Oare o iau razna ?

08-04-2018
Călin Matei
Nu este medic/terapeut
Călin Matei
Bună ziua, acum 2 luni jumate viața mea s-a schimbat complet, am 15 ani și acum vreo 5-6 luni am intrat într-un anturaj prost, am început sa fumez iarbă, țin să precizez ca în tot acest timp am fumat de vreo 15-20 ori (Dar și atunci trăgeam câte 2-3 fumuri, nici odată n-am fumat singur )
Ei bine până într-o seară când îmi era foarte rău, nu aveam aer, tremuram tot, aveam palpitați, stări de leșin pur și simplul simțeam că mor, bine înțeles ca am fost de urgență la spital, mi-au facut o injecție dupa care mi-au dat drumul acasă, a-2-a zi a continuat să îmi fie rău, am mers iarăși la spital mi-au facut 3 perfuzi si am venit din nou acasă, dupa care am tot continuat așa, si am mai fost internat de 3 ori, în tot acest timp mi-au facut 2 EKG-uri analize și totul a ieșit ok... de atunci am mereu senzați de sufocare, lipsă de aer, amețeli, frica să merg pe stradă, frica ca o să leșin, frica că o să morr, și mai ales frica că o să înnebunesc..Am fost la pshilog am facut 5 ședințe si pot spune ca vreo 4-5 zile m-am simțit bine, am ieșit singur la magazin, ba chiar am fost de vreo cateva ori singur în oraș, tin sa precizez ca în această perioadă de vreo 6 zile nu am mai facut ședință deloc, fiind ocupată doamna pshilogă, ei ideea e că de 2 zile e foarte nasol, am început iarași sa îmi fie frică să merg singur pe stradă, și ba chiar mai rău ieri am avut toată ziua momente de derializare (depersonalizare) gen mi se parea ciudat totul și nu mă m-ai puteam concentra la absolut nimic, doar ma gândeam că o iau razna, am mai avut momente de derializare dar pe termen scurt, si odata în zi, nu tot timpul, sa o iau oare razna ? (Mi-a scris cineva pe tpu ca o sa raman cu o inteligență mai redusă ca mi s-au din neuroni, deeasta am momentele astea de derializare, să fie așa ?, din moment de față ce eu nu am fost un consumator mare ? ) Va rog mult ajutați-mă, nu mai știu ce să fac )
12 comentarii
0
08-04-2018, ora 17:16
Claudiu.Florentin
Nu este medic/terapeut
Claudiu.Florentin
Mama ei de iarba ca așa mi-am nenorocit și eu viața, exact asta am pățit și eu, eu am tras de 2 ori in viața mea și aia a fost. Eu nu am apelat la medici din diverse motive și rău am făcut, m-am reglat singur pe parcurs dar acum m-am dus rău in jos ( am explicat și eu intr-un post mai jos, simptomele tale le am și eu), nu o luam razna cu nimic, este doar in capul nostru doar ca avem nevoie de ceva ajutor ca sa ne punem lucrurile in ordine in cap ca noi ne gândim doar la Nebunie si moarte ca altceva nu avem de făcut cu căpușorul nostru doar sa exageram, sa nu renunți la ședințele de psihologie, vezi eu știu tot ce se întâmpla cu noi și sunt conștient ca nu avem nimic dar tot nu pot sa ma reglez și sa îmi revin la normal fără ajutor ( din cauza diferiților factori, oboseala, stres, necazuri etc.) încerca sa te calmezi, sa gândești pozitiv, tot timpul sa te gândești ca nu ai nimic și tot ce se întâmpla in jurul tău este cât se poate de real și aceste este cursul vieții, eu așa am reușit sa trec peste in toți anii ăștia și aproape chiar reușisem sa scap dar soarta a mai vrut ea sa mai ma pună la încercare încă o data! Înfrunta frica, puțin câte puțin, nu te Închide in casa, eu am spus la toți prietenii mei ce probleme am și cu ce ma confrunt fără vreo rusine, așa am simțit așa am făcut, și eu eram cu frica asta de a ieși pe afara și uite ca cu toate astea am ajuns la 3000km depărtare de casa, familie, și in continuare ma duc la munca și am doar străini in jurul meu și nu te mint simt așa puțin o teama ca sunt singur, departe de casa, familie etc. dar o înfrunt și trece. Bafta multă! Ai grija de tine!
0
08-04-2018, ora 21:49
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ Calin Matei

Frica de o boala mai grava sau de moarte sunt simptome de anxietate. Ai anxietate, nu alte boli.
Continua sa mergi la psiholog. Esti prea tanar sa incepi sa mergi la psihiatru sa iti dea pastile.
Tine-te departe de droguri ca uite ce ravagii fac! Mai bine sa iti schimbi anturajul si sa iti revii treptat treptat decat sa ai anxietate.
0
08-04-2018, ora 22:32
Călin Matei
Nu este medic/terapeut
Călin Matei
Claudiu daca ai putea sa îmi lasi un facebook ceva sa mai vorbim, cred ca ne-ar ajuta pe amândoi, fiind în aceeași situați ne-am putea ajuta unul pe celălalt.
0
08-04-2018, ora 22:34
Călin Matei
Nu este medic/terapeut
Călin Matei
Clara, cineva îmi spunea ca nu o sa îmi mai revin complet din cauza că mi s-au ars neuroni, i-am explicat ca nu am fumat mult timp, dar ține una și una ca nu o să mai fiu la fel, cică o sa fiu mai ușor de manipulat, m-ai ușor de speriat, o sa obosesc mai repede etc.. să fie așa ?
0
08-04-2018, ora 23:14
Claudiu.Florentin
Nu este medic/terapeut
Claudiu.Florentin
Ți-am trimis mesaj.
0
09-04-2018, ora 00:12
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Un om cu anxietate e mai vulnerabil. Cred ca ai observat singur asta. Depinde cat te tine anxietatea asta. Poate sa fie un episod pasager si sa iti treaca sau sa iti treaca si sa revina in episoade. Inteligenta nu se reduce, scade viteza de reactie, mai ales daca te-ai pricopsit si cu derealizare sau depersonalizare.
0
09-04-2018, ora 09:44
Călin Matei
Nu este medic/terapeut
Călin Matei
Da, dar dupa un timp o să se termine și cu depersonalizarea asta, nu ?
0
09-04-2018, ora 15:43
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Da, dupa un timp. Vezi ca e grup de suport pe Facebook care se cheama Depersonalizare si derealizare. Poti sa intri si tu sa vezi ce se scrie pe acolo.
0
09-04-2018, ora 18:04
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
Buna ziua,
Poate ca ar trebui publicate aceste postari ale consumatorilor de marijuana (mai sunt si altele pe acest site) ca tot spune lumea ca nu au nici un efect secundar.
Daca ar putea vorbi colegii mei de la Obregia.
In fine, ideea este ca de multe ori consumul de marijuana produce aceste efecte secundare, legate de anxietate, paranoia si multe efecte fiziologice asociate anxietatii. Marijuana produce un dezechilibru major in organism care greu mai poate fi reparat. Greu dar nu imposibil!
"Repararea" trebuie facuta insa sub supravegherea unui medic psihiatru si a unui psihoterapeut cu experienta in adictii de acest tip (de preferat).
Mai exista o abordare foarte interesanta a mecanismelor care stau la baza acestori schimbari pe care le aduce consumul de marijuana; unii specialist considera ca ea produce o dezinhibare puternica a organismului care permite astfel sa iasa...ceea ce este mai profund. Daca acolo exista frici asta va iesi la iveala, in toata "splendoarea". Cu alte cuvinte consumul este doar un motiv pentru a scoate la iveala ceva ce se afla de fapt acolo, ascuns in straturile profunde ale psihicului.
0
09-04-2018, ora 23:43
Claudiu.Florentin
Nu este medic/terapeut
Claudiu.Florentin
Probabil la noi s-a declasat ceva emoțional, pentru ca noi nu am consumat zilnic, cel puțin eu nu am consumat decât de 2 ori, oricum aveți mare dreptate in legătura cu “ nu îți face nimic”!
0
09-04-2018, ora 23:54
Călin Matei
Nu este medic/terapeut
Călin Matei
Banuiesc că ne-am speriat foarte tare și am intrat în panică și gândindune prin ce am trecut în acel moment am intrat în anxietate, dar eu tot nu înțeleg problema asta cu derializarea, mă apucase rău și în seara asta când am ieșit pe afară..(Claudiu sa nu uiți sa-mi spui ce poza ai la profil să îți pot da add)
0
10-04-2018, ora 00:02
Claudiu.Florentin
Nu este medic/terapeut
Claudiu.Florentin
Am un selfie la profil și un câine lup la coperta
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul