Ea stie ca o plac, e logodita, nu stiu ce sa fac. Sa plec?

Buna!
Ma numesc Alex si v-as fi foarte recunoscator daca ma ajutati cu niste sfaturi. Am 25 de ani si lucrez intr-un magazin alimentar. In fiecare zi intalnesc si lucrez cu oameni, deci nu am nici o problema de comunicare, sau ceva de genul... Acum cateva luni a intrat o fata la mine in magazin, a fost dragoste la prima vedere pentru mine. Nu o mai vazusem pana atunci ca si clienta, era nou mutata in cartier. Pot sa spun ca in primele 10 secunde am stiut ca ea, Alexandra, este aleasea inimii, si ma puteam vedea alaturi de ea pentru tot restul vietii. Cred ca stiti acea clipa in care totul parca sta in loc, timpul se opreste, s.a.m.d. :)) Dupa a 3-a zi consecutiva in care a trecut pe la magazin, mi-am facut curaj CU GREU sa o intreb cum o cheama, de unde vine, intrebari de bun simt. Cred ca entuziasmul m-a dat de gol, si si-a dat seama ca o plac. Dupa acea ultima intrevedere, nu a mai venit pe la mine timp de 2-3 saptamani, cu toata ca ea lucreaza la nici 100m de locul meu de munca.

In tot acest timp m-am framantat si cautam tot felul de raspunsuri la intrebarea: 'Unde am gresit???' Intamplarea face ca dupa ceva vreme sa vina un domn pe la 50 de ani despre care stiam ca lucreaza cu Alexandra la aceeasi firma. Si l-am intrebat: 'Ce mai face Alexandra?' Si raspunsul a fost: ' Vezi, ai grija ce faci, ca ea e nora mea.' Deci am aflat pana la urma motivul pentru care m-a evitat, este logodita, si ca il iubeste pe respectivul sau nu, nu mai conteaza. Poate nici nu ma place, oricum nici am avut timp in 3 intrevederi de cateva minute sa-mi dau seama...

Problema mea este defapt alta. La nici 2 saptamani dupa faza cu viitorul ei 'socru', Alexandra a reaparut. A inceput sa vina din nou pe la mine, dar nu mai vorbeste atat de deschis ca la inceput cand ne-am cunoscut. Flacara in mine s-a retrezit, si nu imi pot lua gandul de la ea. Toate aceste intalniri imi fac bine (ma bucur ca o vad) pe de o parte, dar pe de alta, ma distrug, pentru ca stiu ca toate is in zadar.

Nu stiu ce sa fac, nu mai suport. Nici nu mai pot relationa bine cu ea, am foarte multe retineri pentru ca o privesc ca pe o femeie casatorita, chiar daca nu e inca. Si ea la fel, are retineri, eu nu prea am curajul sa o privesc in ochi, nu stiu ea, ne evitam. Ea stie ca o plac, iar eu ma simt penibil pentru ca o fortez sa ma compatimeasca, probabil... Parerea mea, nu cred ca simte ceva pentru mine.

Va rog, niste sfaturi, nu stiu ce sa fac. M-am gandit sa imi schimb locul de munca, ba chiar sa plec din oras, nu mai suport sa o vad zilnic, imi face rau.

Va multumesc foarte mult pentru sfat D-na Nedelcu. Vreau sa precizez ca si in trecut ( in urma cu 2 ani, am suferit exact din aceeasi cauza, m-am indragostit de o fata care avea prieten, pe care o vedeam zilnic, iar cand am invitat-o in oras nu mi-a dat raspunsul clar: "am prieten, nu pot!" ci pur si simplu nu pot, sau nu am timp. Dar nici nu mi-a oferit alta posibilitate la insistentele mele ( in limitele normale). Deci situatia este parca trasa la indigo, doar ca de data asta am zis ca fac cu cap, nu ma arunc pe tava. Dar nici macar nu am apucat sa o invit, sa cunosc mai bine...

Si culmea, ca si pentru Mihaela, fata din trecut am simtit aproape la fel, nu asa de intens ca acum, dar mi-a placut, si am avut in continuare resentimente pana in clipa in care am cunoscut-o pe Alexandra. Cu Mihaela a fost o joaca, flirt (in mintea ei cred), pentru mine nu. Si imi e teama ca o sa patesc la fel si cu Alexandra, daca ne mai vedem foarte mult. De aceea m-am gandit sa plec de aici ca nu mai suport. Nu m-i se pare un mod bun de a incepe o relatie. De aceea am ajuns sa si urasc locul de munca, pentru ca doar belele mi-a adus de care nu aveam nevoie.

Si nu inteleg, in trecut am avut o relatie lunga sanatoasa de vreo 7 ani, si mai devreme multe relatii ca in "filme" cu trairi intense si amintiri frumoase. Acum, nu sunt in stare sa fac o legatura cu o fata, mai ales cu cea pe care o iubesc enorm. Am impresia ca si ghinionul imi sufla in ceafa tot timpul...

Va multumesc pentru sfaturi. Cred ca voi merge la o sedinta pentru ca problema aceasta nu este singura, sunt mai multe, si in special una MARE care ma afecteaza pe toata planurile, inclusiv in dragoste, si pe care nu as putea sa o explic in cateva randuri. Mai precis: divergente cu tatal meu. Eu cred ca totul se rezuma la mediul in care traiesc de ceva ani, in care am decazut FOARTE mult.
Si eu imi pun intrebarea, de ce ma tot indragostesc de fete inabordabile. Nu am gasit nici un raspuns. Nu le-am ales la intamplare ci pur si simplu s-au intamplat.
Da, am o gandire negativa datorita experientelor din ultimii 5 ani sa zic.
Sper sa ma ajute sedintele sa fac, ce n-am putut eu singur in tot acest timp: "sa-mi revin, sa fiu la fel ca la inceput, si sa-mi traiesc viata!" Pentru ca m-i se pare ca am pierdut niste ani degeaba. Dar pentru asta am nevoie de un imbold, ceva tangibil. Pentru o vreme m-am refugiat in sport. Am facut sport cu gandul de slabi dar si a duce o viata sanatoasa, pentru ca depasisem pragul greutatii normale pentru varsta mea. Am slabit 11 kg sanatoase, facand sport intens. Acest lucru m-a ajutat, si am reusit sa-mi demonstrez mie ca se poate: deci misiune indeplinita. Exact la finalul acestei sesiuni de 2 luni, am cunoscut-o pe Alexandra, si pe langa asta s-au mai intamplat cateva lucruri care m-au tras inapoi. Acum, dupa 6 luni, m-am ingrasat 9 kg, am pus aproape totul inapoi. Nu eram nici inainte si nici acum, complexat de greutatea mea. Am vrut doar sa-mi demonstrez ca se poate... aveam nevoie de un imbold, pe care il castigasem cu fff multa sudoare. Acum sunt si mai demoralizat, tot zic ca incep din nou sportul (iar de data asta nu mai las sa ma afecteze nimic) dar nu reusesc, aman tot timpul. Acum m-am refugiat in munca (nu jobul actual ci programare - care sper eu sa ma ajute in viitorul apropiat DUPA ce voi parasi acest mediu "infect").

Eu cred ca nu m-am indragostit de fete chiar asa de inabordabile, cred ca ceva la mine le-a respins. Iar cu Alexandra inteleg, e logodita, trebuie sa-mi iau gandul de la ea. Doar ca nu prea pot avand in vedere ca ne vedem des. Daca as fi avut de ales, as fi evitat-o dar aici nu mai tine de mine.
In concluzie, si cu asta inchei, cred ca toate aceste intamplari fac parte din viata mea, inclusiv in cea de peste 20 ani ( daca mai prind) Toate duc undeva cred. "Daca nu se intampla asta, nu eram aici..." Cu asta ma consolez tot timpul
Un weekend placut sa aveti!