Fractura de peroneu

26-05-2008
suzana_ice
Nu este medic/terapeut
suzana_ice
Buna ziua...in luna decembrie am avut un mic accident cu sania, mai concret o entorsa insotita de o fractura fara deplasare de peroneu.In luna ianuarie cand mi-am scos ghipsul piciorul imi arata mai groaznic decat in momentul in care mi-l pusesem in gips(mai umflat si mai vanat).In urma radiografiei mi s-a spus ca fractura e in curs de videcare si ca trebuie doar sa astept sa mi se desumfle si mi s-a prescris un unguent.Recent mi-am mai facut o radiografie si mi s-a spus ca osul este consolidat avand doar exostoze de 2-4 mm.Cu toate acestea glezna mea este la fel de umflata avand discomfort la mers(sa nu mai vorbesc de alergat ceea ce imi este aproape imposibil), vineteala trecand complet. M-ar interesa detalii despre ligamentele prezente la glezna si daca ar putea fi vorba despre lungirea sau ruptura acestora. Va multumesc anticipat!
1 comentarii
0
26-05-2008, ora 00:00
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna ziua!
Articulatia gleznei este extrem de complexa, la nivel extern existand ligamentul lateral, cu 3 componente, precum si ligamentele tibio-fibulare. A le descrie acum presupune o dizertatie cu care n-as vrea sa va plictisesc. Pe de alta parte, nu e neobisnuit ca dupa o fractura maleolara sa persiste edemul ("umflatura") sau hematomul ("vanataia") sau chiar unele dureri.
Probabil ca dupa imobilizarea gipsata nu ati urmat un program kinetoterapic de reabilitare a articulatiei, asa cum la fel de probabila poate fi o instabilitate articulara, urmare a unor rupturi ligamentare.
Un consult ortopedic, impreuna cu un set minimal de radiografii "in stress" pot constitui punctul de plecare in rezolvarea problemei D-voastra.
Cu deosebita stima,
Dr. M.U.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.