de ce eu? Si cum sa scap?

Inca din copilarie am fost o fire extraordinar de timida, insa acum de vreo doi ani de cand am inceput sa lucrez, am ajuns la concluzia ca am nevoie de un medic...Mi a confirmat banuieliile mele de a fii anxioasa.Nu a vrut sa mi scrie medicamente.Mi a zis ca autosugestia este tot!M a sfatuit sa incep de la cele mai marunte temeri si sa avansez practicand lucrurile de care ma tem.Nu stiu ce sa zic...Sentimentele care ma incearca in aceasta perioada a vietii sunt prea tari.N am crezut ca din persoana energica si puternica si ambitioasa si binedispusa, mereu pusa pe glume si sociabila( cat de cat..) voi ajunge o ciudata si o fricoasa.Mi e atat de greu acum sa intru in contact cu lumea.Merg zilnic la servici si parca nici nu ma vede nimeni.Si cred ca toata descurajarea asta mi am provocat o eu considerandu ma inferioara tuturor.Practic mi am creat singura niste obsesii groaznice de care nu pot scapa.Am impresia ca toata lumea ma priveste, ca orice zambet sau chichotit este pe seama mea si nimeni nu ma suporta...incerc din rasputeri sa ma fac placuta si totusi nu scap de senzatia asta urata.N am curaj sa iau eu initiativa, sa comunic cu lumea si sa ma adaptez societatii...Mi e mai usor sa afisez niste fete care atrag antipatii si sa tac..desi nu e ceea ce simt.Ma indop de produse naturiste si fiecare zi la servici este la fel ca prima zi.Emotii, gaduri negre, frici, incordare, groaza de a manca sau chiar a bea o cafea...Si asa de oribil trece fiecare zi din viata mea...Ajung acasa atata de obosita si incepe sa ma chinuie gandul ca maine incepe o noua zi..Oare cum sa devin om normal?

Da, chiar e problema. Trebuie sa consulti neaparat un medic pt ca asta nu e o rusine. I se poate intampla oricui si nu e ceva de ras sau de tratat cu indiferenta.
Te va ajuta cu siguranta un medic specialist pt k tu singura nu ai cum, avand in vedere cum ai fost si cum esti acum.
Parerea mea, sa nu te superi !
Alisia

Va multumesc pt mesajele voastre.Conteaza mult pentru mine!

pentru klaraka

este prima data cind ajung-din greseala- pe acest forum si sper ca iti mai verifici mesajele ca sa vezi ca mai exista multi care trec prin starile pe care le ai si tu.Mi-am deschis cont si eu aici pt ca mi s-a parut interesant si folositor pentru cei care putem da si primi sfaturi despre aceasta, , boala".Acum e tirziu dar curind iti voi mai scrie despre tratamentele facute de mine si de faptul ca se poate trai normal si se pot tine sub control aceste stari, trebuie doar sa gindesti pozitiv si sa incerci sa te autoconvingi-cum fac eu acum -ca nu e o boala incurabila si noi controlam tot ce se intimpla si de noi depinde cum traim pe viitor Sanatate multa la toti, ne auzim in curind

luciana.co sper sa pastram legatura.sa stii ca eu am trecut si la extreme de gen xanax dar le iau moderat.si ma ajuta enorm doar ca par drogata de la ele.am observat ca in perioadele in care sunt mai optimista si gandesc pozitiv nu mi se intampla toate astea, doar ca nu reusesc sa mentin starea de bine.iau 0, 25 de grame de xanax aproape zilnic, exceptand sambata si duminica.si iau spitomin care nu provoaca dependenta, sunt bunicele, insa mai slabe ca xanaxul.acum insa tare ma sperie gandul ce o sa fie dupa ce termin xanaxul si revin cu picioarele pe pamant.nu se pot procura fara prescriptie.si intr un fel este mai bine asa...am garantia ca nu devin o dependenta disperata.si mai rau este ca dupa ce vezi ce stare super iti da xanaxul ti e cam greu sa nu il iei...ma uit dimineata la ele si zic:Hai ca mai iau azi si gata!si tot asa fac zilnic.initial luam doar jumatatea la 25 de grame dar dupa ce am luat de cateva ori cate una intreaga, jumatatea n o mai simt deoarece organismul le a asimilat deja.oricum sunt o fire categorica si nu am sa ma las condusa de un medicament, insa ma intreb cum ar fii sa fiu la fel de bine fara aceste droguri.

