Am nevoie de un sfat, va rog. Prietena mea e insarcinata si are probleme psihice serioase.

Buna Casian,

O sarcina antreneaza dupa ea si o furtuna de schimbari hormonale (prin care corpul se adapteaza la noua conditie).
In plus, uneori poate activa si sentimente atavice de nevoie crescuta de securitate, astfel incat multe aspecte usor negative din jurul unei mame (care pana atunci erau compensate intr-un fel sau altul) pot parea brusc amenintatoare.

Cu alte cuvinte, in sarcina se pot activa continuturi psihice mai vechi, emotii date de catre noua mama de-a lungul timpului "la spate" (refulate, cum ar veni) si pe acest fond de toleranta scazuta la orice seamana cu un pericol - apar uneori certuri si invective in cupluri, generate de mama care brusc reevalueaza fiecare situatie dintr-un alt punct de vedere.

Nevoia ei principala e sa se simta in siguranta (indiferent ce inseamna asta pentru ea). Deoarece vorbim de stari EMOTIONALE, e posibil ca pentru ea siguranta sa nu raspunda la argumente LOGICE din partea ta (cum spui tu ca ai incercat).
Mai degraba, afla ce anume ar face-o pe ea sa se SIMTA in siguranta !
Apoi, asigura-te ca ceea ce faci in legatura cu asta va raspunde standardelor EI de calitate (nu ale tale).
Apoi, fii pregatit sa compensezi tu lipsa ei de toleranta (cu alte cuvinte, toleranta in cuplu sa ramana constanta).

Gandeste-te ca e pentru o cauza nobila, si ca abordand subiectul cum trebuie e posibil sa grabesti procesul ei de adaptare la noua situatie, si lucrurile sa revina la normal.
(evident, la un "normal" nou, fiindca si situatia e noua pentru voi)

Daca si asa lucrurile par sa scape de sub control, sugereaza-i vizita (voi doi) la un psihoterapeut bun de la voi din oras. O sa ramai surprins cum prezenta unei a treia persoane obliga participantii sa-si re-evalueze pozitiile intr-un mod mai rational.

Nu in ultimul rand, stai putin de vorba si cu alte femei care au fost insarcinate, si intreaba-le cum s-a manifestat la ele schimbarea asta... si ce au facut si sotii lor...

Succes,
Andrei Dumitrescu

Casian, din cele descrise de tine, nu rezulta cu certitudine ca partenera ta are vreo tulburare psihica. A fost diagnosticata de un medic psihiatru sau aceasta este parerea ta?
Presupun ca ai ajuns la concluzia ca sufera de o boala psihica datorita faptului ca in comportamentul ei au aparut (ori s-au accentuat) anumite atitudini, ganduri, trairi de coloratura negativa. Insa, tinand cont de imprejurari (probabil prima sarcina), ma indoiesc ca cineva, adica un specialist, se va avanta in a stabili un diagnostic psihiatric. Cel mult, daca insistam, poate fi vorba de o tulburare de adaptare, cu elemente anxioase si/sau depresive, adica o stare destul de frecventa pe care o experimentam cu totii atunci cand, in viata noastra se produce un eveniment ce ne obliga la o restructurare de anvergura a modului in care ne privim propria persoana, viata, pe ceilalti.

La patru luni de sarcina, o gravida nu vede inca limpede finalitatea sarcinii, adica nasterea si copilul. Pana acolo, drumul este lung, pe parcurs pot aparea multe probleme si pe toate le simte visceral. Simte ca se schimba fara voia ei, ceea ce ii poate declansa sentimentul ca pierde controlul. Prin urmare, va incerca sa exercite un maximum de control asupra acelor aspecte din exterior pe care le poate contola. Evident, cantitatea de energie este in exces si nici nu-i aduce siguranta mult dorita. De aici, o serie intreaga de reactii emotionale epuizante atat pentru psihicul ei, deja mult solicitat, cat si pentru partener, familie, cei apropiati.
Pe masura ce inainteaza in sarcina (de regula in al doilea trimestru), si corpul se obisnuieste cu noul locatar, isi va contura si ea mai bine viitorul rol de mama. Adica nu doar prin parametrii exteriori (conditiile materiale, sociale), ci mai ales, prin cei interiori si interrelationali (atasament, atentie, disponibilitate etc., cu alte cuvinte, instinctele materne).
Ce ai putea tu sa faci? In primul rand, sa ramai. In al doilea rand, accepta faptul ca atunci cand te acuza ca nu o intelegi, s-ar putea sa aiba dreptate: realmente, tu nu ai cum sa intelegi cum se simte clipa de clipa, ce traieste, ce ganduri o agita. Dar poti afla, intreband-o, incurajand-o sa verbalizeze cat mai mult din ce o framanta. Nu trebuie sa-i dai un raspuns. Las-o sa si le gaseasca singura. Este suficient sa fii prezent si disponibil. Este lipsit de sens ca atunci cand se afla intr-o stare emotionala accentuata sa incerci sa o linistesti folosind argumente rationale. Mai bine, nu folosi nimic. Doar ramai langa ea si las-o sa-si planga supararea.
Incetul cu incetul, toate aceste emotii lasate libere se vor consuma si sistemul psihic, eliberat de acestea, se va putea in sfarsit orienta spre dezvoltarea unora mai adecvate situatiei prezente.