Psihiatrie românească

21-01-2018
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
Bună seara,
Stau şi mă gândesc eu aşa şi nu ştiu de unde să încep.
În liceu am adunat o cantitate uriaşă de informaţie [mai cu seamă ce ţine de filosofie, istoria filosofiei, literatură – mai mult universală (şi cât de filosofică)...Spinoza, Kierkegaard, vechii greci, Heidegger, Nietzsche, Hesse, dar şi Noica, Eliade, etc., etc.]
Era în anul '98. Eram în primul an la filosofie.
Aveam foarte multă energie, foarte multă. Nefolosind timpul cumpătat – chiar absolut deloc – am ajuns la un surmenaj serios în câteva luni. Vreo cinci.
Şi într-o zi m-au băgat cu forţa într-o maşină. Nu ştiam nimic din ce mi se-ntâmpla. Eram inocentă şi total inofensivă. Şi îmi puneau cămaşă de forţă - pentru că dezlegam alte paciente.
Spus pe scurt: Cred că mi s-a făcut o nedreptate. Am dat de nişte oameni nepregătiţi suficient. De 20 de ani iau medicaţie şi sunt convinsă că puteam foarte bine să nu iau tratament psihiatric. Dacă mergi, de pildă, până la spital, să zicem pt ceva minor (vrei să te odihneşti un pic mai bine) vor tot timpul să te interneze. M-am săturat de ei.
Vă rog să-mi scrieţi, aştept să vorbim ;)
Diana
15 comentarii
0
21-01-2018, ora 15:29
Utilizator_194048
Nu este medic/terapeut
Utilizator_194048
Diana, ce medicație iei acum?
1
21-01-2018, ora 16:47
CatincaR
Nu este medic/terapeut
CatincaR
Diana, daca am inteles bine, ai SM. Probabil ca tocmai conditia ta medicala ii determina pe doctori sa te interneze, ca sa te tina sub observatie pentru orice medicament nou pe care ti-l prescriu pentru tulburarile psihice care probabil se datoreaza tot SM.
Sa stii ca n-a fost frumos din partea ta ca ai incercat sa le dezlegi :) pe pacientele legate de pat, daca Doamne fereste isi faceau rau lor sau celor din jur? Puteai fi si tu in pericol.
0
21-01-2018, ora 19:15
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
Mulţumesc pentru mesaje :)

CatincaR, apreciez coment. tău. Da, cu siguranţă de aceea vor să mă "ţină sub observaţie".
Dar, by the way, cu SM-ul sunt bine. E "în remisie". Fac mişcare, alerg, înot...Citesc, scriu, mai joc şi şah...

Ion, nu ştiu ce sens are să scriu acum toată medicaţia mea. Însă îţi răspund:
a)pt partea psihică am - Uniquet (quetiapină), 800mg;
- Orfiril (valproat de sodiu), 500mg;
b)pt "cord hiperkinetic" am - Metoprolol (tartrat de metoprolol), 75 de mg;
c)pt SM îmi fac câte o injecţie în fiecare seară din 2010 încoace – Copaxone (glatiramer acetat), 20 de mg/ml.

Cele bune,
Diana
0
21-01-2018, ora 21:28
Utilizator_194048
Nu este medic/terapeut
Utilizator_194048
Diana, despre ce vrei să vorbești? După cum spui situația ta este sub control. Eu tot nu am înțeles cum ai ajuns in spital. Bănuiesc că mai întâi a fost tulburarea bipolară de care suferi. SM-ul a venit pe parcurs. Cred că ăsta este de fapt motivul pentru care crezi că nu trebuia să iei tratament psihiatric atâția ani - tulburarea bipolară. Tu crezi că nu ai suferit niciodată de o boală psihică iar diagnosticul a fost greșit. În opinia ta, atâția medici au greșit dandu-ti acest tratament. Tu nu ai niciun studiu de specialitate prin urmare această credință a ta este nefondată și se prea poate ca medicația pe care o primești să nu aibă efect. Dar nu contează, putem vorbi despre orice îți dorești. Cu siguranță te simți foarte singură.
0
21-01-2018, ora 22:52
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
Mulţumesc de mesaj

Nu înţeleg de unde deducţia bipolarităţii. Medicaţia asta nu se prescrie numai pt afecţiunea bipolară, nu?