pt. klarakla

buna, ma bucur ca ai raspuns asa de repede si ca te pot ajuta macar cu citeva cuvinte.Ai vazut ca nu esti singura cu aceste probleme si m-am intrebat si eu de nenumarate ori de ce trebuie sa mi se intimple mie asa ceva.Cred ca nu exista nici o explicatie rezonabila, pentru noi, de ce trebuie sa traim cu aceste frici care ne controleaza viata. Pe mine m-a apucat prima stare de panica acum vreo 6 ani.Eram la volan, asteptam la stop si brusc am inceput sa simt ca nu mai am rabdare sa stau la stop m-au apucat caldurile, palpitatiile, senzatia de lipsa de aer.A trecut repede, s-a facut verde si am plecat. Din acel moment -in fiecare zi-de cite ori stateam la cite un stop ma apucau pandaliile.Nu stiam ce e cu mine, eram convinsa ca sufar cu inima.Am facut tot felul de analize, m-am lasat de fumat dar starile mele nu dispareau.Greu am realizat ca imi produceam aceste frici si ca am nevoie de un specialist.Dupa un an de chin-fara sa stie nimeni- am acceptat sa ma vada un psiholog si sa ma convinga ca am nevoie de un tratament medicamentos si de sedinte de psihoterapie. Am incercat cu sedintele dar fara folos si am trecut pe medicamente care mi-au facut foarte bine. Dupa cite o tura de 7-8 luni de tratament acum pot sa stau si 6-7 luni fara medicamente. Mai am zile proaste dar sper ca sint trecatoare si ca-mi voi reveni la un moment dat pentru totdeauna.In ultimul timp nu am avut suportul psihic foarte bun pt. a ma ajuta sa trec mai usor peste toate dar sper ca nu e o boala incurabila si sa ne lase sa ne traim viata macar decent. Iti doresc sa te simti bine si mai vorbim

luciana.co sa mi zici te rog ce tratament ai facut.multumesc. si daca vrei sa mi lasi adresa de mess ca sa vorbim.te pup

buna, imi este f greu sa vorbesc despre asta dar cred ca am o depresie in ultimul stadiu(daca exista asa ceva).o explicatie ar fi buna.astfel...am 20 de ani, varsta la care unii se disstreaza la maxim dar pe mine nu ma atrag asa de mult distractiile de genul.sunt exagerat de sensibila, la orice comentariu rautacios primul lucru ce pot face este sa plang.plang f mult si in timp ce fac asta nu fac decat sa ma gandesc la viitorul meu negru si ca nu mai am niciun scop.totul va duce la moarte.la 16 ani am incercat sa ma sinucid prosteste, acum cand ma uit in trecut la acele cauze ce m-au determinat sa fac acest lucru imi provoaca rusine si enervare.dar acum ma simt cel mai rau.vad masini care trec pe langa mine si imi imaginez cum sar in fata uneia sau aud trenul(locuiesc langa o cale ferata)si in sec 2 vad medicul legist cum aduna bucatelele din mine imprastiate.nu ma simt iubita si imi este frica sa stau singura, la propiu si la figurat.mereu am cautat compania altora pt a trece de asta.dar am ajuns la limita.de o saptama ma gandesc serios la moartea mea, iar iubitul meu imi da din ce in ce mai multe motive, poate pt el este o tampenie dar nu pot vb despre asta cu el pt k stie ce am incercat sa fac in trecut si are o parere f prosta despre asta, ia in mod ironic si umilitor.cum as putea acum sa ii spun ca vreau sa mor si una din cauze este kiar el?de asta apelez la toti cei de aici.ajutati-ma va rog.chiar acum scriu si plang si nu inteleg de ce...

pt.cristina_ica

Indiferent de problemele care le ai in acest moment sau de, , boala"de care suferi nu trebiue sa te gandesti la solutii extreme. In primul rand trebuie sa te duci la psihiatru, sa-ti dea (daca e cazul ) un tratament adecvat si ai sa vezi ca in timp ai sa te simti mai bine si ai sa vezi viata altfel.. Stiu ca e usor sa dai sfaturi dar ai toata viata inainte si e pacat sa nu-ti demonstrezi ca se poate trai si altfe-ai sa vezi-Toate necazurile trec, toate starile nasoale se pot controla dar cu viata nu ne putem juca, trebuie sa ai mare grija sa ti-o pastrezi.Daca prietenul tau nu te intelege inseamna ca nu te merita si o sa apara altul in care o sa-ti gasesti sprijinul. Astept vesti.

pt luciana.co

multumesc mult pt ce mi-ai spus.ti-am spus parerea si ce crede prietenul meu de asta.ia totul in mod ironic.are o personalitate f puternica, de iubirea lui sunt sigura uneori dar faptul ca sunt atat de emotiva ma fac sa ma emotionez aproape pt orice.la un doctor sigur nu pot sa merg pt k noi locium impreuna.stiu ca ma ascutli si asta este o placere pt mine pt k nu ma pe nimeni ca sa pot discuta asrfel de lucruri.il am doar pe el.multumesc

Salut.. azi am reusit sa mi inving frica asta a cunoasterii bolii mele si am decis sa ma informez bine despre ce se intampla cu mine..Vreau sa va spun ca primul atac de panica l-am avut acum 6 ani de zile.. eram in fata calculatorului si am simtit cum totul se opreste in jurul am simt asa zisa frica de moarte la o intensitate maxima. Am acuzat atunci excesul de stat in fata calculatorului plus excesul de cola. M a tinut asa cateva zile dupa care nu am mai avut atacuri de panica aproximativ 2 ani.. A urmat o seara la un prieten un care, la fel am exagerat cu cola si tigari plus o seara nedormita in care am simtit din nou acea frica puternica urmata de zile intregi de chin in care traiam un complex total asupra intregului meu comportament. Am reusit sa trec peste asta inca o data iar acum 1 luna de zile am venit din italia, tara in care trebuie sa recunosc am fumat hashish 2 luni de zile zi de zi... M-am intors acasa dupa 2 luni de stat acolo timp in care nu prea ieseam din casa si ma drogam.. Ajungand aici un prieten m a indrumat in drog mai puternic numit Magic.. Acel drog mi a creat un atac mare de panica iar din acel moment tot organismul si caracterul meu simt a nu le mai pot controla.. Nu simt nevoia sa fumez.. eu sunt o fire foarte sensibila am 22 ani si nu am nici un fel de ocupatie. sunt clipe in care imi fac niste planuri de care sunt sigur ca vreau sa le urmez dar sunt si alte clipe cand pur si simplu sunt demoralizat complect, iar cum spunea si fata mai sus, am gandurile sinucigase.. Am fost la doctor iar doctorul mi a scris pe trimiterea la psiholog "tulburari anxioase". Stiu ca o sa imi prescrie niste medicamente dar vreau sa evit calea asta. Am renuntat sa mai fumez hahish de la frica pe care mi a creart o seara aia. Dar vreau sa stiu cum imi pot recapata puterile si incredere in mine atat timp cat locuiesc doar cu tatal meu cu care nu am o foarte bun raport iar prietenii mei buni care ma inteleg sunt doar 2... Stau mult in fata calculatorului iar eu am si o lipsa de calciu foarte mare. As vreau sa stiu cum sa procedez cu creierul meu pentru ca uneori simt cum reusesc sa prind incredere in mine dar pentru putin timp. credeti ca ar trebui sa ma las de tigari si de cafea? astept raspuns.. e asa bine cand te descarci..

catalin_cr, si eu am atacuri de panica de cateva luni, acum s-au mai ameliorat, dar e groaznic cand le am.e bine ca la tine nu au loc asa des, dupa cate ai zis.nici eu nu stiu cauza exacta, am cautat multe explicatii, dar nu stiu exact.eu ma rog mult si ma ajuta enorm.viata mea s-a schimbat enorm de cand ma confrunt cu asa-ceva.as vrea sa nu mai am niciodata aceste atacuri, dar nu e in putinta mea.la tine cum se manifesta mai exact?