Cum am preluat din nou controlul asupra vietii si gestionarea anxietatii

Buna tuturor

Acest forum a fost o raza de speranta pentru mine atunci cand anxietatea si atacurile de panica au aparut in viata mea. Fiecare postare pozitiva imi dadea speranta si ma agatam de fiecare incurajare. Sper sa fiu si eu de folos catusi de putin asa cum au fost altii pentru mine. IMPORTANT este sa stiti ca nu sunteti singuri. Sunt multi care se chinuie zilnic si sunt si mai multi cei care au trecut peste. Asta va promit!
Pe scurt, acum mai bine de 6 luni dupa vizite la nenumarate la diferite specialitati medicale (cardio, endo, gastro, etc) am ajuns sa fiu diagnosticat (corect) cu tulburare de anxietate si panica. Nu am sa enumar aici prin ce chinuri am trecut si simptome care mai de care mai inexplicabile, caci nu asta e scopul postarii (pentru cei interesati insa si de acest aspect le voi detalia cu placere).
Sunt 2 motive pentru care acum ma consider un om normal din nou (desi acum stiu ca suntem cu totii extrem de normali si toate astea fac parte din noi): vizita la psihiatru si vizita la psiholog.
Credeti-ma ca nu va puteti imagina schimbarea pe care v-o pot aduce acesti doi pasi. Practic tratamentul medicamentos exista doar pentru a ne atenua simptomele atat de chinuitoare si a ne putea concentra pe terapie (cognitiv-comportamentala). Aici e de fapt "scaparea". Anxietatea nu e o boala, nu se trateaza. Anxietatea face parte din viata fiecarui om pentru totdeauna. Faptul ca ea apare fara motive logice si ne da aceste stari greu de suportat este un dereglaj al creierului. Factorii ce determina acest dereglaj sunt diferiti pt fiecare din noi, insa terapia pe mine m-a ajutat sa inteleg greselile de gandire si sa le indrept. Suna simplist dar credeti-ma ca o "recalibrare" a modului de gandire este tot ce avem nevoie. Nu spun ca va fi usor si ca nu trebuie rabdare si vointa, dar daca ne gandim bine, ce optiune avem. O luna de zile trece, fie ca te chinui cu anxietatea non-stop, fie ca faci un efort in plus sa rezisti o ora langa un om care stie prin ce treci si te poate ajuta.
E important sa stiti ca anxietatea nu se poate controla, ca si viata de altfel. Se poate insa gestiona. Nu poti controla cand va aparea un episod de panica, insa vei invata cum sa iti gestionezi gandurile si starile atunci cand apare, astfel incat sa nu ajunvi la panica, sa fie doar un usor disconfort.
E important sa stii ca fiecare din noi are puterea de a depasi perioadele cele mai negre. Asa cum creierul a invatat sa perceapa gresit anumite lucruri si acum da "rateuri" prin aceste atacuri, asa se poate in timp, reintata sa vada lucrurile in mod corect.
E important sa intelegem ca nu e grav daca medicatiea nu da roade din prima ( primul meu tratament a foat cu Xanax si Sertralina si mi-au facut mai rau decat daca nu le luam) insa in cele din urma le-am gasit pe cele potrivite.
E important sa avem rabdare si cu terapia. Dureaza cateva sedinte pana vei resimti imbunatatiri (dupa primele 2-3 am crezut ca nu e nici o conexiune intre mine si psiholoaga, iar acum, dupa 3 luni de terapie, o consider omul care ma cunoaste si ma intelege cel mai bine).
A mai scris cineva asta si ii dau dreptate acum. Cei care s-au "vindecat" si nu au mai revenit sa scrie, sa isi impartaseasca experienta pentru ca nu vor sa mai auda niciodata de subiectul anxietate, nu au trecut cu adevarat peste. Anxietatea trebuie acceptata l. Un nivel al acesteia va exista mereu in noi. Uneori va fi deranjanta, dar am ajuns la convinverea ca am "armele" necesare sa o vestionez atunci cand apare si sa nu ma tem de ea.
Sunt multe pe care le-as mai putea spune, dar nu are rost sa umplu pagini intregi. Daca mai pot ajuta pe cineva cu alte detalii din experienta mea (care continua zi de zi, cu bune si cu mai putin bune) va stau cu cea mai mare placere la dispozitie cu orice pot.

Liniste si zambete tuturor!

care a fost tratamentul medicamentos care a avut rezultat vizibil si dupa ce perioada?

Buna Susana

Tratamentul care a dat rezultate pentru mine a fost (si este inca) Rivotril si Dulsevia (Duloxetina). La Rivotril am renuntat treptat dupa o luna, dupa schema primita de la psihiatru. Cu duloxetina am continuat. Rezultatele au aparut cam dupa 2-3 saptamani si au isemnat o rarefiere a zilelor si momentelor in care anxietatea isi facea aparitia.

