Pentru RaulDuke

16-04-2013
Freud
Nu este medic/terapeut
Freud
Buna ziua,

Mai jos este rezultatul CT nativ si cu substanta de contrast al unei membre de familie care timp de 2 saptamani acuza dureri de cap si care in urma cu 2 zile a facut o pareza la gura pe partea stanga ( coltul stang al gurii era putin lasat in jos). A fost la CT ieri 15.04.2013 si imediat internata in Bucuresti la spitalul Bagdasar Arseni. Astazi i se vor face analize ( printre care cred ca si markeri tumorali) pentru a se sti daca o opereaza sau nu. Mentionez ca pacienta are 62 de ani.

Examinare: CT CEREBRAL NATIV SI CU SUBSTANTA DE CONTRAST

Voluminos proces expansiv cortico-subcortical fronto-temporo-insular drept, cu structură heterogenă, tisulară, moderat si neomogen gadolinofilă periferic si întinsă arie
neregulat conturată de necroză centrală, ce determină stergerea giratiilor corticale, colabarea ventriculului lateral de aceeasi parte si deplasare spre stânga a structurilor liniei mediane
maxim 10 mm.
Moderat edem în substanta albă perilezională.
Formatiunea măsoară 67/56 mm în plan axial si amprentează nucleii bazali.
Amprentarea pedunculului cerebral drept.
Dilatatie portiunii anterioare a cornului inferior al ventriculului lateral drept.
Fără alte prize de contrast patologice supra- sau infratentorial.

Concluzie/Recomandări:

Proces proliferativ tisular cu importantă necroză centrală intracerebral fronto-temporoinsular drept. Necesită consult de specialitate neurochirurgical de urgentă.

Va rog mult sa-mi spuneti ce sanse de supravietuire are.
Multumesc anticipat pentru raspuns.
3 comentarii
0
16-04-2013, ora 17:36
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
totul tine de biopsia pe care i-o vor preleva chirurgii (ce va spune analiza histopatologica si imunohistochimica a tumorii) si, in cea mai mare masura, de cum vad neurochirurgii problema, respectiv daca declara ca pot sa o opereze sau nu. din pacate lucrurie arata destul de nefavorabil, avand in vedere dimensiunea mare a tumorii si raportul ei cu structurile invecinate, dar sa nu ne antepronuntam. chiar daca nu se poate opera, se va indica o biopsie care sa spuna care sunt metodele cele mai bune de tratament, cu beneficiul cel mai mare pentru bolnava.

va astept deci cu rezultatele spitalizarii la bagdasar. mult noroc !
0
21-05-2013, ora 09:05
Freud
Nu este medic/terapeut
Freud
Buna ziua,

Revin cu informatii despre situatia pacientei. A fost operata in data de 24.04.2013 la Bagdasar si doctorii au spus ca i-au indepartat aprox. 90% din tumora. S-a simtit mai bine pana saptamana trecuta insa in weekend starea i s-a inrautatit enorm. In data de 20.05.2013 i s-a facut din nou CT iar rezultatul este o crestere dubla a tumorii.ca si cum nici nu ar fi fost operata deloc ( avea linia mediana deplasata spre stanga cu 1.3 cm iar ventriculii abia se mai vedeau). Cum este posibil ca in 3 saptamani acea tumora sa creasca asa mult ???? Ma gandesc ca la prima operatie doctorii nu i-au indepartat asa de mult din tumora mai ales ca operatia a fost destul de scurta, cam 3.5 ore. Mentionez ca tumora este maligna iar rezultatul biopsiei este de glioblastom microcelular. Maine va fi operata iar de catre acelasi doctor ca a operat-o prima oara.

Spuneti-mi va rog parerea dumneavoastra in legatura cu ceea ce v-am descris mai sus. Ce sanse are ca sa stopeze evolutia tumorii ?? La oncolog nu a mers deoarece abia pe 28.05 era programata si urma sa mearga la Gral pt tratament.
0
21-05-2013, ora 09:39
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
lucrurile nu arata deloc favorabil; sansele de a putea "stopa" evolutia unei tumori care nu a fost inca de la inceput operabila complet sunt mici, mai mult teoretice. cred ca va trebui sa inceapa radiochimioterapie cat mai curand, in speranta de a mai castiga niste timp. din pacate nu exista o solutie definitiva, o solutie de vindecare fezabila, in acest moment.

Discuțiile despre tumori benigne și cancer au fost transferate pe:

Forumul Ghid-Cancer.ro - un proiect ROmedic destinat exclusiv acestui subiect.

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.