Nu stiu ce am!!!

Buna ziua,

Va sfatuiesc sa consultati un psihiatru pentru un diagnostic de specialitate, eventual medicatie, daca simtiti ca doriti sa luati, ( incercati sa nu mai luati medicamente psihiatrice din auzite sau citite, ci doar cu recomandare de la medicul psihiatru si dupa schema d tratament indicata de acesta, altfel va puteti face mai mult rau, agravandu-va starea de sanatate/ psihica ), iar in paralel sa incepeti un proces psihoterapeutic. Situatia pe care o descrieti dvs este complexa si nu poate fi tratata prin cateva sugestii sau sfaturi, aici, ci aveti nevoie de o psihoterapie in care sa stabiliti obiective si sa va implicati pentru a le atinge. Va sfatuiesc sa tratati cu seriozitate anirexia, depresia, anxietatea, pentru ca este vorba de viata dvs si orice dezechilibru emotional sau fizic poate aduce alte dezechilibre.

Succes si curaj, ca se poate !

Alexandra, esti o adolescenta cu trairi intense si dureroase, iar daca de 2 ani iei atatea medicamente, mai ales fara recomandarea unui psihiatru (refuz sa cred ca un psihiatru ti-a dat toate acele medicamente), e si normal sa resimti totul ca pe o mare furtuna in minte si in corp. In plus, treci prin transformarile specifice varstei si pe care nu sti sa le gestionezi, cum sa le accepti. La fel cum a spus colega mea mai sus, ti-as spune doar ca exista sigur o cale de a-ti rezolva problemele, anume combinatia psihiatru-psihoterapeut. Vorbeste cu parintii tai pt ca esti minora si mergeti impreuna la un psihiatru, dar si la un psihoterapeut, alaturi de care sa inveti cum sa treci peste toate zbaterile astea existentiale care nu te lasa sa fii fericita. Daca nu ai o relatie prea buna cu parintii, poti discuta cu psihologul scolar (sper sa aveti asa ceva :)) si el te va indruma. Ai incredere ca sunt multe sanse ca tu sa iti gasesti un echilibru!

Bună seara!

Alina Manole,
Îți recomand să mergi la un consult la doamna doctor SORINA SOESCU, din Constanța; dânsa te poate ajuta mai mult decât ai crede în primă instanță. Îți las mai jos datele de contact.
Dr. Sorina Soescu, Centrul Natura,
Strada Fulgerului 79, Constanța, 900178
Tel: 0241.543.358 (înainte să mergi la dânsa trebuie să suni pentru a îți face o programare).
Din punctul meu de vedere problemele tale de sănătate au legătură cu TOXICITATEA din organismul tău. Pentru a te vindeca ai nevoie de o schimbare drastică a stilului de viață. Îți trebuie o cură serioasă de DETOXIFIERE și DEPARAZITARE. Și trebuie să ai o alimentație sănătoasă care să aducă în organismul tău un aport serios de vitamine, minerale, ENZIME, coenzime, fitonutrienți, etc. Carențele provoacă dereglări!
Nu uita de APĂ, însăși deshidratarea este un factor care declanșează tulburări de comportament. Hidratează-te corespunzător, bea măcar 2 litri de apă pe zi. Să îți începi fiecare dimineață bând 300-500 ml de apă pe stomacul gol.
În altă ordine de idei, dacă nu știai, tulburările psihice, cele alimentare și cele comportamentale pot fi induse chiar și de unii PARAZIȚI; de pildă, ca fapt divers, fără să aibă legătură cu tine, toxoplasmoza este renumită pentru faptul că generează simptome care fac parte din tabloul clinic al schizofreniei. Tocmai de aceea ar fi bine venită o deparazitare.
Ți-am scris în mare una-alta, doamna doctor Soescu este în măsură să te ajute DIRECT, dacă vei merge la dânsa la un consult. Dacă nu vei merge la dânsa, încearcă măcar pe cont propriu să îți corectezi alimentația. Și alimentele să fie medicamentele tale.

Multă sănătate.
Toate cele bune,
Mr. Nick

Intr-adevar Stevens nu conteaza atat de mult daca e vorba de bipolaritate, dupa cum spune Alexandra, sau de borderline, care sa stea la baza ciclului anorexie-bulimie si a dismorfofobiei. Alexandra are un medic specialist ce se ocupa de medicatie si asta e bine.

Din pacate e insa putin probabil ca prietenii si familia sa fie suficienti pentru a restructura tiparele unei gandiri nefunctionale. Cu atat mai putin curele de detoxifiere Mr Nick (sunt mult mai utile pildele ce le oferi)

De obicei e nevoie de destul de multa psihoterapie pentru a depasi astfel de obstacole. Asta pentru ca de obicei exista multe explicatii ce pot sta la baza acestei stari. Una dintre explicatii poate fi un deficit de exteriorizare a sentimentelor…cum e si in cazul expus mai jos (caruia ii dau un copy-paste de pe site-ul meu).

Sugestia mea Alexandra e sa vorbesti cu parintii si sa cauti un psihoterapeut in fata caruia poti sa te deschizi cu adevarat. Revenirea ta nu tine de o actiune… e un proces, ce necesita timp. Insa, dupa cum spune si Stevens, exista exemple de reusite in acest proces

Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata

M. are 31 de ani si locuieste impreuna cu mama ei, o femeie de 54 de ani ce pastreaza urmele unei frumuseti de odinioara si e principalul sustinator material al familiei compuse azi din doua persoane. Cele doua au ajuns la cabinet dupa ce in prelabil au trecut si pe la medicul psihiatru unde mama a dus-o pe M. ca urmare a unei tentative de a-si face rau, taindu-si pielea incheieturii mainii. Medicul psihiatru a considerat ca pe langa tratamentul medicamentos M. are nevoie si de sprijinul psihoterapiei pentru a trece peste gandurile depresive ce o macina si pentru a rezolva problema dismorfofobiei.

Dismorfofobia este preocuparea extrema pentru un anumit defect fizic imaginar sau ingrijorarea exagerata legata de un defect fizic minor. Sentimentul subiectiv de “uratenie” la M. era legat de zona fetei, tenul ei fiind unul mai rebel, dar si de conditia parului ei, ce a deveni o ingrijorare obsesiva. Deoarece de multe ori M. aprecia ca ridicol felul in care arata, petrecea o buna parte a zilei in fata oglinzii in incercarea de a avea parul si tenul perfect. In timp a ajuns insa sa evite tot mai mult oglinzile si chiar sa le acopere cu un cearceaf. In paralel insa, ingrijorarea si tristetea ei au sporit in intensitate pana cand a ajuns la a dori sa-si faca rau.

Conform mamei sale, un notar de succes dintr-un orasel din preajma Bucurestiului, M. ‘a fost mereu un copil atat de cuminte si de silitor’. Desi ambii parinti erau mai mult ocupati cu dezvoltarea carierei, M. a fost mereu constiincioasa si nu a fost nevoie de niciun efort din partea lor ca ea sa fie mereu printre primii elevi din clasa. A luat si bacalaureatul cu o nota foarte buna in pofida faptului ca tatal ei a parasit familia pe cand ea avea 17 ani si a plecat impreuna cu o infirmiera divortata si cu doi copii mici.
M. a gasit destule resurse sa treaca si peste despartirea de primul ei prieten, care conform mamei nu era de nasul ei, o studenta eminenta la facultatea de medicina la vremea aceea. Dealtfel mama ‘i-a deschis ochii’ si in cazul altor barbati din viata ei, ce s-au dovedit a fi la fel de ‘neseriosi’ ca si tatal ei. Pana cand a terminat facultatea de medicina M a trecut prin trei astfel de experiente si a inceput treptat sa se indoiasca tot mai mult de felul in care arata si sa petreaca tot mai mult timp incercand diverse tratamente cosmetice si diverse coafuri. Azi mama ei recunoaste ca in dorinta de a o pastra aproape pe M. poate a fost prea exigenta cu partenerii ei.
M. si-a dorit mult sa aiba grija de inimile oamenilor si sa devina cardiolog, asa ca a incercat de sapte ori sa obtina aceasta specializare, insa din pacate fara success. A renuntat de curand la dorinta ei si s-a resemnat cu specializare pe care o are azi, cea de medicina a muncii. In ultima vreme M. are o noua pasiune, reiki. E mai mereu cu ansa radiestezica reiki in maini incercand sa gaseasca ‘incarcarile negative’ ale celor cu care interactioneaza. Obsesia ei pentru reiki a ajuns insa sa genereze probleme la locul de munca, in special de cand ansa a descoperit ‘energiile negative’ ale sefului clinicii in care lucreaza.
Ultima picatura ce a determinat situatia actuala a fost decesul matusii ei, cea care s-a ocupat de ea atat timp cat parintii intarziau la serviciu. De fapt mama recunoaste ca sora ei a fost cea care o lauda cel mai mult pe M. in familia lor. Nici tatal si nici mama nu obisnuiau sa-si exprime aprecierile la adresa realizarilor ei si au considerat ca nu este ceva util sa coreleze aceste realizari cu oferirea unor recompense. Chiar daca M. a ridicat tot timpul stacheta propriei performante, succesele ei au fost mai mereu considerate a fi ceva de la sine inteles. ‘Dar nu i-a lipsit niciodata nimic si nu a fost ceva ce sa ceara si sa nu primeasca’, afirma mama.

In urma discutiilor, mama a inteles insa ca nu toate persoanele se exprima in acelasi fel. La unele persoane exteriorizarea este mai dificila, in special daca s-au confruntat cu unele traume care nu au fost depasite cu adevarat (cum ar fi pierderea cuiva drag, de exemplu a tatalui). Uneori emotiile sunt acumulate in loc sa iasa la suprafata si izbucnesc doar atunci cand devin coplesitoare sau sunt exprimate prin forme indirecte cum ar fi dismorfofobia. Atunci cand persoana considera ca nu beneficiaza de suficienta atentie din partea celor din jur, o poate exprima indirect prin tristete, rusine sau furie fata de propria persoana, ce poate degenera din pacate in tentative de autovatamare. Sesiunile de psihoterapie ajuta in aceste cazuri persoana sa faca fata trairilor dureroase si sprijina familia pentru a oferi celui in suferinta ceea ce ii lipseste.

@Costi, sfaturile legate de medicatie le da medicul specialist….altfel pot dauna…chiar considerabil!
Banuiesc ca-ti doresti sa o ajuti, nu sa-i faci rau, nu-i asa?
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata

Asa e Costi, Abilify (aripiprazol) duce cateodata la cresteri in greutate dar semnificativ mai putine decat altele.
Dar medicul e cel ce stie mai bine daca ea are nevoie de un alt neuroleptic sau de un antidepresiv + stabilizator timic..
Fiecare caz e unic in felul sau.

Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata