Menstruație anormală?
Bună ziua! Am 20 de ani și un ciclu regulat (27-28 de zile) foarte rar am avut dereglări sau întârzieri. Luna aceasta însă m-a pus puțin pe gânduri. La mijlocul ciclului am avut sângerări slabe și le-am pus pe seama ovulației pentru că eu mă aflu printre femeile care uneori sângerează la ovulație. Pe 21-22 ianuarie trebuia să apară menstruația. Am avut sângerări foarte ușoare și pete maronii. Ieri, pe 23 am observat totuși sânge, culoarea fiind roșie de data asta, dar cantitatea mă îngrijorează, deoarece este foarte slabă. În primele 3 zile se elimina destul de mult lichid, acum abia daca poate umple, deși e mult spus, jumătate de absorbant. Nu mă simt ca și cum aș avea menstruație. Crampele au fost foarte slabe, iar eu în restul timpului am dureri destul de intense, în schimb sânii sunt inflamați și sensibili ca de obicei, iar micul episod acneic lunar este și el prezent. Nu am mai pățit niciodată așa. O posibilă sarcină o exclud fiindcă sunt destul de atentă și utilizez metode de contracepție. Sunt studentă și sunt în plină sesiune, nu am suficient timp pentru un control ginecologic, aș vrea să primesc măcar niște păreri pentru că sunt foarte confuză și nu înțeleg aceste modificări cantitative pe care nu le-am mai avut vreodată. Mulțumesc!
1 comentarii
Te rog sa imi scri pe watsap. La fel am. 0742425263 am anxietate f mare
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6am inceput sa iau Yasmin si menstruatia nu mi s-a mai terminat
- 0menstruatie
- 1un spooting poate intarzia menstruatia?
- 0Prima menstruatie cu anticonceptionale Artizia
- 0Ciclu menstrual mai devreme
- 6Ciclu scurt
- 0Menstruaţie doar 1 zi
- 1Chist ovarian?
- 1Semne de sarcina
- 0O posibilă sarcină
- 1Am rămas însărcinată?
- 1Poate fi vorba despre sarcina sau probleme hormonale?
- 0Menstruatie
- 1Menstruatie doar cateva pete maronii si o picatura rosie
- 0Menstruatie modificata
- 1Ciclul a durat3 zile și a fost mai deschis, sunt însărcinată ?
- 1Sarcină întreruptă?
- 1Posibila sarcina, pls
- 1Probleme cu menstruația
- 3Menstruatie
Mai multe informații despre: Menstruatie anormala
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: