Este vorba de o depresie ? Va rog frumos sa imi raspundeti

M-am gandit mult la asta. Nu stiu daca este necesar. Am stat si am reflectat in ultima perioada la asta. Dar nu stiu daca se merita si daca este cazul.
Mai ales ca este un lux in Romania, sa ai parte de tratament.
Am facut brain-storming asupra mea si a presupusei "depresii" pe care o am. Am ajuns la multe concluzii. O concluzie noua in fiecare zi. De parca fiecare zi era o caramida a unui TOT pe care trebuie sa il stiu. La naiba, am contemplat pana la infinit acest lucru. Tin si un mic notepad asupra presupusei depresii..

Ar fi banal sa va spun ca m-am simtit deprimat, strain de aceasta lume, ca am senzatia de vis trist [ bine, in ultimul timp, am mai eliminat din tristete cu ajutorul unui prieten egoist care-mi da puterea de a fi tare psihic prin felul lui de a fi si cu ajutorul tetrahidrocanabinolului, adica iarba :) ]. Ar fi banal sa va spun ca am o fixatie inexplicabila de a crede ca aceasta lume este o simulare, un Matrix, o senzatie pe care o am de cand sunt mic. Ar fi banal sa va zic, ca fara sa stiu, toata analiza asta m-a condus catre metafizica. Ca am o fire adictiva de jocuri si imi pierd timpul si procrastinez mult din cauza asta. In loc sa imi iau bacul [ ca e deja tarziu pt varsta mea si m-am trezit din nepasare. Ca simt un " craving " de a ma juca si apoi realizez ce si cum si ca e inutil ce fac. Ca am trait cu un parinte " hoarder " si ca poate asta e cauza. Ca nu mai am un ego afectiv, un sine. Ca imi e frica sa fiu eu insumi sau nu stiu sa fiu sau nu mai stiu ce sa cred. Ca nu imi vine sa spun nimic in fata lucrurilor verbalizate de catre ceilalti oameni, iar lumea crede ca sunt nebun [ nu ca mi-ar mai pasa de asta, de parerea celorlalti ].si raman mereu tacut. Ca nu am nimic in comun cu nimeni. Ca nu simt mare lucru. Ca ma duc la munca din motivul " ca trebuie ". Si am crezut ca e anxietate , ca sunt introvertit, ca pe google ce-am cautat as putea fi un extrovertit senzitiv. Ca ma mulez pe om [ am abilitatea de a fi " cameleom" ]. Ca nu am incredere de sine [ cum mi-a zis o colega de munca psiholoaga ] si c-ar trebui sa ies din zona de comfort. Ca, in cautarea acestui SIne mi-am luat sindromul pacientului si cred lucruri si apar pe " mine " [ adica.. doar gandul ma face sa fiu "pacient" si asta cred in ziua aia]. poate i-am mostenit schizofrenia maica-mii, cumva, nu stiu.. Desi nu am ganduri de omucidere, nu aud sunete, nu am chestii impulsive [ poate compulsive, fumatul, jocurile video, masturbarea, dorinte inexplicabile de oarecum auto-mutilare si auto-distrugere], iar sinuciderea mi se pare o gluma.

.Ca am fost nihilist. Ca fumam ca sa " mor mai repede " in capu' meu. Ca ar putea fi doar o deprimare cu un substrat filosofic gen Cioran [ culmea, m-am regasit putin printre randurile lui.. poate pt. ca e depresiv ]. Ca ego-ul ala nu a fost dezvoltat, adica vocea aia din cap e/era inexistenta. Ca de cand am crezut ca daca am 1 prieten, care m-a facut sa ma simt umilitor si mi-a "deschis ochii " fara sa vrea, realizez ca sunt singur de tot. Ca sunt asa de altruist incat ies in pierdere mereu si nimeni nu valorifica binele pe care-l fac, ci doar profita. Mi-as da si viata pentru cineva, doar din faptul ca " asa ar fi bine", pentru binele suprem si gandiri d-astea utopice pe care nu mi le pot explica, dar care vad ca functioneaza ca mecanisme de auto-aparare ale subconstientului.
M-a obsedat, de cand eram mic, un complex de inferioritate din care am facut filosofie de viata " esti inutil, nu conteaza, esti inferior celorlalti, dar poate inveti ceva din asta ".
Imi era frica de oameni, credeam ca ma vor lovi, cand de fapt nu voiau decat sa ma salute.

Ca viata este o șaradă. Ca nu am fost iubit si nu stiu ce-i aia si nu stiu sa dau iubire la randul meu. Doar stiu sa ma comport ca si cum. Ca pot avea grija de cineva ca de o pisica, ca mai apoi latura mea rea sa aplice cruzime. Adica, am o latura rea ca personajul Joker si acestei laturi ii place sadismul. Sa construiasca ca sa distruga.
Ca toata " depresia " asta a venit intr-un moment " prost " in care am descoperit spiritualitatea si meditatia. Ar fi banale multe lucruri pentru ca.. astea sunt efectele a CEVA ce nu stiu. Ca sa citez un vers [ ca obisnuiam sa am pasiuni, pana nihilismul meu a distrus si asta] " e ceva in mine, care nu ma lasa sa FIU ca un ORFELINAT ". Jocuri de cuvinte :), asta fac/faceam.
Si nu stiu..
Oricum, viata asta e un pateticism.. un fals. In unele zile simt pur si simplu ca innebunesc. Inainte eram doar trist, deprimat si nihilist si nu gandeam, eram doar un corp cu o inteligenta. Iar acum, mi-am dorit sa ma "activez" cu ego-ul si sa incep o viata noua si sa fiu un nou eu, mai bun, care gandeste, simte si e mai egoist si sa imi recapat ego-ul si vocea din cap. Dar nu imi pot controla gandurile. In unele zile simt ca e prea mult si ca imi bubuie capul de la atatea ganduri. E ca si cum as incerca sa sintetizez substraturile fine ale vietii.. de care nimanui nu ii pasa, cel putin asa vad.. oamenii sunt ignoranti. Sa ma gandesc la ocultisme si conspiratii. Si senzatia de Matrix ma urmareste si acum. Ca intr-o oarecare masura ma cred o persoana iluminata... Ca ma gandeam sa apelez la GandesteSanatos.Ro, dar imi e frica ca pierd doar timpul si nepricepandu-ma la domeniul asta, nu stiu daca o sa gasesc un psiholog cu care o sa am o conexiune. Gandesc lucrurile pe toate partile. Si poate ca ganditul imi anihileaza sentimentele, odata ce stiu despre ce este vorba.
O vecina, care e psiholoaga si care a asistat la viata mea si care stie despre " hoarding ", mi-a spus ca pot influenta modul in care psihologul incearca sa imi aplice terapia. Mi-a recomandat sa merg prin iarba cu picioarele desculte, ca sa ma reconectez cu sinele si sa ascult nu stiu ce rugaciunea inimii, dar am facut asta si nu m-am simtit decat stupid... Mi-a zis ca nu ma poate ajuta pentru ca stie subiectiv despre ce este vorba..

Deci nu stiu..
E greu in fiecare zi..
Si nu am gasit ca altii refugiu in alcool si droguri. Ba chiar, as zice ca sunt sadic.. pentru ca am ramas lucid si mental invincibil in fata a ceea ce imi arunca existenta. Dar chiar e greu.. uneori. Ma simt ca un spectator la tot teatrul asta pe care voi il numiti viata..
Sa ma scuzati, va rog, daca e prea mult, dar tin mult sa expun un fir narativ, incat sa fiu inteles.
O zi/seara buna in continuare. Astept cateva pareri va rog.
Al vostru umil.. eu.

Mergi la un psiholog si la un psihiatru pentru evaluare si daca e nevoie, tratament.
Nu mai fuma iarba. Multi au intrat pe Forum si au scris ca s-au imbolnavit de la iarba.
Intra in Grupul Depersonalizare si derealizare pe Facacebook. Eu un grup de suport care s-ar putea sa te ajute.

Va multumesc pentru raspuns,
Ma voi interesa,
Pace.

Wow. Am rămas cu gura căscată. Te înțeleg foarte bine (in anumite privinte mai putin cea cu sadicul" asa sunt și eu. Oricum cred ca nu e bine ce se întâmplă sau poate ca este prea bine! dar hey viata merge inainte.

