Nu-mi revin nicicum

Buna tuturor.

Vreau sa lamuresc din start ca apelez la dumneavoatra deoarece nu-mi pot permite sedinte de terapie la un psiholog si mi-as dori un sfat, o parere sau macar o ureche sa ma auda.
Cred ca sufar o depresie usoara sau anxietate sau ambele combinate. Ceea ce se petrece cu mine e faptul ca nu reusesc sa mai...traiesc. Adica traiesc asa cum traieste oricare din jurul meu, dar o fac 100% mecanic. Nu imi doresc sa fac nimic, nu am energie sa fac nimic, nu am energie sa-mi doresc ceva. Nu gasesc bucurie in nimic, nu ma multumeste nimic, nu-mi atrage atentia nimic, nici un plan de viitor, nici un concediu, dar absollut nimic nu ma incanta, nu ma face sa visez, sa sper.

M-am pierdut. Sunt o persoana ratata! n-am realizat nimic si mai rau este ca nici nu-mi doresc sa mai realizez ceva. Nu fac fata sa-mi mai ingrijesc apartamentul, sa-mi plimb catelul si toate activitatiile cotidiene ma surmeneaza. Ma surmeneaza gandul ca va trebui sa intind doua haine tocmai spalate.

Am incercat tot felul de 'terapii' de casa pentru a-mi reveni: citit, sport, alimentatie ok, iesiri, cumparaturi. Toate functioneaza fie petru 5 minute, fie pentru maxim 40 minute cat dureaza o partida de sport.

Mi-as dori doar sa inteleg ce se petrece cu mine. Mi-e teama si ma inspaimanta faptul ca nu stiu ce-i criza asta cu care ma confrunt de 4 luni. As dori sa ma recuperez, sa-mi gasesc din nou puterea, ambitia si bucuria de a trai, dar nu stiu initial ce se petrece cu mine. ce am?

Va rog mult de tot daca imi puteti da un sfat.

Daca te ajuta cu ceva sa stii ca nu esti singurul care trece prin asta.Problema este in tine, tu o creezi. Aceasi problema am avut-o si eu plus frica de ceilalti, nu avea niciun motiv sa mi fie frica de cineva, dar totusi imi era.Aveam atacuri de panica, a tinut cam 2 saptamani, pana cand iubitul meu m-a sunat(el era plecat de vreo 3 sapt. si nu aflasem nimic de el, nu putea sa ia legatura cu mine) si dintr-o data mi-au trecut atacurile de panica.Insa restul a ramas.Acum dupa o luna sunt un pic mai optimista.Dar sunt constienta ca toate vor reveni din nou la un momentat pentru ca eu nu le am eliminat definitif. Ma gandesc sa incerc hipnoza, poate voi reusi sa sterg din subcontient jumatate din ele. Sa stii ca atunci cand ai pe cineva in viata ta care te iubeste, il iubesti va intelegeti bine, reusesti sa ameliorezi problemele tale interioare, sa mai 'pacalesti' simtomele. Asta faceam eu cand era el aici. Ma ajuta fara sa-si dea seama, nici nu observa o problema la mine. Iit doresc numai bine, si oricate sfaturi ai primi de la noi, degeaba ar fi daca nu te ajuti singur si cerand ajutorul unui specialist in domeniu. Daca ar fi si sedintele mai ieftine, atunci ar fi fost mai bine, ne am duce mai des la psiholog. Mult succes!!

Din pacate, nu pot sa iti ofer o rezolvare problemei tale deoarece nu o cunosc indeajuns de aproape, insa pot sa iti dau cateva raspunsuri pe baza a ceea ce descris:
1.Simptomele pe care le indici sugereaza o coloratura depresiva, insa un diagnostic poate fi confirmat doar in urma unui interviu efectuat de catre un specialist. Sfatul meu este sa faci un efort si sa incerci sa consulti un psiholog clinician si/sau psihoterpaeut care ar putea sa iti ofere ajutor calificat problemelor tale. Multe studii arata ca psihoterapia este foarte eficienta in cazul depresiei. In plus, psihoterapia cognitiv-comportamentala, un tip de terapie de scurta durata validata stiinfic, poate sa amelioreze foarte mult sau chiar sa remita simptome ca ale tale in 10-15 sedinte. Depresia (chiar usoara) este o tulburare care nu trebuie ignorata si care netratata poate sa se cronicizeze.
2. Foarte probabil, lipsa de energie, de entuziastm si autodeprecierea pe care le-ai descris se datoreaza modului in care privesti lucrurile (pe tine si viata in general). Un specialist te-ar putea ajuta sa schimbi acest mod de gandire distorsionat, focusat exagerat pe negativ intr-unul mai echilibrat, care ia in considerare si aspectele pozitive, ceea ce te-ar face sa te simti mai bine. In momentele in care nimic nu mai prezinta interes iar rutina zilnica devine mecanica, este important sa te concentrezi pe valorile si scopurile majore ale vietii tale.
3. Desi nu te cunosc, pot sa iti spun ca nu esti o persoana "ratata", pentru ca ai facut cel putin un lucru folositor pentru tine: ai cautat ajutor pentru problema ta. Iti recomand sa nu te opresi aici si sa cauti ajutor profesionist.

Si eu am aceleasi simptome, in plus de asta uit mai tot, nu ma concentrez mai deloc. Atunci cand pasesc parca mi-e sa nu ma impiedic, am inceput sa nu mai plac pe nimeni, evit sa salut oamenii. Rabdarea imi lipseste cu desavarsinta, in casa nu pot sa stau, daca ies afara ma gandesc ce as putea face.

Am mai trecut printr-o faza asemanatoare anul trecut cand aveam un superior la munca care se purta cu tine ca un nimeni, de iti scadea stima de sine, dar am reusit sa trec peste, un motiv fiind faptul ca m-am indragostit de cineva.

Ma duc la psiholog de ceva sedinte si e in regula, ma linistesc pentru putin moment, imi reda increderea in mine, dar pentru o scurta perioada, si dupa aceea tot nu ma montez sa fiu mai disciplinat, sa-mi caut al job sau pur si simplu sa actionez intr-o directie anume. Iau si antidepresive care ma sedeaza, imi dau stare de somnolenta. Si varianta cu duhovnicul o incerc de ceva timp, sa vorbesc cu el, ma rog, ma duc la slujbe. Ca sport practic fotbalul de vreo 2 ori pe sapt, e ok in timpul meciului, dupa care seara raman singur cu gandurile mele si nu mai e asa de bine.

Trag de mine sa ma duc la servici, sa fac orice activitate, dar nu am deloc vlaga si cautand pe net simptomele incep sa cred ca am toate bolile din lume. In ultima instanta am sa incerc sa reduc antidepresivele si sa caut un doctor homeopat, am tot citit ca este un psihanalist bun dl Florin Urda, dar iar ma gandesc ca alti bani, alta distractie si mi-e sa nu mai pot face fata iesirilor cu prieteni samd.

In fine asta e povestea mea.

Numai bine!

Buna seara la toata lumea, ce pot sa spun?Cand am citit tot ce a scris cel care a initiat acest post, am zis ca vb despre mine, sincer, chiar asta am crezut, ideea e ca din tot ceea ce mi spui eu as identifica la mn cu derealizarea si depersonalizarea, ca sa fiu sincer eu o am cam de vreo 4-5 luni, sa intamplat la primul atac de panica din viata mea, de atunci viata mea sa schimbat enorm, numai am prietena, trag de mine in fiecare zi sa ma duc la servici, trag de mine sa ma duc la facultate, sa invat, si sti ce?am observat ca eu numai traiesc viata care o traiam odata, eu doar RESPIR, atat, fac tot ceea ce ar trebui sa faca un om mecanic, doar atat, mi au disparut toate curiozitatile care le aveam dinainte, acum numai imi pasa de nimic, crede ma, incerc sa mi repet in fiecare zi ca este un cosmar din care o sa ma trezesc intr o dimineata si o sa pot respira usurat, dar sti ce, sunt perfect constient ca nu este un cosmar, iti vorbeste un om care aprope se lupta in fiecare zi sa inventeze motive pt a merge mai departe, este o fiinta care incearca sa depaseasca deznadejdea si descurajarea supreme, este un om care era cat se poate de inocent si de visator si care viata lui era cat se poate de normala, se bucura la orice stimul din partea naturii, chiar si la o raza de soare ce trecea fugitiv pe sub ochii lui in timp ce el era intr un autobuz gandindu se la ce i va oferi ziua de maine, sti, in momentul de fata stau si scriu aceste randuri, speranta mea a ajuns la un nivel cat se poate de critic, am fost la psihiatru, i am spus tot ce ma durea, am plans, am tipat, am intrebat "dc euuu?", si faza e ca nu sunt singurul, dar mai e o chestie, orice inceput are si un sfarsit, asta e in natura umana, si nu numai, chiar si in univers, si ma consolez cu gandul ca ma voi face bine, chiar asta vreau, imi vreau viata de dinainte inapoi, toate acele sentimente care au disparut si m au lasat gol pe dinauntru', aproape ca numai ma bucur deloc, oricum, ceva din toata batalia asta am invins, si este vb despre depersonalizare, mi am revenit oarecum din acea stare, dar cel mai mare dusman al meu acum este derealizarea, si ma face sa cred ca numai vad bine lucrurile, oamenii din jur, natura, orice, incat am facut un control la o clinica de lux din capitala in privinta ochilor, si mi au spus ca eu vad nu bine, ci mai mult decat bine, mi au spus ca am vedere de pilot, vedea chiar si ultimul sir de jos, ceea ce corespunde cu vedere 140 %, in fine, nu vreau sa va plictisesc cu detalii inutile, ideea e ca viata mea sa schimbat, si eu nu stiu ce se intampla cu mine, nu inteleg tot acest proces care ma face sa ma simt ca un om beat, drogat, tocmai de asta ma si oftic, nu m am drogat niciodata, nici macar nu fumez, de baut numai zic, nu am facut niciuna din chestiile astea, niciodata, si totusi uitati va cum am ajuns.o ruina.
Oricum ma voi lupta pana voi invinge, stiu f bn ca din toate astea, cheia e la mine, eu sunt singurul si cel mai bun medicament de care pot face rost, este nevoie de timp ca sa inteleg tot acest proces si cand voi fi pregatit voi actiona si imi voi recupera viata, bucuria, linistea si in final fericirea, aveti grija de voi fratilor, ma voi ruga pt fiecare in parte sa si recupereze viata de care are nevoie si nu calvarul de care avem parte acum, o seara frumoasa la toata lumea.Sanatate.

Draga Ionut nu stiu si nu sunt sigura ca o sa mai intri pe acest site pt ca am vazut ca este datat mesajul tau de SOS din 19.07.2012, dar crede-ma ca mai impresionat pana la lacrimi si am sa-ti spun si de ce! Pt ca si eu lupt cu asa ceva de 8 ani si...parca mana ta...scria despre viata mea...nu a ta...atat de bine ma identific prin ceea ce treci. Si eu am trecut prin IAD DEZLANTUIT de 8 ani...Culmea culmilor este ca sunt f uimita ca tu exprimi ceea ce sufletul meu a suferit si sufera de 8 ani.Dar anul acesta sa zic intr-un ceas bun am "descoperit" un psihoterapeut bun care mi-a mai "luminat"cat de cat calea. Daca vrei sa ne"plangem"fiecare pe umarul celuilalt si sa ne incurajam in acelasi timp si chiar sa-ti dau amanante despre acel psihoterapeut...scrie-mi te rog -*. Sa auzim de bine!


(*modificat de admin)

stimate useranonim. Am citit cele postate de tine si imi este clar despre ce e vorba. EPISOD DEPRESIV MAJOR. Ai indicat aici cel putin 5 simptome conform DSM4 AXA 2.
Te rog sa-mi comunici daca in acest moment te afli focarijat pe :
1 Deficit
2.Slabiciune
3.Problema
4. Trecut
5.Stabilitate
6.Cauza
7.Solutie din exterior
In afara de cele mentionate mai am nevoie de anumite informatii.

buna ziua, am ramas impresionata de ceea ce am citit aici, am si eu o poveste similara, un calvar pe care il traiesc de 5 ani de zile.acuma am 27 de ani si sunt casatorita, totul a inceput in anul de 3 de facultate de atunci traiesc chinuita de aceste stari si numai pe la medici.totul a inceput cu atacuri de panica, frica multa multa pana am ajuns sa nu mai ies din casa ca imi era teama de tot ce se misca in jurul meu si faceam palpitatii ingrozitoare, traiam niste stari de nedescris.am ajuns in cele din urma la psihiatru urmand un tratament cu ansilan si xanax.m-au ajutat cat de cat dar starile au inceput sa reapara chiar si sub tratament, nu mai dormeam noptile, pe timp de zi simteam un tremur in tot corpul senzatii de greata, ameteama ganduri de tot felul de boli, la cea mai mica durere deja aveam impresia ca sigur e vreun cancer sau ceva si sigur doctorii nu imi descopera ce am si de aceea ma simt asa de rau, am inceput bineinteles o noua runda de analize, ekg, endocrinologie, etc si tot mi-a iesit ok.dupa moartea tatalui unei bune prietene care a murit de infarct am cazut rau, nu ma mai puteam opri din plan iar noaptea aveam impresia ca de voi inchide ochii voi muri de infarct si eu, culmea ca simteam tot felul de goluri ce veneau de undeva de prin zona stomacului si se spargeau parca in piept si imi palpau oarecumva inima nici nu pot descrie in cuvinte ce senzatie nasoala era.in cele din urma am ajuns iar la psihiatru, bineinteles la al 3 psihiatru ca sa specific si am inceput sa fac un tratament cu paxetin 20 mg. totul a inceput sa revina aproape la normal cand zic normal ma refer la a putea dormi noaptea, la a munci, la a nu mai plange desi palpitatii, stari de tremur, frisoane sau cald, greata la stari de suparare cat si de bucurie mai apareau. am luat tratamentul 1 an si vreo 3 luni dupa care ak inceput sa il intrerup in ideea ca simtindu-ma mai bine mi-am zis ca sigur pot lupta cu mine mai ales ca inainte de a cadea prada acestui calvar eram o fire vesela, tare de caracter aveam impresia ca nimic nu ma poate opri sau dobori si uite ce am ajuns, un iepure morcovist, mii frica si de umbra mea si aia imi provoaca palpitatii.in fine, totul a decurs ok mai luam cate un distonocalm la nevoie, am reusit sa imi dau sala pt scoala de soferi, am ajuns si la oras mi-am invins emotiile, am avut nunta si totul a decurs ok bineinteles ca am mers si pe ideea ca emotii are tot omul, tot omul mai face palpitatii, tot omul transpira in palme., apoi am plecat cu sotul meu in spania.acolo am trait o situatie mai tensionata si ce va mai spun am ajuns iarasi la urgenta cu palpitatii si tensiune si am hotarat de comun acord cu sotul meu ca eu sa ma intorc in ro. am ajuns acasa praf, dureri de cap ameteli, imaginati-va am avut ameteli timp de 2 sapt si nu stiam de la ce pana cand a 2 sapt nu m-am mai putut ridica din pat sa merg pana la baie fara sa nu ma bat de pereti, nu mai puteam manca aveam un nod permanent in gat si concluzia am luat drumul urgentei dar de data asta la spitalul psihiatric.dupa o sapt de tratament cu paxetin iarasi si cu xanax m-am repus pe picioare cat de cat, in prezent am ocupatie mi-am deschis un salon, dar stari tot mai am de multe ori cand intra o clienta si zice fa-mi aia parca ma pierd imi vine sa vars si sa o las acolo sa fug, imi bate inima ca la iepuri si ma inmoi, mai este ca mai nou cateodata mai fac si tensiune pe baza emotiva dar in rest sunt bine daca asa se poate zice, un lucru este cert traiesc mecanic, chinuita de starile astea si am ajuns la inceputul tratamentului in pct de a face cea mai mare prostie ceea ce am zis ca eu niciodata nu as face asa ceva avand in vedere ca mie mi-e frica de moarte, am vrut sa inghit toata cutia de xanax in ideea ca poate asa ma duc intr-un loc unde in sfarsit nu voi mai simti nimic din toate acestea si voi fii linistita ma odihnesc.si poate ca asa a fost sa fie ca in acel moment a intrat mama si uite ca sunt aici si ii multumesc la dzeu ca nu am facut asta si ca nu o voi mai face niciodata.am promis si ma voi tine de cuvant, imi doresc un copil foarte mult, acuma nu stiu in ce masura il voi putea face dar mna o sa ma documentez sa vad daca am aceasta sansa si sper sa o am de nu cred ca am sa pic iarasi intr-o depresia foarte mare. nu stiu cum vedeti voi lucrurile dar din pct meu de vedere eu nu stiu daca vreodata am sa scap de toata mizeria asta ce imi domina viata.ma mai consolez pe acest site citind si alte povesti si parca mi-e greu sa credca cineva poate avea stari similare cu ale mele, ma tot intreb cum traieste viata de zi cu zi oare tot asa in frica si strss ca si mine? mai dati-mi cate un sfat si mie ca sa pot sa merg mai departe cum am promis ca voi face si voi lupta ca sa imi recapat viata si sa pot sa ii ofer sotului meu o familie in adevaratul sens al cuvantului si cat se poate de normala.
va pup si multa sanatate la toata lumea.

Buna ziua!
In primul rand si, e de mare importanta pt mine sa aduc mii de multumiri d-lui psihoterapeut Gabriel Dinu care datorita dumnealui ma simt f bine, incomparabil de cum am fost.Si acum vreau sa completez cu "povestea" mea care din pacate a fost f.adevarata, vreau sa scriu despre starile mele prin care am trecut si starile mele actuale.Vreau sa scriu pt voi, utilizatorilor dragi si totodata "colegi de suferinti", eu fiind un exemplu pt voi si va puteti compara starile voastre cu starile prin care AM TRECUT EU...spun la trecut pt ca, ACUM, sunt de domeniul trecutului.
Am fost o "suferinda"de circa 8 ani de panici, anxietati, agorafobie.Pe atunci, erau alte...vremuri, nu aveam PC si nu stiam ca exista "leac" pt aceste stari rele.Din acesti ani...doar 1an si jumatate(anul trecut si jumatate din acesta) mi-a f mai binisor.Tocmai cand ma "invatasem"si eu cu BINISORUL, hop!..cam prin luna iulie anul acesta, starile mele de panica, anxietati au reaparut in forta cu si mai multe rele dupa ele si anume: panicii de iar nu am mai putut sa ies deloc din casa, anxietatii f puternice, repetate, de parca urma sa se "sfarseasca pamantul", furnicaturi in tot corpul, ameteli accentuate, amorteli, senzatia ca numai sunt eu, sfarseala din stomac, noduri in gat, dureri musculare, lipsa poftei de mancare din cauza careia slabisem f mult, insomnii, etc...intr-un cuvant...adevarat IAD DECLANSAT si din cauza ca treceam zilnic prin asa ceva si numai suportam aveam ganduri de suicid pt ca ma gandeam ca doar asta ma mai poate salva din "ghearele"raului.ERAM FARA SPERANTA!
Tot rascolind internetul am descoperit in luna august FERICIREA, care...nu credeam ca mai exista si anume, am descoperit acest sit minunat GANDESTE SANATOS si in mod special, l-am descoperit pe d-l psihoterapeut GABRIEL DINU care, cu cea mai mare sinceritate v-o spun, a facut LUMINA in sufletul meu...pe atunci fara speranta. Am inceput imediat sedintele online cu d-l psihoterapeut si incet-incet uramand sfaturile dumnealui din video+scrise toate, zilnice si cand am ajuns la a 31-a sedinta eram deja refacuta, cu o minte clara, cu gandiri logice, asa cum eram eu pana s-o "patesc"!Spun refacuta pt ca au disparut toate relele:panici, anxietati si starile rele ce le dau acestea si pe care le-am descris mai sus.D-l psihoterapeut Gabriel Dinu are sisteme si scheme exceptional de bine puse la punct, care prin fraze putine, simple, dar concrete, pe intelesul tuturor sunt usor de pus in aplicare.Eu, am continuat si continuui cu inca o luna, adica 31 sedinte pt ca, chiar daca m-am refacut si mi-am recapatat increderea in mine, pot si stiu acum cum sa depasesc usor un atac de panica si mai ales ca stiu sa il opresc la timp sa nu-i mai dau voie sa isi "declanseze relele", am invatat toate astea datorita tehnicilor din aceste sedinte, am vrut ca sa continuui cu inca un set de sedinte pt ca sa se "inradacineze"f bine in mintea mea totul, ca sa numai trec prin iadul prin care am trecut.Asa ca dupa iadul acela, viata mea a prins iar contur, ma simt implinita sufleteste si fericita ca sunt ca orice om NORMAL.Sfatul meu pt voi dragi "fosti colegi de suferinta" este sa nu amanati niciun moment si sa incepeti sa urmati aceste sedinte care va readuc la viata si v-o spun din tot sufletul ca viata e frumoasa asa cum este ea, cu bune cu rele, nu conteaza, ci conteaza sa fiti voi cei care ati fost dintotdeauna, sa va bucurati de aer, de soare, de frumos, chiar si de...urat...si uratul pare frumos atunci cand esti sanatos, iar greutatile vietii tii se par usoare atunci cand le treci cu sanatate.Va doresc GANDURI SANATOASE!
Nu fac nicio reclama...daca vreti sa incercati sa vedeti ca asa este dupa cum am scris..puteti sa urmati si voi sedinte cu D-l Psihoterapeut DINU GABRIEL pe situl GANDESTE SANATOS.Sedintele se pot face si online pt cei care nu pot sa ajunga la cabinet!
Nu o sa va para rau!

Buna seara dragii mei, ma bucur sa va regasesc dupa atata timp, am citit cu drag tot ce ati incercat sa mi transmiteti, va multumesc din inima ca a ti participat fiecare cu experiente diferite, ca ne a ti impartasit cateva aspecte care ne au sugerat foarte clar ca nu suntem singuri (de altfel si cea mai mare teama a noastra).Elisa ma bucur din suflet ca ai putut sa treci peste acel calvar, ma bucur si am remarcat ca ai vb la timpul trecut despre el, este o realizare foarte mare, esti un exemplu desavarsit al sperantei pe acest thread deschis, toti ceilalti care suferim de asa ceva trebuie neintarziat sa ti preluam modelul si sa l adaptama problemelor cat mai repede si sa ne facem bine.
Bun, deci..ce as mai vrea eu sa te intreb pt ca nu m am lamurit mai deloc, cum a ramas cu senzatia de derealizare si depersonalizare?ai trecut si peste ea?te simti TU din nou?ti ai revenit cu adevarat?Este foarte important pt mine.Iti multumesc inca odata, sa ai o seara minunata.sanatate tuturor, caci ea este cheia fericirii.

Salutare la toata lumea, nu va mai intristati si vorbiti de depresie ca nu voi sunteti vinovati 100 la 100, ci factorii externi v-au declansat despresia: cum ar fii lumea pt ca aceasta lume in care traim ne obliga si ne genereaza multa stari emotionale care nu ne sunt de folos. Eu de exemplu nu am trait sau am experimentat starile voastre, eu trec doar prin stari de dezamagire care imi creaza stari de nervozitate, adica am fost un om care mi-a placut sa fiu ok cu toata lumea, sa fiu alaturi de oameni, sa le fac bine si credeti ca a meritat, normal ca nu si ce credeti ca mi-a trecut prin mintea mea, mi-am dat seama ca nu totul depinde chiar nu mai de mine, total eronat pt ca tu vrei dar se opun ceilalti, de exemplu: de unde stii tu ce vrei pt ceilalti acelasi lucru vor si ei.Sfatul meu nu va mai puneti nadejdea in lumea asta, ca ajutorul si izbavirea nu vine de la om ci de la Dumnezeu asa cum scrie in scriptura. UNII oameni vor sa traiasca in pace si altii vor sa traiasca in razboi e simplu, totul se intampla sub ochii nostrii clar ca lumina zilei, sfatul meu incercati sai mai cercetati pe cei din jur, nu va mai lasati cuceriti imediat de cineva care creeza o impresie buna ca nu stiti dupa aceea masca ce hain de om e, si evitati pe cei cu o incarcatura emotionala exagerata, ca le place sa exagerez Mai am si alte adevaruri si argumente dar din pacate nu pot sa le comentez aici. Va doresc tot binele din lume.
P.s: Luati taurul de coarne si nu va temeti, ca nu exista lucruri atat de infricasatoare pe pamant, sunt doar oamenii care ne pun piedici si in posturi proaste ca sa para ei mai breji, dar in adancul sufletelelor lor stiu ca is slabi si ei doar sa se hranesc cu raul caci prin asta se simt puternici.

Buna,

In aceasi situatie ma aflu si eu. Mu mai simt bucurie in nimic. Am o stare jalnica. Ma uit la mine si nu ma mai recunosc. Incerc sa maschez tot ceea ce simt, dar adevarul e ca ma mint singura. Nu exista nicio persoana pe lumea asta careia sa ii pese de mine si cred ca asta ma distruge incet dar sigur.
Ma complac in situatia actuala, dar am tot mai des ganduri de sinucidere. Imi e frica de mine. Parca nu ma pot bucura de nimic, nu ma satisface nimic, tot ce simt e un mare gol si o dorinta imensa de a termina cu tot.