Hipotiroidie, RGE, diabet, carenta de vitamina D, paraziti, diastola prelungita?

25-11-2016
maia87
Nu este medic/terapeut
maia87
Va rog sa ma ajutati pentru ca nu stiu la ce medic sa mai merg si ce sa mai fac pentru a ma simti mai bine.

Varsta: 29 de ani
Sex: Femeie
Inaltime: 1, 68
Greutate: 72 kg
Obiceiuri: fumatoare, sedentara, mananc multe dulciuri, nu mananc grasimi si prajeli zilnic, nu consum carne zilnic, consum cam 2-3 felii de paine pe zi, nu mananc mult
Aspect: paloare, cearcane imense, celulita, dese edeme sub piele (membre inferioare in special), stomac cam umflat

Boli cunoscute: pietre la rinichi (2 crize majore, una in 2012, alta in aceasta vara), hipotiroidie la varsta de 9 ani (tratata atunci, din ce stiu nu a mai revenit, ultimele analize in 2015 - august - TSH normal), spondiloza cervicala (diagnosticul nu a fost pus dupa investigatii amanuntite, m-am intepenit intr-o iarna- cred ca era in 2013- si am chemat o ambulanta, iar doamna de la ambulanta mi-a spus sa fac tratament pt spondiloza), sinuzita (de la varsta de 12 ani - in 2011, iarna, am avut o criza urata cu dureri de cap insuportabile, dar nu ma durea doar fruntea, ma durea tot capul, nu imi gaseam locul de durere, ma asteptam sa crap din clipa-n clipa - chiar as vrea sa fi stiut atunci de ce am avut acea durere cumplita, dar toti medicii pe care i-am intrebat mi-au spus ca a fost de la sinuzita), polip endometrial (extirpat in noiembrie 2015), am facut si operatie de apendicita la 5 ani.

Care e problema:
Incepand cu anul 2008, starea mea de sanatate s-a alterat groaznic. In 2008 am luat niste suplimente pentru slabit, se numesc SuperSlim. Le-am luat timp de 2-3 luni si in aceasta perioada beam foarte multa apa, nu mancam mai nimic, aveam ameteli. Cea mai grava ameteala m-a facut sa-mi dau ochii peste cap si sa vad negru in fata ochilor si sa nu ma pot tine pe picioare, dar nu mi-am pierdut cunostinta, simteam tot, auzeam tot. Dupa acest episod am inceput sa am atacuri de panica si sa merg foarte des la urgente si am facut zeci de EKG (toate au iesit bune) si am fost la cativa cardiologi. Unul dintre ei mi-a spus ca am sistola/diastola (ma scuzati, dar nu-mi amintesc care dintre ele) prelungita, ca aceasta ar fi singura mea problema cardiaca.

Aceste stari au continuat si le mai am si in prezent, dar m-am mai linistit putin pentru ca am inteles ca nu sunt de la inima, desi, uneori cand mi-e rau, foarte greu imi vine a crede ca n-am nimic la inima. In ultima vreme mi-am masurat cu atentie si aproape zilnic tensiunea arteriala si pulsul. Am tensiunea diastolica mare, e aproape intotdeauna situata undeva intre 7-8, 9 (banuiesc ca asta are legatura cu sistola/diastola prelungita, doar banuiesc, nu am idee, ar fi perfect daca m-ati lamuri dvs.). Tensiunea mea este asa: 13 cu 8 si puls 80-90 dimineata dupa ce fumez si beau cafea, apoi este 11 cu 8 si puls 70-80 spre pranz, dupa 15 minute de repaus si seara scade chiar la 10 cu 8 si pulsul e undeva la 60-70. Spuneam "uneori cand mi-e rau". Cum mi-e rau? Pai ma simt ametita, simt intepaturi in zona inimii (scurte, dar care merg, uneori pana spre umar) si ma simt foarte obosita (mi se intampla de obicei seara). Aceste intepaturi plus starea de ameteala ma sperie cumplit si, de obicei, iau un aspenter ca sa ma calmez (cred ca acest aspenter a devenit placebo pentru mine). Si acestea sunt doar o parte dintre problemele mele.

O alte problema care a ramas neelucidata pentru ca medicii la care am fost mi-au pus diagnostic de polip endometrial, dar ceea ce am avut eu miroase de la o posta a problema hormonala. Sa va spun cum a inceput totul: in ianuarie-februarie 2015 am stat timp de 2 sapt intr-un apartament foarte friguros si, desi incercam sa ma incalzesc cu un calorifer electric, nu se simtea, dormeam cu pulover pe mine. Dupa vreo 2-3 saptamani de la acest episod friguros, a inceput sa-mi vina menstruatia de 2 ori pe luna (tin sa precizez ca, inca de la inceput, menstruatia mi-a fost perfect regulata, ceas). Cand treceau 28 de zile de la ultima sangerare imi venea normal, cu sangerare abundenta, peste doua sapt de la aceasta sangerare abundenta normala, imi venea o alta menstra cu mai putin sange, apos, care ma tinea 2-3 zile). In aceeasi perioada mergeam la cursuri si ma trezeam dimineata si aveam obiceiul de cumpara un croissant 7Days cu ciocolata si o cafea de la automat si de a le consuma pe burta goala si apoi fumam o tigara. Cand ajungeam la cursuri, fiind si foarte cald in salile de curs, ma apuca o stare de rau cumplita. Va rog sa ma credeti ca niciodata in viata mea nu mi-a fost mai rau ca in acele zile. Aveam o ameteala ciudata de parca eram picata in freza. de parca iesisem deja din corp, dar doar pe jumatate, ma mai lega ceva de corp. De asemenea transpiram si imi era greu sa ma exprim si sa stau in picioare din cauza starii de rau. Daca mancam ceva (cum ar fi un sandvis) aceasta stare incepea sa-mi treaca, dar nu imediat, ci in 2-4 ore. Intotdeauna inainte sa-mi treaca si ultima farama de stare de rau aveam frisoane si mergeam la baie sa urinez, dar nu urinam mult, ci doar un strop. Menstruatia dubla si aceste stari de rau m-au tinut cam 2 luni. In acest timp am facut analize de sange (cele care sunt gratuite) si mi-au iesit bine, cu exceptia TSH-ului care era usor marit, dar nu periculos incat sa mi se dea tratament. Tin sa precizez ca am fost la endocrinolog in acelasi an (2015) in august si am repetat TSH de mai multe ori si a iesit in limite normale. Am fost si la doi medici ginecologi si le-am povestit toate aceste lucruri si ambii mi-au facut ecografie transvaginala si ambii au ajuns la concluzia ca am un polip endometrial si ca acest polip ar fi fost problema. Ideea este ca eu m-am operat de polip tarziu, in noiembrie 2015, dar menstruatia dubla si starile de rau mi-au trecut de la sine imediat cum a venit vara (mai-iunie 2015). Chiar acum mi-a venit ideea, scriind acest mail, ca este foarte posibil sa fi avut o carenta de vitamina D si, poate, o usoara hipotiroidie, nu am idee daca cele doua sunt cumva legate. Trebuie sa va marturisesc ca m-am gandit si la diabet, dar abia de curand mi-am pus acest lucru in calcul.

