Durere și inflamare gingie după șlefuire fără răcire!

15-02-2018
only4mobile
Nu este medic/terapeut
only4mobile
Bună ziua, mi s-au șlefuit de curând, 4 dinți, cei de sus (incisivii) pentru a putea fi îmbrăcați. Menționez că au mai fost șlefuiți acum 20 de ani in urmă și îmbrăcați cu plastic, fiecare separat. Acum alegând semiporțelan cu metal, doamna doctor stomatolog, (nu aceeași de acum 20 de ani in urmă) mi-a spus că mai trebuie șlefuiți. Ceea ce a și făcut, însă nu a folosit jetul de apă cum ar fi fost normal, zic eu, de ce, nu știu! Acum, la 8 zile trecute, am dureri in fiecare zi de dinți și de gingii și pot sta doar cu ajutorul calmantelor. In spatele dinților șlefuiți gingia este puțin roșiatică puțin inflamată și am avut și sângerări in acea zonă. D-na doctor mi-a spus că este normal să am dureri dar că acestea vor trece odată pusă lucrarea.

Întrebările mele sunt; dacă e normal să am aceste dureri, cât timp durează această vindecare a gingiei ( a folosit turbina și ușor sub gingie, mai ales în partea din spate ) și dacă sunt în pericol de a face pulpită ireversibilă sau altceva!

Nervii nu au fost scoși niciodată și nu am avut probleme cu dinții de nici un fel până la datul jos al lucrării vechi și șlefuitul nou.

Mulțumesc!
2 comentarii
0
15-02-2018, ora 14:41
Dr. Clinica Stomatologica Andra Smile
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Clinica Stomatologica Andra Smile
Buna ziua,
E greu de spus daca procesul este sau nu ireversibil. aveti radiografii?
Clatiti cu ceai de salvie si faceti masaj gingival acolo unde este inflamata gingia, unde a fost slefuita, sa ajutati la vascularizarea ei si grabi vindecarea.
O zi buna!
0
15-02-2018, ora 15:00
only4mobile
Nu este medic/terapeut
only4mobile
Nu am făcut radiografie după șlefuire, cel puțin deocamdată. Voi clăti cu ceai de salvie și voi face și masaj cum mi-ați recomandat și sper la o îmbunătățire până luni, adică peste 4 zile când mi se va pune lucrarea, provizoriu.

Vă mulțumesc!
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Medici stomatologi, dentisti, cabinete stomatologice
Recomandă un stomatolog sau caută unul bun!
Medici-Stomatologi.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 7500 de cabinete și clinici de stomatologie din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor stomatologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. Accesați site-ul