Maladia Asperger la barbatul adult

Buna ziua,

Va rog sa imi clarificati simptomele maladiei Asperger la barbatul adult (50ani) si cum trebuie abordata situatia ca sa se obtina rezultate pozitive. Persoana nu se recunoaste bolnav - si poate chiar nu este. Dar comunica foarte putin sau de loc, iar doamna psiholog la care am fost cu fetita mi-a spus ca s-ar putea sa sufere de aceasta maladie. Nu pot sa merg cu el la doctor, deoarece el considera ca totul este ok.Am citit tot ce am gasit despre maladia Asperger, dar din pacate, toate materialele gasite se refera la copii.

Va multumesc.

Buna ziua,

Va multumesc frumos pentru raspunsuri, profesionalism, amabilitate si promptitudine. Mai ales va multumesc pentru timpul acordat.

Lucrurile sunt putin mai complicate. Persoana despre care v-am spus nu este tatal fetitei mele. Sunt divortata si am crescut-o singura si foarte frumos pe fetita mea.

Pe el l-am cunoscut acum doi ani si am respectat si respect la el multe lucruri care tin de caracter, educatie, personalitate si realizari in viata. Si tin mult la el.

Primul lucru pe care mi l-a spus cand ne-am cunoscut este ca nu stie sa comunice. Dupa aceea (la vreo sase luni), a zis ca de fapt mi-a spus ca nu stie sa comunice sentimente - dar eu retin ca mi-a spus ca nu stie sa comunice. Oricare varianta ar fi fost, trag concluzia ca i s-a mai spus si pana acum ca nu comunica - nimic sau sentimente.

Este tatal a trei copii minunati si sunt convinsa ca mama copiilor este o persoana deosebita - acest lucru se vede din felul cum sunt ei educati. Copiii locuiesc cu mama dar se vad mereu cu tatal. Si ei doi pastreaza o relatie ok, de dragul copiilor. Tot respectul. L-am intrebat cum se poate ca o familie atat de frumoasa ca cea pe care a avut-o sa se destrame. Mi-a spus ca el si mama copiilor - nu au fost casatoriti, au fost impreuna 27 de ani dar ei amandoi nu cred in casatorie - au constatat ca nu mai au nimic in comun.

Cum oare sa aiba ceva in comun cand el nu vorbeste nimic? Adica pleaca de acasa si nu spune unde merge; eventual spune cand revine; se imbolnaveste si nu spune nimic; are diferite probleme la serviciu si nu le spune; participa la diferite evenimente si eu aflu aceasta de la una dintre fetitele lui - care comunica foarte frumos si normal cu mine. Si ea si sora ei.Deci copiii sunt absolut ok din punct de vedere al comunicarii. Copiii ma cauta, imi scriu si vorbim firesc, nu este un efort pentru ei, se vede acest lucru.

Multumesc pentru solutie, din pacate nu am gasit filmul "Adam" pe Torente. Nu stiu unde sa il mai caut. Domnul acesta nu rade la inmormantari, nu, dar ... de multe ori mi se pare ca vine de pe alta planeta, ca este construit dupa alte criterii decat noi, ceilalti oameni. Am studiat mult Allan Pease - sunt trainer si ma bazez de multe ori pe ce a spus /scris el. Stiu ca mintea barbatilor este altfel structurata decat a femeilor; ca au un fel de "sertarase" si se ocupa la un moment dat doar de continutul unui sertar. Dar...parca ar fi de multe ori un robotel care a invatat ca in anumite situatii trebuie sa reactioneze intr-un anumit fel....dar nu vine din el, din interiorul lui. Adica spune niste lucruri frumoase, dar ...doar "recita o poezie".

Tare as vrea sa putem continua relatia noastra. Si fetita mea are nevoie; si noi doi, ca adulti. Dar imi este tare greu sa fac mereu compromisuri, adica sa ma prefac ca totul este normal, cand de fapt nu este. Si sunt convinsa ca mama copiilor lui a suferit de acelasi lucru.

Este inginer, este foarte cult, destept, cu spirit intreprinzator foarte dezvoltat...

Imi cer scuze pentru lunga poveste ....aveti, va rog, cumva, o solutie salvatoare?

Va multumesc anticipat si va doresc numai bine.

Ioancarmen2004 -
Este greu sa traiesti langa o persoana cu sindromul asperger.
Iubesc un astfel de om si ceea ce pot sa iti spun este ca dupa o vreme este atat de frustrant incat iti vine sa lasi totul balta.
Caut un forum de suport emotional unde noi, cei ce nu avem astfel de probleme dar iubim pe cineva care este deosebit - in acest fel - sa gasim "traducerea" comportamentului acelei persoane - si mai ales sa gasim decodificarea a ceea ce noi am putea sa credem ca este indiferenta sau dezinteres.
Nu am gasit un astfel de forum desi poate nu am cautat indeajuns... Nu stiu ce sa spun.

Nu am gasit nici un loc unde sa fi primit niste sfaturi, ceva... Doar pe site-uri in limba engleza, ca atare, folosind traducerile cu google, m-am lasat pagubasa, se intelegea prea putin din ce voiam sa transmit.
Intre timp am reusit sa fac la randul meu un sindrom mirror - perfect !
Si ne-am despartit la cererea lui, caci - nu mai suporta, e prea greu, eu sunt bolnava si...aia e ! Adica EU eram cauza aspergerului LUI, care mi-a facut sufletul praf.
Cred ca inainte de a se afla de toate bolile astea, la tara i se zicea "e un om ursuz".
Cand suferim fiindca primim in viata noastra o persoana cu defect - ca pana la urma urmei aia e, un defect - ne asumam riscul de a avea langa noi o grija suplimentara. Cum persoana nu vine si cu instructiuni - la pachet, se duce pe pustii toata speranta de la inceput.
Obosita si cu sufletul franjuri, dupa trei episoade de depresie, dupa 10 ani de vid de mangaiere si empatie, veselie si distractii...ies din relatia asta - data afara ! Ca de... Eu stateam acolo pe vecie chiar daca numai bine nu era. Dar proastele de femei, suflete caritabile si gingase, stau in disperare langa oricine daca sunt agatate sufleteste...
Inca fac crize de dor si plans dupa aproape o luna de la separare.
Zilele viitoare va veni sa isi ia lucrurile.
Apoi...Dumnezeu cu mila lui -ca trebuie sa imi revin si sa mai prind si eu din viata asta si un trai normal langa un om care sa isi poata exprima sentimentele si sa ma mangaie si pe mine cineva chiar daca nu am parul "moale si matasos ca al pisicii" - replica la :"daca mangai cu atata blandete pisica, uite, ma asez si eu aici, sa ma mangai si pe mine putin!"
Sa rad?! Sa plang?!
Ma intreb ce lectie am avut de invatat din relatia asta in afara de faptul ca libertatea si spatiul unei persoane pe care o iubesti este litera de lege...
Cred ca nu e necesar sa mai amintesc ca nu mai am nevoie de informatia aceea cu grupul de suport pentru cei care nu sufera de asperger dar sunt prinsi intr-o relatie cu o astfel de persoana...
Sa fiti sanatosi si sa cumpaniti cu muuulta intelegere a ceea ce sunteti si vreti de la viata, fiindca atunci cand un aspie te transforma ramai si fara prieteni si cu senzatia de puscarie in propria ta casa. Nu mai zic de frustrari.
Rugati-va pentru mine sa imi vindec mai iute sufletul facut acum - PRAF.

Draga Dora, nici nu stiu cum sa incep. Cred ca esti o curajoasa si o invingatoare si toate cele prin care ai trecut te ajuta pentru viitor. Ma doare sufletul pentru tine. Pe mine m-ai ajutat enorm cu tot ce ai scris, este o bucata de viata adevarata, plina de dureri si emotii. Cred ca o sa iti treaca incet - incet durerea si...soarele straluceste din nou pe cer, pentru toti...iar speranta moare ultima. Cu mare drag iti doresc sa iti fie foarte bine