@Catalin
Ma bucur pentru tine ca ti-ai revenit si te-ai reechilibrat. Si eu sufar de anxietate dar una psihotica, legata de niste halucinatii care imi apar pe fond emotional sau de la concentrare intensa etc. Cand apare singura anxietatea fara sa mai fii si schizofrenic pe deasupra cred ca se stie inamicul.Acesta e anxietatea. Insa cand ai de luptat pe mai multe niveluri, cand suferi si de schizofrenie e mult mai greu. E practic imposibil sa controlezi o halucinatie vizuala. Poti numai sa te detasezi de ea si sa te retragi in coltul tau sa astepti sa treaca. Eu ma lupt de peste 14 ani cu boala mea. Sunt remis numai partial pentru ca nici un medic nu a stiut sa-mi spuna de ce vad negrul acela in fata ochilor. Cred ca ar trebui sa fac un RMN functional, sa ma ''prinda'' exact atunci cand am starile astea rele. Dar apoi ma gandesc si ca trebuie umblat la medicatie asta daca se impune dupa rezultatul RMN functional. Si asta nu-mi convine deloc. Sunt multumit de tratamentul pe care il iau.
Si eu am citit mult pe tema anxietatii. Despre CBT, training autogen, autosugestie, hipnoza etc. Am vazut ca la Cluj e domnul David Daniel care face psihoterapie prin realitate virtuala. Dar, cum iti spuneam eu trebuie sa lupt si cu halucinatiile astea vizuale.
E bine ca esti inimos si vrei sa-i ajuti si pe altii. Nu sunt multi asa. Te salut si astept sa vad ce mai postezi.

@clozapin_ imi pare rau sa aud ca treci prin situatii atat de neplacute. Cred ca cel mai important lucru e sa stii ca nu esti singur. Ori de cate ori treci prin clipele grele sa fii convins ca exista cel putin inca cineva care se lupta cu aceleasi lucruri. Asta iti poate da putere. Cat despre a-ti "controla" halucinatiile, asa e, nu se pot controla. Nu se poate cintrola ninic in viata. Avem insa puterea de a gestiona tot ceea ce ni se intampla. Modul in care reactionam in fata acestor probleme sta in mainile noastre. Daca te lupti de 14 ani cu prbleme astea, atunci in adancul sufeltului stii ca nu te doboara. Nu te omoara. Ai trecut de fiecare data peste. Greu, sunt convins, dar ai razbatut. Deci esti mai putenic (a) decat crezi uneori.
Din ce am inteles, si anxietatea e una dintre problemele care iti fac viata grea. E dificil sa lupti pe mai multe fronturi, asa cum spui. Eu le-as lua pe rand. M-as ocupa de anxietate pana sa ajung sa o gestionez. Asta mi-ar confirma increderea in fortele proprii si mi-ae usura viata, nefiind nevoit sa lupt cu mai multi "inamici" deodata.
Daca pot sa iti fiu de ajutor in vreun fel, sunt aici.

@Catalinnicu
Am "luptat" e impropriu zis. Mai degraba, dintotdeauna m-au doborat ele pe mine...halucinatiile vizuale cu vazutul pe negru si/sau anxietatea. Asta e adevarul. Cand ma apuca pe strada una din ele, sau amandoua, vai si amar de picioarele mele. Daca mi se intampla in casa astept frumusel pana se face ora cand trebuie sa iau pastilele si pe urma mai astept si sa-si faca efectul. Sunt foarte receptiv la efectul placebo si la starea de sedare. Fara sedare nu as mai putea trai.
Multumesc ca ti-ai facut timp si mi-ai raspuns!

@clozapin_ de spui ca nu ai luptat cu ele ci ca mai degraba te-au doborat? Daca treci prin asta de 14 ani i seamna ca ai mai multa putere decat iti dai credit. Spune-mi te rog, ce inseamna pentru tine ca te-au doborat? Care e lucrul cel mai grav care ti s-a intamplat fiind "doborat" de anxietate sau acele halucinatii? (daca nu sunt prea indiscret)

@Catalinnicu
M-au doborat in sensul ca si-au facut mendrele cu mine cum au vrut, si anxietatea si halucinatiile. Nu mi s-a intamplat ceva foarte rau cand mi-au aparut niciodata( asta e intrebare clasica in CBT de la psihoterapeut la pacient: "Care e lucrul cel mai rau care crezi ca ti se poate intampla(sau care ti s-a intamplat)? :-) ), asta e drept. Tot timpul m-au salvat sedativele astea pe care le-am luat gen clozapina(care, pana la urma si-au facut totusi efectul!). Doar ca mi-au distrus viata, stateam cu gandul la urmatoarea pastila si nu mai puteam nici macar sa ma uit la tv atat eram de ingrozit( si cu un tata alcoolic ). Facultatea am terminat-o la alta sectie si alt oras si Universitate. Dar am tras pentru ea. Cel mai neplacut era cand imi aparea anxietatea sau halucinatiile la seminarii sau laboratoare. Of, nu doresc nimanui astfel de traume psihice! Despre stat dupa ora 14.00 la scoala nici nu putea fi vorba. La fel si pentru examene. Am fost din 2004-2014 intr-o stare perpetua de anxietate. Doar seara ma simteam bine si puteam sa mai fac cate ceva pentru mine. tinerii de azi care fac schizo nici nu stiu cat de bine e ca nu trebuie sa ia (decat daca se impune de la comportamentul lor) leponex(clozapina). Au risperidona, paliperidona care sunt foarte bune.Eu pe clozapina aveam mereu dimineata glicemia 110-115. Acum am 80-85 pe invega si seroquel. E un lucru bun ca nu mai am pofta de mancare care mi-o dadea la inceputul tratamentului olanzapina(zyprexa).
CatalinNicu daca vrei sa vezi mai multe despre mine vezi postarile lui clozapin( nu clozapin_ ). Asta a fost numele meu la debutul pe romedic pe care nu l-am putut pastra datorita trecerii la alt provider de internet si pierderea casutei de mail de acolo.
Noapte buna!

Buna ziua tuturor.Si eu lupt de 10 ani cu o fobie sociala foarte dureroasa.Citeam undeva ca suferinta spirituală este mult mai dureroasă si mult mai complicată decât suferinta organică. „Bolile spiritului” sunt mult mai grave decât bolile organice.Pot sa spun datorita suferintei prin care trec ca asa este.Am gasit pe internet niste citate ce m au miscat profund.Sunt pe acest site:
--------*
Cititi le si veti invata multe din ele Am postat aceste citate din Fratii Karamazov deoarece cred ca e ceva de invatat din ele.E ingrozitoar sa simti ca Dumnezeu te a parasit.Eu am simtit asta la debutul schizofreniei.

(*modificat de admin)

Buna ziua. Mie nu mi s-a pus un diagnostic foarte clar, schizofrenie din cate am inteles, la inceput a fost foarte greu cand am avut o teama mare si atunci si eu pot spune ca a fost aceasta boala, insa se mai schimba lucrurile macar partial. De cand a debutat problema acum 8 ani m-am mai schimbat cat de cat in bine. Izolarea de prieteni e cam problematica, cel putin pentru mine. Ma ajuta sa ascult muzica, unele imi dau multa speranta. Nu mai sunt atat de lipsit de speranta, moralul meu e mai bun. Am inceput sa joc fotbal, am gasit pe internet o echipa dintr-o liga mai mica si m-au primit la antrenament. Am lucrat in programare cu un prieten o perioada si s-ar putea sa incep dinou munca. Conteaza mult ca am fost sustinut de multa lume. Am facut si schimbari in alimentatie. Unele schimbari mi-au daunat, altele au ajutat. Fructele ma ajuta mult pentru o stare de buna dispozitie, si verdeturile. Fiecare aspect despre care se vorbeste ca ajuta in sanatate, daca il aplic, ma ajuta macar in parte. Am exagerat insa din dorinta prea mare de a fi sanatos in cautarile mele. Se spune ca e bine sa accepti ca ai o boala pentru a o putea trata insa cred ca e nevoie de incredere si eu spun ca de fapt nu sunt chiar asa de bolnav, ma ajuta sa ma sustin mai bine. Sunt bolnav, dar nu foarte. Ajuta si la moral. Problema care o am in prezent este cu niste voci care ma cam enerveaza insa sunt destul de calm iar simtul umorului ajuta foarte mult. Si dansul este de ajutor, creste buna dispozitie. Merg rar la medicul psihiatru, inainte mergeam mai des. Medicamentele sunt greu de suportat si in ultimul an nu le-am luat decat de foarte putine ori. Aveti recomandari pentru mine? O zi buna si va urez multa sanatate

Buna Stefan

Ma bucur sa vad ca reusesti sa privesti situatia cu optimism. Stiu ca probabil nu e cazul mereu, dar e bine resusesti sa iti gestionezi situatiile mai putin bune pana revii la normal. Legat de izolarea de prieteni, evident, nu-ti cunosc detaliile, dar nu as da mare atentie in general. Eu pot zice ca duc o viata normala si sunt o persoana joviala si tot nu pot spune ca am mai mult de 3-4 prieteni. Foarte apropiati poate unul singur. Deci nu e o tragedie.
Sunt curios daca ai fost la psiholog. Daca da, cate sedinte ai facut, ai reusit sa legi un cura mai amplu? Pe mine m-a ajutat foarte mult sa inteleg ce se intampla cu mine si m-a ajutat mult sa imi schimb optica despre a vedea viata de zi cu zi.
Legat de medicatia ta, nu ma bag, nu sunt doctor insa iti spun repet doar despre experienta mea: am trecut prin tratamente care imi faceau mai mult rau si sunt multe persoane care au trecut prin acelasi lucru. Afectiunile psihice nu sunt ca o raceala sau alte boli unde tratamentul e foarte clar. E mai greu ineori sa nimeresti medicatia potrivita, dar intr-un final in cazul meu am reusit.

Sanatate si liniste pana ne mai auzim!