Bacteriile intestinale, responsabile de tulburări mintale

04-02-2011
Mr. Nick
Nu este medic/terapeut
Mr. Nick
Oamenii de ştiinţă suedezi au descoperit că bacteriile care populează intestinele la şoareci au impact asupra activităţii creierului lor, conform unui recent articol din revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
Ei consideră că bacteriile intestinale pot crea predispoziţia pentru depresie şi un comportament agitat, sugerând că microorganismele ar putea fi direct responsabile de evoluţia unor tulburări psihice la om.
Această descoperire a echipei de cercetători, sub conducerea profesorului Sven Pettersson de la Institutul Karolinska din Stockholm, ar putea duce la dezvoltarea unei noi abordări în tratatamentul tulburărilor mintale.
În ultimii ani, comunitatea ştiinţifică internaţională a fost din ce în ce mai interesată de totalitatea microorganismelor care populează organismul uman şi care depăşesc de zece ori numărul de celule din corpul omenesc. Cercetătorii au arătat în studii anterioare relaţia dintre flora microbiană şi unele disfuncţionalităţi ale organismului uman, precum alergiile, obezitatea etc.
În cadrul studiului lor, cercetătorii din echipa lui Pettersson au comparat comportamentul a două populaţii de şoareci, dintre care o parte era lipsită complet de bacterii intestinale, iar a doua dispunea de întregul ansamblu de microbacterii, inclusiv Coelenterata.
Astfel, şoarecii sterili erau mai mobili şi petreceau mai mult timp explorând spaţiul de locuit. Animalele manifestau mai mult curaj în comparaţie cu populaţiile normale de animale. De exemplu, acestor rozătoare nu le era frică să frecventeze zone invadate de lumină, în condiţiile în care şoarecii normali preferă colţurile mai întunecate.
Acest avantaj în comportamentul lor, şoarecii au putut să-l transmită şi urmaşilor lor, numai în cazul în care noua generaţie în perioada intrauterină şi după naştere a fost de asemenea sterilă şi nu a fost expusă la germenii Coelenterata.
În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă au constatat că rozătoarele sterile, spre deosebire de şoarecii normali, puteau să facă faţă într-o mai mare măsură dezintegrării moleculelor chimice în creier, proces însoţit de depresie şi anxietate, evidenţiind şi la acest capitol o serie de diferenţe.
Autorii studiului au remarcat, de asemenea, că microbii intestinali conduc la un număr insuficient de molecule de proteine în creier, necesare pentru creşterea şi maturizarea celulelor nervoase. Astfel, microbii pot afecta dezvoltarea creierului chiar în faza evoluţiei uterine.
În ciuda faptului că toate aceste date sunt greu încă de utilizat direct în conceperea metodelor de tratament în cazul oamenilor, ele indică o relaţie clară între totalitatea microbilor umani (Human Microbiome) şi activitatea creierului. O conexiune asemănătoare s-ar putea afla şi la originea unor tulburări psihice, incurabile astăzi, precum schizofrenia, mai spun oamenii de ştiinţă.

SURSA: Agerpres
http://www.romedic.ro/bacteriile-intestinale-responsabile-de-tulburari-mintale-0N23636
40 comentarii 12 Înainte ›
0
04-02-2011, ora 12:46
the_eye
Nu este medic/terapeut
the_eye
Ma doare capul de cate tampenii citesc pe subforumul asta! Precum aia cu glutenul si multe altele. Cercetatorii astia (mai ales cei americani) e clar ca nu au ce face si din cand in cand mai vin si ei cu cate un studiu in care afirma ceva, dupa care dupa 6 luni apare alt studiu despre acelasi subiect, dar cu rezultate aproximativ opuse. Cele mai multe sunt prostii!
0
05-02-2011, ora 11:48
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Pare ca-ti place stiinta si opiniile oamenilor de stiinta.Am observat ca tot esti atent la studiile acestora si la ce spun ei. Poti sa iei in calcul ca pot fi si niste mijloace tentative de mind-control (eficacitatea lor e relativa, depinde de fiecare in parte)...insa in mod clar este o metoda de distragere a atentiei de la lucruri mai importante cu adevarat. In legatura cu ceea ce tocmai ai postat am niste obiectii de facut:
1. Cum e posibil ca nr microorganismelor sa depaseasca de 10 ori nr celulelor din corpul uman? Stii cum am arata daca asta ar fi adevarat? Ca niste saci care gem efectiv de plini ce sunt. Si-ti spun asta deoarece sunt putine microorganisme care sunt mai mici decat celulele umane (virusurile - care sunt atat de mici ca intra in celula si se multiplica acolo si unele bacterii - cum e de exemplu bacilul Koch, responsabil de tuberculoza si inca cateva ) - majoritatea bacteriilor sunt mai mari decat celula umana... (lasand la o parte parazitii care pot prinde dimensiuni de filme horror si fungile).Acum, pune tu singur in balanta avand aceste date. Stiu ca avem si organe cavitare(dar daca tubul digestiv ar fi plin numai cu bacterii, ar bloca tranzitul - ocluzii intestinale, blabla, iar daca ar fi plamanii cei plini, ar fi mai grava situatia!) dar totusi, sa avem o cantitate de bacterii nu zici de 10 ori mai mare decat celulele dar macar o data sau de doua ori mai mare...ar fi chiar horror!
Si-apoi, nu uita ca avem si un sistem imun...care nu doarme! Neutrofilele si macrofagele ce-au a face toata ziua decat sa pape bacterii? Limfocitele Natural Killer si T citotoxice ce-au a face decat sa distruga celule infectate viral?Nu e chiar asa cum crezi!

2.Sunt de acord ca bolile psihice pot avea si cauze organice si ca dezvoltarea insuficienta neuronala poate afecta capacitatea de gandire - de exemplu un creier insuficient dezvoltat poate lasa loc unei oligofrenii. Depresia, de exemplu - cu sau fara anxietate, presupune insuficienta eliberare de serotonina (de-aia sunt si tratati deprimatii cu inhibitori ai recaptarii de serotonina)...iar asta e ceea ce s-a observat ca modificare fizica in creier - nu e si cauza. De fapt, bolile psihice sunt de parere ca nu se produc in creier.Psyche - inseamna suflet. Bolile psihice presupun o alterare initiala la nivelul sufletului uman.Ceva s-a intamplat acolo. Pastilele trateaza efecte, nu boli. Sunt sceptica la studiile dansilor, sa fiu sincera.
Ah, si schizofrenia nu e total incurabila.Sunt si cazuri care scapa - cu remisiune completa!
Iar referitor la schizo, iarasi - cred ca nu prea are treburi cu creierul ci cu sufletul. Studiaza boala, e foarte interesanta!
0
08-02-2011, ora 17:32
Frk
Nu este medic/terapeut
Frk
Buna ziua!
Sunt nefericitul "posesor" al bacteriei h pylori.
As dori sa aflu daca a avut cineva manifestari extradigestive de pe urma bacteriei, ca palpitatiile?!
Am urmat tratamentul tripla terapie cu antibiotice, l-am repetat la interval de o luna, dar simptomele (palpitatiile) au revenit dupa cca 2 luni de la terminarea acestuia.
Precizez ca palpitatiile le am cand sunt in miscare, cand fac sport sau inot. Nu am dureri la stomac, arsuri ori alt gen de simptome. Am facut analize, EKG, ecografie cardiaca, si se pare ca la inima nu sunt probleme.
Ma gandesc sa incerc tratamentul ce consta din: colostrum, mastic gum si broccoli.
Mi-ar fi de mare folos sa aflu daca mai e cineva in situatia mea.
Va multumesc!
0
08-02-2011, ora 18:22
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
Interesant studiul, insa il consider precum glutenul lui Germont. Toti avem flora microbiana si asta nu inseamna ca toti suntem bolnavi psihic. Eu cel mai tare cred ca afectiunile psihice sunt determinate genetic si declansate de factori stresori puternici; in plus sunt maladii functionale ale creierului...defecte fizice.
0
08-02-2011, ora 19:04
Rica Venturiano
Nu este medic/terapeut
Rica Venturiano
People, ia cautati pe google:

Bariera neuro-intestinală în depresia majoră
Bariera mucozala intestinala

Daca mananci fasole si te balonezi, inseamna ca pe maţul tau exista un proces fermentativ. Astfel prea multa fasole sau amidon poate hrani populatia de E-Coli sau Candida, produsii generati putand intoxica creierul cu tot felul de reziduuri.
Idem antibioticele, usturoiul sau argila administrate perioade lungi de timp, distrug flora prietenoasa, candida putand deveni predominanta.

De aia e bine sa folosesti uneori probiotice by default, riscuri minime si beneficii maxime.

Ma doare in cot daca bacteriile sunt de 10 ori mai numeroase decat celulele sau doar de 1, 5 ori.
0
08-02-2011, ora 22:12
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
@DrT: 1. Pot spune cu certitudine ca bolile psihice NU sunt niste disfunctionalitati cerebrale. Nu sunt defecte fizice. Nu stiu de ce cand oamenii zic "esti bolnav psihic" se duc cu gandul la cap... e incetatenit asa in inconstientul colectiv ca mintea sta in cap si sufletul in inima (majoritatea duce mana la inima referindu-se la suflet. De unde pana unde?...inima doar iese mai tare in evidenta - tahicardie de ex - in momente de suflet, intens emotionante...dar nu inseamna ca se afla acolo...asa cum mintea nu sta in cap., , cand s-or afla sediile mintii si ale sufletului si ce sunt ele or sa se faca, de fapt, mari descoperiri si abia apoi se vor trata si bolile pishice cu adevarat...pana una alta, se trateaza simptome nu boli...asa ca o paranteza ca tot veni vorba).
2. Doar un mic procent din bolile psihice au cauza genetica...despre cele mai multe (mai ales psihozele grave) nici nu se cunosc cauzele; iar factori declansatori sunt cu duiumul (si factorii stresori nu trebuie sa fie neaparat foarte puternici daca terenul e predispozant...sunt complexe si plurifactoriale treburile astea si trebuie indelung discutate)

@Kropotkin: orice e organic poate fermenta. hai sa nu mai mancam nici mere sau alte fructe care pot reprezenta pt organismele noastre sanatate curata din cauza ca fermenteaza. Mananca linistit acolo si fasole si mere si lapte si de toate ca nu survine nicio depresie sau boala psihica.N-are nicio treaba! Daca apare, nu apare din cauza asta...fii sigur ca a fost cu totul altceva de vina.Asta ne mai lipsea din lista delirelor hipocondriace: ca ma imbolnavesc psihic de la mancare! A fi rational e ceva esential pt sanatatea psihica: de-aia si explicam mai sus problema de care pe tine te doare in cat (de dragul rationamentului logic si eliberator de griji pentru cine isi face).
PS: Mananca si usturoi linistit...e un mic dumnezeu!
0
08-02-2011, ora 22:15
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
@La_reine: habar nu aveti neuroanatomie si biochimie cerebrala...ceea ce afirmati sunt niste fabulatii.
0
08-02-2011, ora 22:29
Rica Venturiano
Nu este medic/terapeut
Rica Venturiano
Vorbesc despre niste studii concrete, ipoteze deja confirmate - titlurile de mai sus. De pilda daca dai antibiotice la copii de 1-2 ani, este foarte posibil sa-i perturbi flora intestinala si exista sanse pentru autism.
Excesul de usturoi chiar este o cauza reala, iar aici nu e vorba de consum moderat, de acord ca ala e sanatos.

Dumneata ai citit ceva pe domeniul asta, te-a preocupat problema in mod deosebit ? Student, medic sau profan?
Nu sunt de specialitate, dar pot sa spun ca am lecturat tot felul de carti pe tema asta, atat pro cat si amatori care citeaza surse reputate.
0
08-02-2011, ora 22:51
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
@DrT: Ba culmea, ca chiar am ceva habar. Si ca sa iti dau un exemplu concret: deprimatii au un deficit de serotonina - fapt demonstrat de stiinta. Clar! De aceea tratamentele adresate lor sunt, printre altele, inhibitori ai recaptarii de serotonina... Asa si? Ce ai rezolvat cu asta?Crezi ca asta e cauza depresiei lui? Faptul ca a fost observata modificarea asta biochimia - deficitul acesta de serotonina sau/si dopamina nu e si cauza efectiva a bolii. Daca depresia individului a survenit, sa zicem, dintr-o dezamagire personala emotionala... singurul mod in care poti trata boala e trimitandu-l la psihoterapeut si facandu-l sa-si inteleaga si sa-si accepte cu seninatate problema reala care i-a cauzat depresia - cand ai reusit asta ISRS-urile devin inutile, biochimic creierul revine la valori normale.Deci NU cu ISRS. Asta e un tratament simptomatic si util doar intr-o mica masura.
In scolile de medicina e mult brain-washing sa stii. Iar psihiatria m-a fascinat in mod deosebit - nu prin modalitati de tratament ci prin tablouri clinice in sine ceea ce m-a facut sa studiez mai indeaproape problemele psihice si sa-mi pun niste intrebari fara sa iau totul mot-a-mot cum mi s-a dat.
Daca dumneata vrei sa crezi ca tratezi o schizofrenie cu neuroleptice a la long, n-ai decat...din prisma mea, acest lucru nu permite decat insasi cronicizarea bolii prin ambalarea ei intr-un staniol frumos: iata, nu mai are simptome! :) serios? si cu asta ai rezolvat problema? Nu mai are boala? Interesant...
scuza-mi izul sarcastic, nu o lua personal. pur si simplu e o reactie la ce vad.n-am nimic cu tine si cu nimeni.

@Kropotkin: da, stiu ca administrarea prelungita de antibiotice duce la aparitia candidozelor(banuiesc ca stii si mecanismul). Dar am impresia ca pana sa faci candidoza de la usturoi treci mai degraba printr-o faza de gastrita intai (si/sau hemoroizi)...nu stiu cat ti-ar suporta nici stomacul cantitati uriase de usturoi - e totusi foarte iritant.Dar daca te incapatanezi ca in ciuda gastritei si/sau esofagitei sa tot ingeri usturoi o poti face...o sa fie propriul tau studiu in care vei putea avea cu siguranta incredere. :P
0
08-02-2011, ora 23:04
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
Dar cum explici Bipolarul care are depresie din nimic...efectiv ii vine sa se sinucida sau psihoticul care azi se simte bine si peste cateva ore e in episod psihotic acut (referindu-ma aici la primul episod). Acele modificari din creier nu apar spontan, ele apar incet.
0
08-02-2011, ora 23:24
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Cine ti-a spus ca bipolarul are depresii din nimic? Uite si episodele succesive de depresie sunt considerate si ele ca intrand in grupa afectiunilor bipolare chiar daca pare a fi unipolara - se mentine expectativa si pt o eventuala faza maniacala chiar daca au fost doar depresii pana la acel moment. Eu, ca sa iti dau un caz concret, am avut ceva episoade depresive - si caracteristica e instalarea ei lent progresiva ( de unde spui tu si ca modificarile apar incet - aka lent)...si intotdeauna au cauza.Din nimic nu apare nicio tulburare psihica.(iar straduintele noastre din afara de a incerca sa gasim cauze pentru aparitia lor aparent din neant sunt admirabile-dar nu intotdeauna ipotezele noastre sunt si adevarurile.Momentan sunt de parere ca mintea nu e inteleasa si nu stiu cine mi-ar putea date precise referitoare la mintea umana).Revenind, tulburarile bipolare au totusi o perioada de timp ce se scurge intre fazele lor... daca vrei, nu tulburarea bipolara clasica, in sine, e greu de explicat ci mai degraba ciclotimia ca forma a ei particulara - cred ca ea e mai problematica trecandu-se de la o stare la alta succesiv, repede. Aici da, pare a fi de ninteles ce se intampla in pacientii aceia...Dar faptul ca noi, si nici ei, nu intelegem ce se intampla cu ei in fazele astea nu inseamna ca ne da libertatea sa spunem ca modificarile biochimice sunt cauzatoarele starilor lor. Nu, doar insotesc aceste modifcari de stare. In legatura ca cauzele portile raman deschise spre cercetari.
0
08-02-2011, ora 23:30
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
PS: stii tu ca psihoticul a fost bine ieri si azi e in EPA? iti spun eu sigur ca nu era nici ieri bine...doar parea...putine sunt cazurile de schizo cu debut brutal si/sau monosimptomatic. Cel mai frecvent exista o faza prodromala relativa in care parca vede umbre cu coada ochiului, parca cineva il urmareste (desi tu il vezi bine si ca se poart normal), parca mi e cineva cu el in casa, dar nu spune la nimeni, dar cand deja ajunge sa il urmareasca obsesiv si se simte amenintat incepe sa spuna cuiva...epaa, iata-ti-l in episod psihotic acut adus de apropiati, speriati ca "parca mai ieri era bine, dintr-o data nu stim ce-a patit!" :) Nu e chiar asa...
0
08-02-2011, ora 23:37
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
@la_reine: Ar fi bine sa mai studiezi, episoadele recurente depresive nu intra la bipolare, ci la Tulburari Afective. Daca nu face viraj in manie/hipomanie de la antidepresivele administrate, atunci boala nu poate fi considerata bipolara. Imi pare rau sa aud ca ai avut probleme cu depresia, dar crede-ma ca stiu bolile astea mult mai bine ca tine pentru ca le vad zilnic si in plus am cazuri in familie (lucru ce m-a determinat sa fac psihiatrie pe langa faptul ca mi-a si placut). Iti dau dreptate ca mintea inca nu este inteleasa, dar cat se intelege pana la ora actuala confirma ipotezele carora bolile psihice sunt boli organice ale creierului. Citeam mai demult intr-un studiu ca bolnavii de schizofrenie la PET si fRMN apar cu modificari si anume ventriculii laterali mariti si substanta cenusie din lobii temporali si frontal era usor modificata si diminuata fata de populatia normala (clinic sanatoasa); ba mai mult apar si fenomene vizibile cu ochiul liber si anume atunci cand o persoana cu schizofrenie sau care inca nu a facut boala se focuseaza cu privirea spre un anume punct si isi mentine concentrarea, globii oculari incep sa se miste in lateral si medial. (stanga/dreapta)

Stii din teorie ca tulburarile bipolare au perioade de timp ce se scurg intre episoade, dar nu e mereu asa, un maniac poate vira imediat in depresie sau in episod mixt cu decompensare psihotica. Ciclotimia e caracterizata prin oscilatii timice blande, iar acele depresii ciclotimice nu sunt cu idiatie suicidara.

Specialistii au aratat prin mijloace radiologice (PET si fRMN) ca odata restabilit achilibrul pe acele cai dopaminergice, gabaergice si serotoninergice dispare si psihoza, respectiv depresia; e posibil ca modificarile sa fie mult mai adanci si anume chiar la reactiile din interiorul celulei nervoase si nu in sinapsa ei. (cum Litiul interfereaza in cascada fosfatidilinositolului, dar si in pompa Na-K unde pacaleste pompa sa functioneze Li-K)

Iar cauzele comune cum sunt factorii stresori nu mai tin asa mult ca pe vremuri pentru ca o multime de oameni trec prin situatii similare, dar numai o parte fac depresii si psihoze.
0
08-02-2011, ora 23:43
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
Am avut o pacienta care de fapt locuia langa mine si crede-ma ca am vazut-o zilnic si imi dau seama de simptomele prodromale, desi uneori sunt greu de detectat; pe zi a manifestat defecte de logica pe care eu nu le-am luat in seama si nici slabirea asociatiilor nu am pus-o pe seama vreunei boli psihice...ci pe oboseala...iar seara a facut epsodul acut cu agitatie psihomotorie marcata...insa prodrom nu a avut...mai ales ca ea mi se confesa ori de cate ori ne vedeam.

Iar ceea ce descri tu nu e faza prodromala pentru schizofrenie, tu descri simptomatologie pozitiva...prodromul e cu simptomatologie negativa.
0
09-02-2011, ora 00:07
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Ah iata, psihi...cui ii explicam eu prodromul schizofreniei! :))

Chiar am discutat cu profesorul meu de psihiatrie treaba cu depresia unipolara sau bipolara si exact asa mi s-a spus: exista posibilitatea de a surveni si un episod maniacal chiar daca au fost doar depresii recurente. De ce oare am tinut eu minte asta si tot stau amuzata sa vad daca nu cumva intru si in vreo manie? :)

Nu stiu daca depresia o poti sti mai bine decat mine daca n-ai avut-o. Am o empatie excelenta fata de deprimati...Sunt de acord ca poate le vezi mai des ca mine, dar eu am trait-o efectiv.Imi studiez toate detaliile din depresie: vad efectiv cum mi-o alimentez singura si nu ma pot opri pe mine.Sunt dureros de constienta de tot in depresie, stiu ca gandesc asa din cauza depresiei si cu toate astea nu ma pot controla. E foarte stranie senzatia. Si ce crezi, desi au durat si cate 2-3 luni niciodata nu am vrut sa iau medicatie.(zic eu ca mi le-am remis destul de repede fara medicatie)...si asta pentru ca nu am vrut "bomboanele" psihiatrilor pe care eu ii vad ca abordand lucrurile mult prea materialist.in fond, ce e afectat si vreti voi sa tratati nu e material.E pur si simplu o reflectie in material a suferintei a ceva non-material.Si asta pentru ca sufletul-mintea-corpul sunt intr-o stransa interconexiune.Deregleaza tu una din ele si-o sa vezi ca se strica toate.In schizo cel putin-si ma iau de ea ca mie schizo mi-a placut cel mai mult si-am studiat-o mai intens - sutn de parere ca sufletul e primul afectat - acolo se rupe si se dezorganizeaza ceva prima data, ca actiune reflexa e afectata si mintea care se dezorganizeaza si ea - si abia apoi chestiile materiale observate efectiv, obiectiv : modificari biochimice, comportamentul dezorganizat si vorbirea ca si consecinta a afectarii gandirii, degradarea fizica etc. (stii despre ce vorbesc) - care pt voi inseamna totul.Dar nu e totul!

Si chiar acum o saptamana am dat peste o carte in care am citit ca de prea putine ori creierul unui schizofren arata modificat la autopsie de exemplu.Cum exista si un numar foarte mare de cazuri de schizo fara nicio modificare la nivelul creierului. :) Iti recomand si tie: "Psihogeneza bolilor spiritului" de Jung. Poate reuseste sa schimbe cu ceva, macar cat de putin, abordarea asta asa materialista a psihiatrilor.
0
09-02-2011, ora 00:11
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Eu am vazut caz la stagiu cu astfel de manifestari in prodrom si l-am discutat. Nu l-am dat eu exemplu din imaginatia mea... bineinteles, asta nu a avut loc intr-o zi nici intr-o saptamana si era asociat si cu alte modificari de comportament...mai mult sau mai putin deranjante sau ridicatoare de semne de intrebare.
0
09-02-2011, ora 13:51
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
@La_reine: De la a exista posibilitatea pana la a il diagnostica si incadra in tulburari bipolare pe depresiv e cale lunga. De obicei, s-a observat ca cei cu depresii recurente mai ales cu fenomene psihotice ajung sa dezvolte nu tulburare bipolara, ci tulburare schizoafectiva...asa ca poti sa ii transmiti si profesorului tau aceste lucruri.
Depinde ce depresie ai avut, o simpla tristete nu poate fi depresie; trbuie dispozitie depresiva, idiatie suicidara etc. Si sunt convins ca o stiu mai bine ca tine chiar daca ai avut-o; si tocmai tu spui ca nu o poti controla...asta pentru ca e o boala. Faptul ca ti-a remis fara medicatie si dupa cum scri aici, esti mai mult intr-o stare distimica (desi nu ai perioada de distimie) decat depresiva...la un episod depresiv major ai sta numai in pat sau te-ai sinucide; tu chiar nu stii cum e depresia adevarata.

Ce se trateaza e pur material...e creierul.
Suflet nu exitsa pentru ca nu l-a demonstrat nimeni; astea sunt basmele unor oameni slabi care cauta refugiu in misticism.
Sunt curios cum ai repara tu "sufletul" unui bolnav de schizofrenie?

Cartea care ai citit-o e probabil veche, iar modificarilew nu se vad la autopsie, ci pe rezonanta magnetica nucleara si PET...asa ca nu ai reusit sa ma contrazici. Jung a fost bun la vremea lui, acum e depasit total...la fel ca si tine care te afli inca in scoala veche de psihiatrie; esti depasita cu 60 de ani.

Cazul de care zici ca l-ai vazut la stagiu era probabil un om cu o tulburare a personalitatii schizoida sau schizotipala care pare a avea prodromul schizofreniei, dar e foarte posibil sa nu dezvolte boala niciodata.

PS: ce formatie profesionala ai?...ai studii medicale?...eu cred ca esti la psihologie, de obicei psihologii abordeaza problema astfel...bineinteles nerezolvand niciodata nimic cu bolnavii (exceptand unele anxietati si fobii...dar niciodata boli grave)
0
09-02-2011, ora 22:04
Rica Venturiano
Nu este medic/terapeut
Rica Venturiano
la_reine a scris:
**
Daca dumneata vrei sa crezi ca tratezi o schizofrenie cu neuroleptice a la long, n-ai decat...din prisma mea, acest lucru nu permite decat insasi cronicizarea bolii prin ambalarea ei intr-un staniol frumos: iata, nu mai are simptome! :) serios? si cu asta ai rezolvat problema? Nu mai are boala? Interesant...
**
Realitatea intr-o faza atat de clar exprimata. Subscriu !

deocamdata se pare ca amicul @cosmyn de pe topicul de mai jos, are o candida scapata de sub control si o pofta de nestapanit de a manca paine.

http://forum.romedic.ro/prod/schizofrenie.manifestari_04539.html
0
10-02-2011, ora 01:07
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Nu e din cauza ca psihologia nu ar putea sa se ocupe si de cazuri mai grave, problema e ca tara noastra are un grav deficit de psihologi/psihoterapeuti cu adevarat competenti. Majoritatea se ocupa de anxietati, fobii, depresii si alte chestii soft pt ca atata pot ei sa faca, nu pentru ca atata poate psihologia si psihoterapia sa faca. Proful meu se plangea ca nu are unde sa-si trimita pacientii la psihoterapie (si nu e psihiatru de ieri de azi)

"De la a exista posibilitatea pana la a il diagnostica si incadra in tulburari bipolare pe depresiv e cale lunga." - dar sigur, n-a zis nimeni ca imediat. :) am si folosit cuvantul "expectativa" ceea ce implica, deci, o o asteptare, "o cale lunga" poftim, ca sa fii dumneata multumit ca ai dreptate!

"episoadele recurente depresive nu intra la bipolare, ci la Tulburari Afective." - de fapt, afectiunea se numeste complet "tulburare Afectiva bipolara"...deci tot in cadrul tulburarilor afective intra si "bipolarele"...ca doar se trateaza cu stabilizatori timici iar timia e o stare afectiva (chiar - timiile astea de ce s-or fi tratand la psihiatrie? ca doar ce treaba are psihiatria si capul cu afectele, nu e ciudat? sau depresiile?daca vine cineva deprimat ca i-a murit unul din parinti, oare de ce o fi ajungand pe la psihiatrie? avand in vedere ca sufletul nu-l poate durea de pierderea celui drag-pt ca suflet nu exista ("nu l-a demonstrat nimeni"), presupunem ca i s-o fi dereglat creierul ca altfel ce sa caute la psihiatrie!? nu inteleg cum poate fi cineva psihiatru si sa spuna ca nu exista suflet.cand pe fruntea lui scrie insasi "vindecator de suflete" (psyche = suflet, iatros = medic, vindecator...iti renegi propriul statut afirmand asa ceva! cred ca nu ai inteles esenta si rolul psihiatriei de fapt, n-ai ajuns in profunzimea ei...eu asa cred!)

Iar Jung, Jung n-a murit odata cu moartea lui. Din fericire a fost cineva care a reusit sa ajunga cel mai aproape de a intelege bolile psihice... din pacate, aroganta oamenilor de stiinta moderni care vad in CT-uri si RMN-uri niste "noi zei" ii face sa se departeze mult de la adevarata estenta a psihiatriei la care Jung reusise sa ajunga. Nu contest neaparat studiile moderne si noile tehnologii! Nu ma intelege gresit! Dar daca accepti ca Jung a fost bun (la vremea lui) atunci afla ca n-a fost bun numai la vremea lui, e bun "universal" asa...pt ca schizofrenia la fel a fost si pe vremea lui ca si in ziua de azi. Nu a evoluat...doar oamenii care o trateaza cred ca au evoluat si ca trebuie sa-l abandoneze pe Jung si ale sale ca pe niste lucruri perimate. Mare pacat!

Si nu, n-am avut ideatie suicidara, asa e, dar nu toti deprimatii vor sa se sinucida. Daca as fi avut asta eram, poate, deja urgenta psihiatrica. Nu o sa ma convingi ca dumneata, ca psihiatru, nu stiai ca sunt mai multe stadii ale depresiei si ca de obicei cea mai grava dintre ele prin decompensare e asociata cu fenomene psihotice sau raptus melancolic. Nu te cred ca nu stiai asta! Nu am fost chiar in stadiul ala! Si-apoi..cum poate masura si cuantifica cu adevarat asta? Depresia e o durere...iar ca orice durere are niste praguri care pot diferite de la o persoana la alta. Unii au oroare la acul de seringa iar altii sunt in stare sa suporte si incizii pe viu. Fiecare cu pragul lui si cu capacitatea lui de rezistenta.Poate ce m-a deprimat pe mine, dumitale nu ti-ar fi ridicat nici o spranceana...

Cazul de care spuneam de la stagiu era caz de schizofrenie paranoida. Diagnosticat, internat in clinica si tratat medicamentos... asta a fost o parte din prodromul lui. Eu inca nu sunt nebuna!

"Ce se trateaza e pur material...e creierul. " - si l-ai tratat? dumneata cu antipsihoticele cate cazuri de schizo ai vindecat cu adevarat? si cati ti s-au reintors cu boala dupa ce au intrerupt medicatia? ce deduci din asta? nu cumva antipsihoticele astea sunt ca niste "anestezice selective" pt diverse organe de simt care vad si aud diverse chestii? cum intrerupi doza de "anestezic" cum iar "il doare". nu cumva te amagesti singur crezand ca vindeci cand de fapt sunt doar bagate sub pres niste simptome mascand o vindecare? nu e vina ta, asta fac toti psihiatrii, sau cei mai multi dintre ei! in pledoariile mele "tu" este mai mult impersonal.am mai zis, nu am nimic personal cu nimeni. eu doar stiu ce zace intr-o clinica de psihiatrie si cum (nu) sunt tratati bietii de ei. e doar o reactie la ce vad!
Si nu, nu sunt psiholog! Doar ca am alergie la superficialitate! Iar din punctul meu de vedere, psihiatria actuala in abordarea ei e preponderent superficiala.
0
10-02-2011, ora 10:42
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
@La_reine: Psihologii in viziunea mea sunt total incompetenti in fata bolilor psihice grave; psihologul e bun sa dea teste de IQ, priective de personalitate si sa faca consiliere cazurilor care nu necesita medicamente (anxietati, fobii cum e cea de caini, tulburari de personalitate usoare etc). Exact numai atat poate face psihologia...daca iti aduc un psihotic in hiperexcitatie catatonica cu agitatie dezorganizata marcanta...sunt convins ca cu toata psihologia ta nu ai ce sa ii faci.

Psihologii sunt pe cale de disparitie, si din pacate si psihiatria pierde teren in favoarea neurologiei sau poate se va face iar specializarea dubla de neuropsihiatrie pentru ca, cum am spus, bolile mintale au substrat organic (referindu-ma la cele mai grave).

Profesorul tau de psihiatrie cum spui ca nu e de ieri/de azi...dar e invechit si iti inoculeaza si tie ideile invechite ale lui...nu ai de la cine sa inveti si nu e vina ta.

Poti astepta un secol ca un depresiv sa devina bipolar...expectativ vorbind :))... si dupa acel secol tot depresiv sa ramana; il incadrezi la episodul in care se afla si cu asta basta. Citeste si tu DSM-ul si afla de acolo ce spun specialistii.

Aici gresesti, episoadele depresive intra doar la Tulburare Afectiva eventual persistenta...dar nu bipolara.invata ca nu stii nimic despre domeniu...si nu ma poti contrazice pentru ca am citit manuale de psihiatrie si DSM-ul de o gramada de ori.
Esti total pe langa subiect; cine te-o fi invatand asemenea basme? nu imi pot inchipui ca poate sa fie medic (vai de pacientii lui).
Tulburarea depresiva majora nu se trateaza cu timostabilizatori, ci cu antidepresive...la ce sa ii bagi chimicale omului in el, cand nu are nevoie.

Daca vine cineva deprimat ca i-a murit un parinte, cineva drag...atunci nu consider ca e nevoie de medicatie din prima si atunci il pot trimite linistit la psihoterapeut, in cazuri din astea nu alergam imediat la emdicamente.

Un om de stiinta, biolog uman, doctor in care si psihiatrul se incadreaza nu mai crede balivernele psihologilor cu prostii de gen suflet, psyche etc...nu sunt demonstrate...iar psihologii traiesc in trecut. Un psihiatru trateaza mintea umana si in mod direct creierul care genereaza mintea sau sufletul cum vrei tu sa ii spui.

Pe Jung nu il contest in totalitate, a avut observatiile lui coecte, dar nu le lua pe toate ca fiind corecte pentru ca nu sunt. Stiu ca schizofrenia a fost aceiasi inca din cele mai vechi timpuri, insa Jung nu a putut sa o studieze cu mijloace moderne, iar el a emis teorii banzadu-se pe psihologie cum era vremea atunci. Acum s-a schimbat, iar tu ai ramas tot in acele timpuri (si din pacate multi ca tine...dar din fericire stiinta va izbandi, caci in Vest deja nu mai crede nimeni elucubratiile care se predau pe aici).

Daca nu ai avut idiatie suicdara inseamna ca nu ai fost chiar asa de grav, poate putin distimica / cu o dispozitie usor depresiva...atunci nu mai bate cu pumnul in piept ca stii ce e o depresie, mai ales majora...ca esti iar pe langa subiect. Unii deprimati depasesc punctul acela in care vor sa se sinucida (pentru ca depresia avanseaza) si ajung intr-un stadiu in care nu mai pot face nimic decat ca vor sa dispara, sa se dezintegreze etc...tu nu ai habar ce e depresia si nici nu ai vazut cazuri de depresie adevarate.

Ai citit probabil doar cartea lui Jung si acum crezi ca le cunosti pe toate...ia sa stai intr-un spital de Psihiatrie 2 ani si sa vezi pe fiecare cum este.

Schizofrenia e considerata remisa, iar vindecata doar dupa ani buni in care boala nu isi mai face aparitia, iar omul e la nivelul anterior de functionare. Eu nu am vindecat pentru ca sunt rezident...insa am vazut remisii complete si cazuri care au ramas stabile ani buni. La fel si bipolari in remisie completa si fara medicatie de 3-4 ani.
Prin psihoterapie, caci esti adepta ei, cati schizofreni ai aflat tu ca s-au vindecat?
0
10-02-2011, ora 13:11
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Daca nu-ti place psihologia, atunci nu o mai folosi in astfel de jocuri psihologice. Ca eu, desi sunt fata, ma prind! :P Stii, avea Schopenhauer o carte "Arta de a avea intotdeauna dreptate" iar una din strategii era chiar asta de a intoarce lucrurile ca la Ploiesti pe care tu o combini fantastic cu atribuitul mie de vorbe pe care nu le-am spus...dar tot n-ai dreptate! Hai sa le luam pe rand:
1.sunt convinsa ca pacientii in excitatie catatonica sau EPA nu ai cum sa ii atingi cu psihologia. De-asta am si spuns "daca dumneata crezi ca tratezi schizofrenia cu neuroleptice A LA LONG"...intoarce-te la postul meu anterior si vezi.De-asta am si spus ISRS sunt bune doar intr-o mica masura...la fel ca si neurolepticele: respectiv pana il aduci pe om pe o linie de plutire si te poti intelege cu el. Pana ce observi ca intrebandu-l ceva, el nu-ti mai raspunde alaturi. Ok, acum poate sa intre psihoterapia. Nu sunt impotriva neurolepticelor, sunt impotriva tratamentului a la long cu neuroleptice. Pt ca asta nu e decat tratament simptomatic nu curativ!

2. sunt convinsa si ca bolile psihice grave pot avea si substrat organic. chiar si eu am vazut asa ceva! dar tocmai, si stii prea bine asta, sper, atunci cand se pune diagnosticul unei boli psihice prima care trebuie sa se faca e EXCLUDEREA CAUZEI ORGANICE. Asta pt ca NU toate bolile au substrat organic! Nu induce lumea in eroare! Ca in rest toate sunt insotite de modificari biochimice, sunt. Dar, repet, ele doar insotesc boala nu o cauzeaza. E doar un alt mod de a o obiectiva. Daca un om striga ca il doare ceva(e ceva subiectiv, el stie cat cum etc) si are toata fatza crispata de durere, il crezi ca il doare? Il crezi, pt ca o obiectiveaza prin mimica.Dar daca ar veni un om care spune aceleasi lucru dar nu are nicio mimica, il crezi ca il doare? Nu-l crezi, pentru ca nu vezi nimic care sa sugereze durere la aspectul lui(desi chiar il poate durea). E oare mimica lui o cauza a suferintei lui?Nu, doar o insoteste si o obiectiveaza. Asa e si cu modificarile biochimice din creier in bolile psihice... doar le insotesc si le obiectiveaza. (desi poti vedea in mai multe moduri).

3.profesorul meu de psihiatrie nu e de ieri de azi dar nici dintotdeauna. E poate cu cativa ani mai mare decat tine...si te rog frumos sa il respecti pe el si pe pacientii lui si treaba pe care si-o face asa cum a invatat el sa o faca.Pe de alta parte, par eu un om cu creierul spalat?Nu, nu de la el am aceste idei. Sunt ale mele. El abordeaza la fel ca si tine problemele si cu el am cam aceleasi discutii. Pentru ca stiu ca asta invatati sa faceti si nu e vina voastra. Si mie au incercat sa-mi bage multe lucruri in cap in facultate...un "defect" mare de-al meu este ca de prea putine ori ma multumesc sa iau lucrurile ca atare cum mi se dau. Mai ales in domeniile de care ma simt atrasa... e nevoie ca oamenii sa inteleaga ei insisi lucrurile daca vor sa opereze cu adevarat cu ele. Altfel e o joaca de-a uite bolnavul - ia pastile - nu mai e bolnavul pe care oricine o poate face. Sigur ca e comod si usor sa prescrii Risperidona sau Lepnoex cand treburile parca nu merg si multumitor cand par a avea efecte rapid (sau mai rapid decat lungi sedinte de psihoterapii care presupun multa munca si rabdare, pe care nu multi o au!)...si sigur ca ai vazut remisii si stari stabile ani buni dar ai uitat sa spui...sub tratament! Dar de ce recad pacientii? De ce mai devreme sau mai tarziu revin cu aceeasi problema? Poate ca de fapt, nu s-au vindecat. Iar marele capriciu al schizofreniei e ca nu mai lasa pacientul sa se mai intoarca de unde a cazut prima data. De-aia se si pune problema reintegrarii lor, dle doctor. Pentru ca ei nu mai functioneaza la nivelul lor anterior!

4.dumneata ai zis ca "depresiile nu intra la bipolare ci la tulburari afective"...eu doar am venit sa reamintesc ca si bipolarele si depresiile se incadreaza la fel de bine ambele in tulburari afective...daca depresia e recurenta doar ea si atat e considerata o tulburare afectiva unipolara...altii sunt de parere ca prudent e sa se mentina o expectativa pt un eventual episod maniacal care sa transforme unipolaritatea in bipolaritate afectiva (asta ca sa nu te ia prin surprindere si sa te alarmezi in caz ca se intampla nestiind ce s-a intamplat cu cel care obisnuia sa fie deprimat).
Iar cand am zis de stabilizatori timici ma refeream la "bipolare" (revezi postul meu anterior si nu-mi pune in gura cuvinte pe care nu le-am spus)...
si-apoi: "Tulburarea depresiva majora nu se trateaza cu timostabilizatori, ci cu antidepresive...la ce sa ii bagi chimicale omului in el, cand nu are nevoie. " - dumneata chiar crezi ca antidepresivele nu sunt si ele chimicale? nu mai incerca sa scoti pe altii nestuitori ca sa para ca ai dumneata dreptate. Sunt convinsa ca nu stiu multe, dar daca nu stiam nimic despre toate astea si nu m-ar fi interesat si n-as fi studiat, probabil ca nu eram aici discutand cu dumneata lucrurile astea.

5. iar mi-ai pus cuvinte in gura : "Daca nu ai avut idiatie suicdara inseamna ca nu ai fost chiar asa de grav"...cand am zis eu ca am fost "grav"? am zis ca am fost deprimata. ideatia suicidara nu e reperul dupa care se stabileste daca exista depresie sau nu. Iar dintre noi doi, eu sunt mai in masura sa spun daca am avut depresie sau nu pentru ca eu stiu mai bine cum am evoluat.dumneata doar ai pareri despre cum as fi ptut fi. Ca vroiam sa fiu singura, sa ma fac mica intr-un colt acolo sau si mai bine, sa dispar, chiar sa mor e una... dar daca n-am vrut sa ma si sinucid nu inseamna ca n-am fost deprimata. Asta e chiar hilar! "Vai de pacientii" dumitale daca o sa le abordezi asa depresiile!

"atunci nu consider ca e nevoie de medicatie din prima si atunci il pot trimite linistit la psihoterapeut, in cazuri din astea nu alergam imediat la emdicamente. " - aha fain, pai de ce il trimiti la psihoterapeut? ca astia lucreaza cu toate prostiile astea: suflet, chestii, socoteli...vezi tu, daca tulburarile soft pot fi rezolvate umbland la suflet si fara medicatie si se vindeca...ce deduci din asta? ca s-a umblat unde trebuie! si sunt fix acele afectiuni care neluate din pripa ajung "cazuri grave" la voi...unde ghici ce, viziunea se schimba, nu mai e sufletul - e creierul cel bolnav! :| vezi ce neconcordanta? nu vezi ca undeva ceva nu se pupa? sau nu vrei sa vezi? (ceva ce eu cel putin il vad ca fiind de domeniul evidentei!)

6.si cum, ca in psihiatrie, normalitatea si buna functionare se raporteaza la criteriul majoritatii, daca "in Vest" nu mai tine nimeni la anumite lucruri si le considera perimate, apoi hai sa aderam si noi la gandirea majoritatii ca asa e normal si bine. nu adera la ideile altora decat daca esti de acord cu ele, iar ca sa fii de acord cu ele trebuie sa incerci sa le intelegi si raportat la baza ta de cunostinte in ce priveste aceste maladii sa judeci singur daca sunt bune sa nu. Altfel faci niste compromisuri in favoarea imaginii si statutului tau (sa nu te considere altii invechit) si in detrimentul suferintei lor (care saracii chiar cu sufletul sufera...oricat de invechit ti s-ar parea)...ori tu te-ai facut medic pentru bolnavi, nu pt tine, nu? :)

7.nu, n-am citit doar cartea lui Jung...pe care am descoperit-o, ti-am spus, acum o saptamana. Asa pare? ca am citit doar acea carte? :)

PS: desi pare ca s-a cam incins atmosfera sa stii ca eu nu ma cert cu tine in aceste randuri. pur si simplu am o alta viziune asupra scopului psihiatriei si a bolilor de care se ocupa si incerc sa ti-o arat in seperanta ca nu toti psihiatrii se accesorizeaza cu ochelari ca cal. :)
0
10-02-2011, ora 13:22
Rica Venturiano
Nu este medic/terapeut
Rica Venturiano
Le_reine
Te felicit ca esti unul din oamenii capabili sa gandeasca fara vicii de rationament. Mai rar intalnesti asa ceva.

Ti-am dat un mesaj, vezi te rog in profil.
0
10-02-2011, ora 20:27
maman
Nu este medic/terapeut
maman
@Dr T, @ La_Reine : precizez de la inceput nu sunt de specialitate, sunt doar mama unui baiat de 29 de ani, diagnosticat cu schizofrenie paranoida.
Sunt de acord, dupa 6 ani de neurolepticele ( Zyprexa si Leponex), este in stadiul de letargie 12 ore pe zi, nu si-a recunoscut niciodata problema. Deci, nu e vorba de vindecare...
Discutiile dintre persoane informate si competente cum sunt intre voi, nu pot decat sa ne deschida si noua parca "mintea".
Va multumim.
0
10-02-2011, ora 21:22
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
@La_reina: la punctul trei ai inteles gresit sau ai vrut sa intelegi gresit...am o buna prietena bipolara, suntem prieteni din prima facultate a mea, din ASE...si era bipolara cu fenomene psihotice...de 2 sau 3 ani nu mai ia nimic si se pare ca e bine.de unde deduceti ca e remisa sub tratament din cele scrise de mine?

puncxttul 5: dau un exemplu si sper sa nu fiu inteles gresit, ca nu ma refer la domnia voastra, dar si o femeie cu structura de personalitate histrionica adesea afirma ca e deprimata (mai ales cand nu se afla in centrul atentiei si teatrealitatea ei nu e observata)...insa e doar putin iritata si trista...eu nu cred ca ati fost cu adevarat deprimata; cat a durat depresia? cum a evoluat?...si cum a remis?...care a fost cauza daca a existat una...etc.
Sunt de-acord cu psihoterapia la fobia de caini, la tristete usoara din cauza unui deces etc...insa la boli grave nicidecum pentru ca am vazut si in Vest si in Romania ca psihoterapia e zero.
0
10-02-2011, ora 21:27
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
Vad ca pana la urma revi la vorba mea ca tot tratamentul ii scoate din starea de boala...
0
10-02-2011, ora 21:45
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
"Eu nu am vindecat pentru ca sunt rezident...insa am vazut remisii complete si cazuri care au ramas stabile ani buni. La fel si bipolari in remisie completa si fara medicatie de 3-4 ani. " nu am vrut sa te inteleg gresit, asta ai spus...deci doar despre bipolari ai spus, ai precizat asta, ca au avut remisiune completa fara meducatie de cativa ani. Schizo, intr-adevar, fara medicatie o cam ia iarasi pe unde ultrascurte... :(

Am spus deja, dar probabil nu ai fost atent, ca am avut depresii care au durat 2-3 luni dupa care s-au remis spontan si fara medicatie.Ultima pe care am avut-o a durat 2 luni.Sicer, o tristete nu zici de 2 luni dar care sare de 2 saptamni, nu mai e tristete...e depresie! Si sunt de acord ca un histrionic poate recurga la asa ceva pt a atrage atentia, insa eu chiar vroiam sa nu fie atent nimeni la mine...nu suportam nici sa aud oameni vorbind in jurul meu, nici zgomotul masinilor, nici pungi fasaind...toata lumea parca vorbea prea tare iar eu vroiam sa fiu prea singura si in liniste.Aveam treaba cu mine.Dar cadem in penibil, eu stiu prea bine simptomele depresiei, din nefericire nu numai din teorie.Nu trebuie sa-mi faci anamneza aici pe net pt ca ti-as putea expune tot tabloul simptomatic adaptand la cazul meu... asa ma crezi? adica ce incerc sa fac?sa-ti arat ce bine stiu eu care sunt simptomele depresiei? sa te conving ca a fost depresie ce-am avut eu? ca sa ce? stiu prea bine ca a fost depresie si cu asta basta! lasa alte pareri deoparte! :)

PS: mi s-a intamplat sa recunosc deprimatii numai uitandu-ma la ei, fara sa spuna nimic.Ii vedeam de la usa! Au un aspect specific..."aspect de deprimat"... nu inteleg ce atata tam-tam pe diagnosticarea unei depresii!
0
10-02-2011, ora 21:56
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Nu-mi trage tu concluziile (tot din tehnica argumentatiei in care incerci sa demonstrezi ca ai dreptate tu): nu o sa spun niciodata ca din BOALA il scoti cu medicamente! Pentru ca nu cred in asa ceva... in adancul sufletului meu (eu am unul, nu stiu in legatura cu dumneata cum stau lucrurile) nu cred in capacitatea medicamentelor de a scoate din BOALA omul. Dar cred in capacitatea medicamentului de a ii ameliora din manifestari in asa fel incat sa il aduca intr-o stare de a discuta cu el. Ti-am zis si ma repet, nu am nicio problema cu neurolepticele ci cu tratamentul a la long cu neuroleptice in speranta vindecarii.
Stii, daca ai o carie la o masea si incepe sa te doara si iei pastile, nu te mai doare maseaua dar defectul/caria/infectia e tot acolo...cum nu mai iei pastila cum iar te doare maseaua. Stii ce faci cu pastilele? Lasi caria sa avanseze, sa se imprastie in tot dintele, sa treaca dincolo de dinte in os...sa faca complicatii, sa se cronicizeze? De ce? Ca te-ai incapatanat sa iei pastile sa nu te mai doara, te-ai multumit ca nu te mai doare...si-ai adus dintele intr-un stadiu in care nu mai ai ce face cu el si trebuie sa-l scoti. Asa si cu schizo...Asta faci cu pacientii: dai antipsihotice, nu-l mai "doare", nu mai aude, nu mai vede...dar ramane bolnav mascat...iar administrarea a la long de antipsihotice cronicizeaza boala. Fix ca in analogia pe care ti-am spus-o! (eu functionez bine pe sistemul asta de analogii si cred ca asa poate intelege oricine ce vreau sa spun). De-aia cu cat se prelungeste nevoia tratamentului medicamentos cu atat scad sansele ca bolnavul sa mai revina.Orice boala cronica devine din ce in ce mai greu sau imposibil de tratat.
0
10-02-2011, ora 22:14
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
Si sper ca discutiile astea, daca nu ti-au fost utile tie, macar poare vor fi altora...iar dumneata sa-ti amintesti de ele in practica ta medicala si in diversele experiente pe care o sa le ai cu pacientii. M-as multumi daca ti-ai spune macar in sinea ta fara sa afle nimeni: poate ca duduia aia cu gura mare avea dreptate.

Sfaturile nu se dau decat daca sunt cerute, asa-i, dar chiar simt nevoia sa spun asta: daca n-ai un suflet, fa-ti rost de unul.E vital! si apropie-te cu el mai mult de bolnavii psihic, ei au nevoie in primul rand de asta si in al doilea rand dumneata: caci numai din suflet vine dorinta de a oameni cu astfel de probleme...ca de la distanta la care pare ca esti proiectat dumneata nu stiu cate o sa rezolvi cu ei. :)
Mult succes!
0
10-02-2011, ora 22:22
la_reine
Nu este medic/terapeut
la_reine
* de a ajuta
0
10-02-2011, ora 22:30
DrT
Nu este medic/terapeut
DrT
@La_reine: Da, eu am vazut bipolari remisi complet; iar bolnavii de schizofrenie am vazut in remisii partiale cu usoare fenomene reziduale, dar aproape perfect functionali care unii dintre ei luau doze minime de medicamente, iar altii (foarte rari, eu am vazut 2) nu mai luau medicamente, ci isi duceau boala asa cum puteau (ignorand daca aparea vreo halucinatie sau delir...practic luptand numai ei insisi cu maladia).

Imi pare rau ca ai trecut prin depresie, si sigur stii ca statisticile spun ca un om normal trece prin cel putin o depresie de-alungul vietii, depresie ce remite complet fara interventie. Tu nu esti bolnava psihic, si astfel ti-a remis depresia. Acum, eu as fi curios un examen PET sau FMRI in cazuri ca ale tale la oameni sanatosi (cu o depresie ca a ta care remite singura) si la cei bolnavi cronici...sa vedem cum sunt...dar nu am gasit astfel de studii.
Din ce spui erai disofrica...tipic pentru unele depresii.

E firesc sa vezi deprsivul imediat la prima privire, are faciesul specific si nu numai.

Sunt de-acord cu tine cu privire la tratamentul lung cu neuroleptice sau alte preparate psihiatrice...la un timp dat se reduc si se scot daca e posibil.
Si cum propui tu tratarea schizofreniei fara antipsihotice?...daca reusesti, fi sigura ca iei premiul Nobel.
Adaugă un comentariu / răspuns
40 comentarii 12 Înainte ›

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomanda un Psihoterapeut sau cauta unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care va prezinta peste 2500 de terapeuti din Romania. Avantajul acestui site este ca pune mare pret pe recomandarile pacientilor. Gasiti prezentari detaliate ale serviciilor psihologice, cititi recomandari, va puteti programa online. In plus, exista o sectiune cu o multime de articole interesante si teste psihologice.
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK