mese intrerupte de crampe abdominale la 5 luni jumate

24-01-2009
elvira serban
Nu este medic/terapeut
elvira serban
am o fetita de 5, 5 luni pe care o alaptez la san; a avut colici pana la 2 luni pe care le-am ameliorat cu sab simplex de 3 ori pe zi si baby drink (4 lingurite/zi); intre luna a2-a si a3-a nu a mai avut colici, dar avea doar un scaun pe zi, drept pt. care nu i-am mai dat nici sab simplex, nici ceai; de la 4 luni pana in prezent colicile au revenit, dar se manifesta altfel, in sensul ca are dureri de burtica la 2, 3 minute dupa ce o pun la san, incepe sa tipe, ii aud burtica forfotind; apoi suge cateva secunde si iar se retrage de la san din cauza durerilor; cateodata are gaze in acest timp; tot de la 4 luni scaunele sau rarit, are unul la 1 zi sau la 2, 3 zile; durata fiecarei mese este de 10 minute intrerupte (maxim 15 minute), mentionez ca este hranita la 3 ore jumate. de la 5 luni am inceput sa-i dau suc de morcov si apoi combinat cu suc de mar, la recomandarea doctoritei; in prezent ii dau mar copt pt. ca am impresia ca de la cel crud a avut colici mai severe. in rest este un copil f. vioi si energic, doarme cam 9, 10 ore pe noapte, iar ziua doarme 2, 3 sau 4 ore in cate 3 reprize. la nastere a avut 4, 5 kg si 55 cm, iar acum are 7, 5kg si 63 cm.
este posibil sa aiba altceva decat colici la stomac la aceasta varsta?
credeti ca ar trebui sa-i dau si completare cu lapte praf?
multumesc anticipat!
6 comentarii
0
24-01-2009, ora 12:03
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Incercati sa ii dati ceai de colici pt bebei iar cand este linistit, culcati-l pe genunchi sau pe un prosop intins pe pat si masati-i usor abdomenul.Inainte de aceasta, ungeti-i pielea cu o lingurita de ulei cald de masline sau de jojoba pe care il combinati cu o picatura de ulei de maghiran, romanita sau portocala. Aceste uleiuri degaja niste vapori care odata inhalati au drept efect relaxarea stomacului si intestinelor incordate ale bebelusilor!Si cel mai important, aveti grija ce mancati dumneavoastra!!Evitati sa consumati ceapa, usturoi, condimente, substante excitante, sucuri acidulate, afumaturi si prajeli.
Un bebe trebuie sa ia in greutate intre 800 gr si 1000 gr pe luna!!
Numai bine
0
25-01-2009, ora 10:09
elvira serban
Nu este medic/terapeut
elvira serban
problema mea este ca are crampe abdominale numai in timpul mesei; incepe sa planga la cateva minute dupa ce lapticul ii ajunge in stomac; atunci o pun pe genunchi si eructeaza imediat sau are gaze. ceai de colici i-am dat (anason cu chimen) dar nu ii place deloc, il da afara; i-am dat baby drink, care a mers, dar am avut probleme cu scaunele de la el. mi-e teama sa nu aiba altceva la stomac, altceva decat colici! cand avea colici inainte pana la 2 luni nu plangea niciodata in timpul mesei, o apucau crizele seara si tineau pana dimineata la 2, la 3 sau la 4; in timpul acestora isi strangea piciorusele si pumnii, se facea rosie la fata si avea gaze, acum isi arcuieste abdomenul (isi ridica burtica in sus) si isi da capul pe spate.
nu am auzit pana acum dar o sa incerc si cu uleiuri.
cat despre greutate un copil care se naste cu 4, 5 kg nu se incadreaza in graficele care exista si care exprima valori medii; daca ar fi luat 1 kg pe luna ar fi trebuit sa aiba acum peste 10 kg, ceea ce mi se pare f.f. mult; copiii care se nasc mari isi dubleaza greutatea mult mai tarziu. deci nu greutatea este problema mea, ci faptul ca poate are ceva la burtica care o impiedica sa asimileze!
oricum multumesc pt. comentariul dvs. si astept altele!
0
05-02-2009, ora 22:10
lidiaU
Nu este medic/terapeut
lidiaU
Eu stiu ca sugarii pot avea colici pana la 6 luni. Colicii pot aparea si din cauza suprasolicitarii sugarului.
Am o fetita de 4 luni si 1 saptamana si am aceeasi problema cu ea. Eu am observat ca plange la san in general cand e obosita sau daca sanul meu nu e asa de plin. Daca incerc sa o linistesc primadata sau chiar sa o adorm si apoi sa alaptez observ ca nu mai plange asa si mananca linistita.
Si fetita mea doarme bine noaptea, ziua e vioaie si energica si sunt sigura ca nu pot fi probleme. Cat despre greutate si inaltime ai un copil prefect. NUmai bine.
0
06-02-2009, ora 19:02
elvira serban
Nu este medic/terapeut
elvira serban
mersi mult lidia pt. raspuns. se pare ca am terminat cu colicile. probabil pt. ca de 2 saptamani ii dau supa de legume (respectiv crema de legume - eu ii mixez toate legumele, mai putin ceapa); s-a linistit, suge bine, dar doar circa 8, 10 minute, dar macar nu mai plange. sa cresteti mari si sanatoase.
0
20-05-2009, ora 19:06
dumitru lucia
Nu este medic/terapeut
dumitru lucia
Ma numesc lucia si am un baietel de 4 luni jumate.il doare burta ff rau ;plange de foame dar cand ii bag biberonul in gura incepe si plange si mai rau.are zile cand cand mananca normal este posibil sa aiba colici asa de rau incat sa nu poata sa manance?
0
21-05-2009, ora 14:10
elvira serban
Nu este medic/terapeut
elvira serban
da, e f. posibil. la noi dura o masa si 1 ora pana se linistea si sugea. avea niste dureri cumplite se arcuia si se facea rosie la fata, ca sa nu mai spun de urlete. am tinut-o asa cam 1 luna jumate; la mine s-a linistit cand i-am dat supa de legume; si tot pe la 4 luni a inceput sa o doara burtica; o sa treaca si asta cand vei incepe diversificarea; te sfatuiesc sa nu incepi cu ceva crud; e mai bine fiert sau copt (in cazul merelor). eu am inceput diversificarea cu suc de morcov si apoi de mar (le combinam), dupa care am trecut la pulpa de mar si a avut niste colici groaznice. mult succes si rabdare ca o sa treaca si perioada asta!
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
10-10-2016, ora 10:00
Publicitate ROmedic
Administrator forum
La-Pediatru.ro
La-Pediatru.ro - Centrul de informare pentru părinți
La-Pediatru.ro este un proiect ROmedic ce vine în sprijinul părinților cu informații complete și documentate științific despre toate aspectele îngrijirii copiilor. În plus vă oferă o listă actualizată de peste 4000 de pediatri cu date de contact, prezentări și recomandări de la părinți. Accesați site-ul
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Evaluarea sugarului de trei luni
  • Evaluarea sugarului de patru luni
  • Evaluarea sugarului de cinci luni
  • Evaluarea sugarului de șase luni
  • Evaluarea sugarului de șapte luni
  • Evaluarea sugarului de opt luni
  • Evaluarea sugarului de nouă luni
  • Durerea de burtă
  •