pete(umflaturi) de diferite marimi
Deci, cat mai precis si scurt cu putinta.
de aproximativ 2-3 saptamani mi-au aparut prima data pe spate un fel de umflaturi, dar nu mari, aproximativ 30 la numar, de diferite marimi si forme, variind intr-e 5 mm si aproximativ 2 cm.
la inceput au aparut doar in zona rinichilor 2, 3 in cateva zile s-au inmultit pe tot spatele cu distante de 5-10 cm intr-e ele, majoritatea fiind de aproximativ 1 cm diametru apoi au aparit si pe umeri, l-a inceput nu le-am dat importanta deoarece am crezut ca este o posibila acnee pe umeri, dar s-au inmultit si la baza gatului, apoi pe piept si abdomen.
tin sa mentionez ca nu sunt rosii, maro, sau orice alte culori, sunt culoarea pielii, identic,
nu ma derajaza in sensul ca nu exista mancarimi.
dar arata parca am niste umflaturii multe, ai avea impresia ca am fost ars foarte tare doar ca daca le atingi nu este nimic iesit din comun nu ma dor sau alte caracteristici.
Eu lucrez acasa, deci nu se pune problema de stat prea mult in soare,
nu cred ca sunt de la transpiratie pentru ca despre acelea am o idee cum sunt si acestea sunt total diferit.
Abia acum am terminat treaba si am apucat sa fac acest post cu speranta ca ma va ajuta, deoarece timp sa merg la dermatolog nici nu se pune problema in momentul de fata si as dori daca se poate un diagnostic sau macar o idee despre ce este vorba, daca este grav, se poate sau nu trata, orice raspuns este un pas inainte, multumesc anticipat.

0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte recente din această secțiune:
- 1Cheloid
- 1Bubite roșii cu și fără Mâncărimi
- 2Alunite și pete noi maro inchis - spre negru pe spate
- 27Papiloame micuțe / Hpv
- 4Unghie incarnata
- 4Chist operat recidivat
- 1Raspunsuri - Mancarime roșeata între testicule și picioare
- 1Durere, usturime și roșeală în tălpi după piscină...copil 11 ani
- 2Probleme cu roaccutane
- 13Boală de piele