Poate voi mai scrie aici,
Diana
1
22-01-2018, ora 00:18
EverDark
Nu este medic/terapeut
EverDark
„We're all mad here”. Numai că unii sunt prea proști ori slabi pentru a ști sau recunoaște asta.
0
22-01-2018, ora 04:20
Utilizator_194048
Nu este medic/terapeut
Utilizator_194048
Nu, Diana. Am presupus asta. De obicei bipolarul intră în crize euforice, schizofrenicul nu. Bineînțeles, pot greși...
0
22-01-2018, ora 07:58
CatincaR
Nu este medic/terapeut
CatincaR
Printre tulburarile psihice induse de SM este mentionata si "euforia". Asadar, mai degraba eu as crede ca euforia e indusa de boala de baza, chiar daca cronologic a aparut ca vizibila intai tulburarea psihica, boala de baza avand poate o evolutie insidioasa. Presupuneri...
Despre psihiatria romaneasca, eu am doar cuvinte de lauda :)). Uite, de exemplu, exista cu siguranta un numar de cazuri in care tulburarea psihica e subsecventa unei alte afectiuni. Fac doctorii investigatii sa depisteze o eventuala afectiune de baza? Nu stiu ce se face la bolnavii internati -daca analizele si consultatia de la internare acopera toate posibilitatile, poate - dar, daca te tratezi de la inceput doar in ambulatoriu, nicio analiza, nicio consultatie generala, nimic.
0
22-01-2018, ora 10:41
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
Ipoteza instalării „insidioase” a SM mi s-a părut şi mie demult foarte plauzibilă.
La fel şi inversarea raportului dintre SM ca afecţiune de bază şi „euforie” (ca af.”indusă” de SM) d.p.d.v. al apariţiei lor efective în timp. ("de facto")(, 99 – „sindrom discordant”, abia 2010 – SM „formă recurent-remisivă” ("de jure";)* ).

Cât despre psihiatria românească, doar „cuvinte de laudă”.

Iarăşi sunt de acord cu tine, CatincaR ;)
0
22-01-2018, ora 15:54
Utilizator_194048
Nu este medic/terapeut
Utilizator_194048
In acest caz eu consider că sunt 2 boli diferite. În ceea ce privește "psihiatria românească" pot doar să vă spun că, exceptând condițiile de tratare, este aceeași ca în orice colț al lumii. Din păcate, se știe prea puțin despre funcționarea creierului. Cu siguranță există nemulțumiri dar atât se știe. Sănătate!
0
22-01-2018, ora 17:32
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
Ion, voi pleca de la ideea ta: “se știe prea puțin despre funcționarea creierului”. Bun.
Atunci, de unde … mireasma de apodicticitate în a numi afecţiunile astea “două boli diferite”?
Probabil că eşti medic. (da, sigur, neînregistrat aici ca atare)
Cum bine spui, nu am “niciun studiu de specialitate”. Dar “bolile” astea două – pe care tu le numeşti “diferite”- (ghilimele la “boli” pt că eu mă simt b.o.c.n.ă de sănătoasă, de fapt) eu le-am văzut tot timpul ca având o strânsă “co-morbiditate” (în termenii voştri). În consecinţă, ipoteza exprimată aici de CatincaR, cea a instalării “insidioase” a SM, căreia i se subordonează afecţiunea psihică (“euforia”) şi sub raportul apariţiei lor efective, şi sub raportul cauzal, stă, după mine, foarte bine în picioare.

Mai vorbim
0
22-01-2018, ora 19:42
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
P.s.: Legat de SM ca afecţiune de bază, respectiv afecţiuni psihice ca fiind induse de SM şi, prin urmare, secundare, mi-am amintit ceva: Se experimenta - prin ceva ţară occidentală, am citit un articol - pe nişte pacienţi cu tulburări psihice tocmai Copaxone-ul (glatiramerul acetat), tratamentul meu pt SM.
1
22-01-2018, ora 20:05
CatincaR
Nu este medic/terapeut
CatincaR
Da, in Marea Britanie. Uite articolul aici: https://www.theguardian.com/society/2017/nov/03/radical-new-approach-to-schizophrenia-treatment-begins-trial
1
23-01-2018, ora 16:00
Utilizator_194048
Nu este medic/terapeut
Utilizator_194048
Diana, greșești inamicii. "Psihologia românească" nu este inamicul ci aliatul tău. Boala de care suferi, dar pe care tu nu o vezi, în schimb, este inamicul tău. Acceptă faptul că ai o suferință și participă te rog constructiv la ședințele de psihoterapie care însoțesc de obicei tratamentul medicamentos. Fără participarea ta nu te poți vindeca pe deplin. Să știi că eu nu sunt medic, dar dacă ochiul meu neexperimentat a putut să observe problema ta de sănătate cu atât mai mult cei în măsura au observat deficiența. Îți doresc sănătate!
0
23-01-2018, ora 22:24
DianaMai
Nu este medic/terapeut
DianaMai
Mersi pt link :) Da, într-adevăr ăsta e articolul, CatincaR (The Guardian, noi. 2017)*


(Ion, sănătate, aşişderea!)
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul