Durere masea plombata

22-03-2018
CristianCosmin
Nu este medic/terapeut
CristianCosmin
Buna seara!
Am si eu nevoie de ajutor, circumstantele nu-mi permit sa ajung la stomatolog pana luni, iar durerea de masea nu-mi da pace. In urma cu vreo 3 saptamani, am decis sa-mi plombez o masea, care, nu prezenta dureri, decat atunci cand mancam in acea zona, si imi intrau resturi alimentare in canalul cariat. Dupa 4 sedinte, de curatare a canalului si aplicare a nu stiu ce straturi (din spusele stomatologului), s-a finalizat "lucrarea". Am fost intrebat de cateva ori, daca am probleme sa ma doara, noaptea, in somn, daca ma iau durerile din senin, i-am raspuns ca nu am avut niciodata probleme de genul, nici inainte de a veni la stomatolog, nici in timpul sedintelor. Singurele dureri au fost numai atunci cand incercam sa beau ceva rece sau fierbinte, si cand mancam ceva mai rece sau fierbinte. Dupa toate spusele mele, a decis ca nu este nevoie sa mi se extraga nervul, si sa mi se aplice plomba definitiva, etansata bine ca sa nu ma mai supere la rece sau cald. Ei bine, dupa ce am ajuns acasa, la cateva ore, am incercat sa beau apa, si am simtit exact aceeasi durere ca si atunci cand m-am dus la stomatolog. Si asta nu este tot, de azi noapte, au inceput si durerile din senin, dureri ce nu ma pot lasa sa dorm, dureri ce vin din senin, ma tin 10-15 minute, apoi imi trec. Am nevoie de un sfat! Va multumesc anticipat!
10 comentarii
0
23-03-2018, ora 07:36
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Buna dimineata,
Durerile care depasesc 10 minute semnifica o afectare a nervului, de aceea va recomand sa mergeti la medic pentru tratament.
Pana luni puteti lua antiinflamatorii daca durerile cresc in intensitate.
0
23-03-2018, ora 10:34
CristianCosmin
Nu este medic/terapeut
CristianCosmin
Buna dimineata,
Inteleg ca mi-a fost afectat nervul intr-un fel sau altul, dar, de ce dupa 2-3 saptamani sa se faca resimtita o asa durere, si nu imediat dupa interventia stomatologului? Precizez ca, canalul a fost verificat de cateva ori, sa fie curat si sa nu mai prezinte vreun punct de carie ramas, inainte de plomba definitiva.
0
23-03-2018, ora 11:34
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Nu este vorba de un punct de carie ramas ci de profunzimea cariei. Daca stratul de dinte ramas pana la nerv este foarte mic atunci este posibil ca nervul sa fie afectat.
0
23-03-2018, ora 15:52
CristianCosmin
Nu este medic/terapeut
CristianCosmin
In acest caz, este nevoie de interventia stomatologului pentru a extrage nervul?
0
23-03-2018, ora 19:29
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Da. Este cea mai buna solutie de tratament.
0
26-03-2018, ora 13:24
CristianCosmin
Nu este medic/terapeut
CristianCosmin
Buna ziua,
Acum am revenit de la stomatolog, mi-a scos plomba definitiva, si mi-a bagat o substanta in canal, care omoara nervul. Eu nu am mai auzit de asa ceva, se practica aceasta procedura?
0
26-03-2018, ora 15:11
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Buna ziua,
Este corect, procedura se numeste devitalizare chimica.
0
28-03-2018, ora 16:53
Dr. Clinica Stomatologica Andra Smile
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Clinica Stomatologica Andra Smile
Buna ziua,
da este foarte bine.Atata timp cat dumneavoastra sunteti bine. :)
Devitalizantul face ca tratamentul sa fie, cateodata, mai usor tolerat de catre pacienti, depinde de la om la om.
Sa fie cu success.
O zi buna!
0
28-03-2018, ora 22:15
CristianCosmin
Nu este medic/terapeut
CristianCosmin
Buna seara,
Am fost din nou la stomatolog, mi-a extras nervul, insa, am ramas cu o durere, o durere de gingie, de canal, nu stiu exact de unde provine. Ma doare in special cand strang din dinti sau cand mananc in acea zona. Precizez ca obturatia este provizorie. Este o durere de moment, din pricina lucrarii stomatologului?
0
29-03-2018, ora 07:53
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Buna dimineata,
Dupa obturatia de canal definitiva poate aparea o durere. Puteti sa luati antiinflamtorii si durerea va ceda.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Medici stomatologi, dentisti, cabinete stomatologice
Recomandă un stomatolog sau caută unul bun!
Medici-Stomatologi.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 7500 de cabinete și clinici de stomatologie din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor stomatologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. Accesați site-ul