Depresie dupa ce m-am mutat

In urma cu vreo luna m-am mutat de la parinti intr-un apartament cumparat de mine prin multa truda, asta era marele meu scop pana in acel moment. Acum locuiesc singur in acest apartament dar am intrat in depresie, parca apartamentul nu ma multumeste ba e mic, ba e intunecos, ba mai stiu eu ce motive ii gasesc, ma simt singur, imi vine sa plec inapoi la ai mei.
Am intrat si in conediu si nu am chef de nimic, nici sa mamanc nu mai pot, pur si simplu vreau sa dorm si sa treaca timpul cat mai repede, sa uit de tot si de toate.
Tin sa precizez ca am locuit cu un tata alcoolic care ma abuza psihic de multe ori, asa ca facusem un tel din a face bani si a ma muta singur, insa vad ca dupa ce mi-am indeplinit acest tel mai simt chiar mai rau ca inainte.
Legat de latura sentimentala am devenit o persoana foarte solitara, imi place sa fiu singur desi stiu ca nu e bine.

Ce ar trebui sa fac sa scap de aceste ganduri negre?

Solutia este destul de simpla, inchiriezi apartamentul si te duci si iti infrunti tatal ! :)

Ai grija ca alcoolismul tatalui poate fi de fapt o depresie pe care o mascheaza sau o 'trateaza' cu alcool iar tu este foarte probabil sa il mostenesti, deci mergi la o evaluare la un medic psihiatru si el iti va spune ce ai de facut mai departe, tratament, psihoterapie sau ambele !

Am ajuns la concluzia ca apartamentul avea mari probleme, era plin de umezeala si mucegai, asa ca l-am vandut, din pacate pierzand niste bani la aceasta afacere.

M-am intors la parinti dar de atunci am intrat intr-o depresie masiva, nu mai pot dormi noaptea, simt ca nu mai sunt bun de nimic, nu mai am nici un chef de viata, si nu mai am nici un fel de cale de iesire.

Toate astea au venit la pachet cu un accident auto plus probleme de sanatate ale mamei.

Nu stiu cum sa mai iesi din situatia asta

Dupa ceva vreme de delir si nesomn am inceput sa-mi dau seama ce se intampla cu mine.
Dupa ani de zile in care am muncit ca un robot ca sa stang bani sa-mi cumnpar un apartament ca sa scap de tatal meu, cand m-am mutat mi-am dat seama ca nu el era problema ci era o psihoza a mea de a scapa de acolo.
Pot sa ma felicit ca am avut taria de caracter de a nu face vreo prostie, si de a constientiza ce se intampla cu mine, insa mi-am pierdut total increderea in oameni.
Prietenii de la care ma asteptam sa ma sprijine psihic s-au aratat a fi doar niste impostori care te considera nebun si incearca sa profite de pe urma ta, ci si intreaga societate romaneasca cel putin care nu mai are pic de umanitate si compasiune.

In cazul meu cred ca experienta asta m-a intarit sa fiu si mai indarjit in activitatea mea, ba chiar sa fiu mai sociabil, mai generos si cred eu, cu mai multa experienta de viata.

Multumesc pentru incurajari.
De ajuns am ajuns acolo de unde am plecat, in familie sa ma confrunt cu situatia si sa incerc sa castig, o mica victorie sper ca am si avut, tatal meu spunandu-mi ca are o problema si ca vrea sa mearga la psihiatrul care il trateaza.

Poate ca e ceva ciudat, dar linistea mea e atunci cand mama, sora si chiar tatal meu sunt bine, si incerc sa fac sa nu le lipseasca nimic, poate reactia mea e ciudata dar asta simt acum.