Oboseala cronica

Sufera cineva de depresie cronica asociata cu oboseala cronica, o oboseala ce iti ameninta viata zi de zi, in sensul ca lucrurile marunte necesita un efort imens de a le realiza, o stare letargica pe care o traiesc zi de zi, ducand o viata izolata, disperata, cu lungi cautari, in speranta unui zile mai bune.Medicatia incercata pana acum nu a dat nici un rezultat, decat tonice, energizante, cu, care mai storceam un strop de energie, dar care nu le mai pot lua ptr ca imi streseaza organismul, preponderent ficatul.Nu stiu ce sa mai fac, sunt disperat, disperat la o varsta asa de tanara, cand altii zburda iar eu doar visez la o zi ca a lor.

Atata vreme cat incerci lucrurile care nu te pot ajuta la cei care nu stiu cauza adevarata ale acestei boli nu vei ajunge la nici un succes.

Daca vrei sa te vindeci de ce ai (si eu am suferit de asa ceva odinioara si m-am vindecat in numai cateva luni) urmeaza pasii de mai jos care te vor schimba in alt om.

1. Schimba-ti alimentatia de acum cu una cu adevarat sanatoasa
2. Mergi la un medic homeopat pt. o consultatie si tratament homeopat.
3. Ocupate de lucruri spirituale pt. a trezi sufletul la viata. Sufletul moare cand omul se ocupa numai cu lucruri materiale si efemere.

Draga Blue, si eu ma confrunt cu simptomele tale. Eu sufar de tulburare afectiva bipolara care combina episoadele de manie cu cele de depresie. Din octombrie anul trecut, dupa ce am iesit dintr-un episod psihotic acut, trec printr-o adevarata depresie. Deci cam de un an. Mama (locuiesc cu ea) spune ca totul tine de mine si ca trebuie sa ma mobilizez, dar nu mai pot face treaba asta. Initial eram atat de afectata incat imi era greu sa ma spal si pe dinti. Sa ma spal pe cap mi se parea un adevarat dezastru. La iesirea din spital mi s-a dat un medicament care se numeste Depakine, care sa imi previna starile maniacale si de cand am redus doza la jumatate ma simt mai bine. Nu foarte bine dar macar mi-au disparut gandurile de suicid (ii aparusera brusc si acelea, fara nici un fel de motiv plauzibil, ceea ce mi s-a parut o adevarata prostie). Acum am 31 de ani si imi e destul de greu sa vad persoane de varsta mea pline de viata si pentru care activitatile de rutina nu sunt un chin. Tare as vrea si eu sa am energia lor. De un an m-am pensionat pe caz de boala si stau mai mult izolata, cum zici si tu, dar cred ca nu am alta alternativa. Ultima oara cand am incercat sa imi gasesc un loc de munca, dupa ce am iesit de acolo, am izbucnit intr-o stare groaznica de plans de era sa ma prabusesc in strada si sa ma ghemuiesc intr-un colt asemenea unui cersetor bolnav. Mi-am promis ca n-o sa mai trec prin asta niciodata si m-am resemnat. Ma descurc cu o pensie mica si cu indemnizatia de handicap. Dar ma mobilizez extrem de greu sa fac ceva anume. De multe ori pina si sa farimitez paine la porumbei mi se pare ca nu ma mai duce capul sau ca mainile nu se mai pot misca. De astfel de stari se plangea si Anastasia, daca ai citit din postarile ei. Oare sa fie efect secundar al medicamentelor sau simptome ale depresiei ? Cati ani ai tu ? Poti sa faci fata unui serviciu ? Ai incercat cu ceai de sunatoare ? Pe mine m-a mai ajutat din cand in cand. Mie mi-a recomandat doctora Wellbutrin. L-am luat din cand in cand dar nu stiu de ce nu am curajul sa fac un tratament sustinut. Cred ca tot din cauza efectelor secundare. Sincera sa fiu, astept cu nerabdare sa mor (ceea ce nu mi se pare un gand de om sanatos). Ma chinuie destul de mult boala asta. As vrea sa mai am puterea de a ma bucura de lucrurile marunte dar nu reusesc. De multe ori ma ingrop in somn ca sa uit. O oarecare alinare mai imi gasesc, comunicand aici, pe forum cu cei care au proibleme asemanatoare cu ale mele. Parca e mai bine sa scrii un mesaj cuiva sau sa vorbesti cu un prieten decat sa te indopi cu antidepresive. De multe ori, observ ca nu e decat in mintea mea neputinta aceea chinuioare, pentru ca daca ma apuc sa incep ceva, reusesc si sa termin acel lucru. Deci, trebuie sa perseveram si sa nu ne lasam batuti.

Am 26 de ani, destul de tanar pentru astfel de probleme, din prisma carora viata capata o tenta metalica, sinistra, disperata.Sa vezi cum spuneai tu tineri de aceiasi varsta ce evolueaza, isi fac familii, zambesc, isi traiesc viata, iar unii ca noi zac izolati cu anii, traind o mica alinare, ca nu esti numai tu si ca mai sunt si altii exact ca tine care se chinuie, sperand intr-o zi mai buna, ba chiar mai mult in vindecare.
Din cauza unei copilarii mizerabile, extrem de zbuciumata am dezvoltat alaturi de depresie niste tulburari de personalitate care nu m-au lasat sa lucrez niciodata, nefiind capabil sa socializez la un loc de munca, fiind f sensibil la frustrari, si negasind niciodata un cadru armonios, ci locuri de munca fara multe calificari.
Azi cand incerc sa rectific acele probleme pe cat posibil, incercand sa ma incadrez social, acesta letargie imi suprima orice incercare de a iesi la lumina.De ani de zile duc o viata in care fiecare zi e o cautare in a gasi alinare acestei disfunctii enorme, singurul lucru pe care l-am gasit fiind produsul Tonotil, care m-a ajutat atata timp cat l-am luat, dar neputand fi consumat cronic deoarece e toxic hepatorenal.
Sa fie aceasta oboseala un simptom al depresiei severe cronice, depresie care in ciuda tratamentelor antidepresive facute nu cedeaza nicicum.Ceai de sunatoare am incercat in prostie nu ma ajuta enorgetic, simteam ca imi alina depresia de seara, dar energetic nu prea.In toti ani astia am rascolit internetul din scoarta in scoarta, am incercat tot felul de produse care nu m-au ajutat inafara de cel mentionat.Mentionez ca financiar ma sustine mama mea, care e plecata in strainatate, si care intelege acum situatia mea si spera ca imi va fi mai bine.Totusi nu ma simt bine traind pe spatele ei, stiind ca munceste de dimineta pana seara, nefiindu-i usor nici ei.Sper f mult sa ma fac bine, sa gasesc ceva ce ma poate ajuta.
Ma gandeam si eu ca decat sa traiesti asa mai bine mori, dar mi-e cam frica de moarte, si sper mult in vindecare, am auzit ca sunt cazuri si asta imi da o speranta.
Despre Wellbutrin poti sa-mi spui daca te-a ajutat energetic substantial.Nu vreau sa mor, nu vreau sa nu ma vindec, sper intr-o zi la o familie, sau o forma de familie macar.
Va rog mult sa contribuiti la acest subiect.Ce substante v-au ajutat energetic f mult.

Hei Scarface, exagerezi cu homeopatia, am inecercat-o, e apa de ploaie.Inca mai am aprin casa Lycopodium, Natrium Muriaticum si Causticum Hahnemanni, date de homeopat, am fost la consulatatie, sunt date pentru depresie, le-am luat ceva timp, e ca si cum ai bea apa.Ma intreb daca tu ai simtit vreodata boala psihica pe propria piele, sau cum vbesti despre psihiatrie asa.Am vazut in postari de ale tale ca nu esti prea la curent cu ce se intampla in sufletele noastre.

Draga Blue, sunt de acord cu tine in tot veea ce afirmi. Sunt exact trairile mele sau probabil ale oricarui om care sufera de depresie. Daca spui ca te-a ajutat Tonotilul, nu il poti lua tot pe el dar cu pauze de cateva luni ? Ce spune medicul tau ?
Desi am suferit multe depresii in ultimii 16 ani (un an am intrerupt medical chiar liceul), eu nu prea am luat antidepresive. Tot din cauza efectelor secundare. Dar m-am documentat pe la cunostintele mele care mi-au confirmat ca au inregistrat rezultate pozitive cu: seroxat, velaxin, stimuloton, zoloft. Dar asta numai dupa primele saptamani de tratament. Trebuie sa ai rabdare sa le lasi sa isi faca efectul. Am inteles ca exista si bolnavi de depresie care de atata tristete nici nu se pot ridica din pat. Stau intinsi cu lunile in spitalele din strainatate. Sa multumim lui Dumnezeu ca nu suntem ca ei. Am stat de vorba cu prietenii mei si raspunsul este da, oboseala este un simptom al depresiei severe. Din punctul meu de vedere nu stiu cat e oboseala, cat neputinta de a te apuca sa faci lucruri marunte care unui om sanatos nu ii pun probleme. Eu ma simt ca si cum as fi paralizata, cam asa ceva. Am observat ca imi face foarte bine sa comunic cu cei din jurul meu, pe internet, cu prietenii. Sau cand ma uit la un film care sa imi faca placere. Reactiile sunt mai bune decat atunci cand am inghitit antidepresive. Daca spui ca la tine depresia este atat de severa, trebuie sa ai rabdare sa schimbi antidepresivele pina cand il gasesti pe cel care ti se potriveste. In ultimii 16 ani eu am schimbat peste 40 de retete pina acum pentru ca efectiv nu puteam lua pastiilele. Efectele secundare erau mult prea mari. Dar cu putina perseverenta si din partea mea, si din partea doctorei care a avut mare rabdare cu mine, am gasit medicamentul cu care ma simt cat de cat bine. Repet, nu am energia de viata a unui om normal, dar macar au disparut gandurile de sinucidere si ma mai mobilizez sa fac lucruri marunte. Mai greu, le mai aman, dar pina la urma tot reusesc sa le fac. Daca zici ca nu poti lucra si nu ai venituri proprii, ai incercat sa iti faci indemnizatie de handicap ? E adevarat ca e de doar 234 lei pe luna, dar ai abonament RATB si pe metrou, gratuit. Vreo 12 calatorii gratuite cu trenul. Asigurare de sanatate. Iti ofera niste avantaje. Eu cu boala mea, pe care o am de la 16 ani, am reusit sa fac 2 facultati si sa lucrez 8 ani (un serviciu foarte usor, unde toti imi cunosteau problemele si ma protejau). Cam asta a fost tot. Acum nu mai am curajul. Dar am inteles ca prin Fundatia Estuar se poate contacta o firma care a luat si un premiu pentru ca a oferit locuri de munca bolnavilor cu probleme psihice. Chiar daca ai sau daca iti faci indemnizatie de handicap, ai dreptul sa lucrezi. Si mie imi este greu sa traiesc asa, dar stie Dumnezeu ce e mai bine pentru mantuirea sufletului nostru. Gandeste-te ca sunt altii care zac prin spitale cu probleme mult mai grave ca ale noastre, cu dureri insuportabile la care nu au gasit leac (citeam deunazi chiar la noi pe forum), altii care nu au ce manca, un acoperis deasupra capului sau caldura in case. Pe mine ma linisteste faptul ca nu sunt singura in treaba asta. As vrea sa se inventeze un medicament care sa ne faca pe toti bine si sunt sigura ca savantii lucreaza la asta. Medicina a realizat foarte multe performante in ultimul secol si nu e exclus ca si formulele antidepresivelor sa se imbunatateasca de la an la an. Sinuciderea nu este o solutie ci doar o continuare la un grad de o mie de ori mai mare a suferintelor noastre (ori cine isi doreste asa ceva ?). Trebuie sa fim uniti, sa comunicam intre noi si cu siguranta sa vom trece mult mai usor peste aceasta boala.
Cat despre Wellbutrin, nu iti pot spune prea mult. Pentru ca nu am luat mai mult de 10 paastile pina acum. Dar parca as afirma ca m-a ajutat. Sincer, ma simt mai bine ca inainte. Ai rabdare si incearca medicament cu medicament pina gasesti pe cel care se potriveste cel mai bine organismului tau. Dar rezultatele se vad abia dupa cateva saptamini de tratament.. Seroxatul e iarasi foarte bun.

Scarface,
Si pe mine m-ai ametit complet cu homeopatia. Fii sincer cu noi si spune-ne de ce boala suferi tu si daca iei tratament medicamentos. Ca pina acum vad ca nu ai venit cu persoane care iti sustina afirmatiile.

Buna,
eu sufar de depresie majora plus tulburare mixta de personalitate (printre care borderline), deci sunt cumva in aceeasi situatie cu tine Blue.
Nici eu nu mi-am gasit un loc de munca, desi am studii superioare. Am cautat ani de zile, am incercat sa lucrez, dar nicaieri nu am rezistat mai mult de 6 luni deoarece nu pot gestiona stresul sub niciun fel de forma si clachez in mod jalnic. In afara de asta, sunt extrem de sensibila la respingeri de orice fel, mai cu seama la critica, dau oricaror lucruri o conotatie negativa din start, asadar nicio sansa sa-mi pot face o vechime in munca.
In ceea ce priveste depresia de care sufar, imi afecteaza enorm nivelul energetic.Aveam zile in sir, saptamani, luni in care nu mai puteam sta decat in pat, orice miscare era un chin insuportabil, ajunsesem din om neom, mergeam de-a busilea prin casa pana la toaleta, de multe ori ma gasea sotul meu acolo cazuta pe jos, in imposibilitate de a ma mai misca.Precizez ca sufar de depresie de foarte mult timp, niciodata nu m-am simtit ca alte persoane de varsta mea, nu imi amintesc sa fi fost altfel vreodata.Am 29 de ani.
Multa vreme am refuzat sa cred ca sunt bolnava, ca atare am cautat ajutor specializat abia la inceputul acestui an in care devenisem leguma, imi era greu pana si sa respir, iar situatia dura de aproximativ 5 luni de zile. Asta nu mai era viata, era o pedeapsa.De dragul sotului meu, am decis sa fac ceva in privinta asta.
Astfel, am ajuns la psihiatrie si mi s-a prescris fevarin, tiapridal si depakine. Nu am putut suporta tiapridalul(este un antipsihotic care se da in special la alcoolici pt ca devenisem si alcoolica intre timp din cauza disperarii de a scapa de depresie), astfel am ramas numai cu depakine si fevarin. Mi-a fost bine cam 6 luni, dupa care am avut o recadere urata in depresie asta vara, cu halucinatii, asadar am renuntat la depakine si am ramas numai cu antidepresivul fevarin.
In prezent pot spune ca ma simt destul de bine, ma pot spala pe dinti, pot face un dus, pot face o mancare, pot iesi la cumparaturi, intr-un cuvant ma pot bucura in sfarsit de viata. Zile proaste mai am, mai cu seama de cand s-a inrautatit vremea, dar per ansamblu imi este bine. Probabil ca asta se datoreaza antidepresivului pe care continui sa il iau cu sfintenie, resemnata cu diagnosticul de depresie majora recurenta. Recurenta necesita tratament de foarte lunga durata, medicul psihiatru mi-a spus ca este foarte posibil sa fac tratament toata viata.Nu m-am speriat in fata acestei perspective si atata timp cat antidepresivul isi face efectul, accept acest compromis- sanatos cu o pastila pt tot restul vietii. Am renuntat definitiv la consumul de alcool si inceec pe cat posibil sa am o viata mai sanatoasa.
In tulburarile de personalitate psihoterapia este esentiala, insa noi, cei care nu ne permitem, nu prea avem alternativa decat sa luptam singuri cu noi insine, ajutati eventual de cei dragi care pot intelege afectiunea de care suferim.
Numai bine.

@Blue: de vina nu este homeopatia in sine ci ori medicul care nu a nimerit remediul potrivit ori pacientul care nu a avut rabdare si incredere in tratament. Daca te duci la service cu masini si iti pune bujia gresita nu este de vine mecanica si nici bujia pt. ce ti s-a intamplat. Cei care nu cred in nimic sau numai in medicina alopata sunt singuri de vina pt. acest lucru.

Oare ce fel de viata e asta, in care traiesti la un randament asa de scazut, traiesti numai sa respiri, si te uiti ca majoritatea oamenilor sunt sanatosi, te intrebi ei de ce nu obosesc, ce au ei si eu nu am, au cumva puteri supranaturale ascunse, sau care e secretul?

Da, e frustrant sa te simti in inferioritate fata de cei sanatosi...Eu cred ca diferenta dintre cei sanatosi si noi este acel deficit dintre neurotransmitatori, la depresivi nivelul serotoninei fiind mult scazut. Aici intervine medicatia fara de care am fi legume si nu oameni. Eu ma bucur ca pot trai si la un randament mai scazut, decat deloc.
Cred ca trebuie sa acceptam ca nu vom fi asemeni celor sanatosi poate niciodata si sa invatam sa traim cu ce avem.

Sa multumim lui Dumnezeu ca s-au descoperit tratamente pentru depresie (Blue, sa nu te chinuiesti sa stai fara tratament). Nu stiu cum o duceau oamenii pe timpuri si cu ce tratau astfel de probleme care e clar ca nu sunt ameliorate prea tare cu ceai de sunatoare (sa zicem). Sa incerci intotdeauna Blue sa vezi partea pozitiva a lucrurilor si sa ne rugam sa ne dea Cel de Sus rabdarea de a trece peste toate. De cele mai multe ori cand intru in vreun magazin sau am de-a face cu oameni sanatosi si vad cat de rapizi sunt in gandire, in miscari, raman uluita. Mi se pare ceva extraordinar, desi aceea este normalitatea. Dumnezeu singur stie de ce ne-a ales pe noi sa purtam astfel de suferinte dar ganditi-va ca sunt altii mult mai rau decat noi. Nu prea sunt de acord cu transmiterea pacatelor de la parinti la copii, si ispasirea lor prin suferintele acestora din urma dar nici nu as vrea sa il manii pe Dumnezeu sau sa il judec. Stie el mai bine sa ne conduca destinele. Poate prin suferintele noastre si printr-o viata a noastra curata se mantuiesc si cei decedati din familiile noastre, care probabil ca nu au ajuns in cer. Multi afirma ca iadul ar fi o stare de deznadejde, tristete, durere insuportabile si ca acolo se aud numai tipetele si gemetele celor napastuiti. Noi ne mai vaitam din cand in cand, dar acolo nu mai ai nici un medicament la indemana care sa te ajute. O fetita bolnava psihic a facut o data o sedinta de hipnoza cu un mare specialista si s-a demonstrat ca vocea pe care o auzea si o chinuia era a surorii ei (care fusese avortata). Toate strigatele ei de disperare erau de fapt adresate familiei. Voia sa fie ajutata cumva, pentru ca nu isi dorise acea moarte trista. Nu judec pe nimeni. Nu e de competenta mea treaba asta. Mai bine sa prevenim astfel de lucruri. Daca te simti foarte obosit, draga Blue, incearca sa te ajuti si cu niste vitamine. Sunt convinsa ca o sa-ti faca bine.

Cred ca am stat cel mai mult fara tratament, pana cand fiecare zi e cumplit de brutala, nu ai dispozitie sa faci nimic.Nu-mi vine sa cred cum poate fi asa diferenta intre noi si cei sanatosi, trebuie sa fie uzat creierul rau ca sa functionezi asa, e clar ca e o diferenta de ani lumina intre creierul unui bolnav psihic si cel al unui om sanatos.S-ar vedea la un RMN care e diferenta.In fiecare zi nu-mi vine sa cred ca am ajuns asa.Am avut mult stres inca din copilarie ceea ce a exploatat si cea mai mica fisura genetica.Nu am stiut ca voi ajunge aici caci as fi plecat oriunde vedeam cu ochii, plecam de acasa oriunde, acuma am liniste dar e prea tarziu, ma misc in reluare.Ma intreb de multe ori oare cum e sa fi normal, daca am avea si noi cate un cadou pe an cateva zile ca si un om sanatos, macar acum de Sarbatorile care vin, dar cam scumpe cadourile astea

Hai Blue, fii baiat curajos si mai incearca un tratament. Uite, pe mine Wellburtinul m-a scos din depresie dupa vreo 14 pastile (1/zi) dar efectele le-am simtit din primele zile. Aceste medicamente s-au inventat ca sa ne ajute. De ce sa nu le folosim si sa ne autotorturam singuri ? Am auzit de multi depresivi care au luat medicamentatia si au revenit pe linia de plutire. Merita sa incerci si tu.

Am inceput cu Remotiv, si am inceput sa ma simt mai binisor, si mi-am comandat si un compelx bun de b-uri pe care o sa-l iau dimineata.In rest in fiecare seara sunt pe terenul de atletism la alergare, incerc sa fac cat de mult efort aerob sa-mi revigorez creierul, sa mai am un plus, si implicit si restul aspectelor sanatatii.Todeauna am facut sport, si aveam un aspect fizic ce era in mare contradictie cu starea mea functionala, parca corpul e intr-o parte si mintea in alta parte, si mintea trage corpul in jos si il distruge.Adevarul e ca am ajuns in starea f proasta in care ma aflu si din cauza reticentei mele la medicamente, cautand vesnic variante cat mai naturale.Acuma stiu ca fara nici un ajutor nu se poate, ca mai pun lanaga el un adjuvant e altceva, dar sa nu iau antidepresivul e f gresit, nici o sansa, cu toata vointa din lume.Cat am tras pe uscat numai eu stiu, de abia stateam in picioare, si zile intregi zageam prin casa, de abia faceam orice, pe cand altii ce-si luau tratamentul cum trebuie functionau bine mersi.Acuma stiu ca nu se poate altfel, asta e trebuie sa luam pastile ca sa functionam, nu este alta cale, le-am incercat pe toate, si incercarile costa, timp, bani, viata, suferinta.

Ce mai faci Clara_p, ce mai fac porumbeii?

Buna, Blue.
Eu fac destul de binisor. Imi iau constiincios doza minima de medicamente, am fost sa ma spovedesc si sa ma impartasesc si am observat cu multa bucurie imbunatatiri in ceea ce priveste depresia. De cand s-a intamplat acest lucru, am inceput sa fiu un pic mai activa si fiecare lucrusor mic pe care reusesc sa il duc la bun sfarsit imi produce o adevarata satisfactie.
Sunt fericita ca am primit un mesaj pe privat de la o persoana foarte activa de pe Forum, care mi-a marturist si ea efectele benefice ale spovedaniei.
Te incurajez si pe tine, din toata inima, sa iti gasesti un duhovnic bun si sa ne spui si noua in ce mod te-a ajutat.
In rest cu porumbeii mei a trebuit sa gasesc o solutie pentru ca vin ca amaritii si stau zgribuliti la fereastra asteptand... minunea... Adica mancarica cea de toate zilele...
Se aliniaza ca soldatii un etaj mai sus de etajul la care locuiesc eu, stau lipiti unii de altii eu si asteapta ore in sir. Cativa mai curajosi vin la fereastra de la bucatarie sau de la sufragerie, pentru a le da startul, in caz ca deschid geamul.
Am gasit solutia nevoilor lor si le cumpar arpacas. E o adevarata batalie pe el. Se aseaza in straturi si fac o mare larma la ora mesei dar faptul ca ii stiu multumiti imi produce mie liniste sufleteasca. Cand esti in depresie este foarte indicata relatia cu un animalut. Nu pot spune despre porumbei ca sunt niste firi sociabile sau iubitoare fata de oameni dar m-au incantat foarte mult unele momente in care cei mai indrazneti au venit si mi-au mancat boabele din palma.
Cum te simti cu Remotiv-ul ? Am citit pe net ca este facut tot din plante.