E ciudat...si nu reusesc sa ma inteleg.

sunt casatorita si dupa 4 ani de jigniri, cuvinte dureroase, depresii in care am intrat din cauza sotului dupa atatea promisiuni de divort din partea amandorura poate mai mult a mea..e alt om...e sotul perfect...e barbatul ideal...nu imi vine sa cred k s-a schimbat atat...nu exista zii sa nu ma mir dar kiar nu pot crede!
asa de mult ii placea sa ma calce in picioare eu stand acasa 3 ani cu copilul a fost o perioada ingrozitoare..aveam o strangere de inima cand trebuia sa vina acasa...imi aduc aminte cum ma ameninta k imi ia copilul...k sunt o grasa..o proasta...se enerva din orice.acuma am inceput si eu sa lucrez s-a schimbat ma intelege nu urla nu ne mai certam...is sotia ideala..imi zice ca.ma iubeste din tot sufletul lui...(si el la 2 saptamani dupa ce m-am angajat eu si-a skimbat locul de munca).si totusi in aia 4 ani m-am atasat de cineva nu mi-am inselat sotul dar acuma nu mai stiu ce sa fac sa nu ma mai gandesc la celalat cand in sfarsit am sotul ideal incerc sa uit toate rautatile ce au fost...cum e posibil cineva sa se schimbe atata???ma simt atat de vinovata k ma mai gandesc la celalat si nu stiu cum sa fac sa imi treaca...nu pot spune nimanui ce simt...am nevoie de un sfat

Nu are rost sa iei decizia sa iti inseli sotul inainte de a stii sigur ce l-a facut sa se schimbe. Totusi, teoretic vorbind, divorteaza si abia apoi culca-te cu altul. La fel de teoretic, se pare ca sotul tau a pierdut "cireasa de pe tort" cu care te insela iar acum vrea sa-si recupereze familia. Daca tu consideri ca e suficinet, accepta. Dar fii sigura ca in caativa ani sau doar luni de zile va cauta alta "cireasa". Tu hotarasti. :)

multumesc mult k ti-ai facut timp sa citesti si problema mea...de inselat nu cred k sunt in stare oricum momentan ma bucur k ne intelegem bine si pentru copil si pentru mine iar despre celalalt incerc sa nu ma gandesc la el desi nu prea reusesc dar nu am ce face e cel mai bine...oricum daca iar incepe cu jignirile e clar k o sa il las...totusi poate pentru ca pana acuma depindeam de el k nu lucram aveam doar indemnizatia pentru copil s-a simtit stapanul meu si acum ii este frica sa nu ma piarda si s-a skimbat.

Sau altfel spus, cand te gandesti la celalat te simti vinovata? Daca NU, una din explicatiile posibile ar putea fi faptul ca ti-ai gasit adevarata dragoste.

Crezi ca in conditiile in care sotul tau este oarecum 'santajat' de realitate, de schimbarea starii de lucruri, asta e suficient ca sa consideri ca 'nevoia' l-a schimbat definitiv ca om?

'imi aduc aminte cum ma ameninta k imi ia copilul...k sunt o grasa..o proasta...' - un barbat care vorbeste si gandeste asa nu se schimba doar pentru ca viata i-a dat o lectie 'financiara'.

Ai grija sa nu pierzi sansa de a fi fericita tot restul vietii doar din dorinta de a ramane cramponata in 'ideea' de casnicie si din teama ca cea care gresete esti tu. Poate gresesc eu dar parerea mea este ca tu ai nevoie de curaj in multe feluri, mai ales curajul de a accepta ca sotul tau a ramas acelasi dar s-a adaptat la conditii defavorabile lui si acum 'joaca teatru'.

'cand in sfarsit am sotul ideal' - nu, n-ai sotul ideal ci doar unul dispus sa te minta pana cand se schimba situatia din nou. Trezeste-te, nu pierde ocazia sa fii tratata de un barbat asa cum meriti, cu respect si iubire. In viata e intotdeauna greu sa fie facute astfel de schimbari majore dar tu ai un noroc atat de chior incat nu pot sa nu-mi doresc sa incerci... 'sa nu-i dai cu piciorul', ar fi pacat, sanse ca a ta sunt rare in lumea asta.

Daca astepti ca sotul tau sa-ti faca din nou viata grea ca sa vrei sa treci la fapte poate vei pierde afectiunea celuilalt intre timp si atunci va fi prea tarziu pentru regrete. Vorba unuia din televiziune 'ai grija, caci nu stii ce pierzi'. :)

buna!pt:
da mi se pare amenintator ca am un prieten pentru ca nu exista zi sa nu imi doresc sa fiu in bratele lui si mi-e frica nu stiu cat o sa mai reusesc sa ma abtin...e atat de greu mai ales k ne-am recunoscut zilele astea sentimentele unu la celalalt si cat ni de greu.
me44 inca o data mersi pentru sfat intr-adevar sunt o lasa imi lipseste curajul.daca eram curajoasa cand am plecat de acasa de la sotul meu nu trebuia sa ma mai intorc...ma simt vinovata ca ma gandesc la celalalt in momentul cand il vad pe sotul meu ca se comporta asa de frumos...adevarul ca deja a inceput cu stilul lui de dinainte cu grandomania cu jignirile vad ca s-a abtinut...in schimb imi face crize de gelozie la lucru la terminarea programului deja ma suna si daca 10 min raman peste injura si firma si tot si imi spune ca sigur am fost cu cineva...aiureli nu le bag in seama.in fine am vb cu celalalt si i-am recunoscut ce simt pentru el si ca mi-e greu k as vrea sa ne evitam cat mai mult lucru care nu il face.si mi-a spus ceva de genul:'nici mie nu mi-e usor, stai linistita, dar din pataniile mele iti spun sa ai grija de ceea ce ai sa nu iti para rau mai tarziu'(el a fost insurat)in plus ei sunt prieteni buni si intotdeauna m-a inteles si m-a sustinut...si el are un copil am impresia ca, cu el sunt o familie mama tata si copii.mi-e greu vreau sa ne evitam dar nici el nu ma ajuta...poate intr-o zi o sa am curajul sa recunosc ca relatia cu sotul nu merge si sa nu imi pese de ce vor zice ai mei de faptul ca o sa trebuiasca sa o iau de la inceput, ca, copi;lul meu va creste fara parinti impreuna k si mine...e incurcat si nu mai stiu ce sa fac stiu doar ca nu vreau sa fac ceva ce sa regret nu vreau sa ma simt vinovata daca renunt la sotul meu sa vad ca era totusi mai bine cu el...va rog dati-mi un sfat nu am cui sa spun ce simt nu vreau sa ma judece nimeni...

aveti dreaptate si va multumesc de raspuns si eu m-am gandit sa contactez un psihoterapeut care sa ma ajute sa ma regasesc dar din lipsa de bani am tot ezitat...cat m-ar costa o sedinta daca puteti sa imi spuneti?

o zi placuta!

"ca, copi;lul meu va creste fara parinti impreuna k si mine..." si "si el are un copil am impresia ca, cu el sunt o familie mama tata si copii." Ganditi-va si la acest aspect: daca va cresteti copilul intr-o familie unde mama nu este respectata si certurile jignitoare "sunt la ordinea zilei" atunci el va suferi mult mai mult decat daca ati fi o femeie divortata si singura. Iar asta ii va deforma sufletul si personalitatea cu efecte pentru tot ceea ce ca deveni, ca om matur. Ganditi-va la asta chiar mai mult decat la iubirea fata de celalt barbat. Problema foarte importanta este ca va trebui sa va calculati dinainte toti pasii cu foarte multa grija si pe ascuns. Amenintarile de genul "imi aduc aminte cum ma ameninta k imi ia copilul..." pot degenera in situatii grave.

"cand in sfarsit am sotul ideal incerc sa uit toate rautatile ce au fost...cum e posibil cineva sa se schimbe atata???" se pare ca sunteti dispusa sa repetati aceeasi greseala care v-a determinat la inceput sa va maritati cu acel barbat. Cauza fiind copilaria dvs cam in aceasta zona ar fi util aportul unui psihoterapeut. Sotul dvs nu s-a schimbat - oamenii de acest fel nu se schimba atat de mult in atat de scurt timp. E doar o forma de actorie destul de notorie.

"stiu doar ca nu vreau sa fac ceva ce sa regret nu vreau sa ma simt vinovata daca renunt la sotul meu sa vad ca era totusi mai bine cu el..." - acei 4 ani grei tot astfel gandeati?

mersi de raspuns copilul meu e cel mai important..

Nu e asa simplu. Copilul dvs are nevoie de o mama care sa se simta fericita pentru ca abia atunci el primeste maximul de iubire pe care si-o doreste. Deci insasi fericirea dvs este cea cu adevarat importanta.

Foarte putini oameni reusesc sa inteleaga acest lucru simplu si totusi complex. Iubindu-va pe dvs de fapt il iubiti pe el. Imaginati-va o situatie ipotetica: un parinte sarac merge la munca si castiga o felie de paine pe zi; daca i-o da toata copilului flamand lasat singur acasa, dupa o saptamana parintele nu va mai putea munci, se va imbolnavi iar copilul va ramane singur pe lume curand. Daca are grija sa imparta felia de paine in doua jumatati, astfel isi da lui insusi putere si continua sa poata sa aiba grija de acel copil multi ani mai departe. Fericirea copilului si a dvs se impletesc, depind una de cealalta.

Dragostea dvs pentru acel barbat este ea insasi importanta pentru copil. Sfatul meu este sa incepeti sa va simtiti libera sa iubiti - fara teama si constrangeri sociale din partea parintilor. Cu conditia sa aveti certitudinea ca iubitul dvs va doreste ca sotie, ca si el va iubeste in acest fel.

Si inca ceva. 'intr-adevar sunt o lasa imi lipseste curajul.daca eram curajoasa cand am plecat de acasa de la sotul meu nu trebuia sa ma mai intorc...' - nu este vorba despre curaj sau lasitate ci despre dependenta afectiva, un fel de recidiva ca a celor care se tot lasa de fumat ani la rand - de exemplu. Daca era vorba despre lipsa de curaj nu ati fi plecat de la bun inceput. Dar e adevarat si ca in etapa de acum curajul a devenit important.

Va doresc sa reusiti sa va intelegeti sufletul cat mai curand si sa constientizati ce va doriti cu adevarat.

sincera sa fiu nu sunt atat de sigura de sentimentele acelui barbat pentru ca desi odata se arata ca simte ceva in sensul ca desi i-am spus sa ne evitam nu o face de atatea ori ma priveste atat de adanc dar nu a mai adus vb de noi dar nici eu, ne comportam normal atat de normal parca nici nu am vb de ceea ce simtim iar cuvintele lui "nici mie nu mi-e usor, stai linistita, dar din pataniile mele iti spun sa ai grija de ceea ce ai sa nu iti para rau mai tarziu'm-au pus la indoiala ca am simti acelasi lucru.Eu stiu un lucru vreau sa ma adun sa imi dau seama ce trebuie sa fac fara sa regret MAI TARZIU.momentan imi dau seama ca ma complac in situatia asta:am o familie un sot care azi spune unele cuvinte care dor iar a 2 zi e sotul ideal..crede-ma ca sfaturile tale mi-au fost de mare ajutor si eu am crescut in mediul in care risca copilul meu sa creasca si stiu ca nu vreau asta e ceva ce te marcheaza stiu sigur.dar nu inteleg de ce mereu ma simt vinovata de orice situatie cearta mereu ma face sa ma simt asa nu pot scapa de sentimentul de vinovatie e atat de puternic el face unele faze (multe )apoi a 2 zi e atat de bun cu mine...iar eu ma simt vinovata ca nu simt nevoia sa il iau in brate...nimik...oricum va multumesc din suflet pentru sfaturi m-au ajutat enorm sa imi dau seama ca contez si eu...o zi minunata sa aveti