Citind postarea ta, m-am regăsit în multe ipostaze similare (Cioran e preferatul meu) cu cele menționate de tine. Evident, spun asta la apanajul percepției și nu după o evaluare obiectivă, precisă. Dintr-un creștin cu ideații delirante (treci, rogu-te, peste pleonasm) și o persoană extrovertită, motivată, determinată, am devenit un agnostic ateu nihilist inadaptat și chinuit. Partea nasoală e că realizez că-i destul de probabil să am dreptate cu privire la concluziile la care am ajuns, iar asta mă incapacitează și mai tare.
Din păcate, realitatea e că cei care se vindecă de o tulburare psihică în România sunt mai degrabă minoritari, și asta nu e doar din cauza sistemului medical, (in)competenței medicilor, finanțării deficitare sau lipsei oportunității (deși factorii ăștia contribuie mult la tristul deznodământ). Societatea promovează și normativizează noțiunea de „scop”, „rol”, „necesitate”, „nevoie” printr-un fel de peer pressure exercitat multilateral de oameni, în mare parte fără a fi conștienți de asta. A fi diferit nu înseamnă a fi anormal în sensul peiorativ al cuvântului, ci efectiv a te diferenția de ceva. Faptul că termeni ca „anormal”, „diferit” sau „aparte” au căpătat înțelesuri depreciative cred că ne pune în fața realității dezolante a condiției societale, în care cei care nu contribuie îndeajuns de progres sau proliferare sunt marginalizați prin prisma faptului că văd lucrurile diferit și nu se regăsesc în parcursul considerat „.firesc”.

La o analiză superficială a situației tale (deci nu lua în niciun fel ce zic ca fiind exhaustiv) și dorind să-ți ofer un sfat care să aibă o anumită acoperire științifică în spate și să te poată ajuta să îți (re)găsești fericirea (pentru că după asta tânjim cel puțin majoritatea, să curgă serotonina, dopamina, norepinefrina și altele), te-aș îndemna să tatonezi terenul pentru programarea unei consultații fie cu un psihoterapeut (în cazul în care dispui de persoane competente în regiun cu un background profesional și științific remarcabil), fie cu un psihiatru. Statistic ai fi mai favorizat din punctul de vedere al prognosticului dacă stai într-un oraș dezvoltat economic, deci Bucureștiul e un vârf de lance în tratarea bolilor psihice raportat la celelate regiuni și orașe, dar există persoane competente și în afara Bucureștiului. Ți-aș recomanda ca potențiali psihoterapeuți pe Victor Bohuș (Cluj-Napoca sau București), Marius Stanciu (București), Marius Măcăneață (Pitești-deși nu ca primă soluție) și în general centrul Mind Education Health, iar ca psihiatri pe Mihai Luis Gherghel (București-din recomandările unei persoane apropiate), deși aș fi menționat în primul rând pe fostul medic specialist psihiatru de la Spitalul CF 2 Witting București, dar îmi scapă numele lui.

Meditația și mindfulness-ul sunt recomandate pentru ameliorarea simptomatologiei, deci ți-aș recomanda să continui cu asta. Aș putea fi biased, dar ți-aș sugera să nu faci greșeala să te arunci în dogma vreuni religii ca un refugiu sau modalitate de a face față situației în afara cazurilor în care viața ți-e pusă în pericol: acolo agață-te de absolut orice (inofensiv), indiferent de cât de irațional sau paranoic e.

Sportul și activitățile aerobice favorizează vindecarea, deci încearcă să faci, pe cât se poate, mișcare.

Medicația poate fi foarte eficientă, dar pentru asta e bine să te vadă o persoană abilitată să-ți pună un diagnostic, psihiatru sau psiholog clinician.

Am spus poate o grămadă de porcării, dar sper ca măcar câteva să te sprijine în demersul tău. Dacă ai vreo întrebare (sau doar vrei să discuți pe o temă anume), poți proceda la a-mi scrie un mesaj personal.

Mult succes și noroc!

A.

Și eu am impresia ca e un matrix totul și eu lupt cu depresia de un an.dar mi s au deschis foarte multe lucruri reale adevărate despre lume sunt o persoana cu al 6lea simt e greu pentru cei ce nu înțeleg eu cred ca e depresie dar încearcă sa îți găsești zilnic o motivație de a trai aici pe pământ pe mine ma mai ajuta sa citesc Biblia și videouri pe youtube unde vb cu diferiți oameni