa si alte chestii, de ce eu nu am bani ca toata lumea ( de obicei astea sunt gandurile care ma intristeaza ) de ce nu puteam sa duc o viata normala cu un tata in familie etc.



Nu ma luati drept un copil fraier, care are de toate si plange ca nu are iPhone.

Pur si simplu eu realizez ca nu duc lipsa de nimic, si chiar nu am nevoie de un iPhone, am un telefon cu Android oricum.

Nu vreau sa credeti ca am postat asta doar ca sa va intreb ceva gen ' de ce nu imi da mama mea bani sa imi iau iPhone ' si alte chestii.

Stiu bine ca am detoate, stiu bine ca nu duc lipsa de nimic, stiu bine ca nu mai am nevoie de altceva, stiu bine ca nu am niciun motiv adevarat pentru care sa plang si stiu foarte bine ca nu are niciun rost sa plang. Dar cu toate astea eu tot o fac, tot plang si ma intristez.

Si orice chestie minora s-ar intampla, de exemplu prietenii x, y, z au iesit in ziua y afara si pe mine nu m-au sunat, stiu ca normal nu ar trebui sa reactionez asa, dar eu cad pur si simplu intr-o depresie si incep sa ma intristez foarte tare.

Acum pur si simplu din orice chestie minora, pe care inainte daca mi se intampla, ma gandeam putin... si dupa aia trecea, acum fac cel mai mare caz, parca mi se rupe sufletul in doua din cea mai mica porcarie, porcarie care daca acum un an mi se intampla treceam peste ea cu cea mai mare lejeritate.



De ce m-am schimbat atat? De ce sunt atat de trist in fiecare zi? Si de ce in fiecare zi trebuie sa ma gandesc la situatia mea pe care o am, cu toate ca stiu ca am o stiatie buna, iar eu tot plang si ma intristez chiar daca stiu asta.



Sper ca nu v-am plictisit, va multumesc. Sper sa imi raspundeti, chiar am nevoie de un raspuns.

Si inca ceva, chestie legata de mama, probabil ca asta m-a adus aici, aproape in fiecare zi o vad plangand, si tot ce are in minte daca nu are cu cine sa vorbeasca incepe sa imi povesteasca mie cate greutati are si cate datorii etc., si atunci ma intristez la maxim, am incercat sa ii explic ca nu imi place si nu ma simt bine atunci cand incepe sa-mi spuna mie cate greutati are si cat de greu ii este, dar pe de alta parte o inteleg si pe ea ca nu are cu cine sa vorbeasca si asa o las sa se descarce ' pe mine '.

Astept raspunsurile dumneavoastra. Va multumesc mult de tot!!!

in primul rand trebuie sa fi pozitiv, nu te mai gandi la faptul ca nu aveti bani mai bine inveti si te straduiesti sa iei note mari pentru a o bucura putin pe mama ta dar si pentru a-ti pregatii un viitor fara scoala nu poti avea o meserie, sa castigi bani.Crezi ca daca ai vorbi cu mama ta nu te-ar intelege? nu trebuie neaparat sa vorbesti cu un barbat-tata sa te inteleaga, chiar si mama ta stie ce trebuie sa faca un baiat adolescent si crede-ma nu te-ar sfatui de rau.Eu cred ca tu acum trebuie sa faci pe "barbatul" in casa nu te mai smiorcai ca o fata in fata mamei tale poate si acesta e unul din motivele care o face sa planga, incearca sa participi mai mult la" viata casei" in care locuiti, sa preiei si tu cateva din responsabilitatile casei, nu o lasa numai pe mama ta sa se gandeasca la toate, ar fi mandra sa vada ca macar o parte din gospodarie ar fi tinuta si de tine:sa faci curatenie, sa duci gunoiu, sa te ocupi de masina de spalat, sa o ajuti la pregatirea mesei, nu o lasa singura, acum trebuie sa va sprijiniti unul pe celalalt dar nu in..plans.Toate acestea ti le spun din propria experienta eu am o fata de 14 ani si tot singura o cresc de vreo4-5 ani, desi aveam momente cand eram la pamant nu vroiam sa ma dau batuta si mai ales copilul meu nu ma vazut niciodata plangand, ne-am incurajat una pe cealalta si asa am reusit sa ne facem viata frumoasa si...nu suntem bogate, avem un trai decent.Te astept si cu alte intrebari daca mai ai nevoie.

Iti multumesc mult Ioana, sper sa reusesc sa fiu pozitiv si sa trec peste toate.
Ar mai fi o intrebare in legatura cu prietenii mei.
Oare de ce de fiecare data cand intru pe facebook si vad ca ei nu sunt online, imi vine in minte gandul ca ei au iesit afara fara sa ma cheme si pe mine? :)) stiu ca pare ciudat dar chiar asa se intampla, parca as fi obsedat de ei :|
Ce as putea sa fac?
Ianinte eram " obsedat " de alti prieteni, ma intristam cand nu ma chemau pe afara etc. dar acum am inceput sa nu mai umblu cu ei si pur si simplu am scapat de chestia asta, nici nu ma mai intereseaza de ei, daca sunt online sau nu.
Dar acum, sunt intr-un alt anturaj cu alti prieteni si acum parca pur si simplu " s-a predat stafeta " de la unii prieteni la ceilalti.

Ce naiba mai este si asta ? :)) Si cum o pot rezolva bineinteles.
Iti multumesc inca odata Ioana.

Iti multumesc mult si tie pentru aceste raspunsuri.
Da iti pot spune cate ceva despre tatal meu:
- era alcoolic
- parintii mei s-au despartit cand eu aveam 7 ani. si de atunci stau doar cu mama mea.
- am asistat cand o batea pe mama
- am asistat cand isi batea proprii parinti ( bunicii mei )
- am asistat si la multe alte chestii cum ar fi: a luat un cutit si si-a taiat venele de la mana stanga in fata mea, mi-a sarit sange pe fata.
- am asistat cand vroia sa dea foc la butelie sa arunce casa in aer.
- am asistat cand arunca cu topotul dupa bunicii mei.
- am asistat cand spargea geamuri si tot ce prindea in cale.
si multe altele.
probabil nu ar fi trebuit sa spun toate lucrurile astea in public, dar am simtit nevoia sa ma descarc.

Si da, eu inca mai tin legatura cu el, pentru tot ce mi-a facut mie si mamei mele, eu tot vorbesc cu el, cu toate ca nu imi plateste pensia alimentara, nici macar 20 de lei nu mi-a dat in astia 10 ani.

Degeaba incerc sa gandesc pozitiv, pe zi ce trece devin din ce in ce mai sensibil si parca nu mai pot sa rezit.

P.S: plang chiar acum.

Of of of, ma uit in urma si il vad pe copilul meu acum cativa ani!Dragul mamii la vasta de 16 ani corpul tau trece prin niste schimbari drastice si tu odata cu el(normal).Este o periada in care ganditi negativ, nimic nu va convine, nimic nu va salveaza nimeni nu va intelege.Nu este nimic grav atita timp cat observi tu insuti si recunosti ca ai o problema.Sfatul meu este acela de a incepe sa resetezi creierasul gandind pozitiv si lasind in urma trecutul, sa faci neaparat un sport care sa iti oxigeneze creerul si care sa iti ocupe timpul astfel incat sa nu te mai gandesti la nemurirea sufletului.Cand te simti sarac uita-te la televizor ori pe net la documentare si vezi ca sunt copii in tari ale lumii care mor de foame si care ar da orice sa aiva viata ta.Cand te simti abandonat de prieteni (cred ca este doar o parere )sa sti ca oricum in viata unicul prieten adevarat esti tu si buzunarul(bietul tata spunea asta si avea dreptate).iar daca simti nevoia unei prezente masculine incurajeaz-o pe mama ta sa aiva o relatie cu cineva decat sa plinga ca sunt sigura ca ea se "sacrifica "ptr tine(uneori nu gandim nici noi adultii foarte clar).Zambeste si ai sa vezi ca viata este asa cum o facem noi...Fi puternic ca stiu ca poti!

Doamna, va multumesc foarte mult pentru raspuns, apreciez.
Off, totul pare atat de simplu cand citesc, imi zic in minte ca pot... eu chiar pot sa fac asta. Dar defapt nu pot, am incercat de multe ori, cel mai mult ma intristez cand citesc mesajele de incurajare pe care mi le scrieti toti [ si pentru asta va multumesc mult ]. Simt cu nu mai sunt eu.
La inceput, ma intristam doar seara, dupa ora 22:00, acum sunt toata ziua :| Ma trezesc dimineata cu gandul asta, la scoala ma mai linistesc, defapt pe tot parcursul scolii ma linistesc, pentru ca mai rad, ma mai distrez in pauze, sunt cu colegii si pur si simplu uit, insa cand vin acasa, parca imi pica cerul in cap si nu mai suport.

Vreau doar sa scap odata, nu cer nimic mai mult.

Ma scuzati, probabil v-ati saturat sa ma smiorcai in fata dumneavoastra, dar simt nevoia sa ma descarc, chiar simt nevoia sa fac asta.
Imi cer mii de scuze, va multumesc tuturor!