Decizia este luata, dar am nevoie de sprijin moral

Salutare!
Trec printr-o situatie foarte dificila, desi nu sunt singura femeie inselata. Dupa 6 ani frumosi, totul este ruinat.
Ne-am cunoscut in facultate, pe atunci eram doar foarte buni prieteni, desi din partea lui a fost mereu mai mult decat atat. Dupa terminarea universitatii, am decis sa plec din orasul respectiv pentru a-mi construi o cariera. Nu prea a acceptat bine vestea, au inceput rugamintile de a ramane cu el, de a ma muta la el (desi ne stiam doar de 8 luni, iar pe parcurs incepusem si eu sa am sentimente pentru el), chiar daca el era intretinut de mama sa si mai avea un an de terminat. Idei imature, dar atunci nu eram indragostita si gestionam bine situatia. Am plecat, am stat un an intr-un alt oras, dedicandu-ma carierei, timp in care am tinut constant legatura (la telefon). Ne povesteam cate in luna si in stele si in toate deciziile importante faceam schimb de opinii. Dupa ce el a incercat "relatii" cu 2 alte femei iar eu am incheiat o alta, am ajuns la concluzia ca ar trebui sa incercam sa construim noi doi o relatie mai mult decat de prietenie. A fost relatie la distanta pentru inca un an, ne vedeam in weekenduri si in vacante, apoi eu am luat decizia sa parasesc Romania. I-am cerut parerea si impreuna am decis ca asta ne e drumul. El mai avea un semestru la master (8 luni) dar eu am plecat direct. O alta perioada de relatie la distanta, 8 luni in care eu am reusit sa imi fac acte, sa imi iau un job, sa invat o limba straina, pregatisem oarecum terenul pentru planurile pe care ni le facusem. A venit asa cum planuisem, a stat aproape un an fara loc de munca, l-am ajutat sa isi scoata actele si intre timp a urmat cursuri pt a invata limba. Mama lui nu a fost de acord ca el sa se mute aici, ca nu i se pare normal ca un barbat sa fie intretinut de o femeie, desi pentru mine nu era vorba de orgoliu, ma gandeam mereu ca ne dorim sa ne cladim un viitor si conjunctura a facut ca eu sa vin prima in tara respectiva. Si-a gasit si el de munca, planurile de viitor curgeau val in capul nostru, ne-am luat masina, am inceput sa economisim, nu mai ieseam, nu mai aveam prieteni (eu, ca el e o fire inchisa si singuratica). Viata noastra se limita la munca, strans bani, punerea planurilor in aplicare: sa construim o casa in Romania, casa impreuna cu familia lui, la tara (ca el avea deja apartament), sa ne luam un apartament aici. Mari planuri! Dupa 2 ani de m-a cerut in casatorie, desi eu am stat mereu cu inima stransa, pentru ca nu il simteam un om statornic, desi parea ca se schimbase si intr-adevar sa isi doreasca ceva serios. A mai trecut un an de la cererea in casatorie, in care ne-am infundat si mai mult in munca si strangerea banilor. Incepusem constructia casei in Romania, deja trimiteam sume de bani care pe mine ma speriau, eu nu aveam voie la salon, nu produse de make up sau haine, el isi vedea de sala lui si chiar isi comanda proteine si alte produse de genul asta. Sunt o fire flexibila si am lasat de la mine destul, dar in momentul in care am fost la banca pentru informatii despre cumpararea unui apartament, am explodat. M-as fi maritat cu el dar nu si cu banca pentru care trebuia sa platesc 1000 de euro lunar. Ideea de a cumpara ceva aici a fost in mare parte a lui, ca ii place comoditatea si ca aici oricum plateste chirie. Dar daca aici nu mai merge, iti faci bagajul si ai plecat, chiria nu te tine legat. A fost prima noastra cearta.

Nu am mai putut continua, m-am lasat coplesita de emotii si de tot ce a fost.
Cert este ca s-a anulat casatoria care trebuia sa aiba loc anul asta, pe motivul ca el nu e sigur ca asta vrea, desi eu l-am lasat sa faca cum simte el, cand simte, nu am pus presiuni asupra lui legate de casatorie sau viitor, sau atatea planuri cu case etc.
Din aprilie si pana acum a fost o perioada stranie pentru mine, sunt o femeie inselata cu tot ce poate aduce acest lucru: minciuni, batjocura, cuvinte nu vulgare dar dureroase (el nu mai stie daca ma iubeste si daca sunt ceea ce isi doreste, dar sunt in fiecare zi foarte frumoasa), un du-te - vino continuu din partea lui, nu a renuntat nicio clipa sa ma caute, desi ne-am mutat separat. A ma cerut o sansa, m-am mutat cu el, mai mult sa imi demonstrez mie ca nu se mai poate, pt ca el este foarte schimbat, nu mai putem efectiv purta o discutie fara sa devina agitat sau sa imi taie direct orice prin: nu e adevarat. Casa era plina de par, sticle goale de vin, lumanari parfumate folosite, dar pentru tot avea minciunile pregatite. A cerut o sansa si imi spunea zilnic ca nu vad ca nu se mai poate? apoi isi schimba brusc decizia si ca o sa fim bine. Eram socata si nu puteam crede cum un om cerebral se poate schimba asa. Am plecat la niste prieteni dupa 2 saptamani, am reusit sa imi iau apartamentul meu, mi-am schimbat jobul imediat dupa despartire si a fost un lucru bun. Nici acum nu renunta la mine, desi era convins ca nu ma mai iubeste. Ma cauta acasa, la munca, pt ca pe orice alta sursa (telefon, internet) este blocat. Incerc sa imi revin din toata nebunia asta, dar simt ca mi-am pierdut timpul cu el (6 ani), ca oarecum l-am format si totusi m-a dezamagit atat de tare. Am descoperit acum o luna o poza cu el si cu o tipa, nu romanca, frumoasa, inteligenta, independenta si cu prea multi bani pt el. A mintit ca abia o cunoaste dar am aflat ca e cu ea din martie. De altfel si comportamentul lui tot atunci s-a schimbat.
Incerc sa trec peste si nu mai sunt deranjata de faptul ca are pe altcineva, dar ma deranjeaza cum a facut totul, minciunile, comportamentul... In opinia mea si-a dat seama ca nu poate tine pasul cu ea, poate e doar atractie fizica si eu sunt persoana aia langa care are stabilitate, liniste (pt ca mereu l-am sustinut in orice situatie, inclusiv acum, cand vine si plange si s-ar da cu capul de pereti) dar eu nu ii mai pot acorda o sansa. Ma simt tradata si nu mai am incredere, chiar daca simt ca nu imi mai gasesc locul, ca o sa raman singura toata viata, cam tot ce implica o ruptura ca asta. Stiu ca nu sunt decat o optiune si asa ceva nu pot sa accept.
Trebuie doar sa invat sa ma iubesc mai mult, acum investesc doar in mine pt ca atatia ani am investit in vise ce nu erau ale mele, dar in naivitatea mea ziceam ca se numeste iubire.
Cum poate un om care inca e in relatia cu ea din martie sa ceara sa sa intoarca si sa il iert, cand el nu are curajul sa ii spuna ca nu e fericit (sau asa sustine)? Bine, mai e varianta ca ei nu locuiesc impreuna, ca el acum isi plateste totul singur si nu e tocmai usor si cu mine ar fi impartit cheltuielile. Alt motiv nu pot sa cred ca ar fi, pt ca iubire si sentimente sincere sigur nu mai sunt dupa atatea minciuni si situatii penibile.
Simt ca viata mea e ruinata dar sper sa raman cu capul pe umeri si sa am pyterea de a merge mai departe.