Helicobacter pylori

10-09-2016
ophelia
Nu este medic/terapeut
ophelia
Buna ziua. La sfarsitul lunii august, in urma analizelor (analiza fecalelor), mi s-a detectat infectia cu bacteria Helicobacter Pylori. Datorita starii mele generale proaste, mi s-a efectuat o endoscopie cu prelevare de portiuni ale mucoasei, iar in prezent sunt in asteptarea rezultatelor. Diagnosticul dupa endoscopie a fost: gastrita antrala eroziva.
Intrebare: daca in urma tratamentului cu antibiotice, simptomele au disparut, iar starea mea este buna (continui sa tin regim si sa iau pilorix si controloc), se poate presupune faptul ca bacteria a fost eradicata? Am sa repet analizele peste cca 4 saptamani.
Va multumesc!
2 comentarii
0
11-09-2016, ora 22:58
Dr. Markus Sorin
Medicina interna, Sighetu-Marmatiei
Dr. Markus Sorin
Obiectivul tratamentului gastritei cu H. pylori este dublu: eradicarea infectiei si remedierea gastritei. Daca simptomele au cedat putem presupune ca leziunile de gastrita s-au cicatrizat. In legatura cu infectia nu putem trage concluzii pana nu avem un rezultat. Nu precizati ce test s-a efectuat prima data, in momentul diagnosticului-insa pentru a preciza daca s-a eradicat infectia eu as recomanda un test respirator pentru H.pylori(bacteria secreta o enzima-ureaza pe care o determinam in aerul expirat). Aceasta deoarece testul serologic(din sange) este total irelevant(neputind discrimina intre o infectie veche si una actuala, negativarea sa fiind improbabila dupa tratament deoarece anticorpii anti-H.pylori se mentin o lunga perioada dupa eradicare), iar depistarea antigenului fecal de asemenea nu este cea mai buna in aceasta situatie, deoarece antigenul bacterian poate persista desi bacteria e eradicata.
0
15-09-2016, ora 08:46
ophelia
Nu este medic/terapeut
ophelia
Va multumesc pentru raspuns.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.