Alta problema: in februarie 2016 m-am mutat la ai mei si mama, dorind sa-mi faca o surpriza, mi-a adus de la tara un catelus. Acest catel era plin de viermi intestinali, plin. A vomat pe covorul din camera mea, chiar in dreptul locului unde dorm eu cu capul - dar am dormit si cu el in pat pana sa-mi dau seama de pocinog si m-a lins pe fatza si i-am dat sa manance si am mancat si eu dupa fara sa ma spal pe maini, ce sa va spun, o minunatie! Dupa ce am vazut ce a vomat, m-am panicat. Am fost la medic la 2-3 saptamani dupa si am facut analize pentru toxocara, apoi la fecale pentru ceilalti paraziti (repetate de 3 ori intr-o saptamana) si nimic... eram sanatoasa tun (ceea ce greu imi vine a crede). Atunci m-am calmat, am dezinfectat in toata casa, am curatat covorul, tot. Ideea e ca in vara am inceput sa am niste senzatii ciudate in gat, ca si cum ar fi fost ceva infectie. Nu ma durea, dar ma stanjenea si inghiteam greu si parca si vocea era mai groasa, mai ragusita. Ce mi-am zis? Panica, am cancer in gat! Am fost la ORL si am facut o laringoscopie care a iesit bine, apoi am fost la o clinica dentara unde am facut investigatie cu VelScope in cavitatea bucala. Nu au gasit semne de cancer. Am vrut sa fac si un RMN, dar nu am rezistat in interiorul aparatului (m-am speriat cumplit de la zgomote si imi statea pe crier faptul ca o sa-mi injecteze substanta aceea toxica pentru contrast). Ideea e ca din vara si pana acum problema gatului nu a disparut, iar medicii mi-au pus diagnostic de reflux gastroesofagian (ce-i drept aveam si ceva gaze suspecte la stomac si eram mai constipata decat de obicei- inca mai am aceste lucruri). Acum ma gandeam sa reiau analizele pentru paraziti. Dvs. ce ma sfatuiti sa fac? Nu am idee ce viermi erau cei pe care i-a vomitat cainele, dar pot sa fac analize pentru toti parazitii care se transmit de la caine la om. In acest circuit pot adauga si porcii pentru ca si ei aveau probleme. Cand a taiat bunica porcul, tot prin februarie 2016, am descoperit ca era plin de limbrici (erau mai mari decat cei de la caine). Dar...cainii mancau deseori din castronul porcilor si ma gandesc ca de-asta au luat si ei.

In plus de aceste simtome dubioase pe care le simt la interiorul gatului, am ceva simtome dubioase si in exterior: mancarimi (ca la alergie) si furnicaturi. Sper sa nu fi luat hepatita C de la mama, desi nu cred pt ca se fereste de noi destul de mult. Mi-am facut analize si pt hepatita C in aprilie/mai si nu aveam.

Tot asta-vara am descoperit ca aveam si Helycobacter Pilory si am facut tratament cu amoxicilina + claritromicina +linex+nexium+ceva ierburi protectoare pt ficat si tot in aceasta vara am facut din nou pietre la rinichi (am mai avut si in 2012).

Eu una nu mai inteleg nimic, nu stiu de ce am, uneori, seara, stari atat de urate. Urate adica: ameteala, (uneori greata), dureri osoase si musculare in zona cervicala, intepaturi in zona inimii, panica, usoare dureri de cap plus (in ultima vreme) dureri de ochi si vedere un pic incetosata. Dar cele mai urate dintre toate aceste simptome este ameteala.

Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat. Unde ar trebui sa mai merg si ce ar trebui sa mai fac? Nu ma supar nici daca ma trimiteti la psihiatrie, realizez ca sunt un pic ipohondra, dar stiu foarte bine si ce simt si sunt convinsa ca undeva acolo am o boala enocrinologica sau o carenta de anumite vitamine si foarte probabil paraziti.

Va multumesc pentru rabdarea de a citi tot acest mesaj, am simtit nevoia sa spun cuiva toate aceste lucruri pentru ca atunci cand merg la medic, cam toti sunt pe fuga si abia apuc sa-mi amintesc tot ceea ce aveam de spus. Mai mult decat atat, nimeni nu poate pune un diagnostic fara sa cunoasca absolut tot despre persoana careia ii pune diagnosticul.

Cred ca acum, cand voi merge la medic, voi folosi acest mesaj (scris in liniste) pentru a ma face mai bine inteleasa.
1 comentarii
0
28-11-2016, ora 10:32
Dr. Danciu Cristina
Endocrinologie, Cluj Napoca
Dr. Danciu Cristina
Buna ziua,

Simptomele d-voastra sunt complexe si in primul rand ar trebui excluse afectiunile endocrinologice. Sunt necesare dozari hormonale pe linie paratiroidiana ( avand in vedere deficitul de vitamina D si litiaza renala ), hipofizara ( durerile de cap, ametelile, tulburarie de ciclu s-ar putea datora si unui adenom secretant de prolactina), ovariana ( posibil sindrom de ovar polichistic, insulinorezistenta).
Va sugerez sa cautati un endocrinolog care sa nu se limiteze doar la investigarea tiroidei.

O zi buna,
Dr. Danciu Cristina, medic specialist endocrinolog
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.