Cum sa-l recuceresc?

Buna ziua,
ne descri aici in cateva randuri suferinta ta. E trist ca s-a ajuns in acest punct, insa de multe ori nu trebuie sa faci tu ceva ca sa-l recuceresti. Pt ca tot de multe ori, partenerul nu cauta in exterior ceea ce nu gaseste acasa, cum se vehiculeaza. Adica nu conteaza DOAR cum arati si ce faci tu ca partenera, pt ca el sa-ti fie alaturi forever. Sunt multi alti factori ce aduc oamenii in relatie, dar tot atat de multi cei care ii despart. Intr-o relatie sunt 2 si fiecare vine cu nevoi. Iar daca acele goluri/nevoi nu se umplu de la inceputul relatiei, ele pot reveni chiar si dupa ani, cerand sa fie satisfacute. Si nu cred sa existe relatie in care sa se umple acele nevoi 100% de la inceput si sa dureze o vesnicie, pt ca noi oamenii suntem atat de complicati, incat nu exista retete ale casniciei/relatiei perfecte.
Recomandarea mea este sa cautati un psihoterapeut. Vorbiti si cu sotul, caruia ii puteti adresa invitatia de a mai da o sansa casniciei, sau macar de a lamuri lucrurile. Pt ca indiferent de valorile lui, nu poti ramane intr-o familie doar pt copii. El poate fi intr-o stare ambivalenta in acest moment, dar si dvs aveti dreptul sa clarificati lucruri. Poate fi exact asa cum a declarat, iar asta e dureros de primit pt oricine. De aceea, va pot spune ca indiferent de raspunsul sotului, macar dvs sa consultati un psihoterapeut.

Bun, inteleg ca el nu merge la psiholog, pt ca aparent, problema e la tine "nu crede ca eu ma pot schimba", dar tu poti sa te intrebi daca o astfel de relatie iti este avantajoasa pe termen lung, nu scurt. Nimeni nu poate gandi si hotari in locul tau. Iar teoria asta cu "ceilalti sunt de vina, in niciun caz eu" - arata probleme legate de personalitate (a celui care afirma). E f putin probabil ca sotul sa schimbe ceva in gandire, chiar si cu ajutorul unui specialist - dar cum nu-l cauta e mai mult ca evident ca el nu considera ca are ceva de schimbat = ca si el are o problema de rezolvat. Inteleg ca sotul a venit cu o propunere, din care reiese ambivalenta de care vorbeam mai devreme. Cand vrei ceva cu ardoare, il vrei si gata, dar el nu arata decat nesiguranta si teama de a alege. E si mult mai confortabil sa nu-ti asumi nimic in fata cuiva si sa pui pe umerii copiilor aceasta responsabilitate: cumva, "nu ii las fara tata, iar ei mai tarziu imi vor multumi pt asta" - de fapt, nimic nu va poate garanta asta. Nu stiu daca si sotul are o astfel de abordare, insa e f des intalnita in problemele de cuplu/familie.
Copiii nu trebuie bagati la mijloc intr-o relatie. Ei nu pot decide pt nimeni, iar singurii responsabili pt decizii sunteti voi adultii. De multe ori, copiii accepta mai usor decat adultii o separare/divort daca adultii stiu sa le explice cum stau lucrurile, fara acuze de o parte sau alta. Ce e intre parinti, ramane intre parinti si punct - copiii nu au nevoie de astfel de detalii si nici de relatii de suprafata, pt ca pe masura ce cresc, ei pot simti cand ceva e fals. De aceea, intrebati-va in cata vreme ei vor incepe sa puna intrebari si ce le veti raspunde. Dar as vrea ca dvs sa va ganditi intai la propria persoana, pt ca prima afectata de acest conflict, dvs sunteti. Indiferent de ce veti alege (sa ramaneti sau nu in relatie), va trebui sa analizati ce castigati si ce pierdeti alegand.
Deci, singura care poate decide ce si cat sa duca mai departe sunteti dvs.
Daca va e f greu, apelati la un specialist.
Toate cele bune!

Spui bine ca trebuie sa vezi pe ce drum o sa o iei "cu el sau fara el". Fiecare varianta are avantaje si dezavantaje si oricat de greu iti e acum, in decizia luata esential e sa-ti pastrezi cat mai mult cu putinta obiectivitatea. Aici ar putea sa te sprijine sesiunile de psihoterapie.

Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata