nebunie!

Daca doriti sa aflati cum percep unele persoane 'nebunia', cititi articolul de mai jos. Acesta contine informatii valoroase atat pentru persoanele cu probleme de sanatate mintala, oferind o descriere patrunzatoare si nestigmatizanta in procesul de 'nebunie', cat si pentru specialisti in asistarea pacientilor/beneficiarilor.

Articol de Dan L. Edmunds, psihanalist si psihoterapeut, fondator al Centrului pentru o Psihiatrie Umanista din SUA, o miscare de emancipare a sistemului de sanatate mintala prin respectarea drepturilor omului

http://www.madinamerica.com/2012/04/journey-through-madness/

'Calatorie prin 'nebunie'

Cuvinte ca 'nebunie' sau 'boala psihica' sunt pentru unii singurele mijloace de exprimare a starii de a fi pierdut si dezorientat intr-o lume care le-a provocat o suferinta profunda. Nu este o boala, ci un comportament cu incarcatura simbolica. Aceste persoane au primit de-a lungul vietii mesaje contradictorii si au fost puse in situatii in care indiferent de alegerea pe care ar fi luat-o, s-au simtit condamnate. Ele incearca sa scape din realitatea care le-a creat aceasta suferinta. Halucinatiile si ideile delirante care apar sunt toate metafore pentru demonii reali pe care i-au intalnit intr-o societate bolnava. Mintea interioara, vocea din interiorul nostru, se amplifica si devine 'posedata' de demonii care se nasc din trauma si suferinta pe care le-a cunoscut pe parcurs. Razvratirea impotriva lumii devine autodistructiva o data ce persoana incearca sa isi exprime suferinta, dar ramane neauzita. Fiecare mecanism de adaptare pe care l-a utilizat deseori a condus la esec si nu a scos-o din situatia insuportabila, care reprezinta viata sa. Cu toate acestea, eliberarea acestei suferinte poate sa duca in doua directii: fie nefericire si moarte existentiala, sau poate sa faciliteze transformarea.
Prin toata durerea si incrancenarea, evadand din 'realitatea tipica', o persoana poate sa parcurga diverse stari alterate de constiinta. Multe persoane etichetate drept 'nebune' vorbesc despre supranatural. Ele incearca prin toate eforturile sa comunice si sa creeze sens. Daca pot fi ajutate de o retea suportiva, de incredere sa navigheze prin aceasta stare de confuzie si constiinta alterata spre recrearea si recladirea unei vieti pline de sens, pot sa ajunga la o recuperare care le ofera o intelegere valoroasa despre natura umana, despre cine sunt ele cu adevarat si despre realitatea efemeritatii acestei vieti si a lumii din jurul nostru. Vor descoperi ca suferinta este inevitabila, si ca suferinta este conditia omenirii prinsa intre lacomie si atasament. Cel considerat 'nebun' a indeplinit de aceasta data o sarcina formidabila - s-a detasat complet. Dar aceasta detasare este doar conform stardardelor obisnuite ale lumii. El ramane bantuit de viziunile vietii sale anterioare. Nu poate sa scape si astfel devine ingrijorat si temator ca ceva sau cineva il va trage inapoi la acea existenta dureroasa. Uneori, furia apare ca reactie la provocari, dar cine nu ar fi furios daca vocea i-ar fi inabusita si ar deveni tapul ispasitor pentru problemele familiei sale sau ale celor din jurul sau? Cei considerati 'nebuni', simtindu-se mereu singuri, se indreapta spre o alta lume unde raman izolati de alti oameni, dar in care isi creeaza propriile lor fiinte care le ofera confort si alinare. Acesta este de fapt finalul cautarii lor, pur si simplu de a fi acceptati si iubiti. Dar si aici exista o problema, pentru ca daca viata lor a fost lipsita de iubire si primesc iubire neconditionata, devine ceva asemanatoare unui foc care ii mistuie. Nu au simtit niciodata iubire, cum sa raspunda la o iubire nemarginita? Stiind ca in viata lor, persecutia si forta au fost utilizate pentru ca 'te iubim', cand 'iubirea' se referea doar la control, cum pot sa inteleaga iubirea adevarata? Inca o data, se instaleaza confuzia. Pentru a comunica cu persoana considerata 'nebuna', nu o putem coplesi. Sinceritatea noastra nu poate fi suficienta, pentru ca increderea sa a fost zdruncinata in repetate randuri. Singurul mod in care putem sa intelegem experienta acestor persoane este sa intram in lumea lor asa cum este ea, sa luam parte la ea si sa invatam sa vorbim limba. Prin prezenta si participarea neconditionata a noastra, persoana poate avea astfel sansa ca aceasta calatorie cunoscuta ca 'nebunie' sa ajunga la un final trans-formativ spre descoperire.'

Simt nevoia sa adaug un scurt comentariu de clarificare la articolul de mai sus. Ideea principala care se desprinde din el este ca problemele de sanatate mintala, oricum le-am denumi: "nebunie" sau "boala/tulburare psihica" nu apar din neant sau ca urmare a unor disfunctii de la nivel biochimic, ci apar in interactiunea cu o societate nedreapta care ne face sa suferim. Uneori suferinta este atat de profunda incat fara intelegerea si acceptarea neconditionata din partea celorlalti (familie, prieteni, specialisti) nu putem sa o depasim. Suferinta este o experienta universala, iar nevoia de iubire si intelegere de asemenea.
Pentru specialisti, asta presupune sa vada dincolo de eticheta de "schizofrenie", "tulburare bipolara" sau "depresie", sa vada omul din spatele diagnosticului, sa ii recunoasca suferinta si sa fie alaturi de el, neconditionat si fara prejudecati.

@socialworker

Foarte interesanta aceasta perspectiva psihologica asupra tulburarilor psihice, dar as vrea sa adaug un punct de vedere strict personal, ca si persoana care a trecut printr-un episod psihotic timp de doi ani de zile. Desi societatea si ceilalti ne provoaca suferinta si uneori ni se intampla lucruri pe care pur si simplu nu le putem controla, lucruri nedrepte si care nu din vina noastra au loc, sunt convinsa ca daca nu as fi suferit de o anxietate exacerbata poate nu m-as fi imbolnavit atat de rau, incat sa am impresia ca intreaga lume ma critica, comenteaza si ca vrea sa imi faca rau. Uneori gandurile nu iti mai functioneaza cum trebuie si nu sta in puterea ta sa le controlezi, precum nu mai ai forta nici sa iti controlezi viata. Si nu este numai vina 'societatii' cand lucrurile scapa de sub control si ies de sub incidenta normalului. Uneori nivelul de sanatate psihica este o problema de circumstanta si, de ce nu, raspunsul nostru cu privire la factorii nefavorizanti de mediu tine si de o chimie gresita a creierului, posibil influentata de factori genetici. Pentru ca nu toti oamenii care dau de greutati in viata se imbolnavesc psihic.

Sint 2 feluri de bolnavi psihici pe lumea asta. Cei care s-au imbolnavit datorita traumelor prin care au trecut si care mai au sanse de vindecare daca se inlatura factorii de stres, si cei nascuti cu defecte la creier care nu se mai vindeca pentru ca medicina creierului e inca la inceputurile ei.
Majoritatea psihiatrilor nu tin cont de asta si ne baga pe toti in aceeasi oala.

TRebuie sa te contrazic The eye,

Pentru ca nu toti oamenii care dau de greutati in viata se imbolnavesc psihic.
-- sa faci o depresie dupa o perioada f critica din viata e un lucru normal; trecand si eu printr-o perioada cu adevarat grea din viata mea - si mai ales pt ca nu intalnisem simptomatologia depresiei care se abatuse asupta mea - nu au stiut nici medicii ce e -- si deci nu am luat-o din timp -- din acest motiv am ajuns in ultima faza a bolii. Nici chiar in acel moment membrii familiei mele nu erau de acord cu internarea mea la psihiatrie pt ca nu manifestam nici un simptom de boala psihica; totul se manifesta la nivel de trup /fizic : intepaturi, arsuri extreme, ameteala, etc etc.

Personalul medical au fost f draguti--pot spune - incurajandu-ma si spunanadu-mi ca oricarui om i se intampla in viata sa treaca macar o data printr-o depresie.

asa ca - desi era extrem de urat ce mi se intampla - am avut un bob de speranta in adancul sufletului.Nu mai vedeam lumina dar stiam ca ea exuista ; si am invocat mereu pe Dumnezeu si puterea Lui;

Trepatat, norii s-au risipit.nu a fost deloc usor. inca am de luptat --dar comparativ cu ce afost inainte - e un progres mare ! Progresiv - simt ca scap, sau ca voi scapa ; mai ales VREAU asta. Eu am constientizat cauza afectiunii si acum incerc sa nu mai repet acelasi mod de viata gresit -- prin faptul ca ies intre oameni, nu sunt izolata de ei -- cum mi se intamplase acum 7 ani sa zicem;
atunci eram constienta ca sufar dar nu era alta varianta - nu gasisem nicaieri pe cineva potrivit pt copii sa pot iesi sa fac serviciu - de aceea, fara sa prevad ce mi s-ar putea intampla - am dus mai departe povara stresului meu - stand casnica - si asta a dus la decompensare. ( sotul nu ma putea ajuta fiind plecat o perioada f lunga ).
Dealtfel chiat viata normala a unui om - are de parcurs un drum sinusoidal; de multe ori am auzit din gura oamenilor mari plangandu-se ca sunt epuizati sau ca nu se pot uneori ridica din pat; organismul nostru e mai mult decta o masina -- dar si aceea are nevoie sa-i fie incarcate rezervoarele periodic, nu ?

asa ca -- daca am reusit sa realizez atta de mult ( sa-mi cresc singura gemenii, sa am o profesie frumoasa si o carte de munca bogata in acelasi timp, sa capat un nume respectat in societate...cred ca asta spune mult...
Sa nu mai spun ca atunci cand incerc sa vb cuiva despre trecutul meu - inca din copilarie -- se mira cum am depasit atat de bine...?! ( ce pot sa raspund? E meritul Lui Dumnezeu nu al meu ).

O depresie nu poate eticheta un om ca fiind bolnav psihic.
Dar nu toate cazurile sunt la fel. In orice caz - oricare tip de boala semnalizeaza un deficit...fie el de oricare natura, sufleteasca sau chimica ).
Nu suntem cu nimic mai buni unii decat altii - a caror viata poate fi marcata de suferinta; chiar astazi la sc am avut ca tema : despre frumusetea prieteniei; ( am vizionat Dumbrava minunata - prietenia Lizucai cu Patrocle -- in final cantecul formatiei Cromatic - Prietenia; mi-au atins sufletul cuvintele acestui cantec !
dar tot mai rar intalnim exemple umane de reala compasiune -- animalele in schimb nu s-au schimbat in relatiile lor.

O zi ffrumoasa sa aveti ! Doamne ajuta !

Socialworker - f interesant articolul.

Imi pare rau ca nu pot comenta - la ce ma pricep macar putin - trec printr-o perioada destul de trista; Lili, o amica de-a mea - e in ultimul grad. A fost preotul si a impartasit-o. Duminica nu am putut vb cu ea la tel - pt ca tusea intruna. Ieri -am vb doar f putin - si m-a intrebat cand vin sa o vad ? e o distanta destul de mare pana la ea - astazi nu am reusit sa merg -- poate reusesc maine. de nu ar fi prea tarziu. mi-e greu sa ma pot bucura in aceste zile de ceva. cred ca si voi ati simti la fel in astfel de momente.

Dar mai mult decta asta -- e un semn de intrebare pt mine -- viata acesti fete, suferinta ei... ( schizofrenia si apoi boala de plaman ) Am cuoscut-o cand deja era pensionata pe caz de boala.
Este inteligenta, destul de echilibrta in gandire, mai puternica decat mine - chiar..dar necazurile ei - au persistat...a trait cu ele in interior zi de zi, fara sansa de a putea schimba ceva, de a o lua de la capat...

Nu stiu sincer - unde sa apelez, la ce alt medic ? ( Cred ca e prea tarziu pt ea...nu stiu...Numai Dumnezeu daca ar schimba ceva.dar, mama ei nu frecventeaza Biserica..nu stiu sincer ce as putea face...Lili astepata ajutor.are nevoie.. :(

@bleuciel

Imi pare rau sa aud despre prietena ta, Lili, ca ii este atat de rau! Poate o ajuta Dumnezeu sa nu fie chiar atat de grav bolnava!! Ii doresc multa sanatate!! De ce boala de plamani sufera, pot sa intreb?