Psihoterapie: iti doresc sa ai o casnicie fericita; uite un exemplu...

"Când mâncam la cină alături de soţia mea în seara aceea, am luat-o de mână şi i-am spus că trebuie să o anunţ ceva. M-a ascultat în tăcere, continuând să mânânce.
Am descoperit cu stupoare că nu puteam nici măcar să deschid gura, însă am făcut un imens efort, pentru că trebuia să-i spun cea aveam în minte. Îmi doream un divorţ, aşa că i-am spus asta în mod direct, pe un ton calm. N-a părut să fie deranjată de cuvintele mele, însă m-a întrebat care era motivul. Am evitat să dau un răspuns, iar asta a mâniat-o. A aruncat tacâmurile cu care mânca şi mi-a strigat că nu sunt bărbat. În noaptea aceeea, n-am vorbit unul cu celălalt. A plâns. Ştiu că voia să afle ce se întâmplase cu căsnicia noastră, însă nu i-am putut da un răspuns satisfăcător. Mă îndrăgostisem de o altă femeie, Jane, iar pe soţia mea nu o mai iubeam. Mi-era doar milă de ea.
Cu un adânc sentiment de vinovăţie, am redactat o înţelegere de divorţ prin care i-am lăsat casa, maşina noastră şi 30% din compania mea. S-a uitat pentru o secundă la document, după care l-a rupt în bucăţi. Femeia alături de care îmi petrecusem zece ani din viaţă devenise o străină. Mi-a părut rău pentru timpul pe care îl pierduse şi pentru energia pe care o investise, însă nu puteam să dau înapoi, pentru că o iubeam pe Jane. În cele din urmă, a plâns în hohote în faţa mea, fapt la care mă aşteptasem încă de la început. Pentru mine, criza ei de plâns a fost ca o eliberare. Decizia de a divorţa, care mă obsedase timp de câteva săptămâni, a căpătat dintr-o dată un contur mult mai pronunţat.
Ziua următoare, m-am întors acasă foarte târziu şi am găsit-o scriind ceva la birou. N-am mâncat cina şi m-am dus direct la culcare, pentru că eram obosit după o zi întreagă petrecută cu Jane. Când m-am trezit, ea era tot la birou, scriind. Mi-a prezentat condiţiile ei pentru acordarea divorţului: nu voia nimic de la mine, însă mi-a cerut o lună de zile înainte să divorţăm. Pe parcursul acestei luni, trebuia să ducem o viaţă cât mai normală cu putinţă. Explicaţia ei era simplă. Fiul nostru avea un examen destul de important într-o lună şi nu voia să-i ocupe mintea cu problemele legate de căsnicia noastră eşuată.
Condiţiile mi-au convenit, însă mai voia un lucru. Mi-a cerut să-mi amintesc cum am trecut-o pragul în dormitorul nostru în ziua în care ne-am căsătorit. Mi-a cerut ca pe parcursul întregii luni să o duc în braţe din dormitor până la uşa de la intrarea locuinţei. Am crezut că înnebunise, însă am acceptat cerinţa ei ciudată deoarece am vrut ca ultimele noastre zile împreună să se scurgă într-un mod cât mai liniştit.
I-am spus şi lui Jane despre condiţiile impuse de soţia mea. A râs în hohote şi le-a catalogat drept absurde. "Orice trucuri ar aplica, va trebui să accepte acest divorţ", a spus cu dispreţ.
Nu avusesem niciun contact fizic cu soţia mea de când am anunţat-o de hotărârea mea de a divorţa, aşa că atunci când am purtat-o în braţe în prima zi ne-am comportat amândoi într-un mod stângaci. Băiatul nostru ne-a văzut şi s-a amuzat şi bucurat de gestul făcut de mine. Reacţia lui mi-a cauzat un sentiment dureros. În timp ce o purtam în braţe, a închis ochii şi mi-a spus să nu-i spun fiului de divorţul nostru iminent. Am lăsat-o din braţe în faţa uşii. S-a dus să aştepte autobuzul, iar eu m-am dus singur cu maşina la muncă.
În cea de-a doua zi, ne-am comportat mult mai natural. S-a sprijinit pe pieptul meu, aşa că am putut să-i miros parfumul. Mi-am dat seama că n-o mai privisem cu adevărat de foarte mult timp. Am realizat că nu mai era tânără. Pe faţa ei se putea vedea riduri fine, iar părul ei încărunţea. Căsnicia noastră îşi pusese amprenta asupra ei. Pentru câteva clipe, m-am gândit la ceea ce îi făcusem.
În cea de-a patra zi, când am ridicat-o în braţe, am simţit un sentiment de apropiere între noi. Era femeia care îmi oferise zece ani din viaţa ei. În zilele a cincea şi a şasea, sentimentul de intimitate a devenit tot mai pronunţat, însă nu i-am spus lui Jane. Pe măsură ce luna a trecut, mi-a fost tot mai uşor să o port în braţe. Poate că "antrenamentul" zilnic mă făcuse mai puternic.
Într-o dimineaţă, alegea din dulap ce rochie să poarte. A oftat, spunând că toate îi erau acum mari. Am realizat dintr-o dată că slăbise foarte mult. Acesta era motivul pentru care mi-era tot mai uşor să o duc în braţe. Dintr-o dată, am realizat câtă durere şi amărăciune se adunase în inima ei şi m-am cutremurat. În mod inconştient, am întins mâna şi am atins-o pe cap.
În clipa aceea, fiul meu a intrat în dormitor şi mi-a spus că era momentul să o port în braţe pe mama. Pentru el, acest gest devenise o parte importantă a vieţii sale. Soţia i-a făcut semn să se apropie de ea şi l-a luat în braţe. Nu m-am uitat, pentru că mi-a fost teamă că aş putea să renunţ la decizia luată pe ultima sută de metri. Apoi am luat-o din nou în braţe. Mi-a pus mâna pe după gât într-un mod tandru şi natural. I-am ţinut trupul strâns în braţe, ca în ziua nunţii.
Era însă mult mai uşoară, iar asta m-a făcut să fiu trist. În ultima zi, am luat-o în braţe şi n-am fost în stare să fac un singur pas. Fiul nostru plecase deja la şcoală. Am ţinut-o strâns în braţe şi i-am mărturisit că n-am realizat cum ajunsesem să ne îndepărtăm unul de celălalt. Am condus repede spre birou, temându-mă că orice secundă pierdută m-ar fi făcut să mă răzgândesc. Am urcat scările şi, după ce Jane a deschis uşa, i-am spus că nu mai voiam să divorţez. S-a uitat la mine uimită, după care m-a atins pe frunte. M-a întrebat dacă aveam febră. I-am spus că îmi dădusem seama că mariajul meu devenise plictisitor pentru că nu preţuiam detaliile din viaţa noastră, nu pentru că nu ne mai iubeam. Realizasem că dacă am purtat-o în braţe în ziua nunţii trebuia să o păstrez alături de mine până ce moartea ne va despărţi. Jane mi-a tras o palmă şi mi-a trântit uşa în nas. M-am suit în maşină şi, în drum spre casă, am cumpărat un buchet de flori pentru soţia mea.
Am intrat în casă, am alergat pe scări la ea, însă am găsit-o fără suflare pe pat. Soţia mea se luptase cu cancerul în ultimele luni, iar eu fusesem atât de prins cu Jane încât nici măcar nu observasem asta. Ştia că urma să moară în curând şi nu a vrut să mă pună într-o lumină negativă în faţa fiului nostru. Cel puţin, în ochii lui, am fost un soţ iubitor până în ultima clipă.
Micile detalii sunt cele care contează într-o relaţie. Nu vila, nu maşina sau conturile din bancă. Ele creează un mediu propice pentru fericire, însă n-o pot genera. Fiţi prietenii partenerilor voştri şi faceţi gesturi mărunte, dar frumoase, care să vă menţină apropiaţi unul de celălalt. Să aveţi căsnicii fericite!"
(text despre care se spune că a fost postat, în limba engleză, pe blogul unui bărbat din SUA).

Multumim Mr. Nick pentru povestea asta atat de frumoasa si de impresionanta. Pana la urma ce este cu adevarat iubirea? Pasiune, atasament, parteneriat? Cercetarile au aratat ca cele mai reuşite şi durabile cupluri accentuează elementele parteneriale în relaţia lor. Un cercetător a afirmat că, pe măsură ce o relaţie continuă în timp, creşte interdependenţa şi potenţialul pentru emoţii puternice. Acest lucru poate fi observat când partenerii de lungă durată trăiesc sentimente intense de singurătate şi de dorinţă când se separă temporar sau sentimente devastatoare tipice când cineva a pierdut un partener de lungă durată. Dar, în mod paradoxal, deoarece cuplurile parteneriale devin atât de compatibile şi de coordonate în activităţile obişnuite ale zilei, frecvenţa reală a emoţiilor puternice este de obicei foarte scăzută. Şi aşa, pe fundalul iubirii parteneriale, atât bărbatul, cât şi femeia, pot ajunge să înşele, căutând suspansul şi emoţia în raport cu alte persoane. Sa însemne asta ca iubirea a dispărut? Aceasta poveste arata ca nu. Iubirea exista, doar ca uitam noi de ea.
Iubirea adevărată înseamnă "Nu încerc să te controlez în nici un fel şi nu accept nici un fel de control din partea ta", integritatea fiecărei persoane fiind respectată.

"Casnicia este o arta : trebuie sa o creezi din nou in fiecare zi " Rabindranath Tagore - scriitor si filozof indian.

Sărut mâna!

Stimată dră/dnă psihoterapeut Oana Lup, cu multă plăcere am postat povestea pe ROmedic, mă bucur că v-a plăcut. Într-adevăr, este frumoasă şi impresionantă, dar doar pentru cine are ochi să vadă şi minte să ia aminte. Doamne, ajută!
Mulţumesc pentru completarea pe care aţi adus-o prin cuvintele dv.
...

Cu iubire creştină, respect, preţuire şi recunoştinţă, dorindu-vă toate cele bune,
Mr. Nick

Bună seara!

Stimată(e) dră/dnă/drule/dnule Ogara,
Da, puteţi lua Extravalerianic cu 5-htp, dar nu luaţi mai mult de 100 mg de 5-htp pe zi (şi nici mai mult Extravalerianic decât v-a fost prescris). În cazul în care constataţi că inima vă face probleme (mult prea puţin probabil, însă) de genul palpitaţiilor, pe timpul curei cu Extravalerianic şi 5-htp, vă rog să consultaţi medicul.
Vă doresc toate cele bune şi sărbători fericite.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
...
Mai jos vă las mai multe informaţii despre 5-htp, pe care le-am postat într-un alt topic. Citiţi-le cu atenţie şi răbdare.

L-5-htp-ul, ca şi substanţă, este prezent în mod normal în organismul fiecărei fiinţe umane şi nu numai, pentru că ori este transformat din L-triptofan, un aminoacid esenţial ingerat prin diferite alimente (lapte, carne, etc.), în cantitate şi concentraţie optime, prin procese biochimice moleculare, ori este ingerat ca atare prin intermediul anumitor nutraceutice, el fiind precursorul direct al serotoninei (5-hidroxitriptaminei - 5HT) - cel mai important neurotransmiţător al creierului.
Carenţa de 5-htp, în organism, apare în condiţii de stres intens, dar şi datorită unei alimentaţii eronate/dezordonate!
_
BIOSINTEZA 5-hidroxitriptofanului la nivelul creierului:
L-triptofanul, un aminoacid esenţial, este hidroxilat în 5-HTP (5-hidroxitriptofan) via (prin intermediul enzimei) enzima triptofan hidroxilază. 5-HTP-ul, mai departe, este decarboxilat în 5-hidroxitriptamină (5-HT - serotonină) via enzima aromatic-L-aminoacid-decarboxilază, cu ajutorul vitaminei B6. 5-HT, adică serotonina, neurotransmiţătorul denumit şi neurohormonul fericirii, este şi ea, mai departe, transformată, în celulele pinealocite din epifiză, (glanda pineală) în melatonină, la lăsarea întunericului via enzima 5-hidroxiindol-O-metiltransferază.
_
L-5-htp-ul administrat sub formă de capsule/comprimate/drajeuri traversează bariera hematoencefalică (HEC) şi are următoarele efecte pozitive:
- antidepresiv (induce calm, relaxare, capacitate de comunicare); ameliorează sau tratează depresia endogenă produsă de un deficit de serotonină, depresia hibernală (de iarnă, cauzată de scăderea luminozităţii ambientale), depresia post-partum şi depresia reactivă cauzată de o psihotraumă;
- îmbunătăţeşte calitatea somnului, reglând ritmul circadian şi tratând insomnia de adormire;
- reduce durata şi frecvenţa episoadelor de apnee în somn;
- ameliorează sau tratează fobia socială şi tulburarea de stres posttraumatică;
- stimulează memoria şi susţine procesele de învăţare;
- reduce durerile cronice de cap;
- reglează apetitul, având efect antibulimic;
- ameliorează simptomele fibromialgiei;
- creşte pragul durerii;
- reduce simptomele în sindromul premenstrual şi în tulburările legate de menopauză;
- reduce unele forme de dependenţă (alcool, tutun, droguri);
- reduce anxietatea, având efect moderat anti-panică.

ATENŢIE!
5-htp-ul NU se administrează copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, persoanelor care folosesc medicamente cu efect similar (inhibitori de MAO, antidepresive (chiar şi alte medicamente neuro-psihiatrice), medicamente care conţin fenfluramină) sau suferă de boala Parkinson, ulcer, boala Crohn, colon iritabil, celiachie.
Deşi este un supliment alimentar, această calitate conferindu-i dreptul de a fi eliberat din plafaruri şi farmacii fără prescripţie medicală, deci, astfel putând fi administrat şi fără aviz medical, se recomandă a fi luat cu acordul medicului, respectând indicaţiile din prospectul însoţitor.
5-htp-ul NU tratează depresia cauzată de un deficit de dopamină sau noradrenalină şi nici depresia sau insomnia cauzată de unul sau mai mulţi factori spirituali.
Pentru tratarea depresiei(sau insomniei) induse de cel puţin un factor spiritual, accesaţi link-ul de mai jos şi citiţi primul posting al topicului psihoterapic, pentru a vă informa cu privire la ce anume trebuie să faceţi pentru a vă vindeca, punând în practică sfaturile duhovniceşti:
http://forum.romedic.ro/prod/Psihoterapie_pentru_trup_si_suflet, __din_perspectiva
_medico-spirituala:_suferinta_!_059479.html

_
Deci, ţinând cont de acest principiu al naturaleţii sale, 5-htp-ul NU poate dăuna organismului uman decât în două situaţii:
1) Când administrarea lui se face, în mod inadecvat şi fără aviz medical, fără a ţine cont de precauţii şi contraindicaţii, simultan cu medicamente care fac parte din clasa celor neuro-psihiatrice (antidepresive, anxiolitice, timoleptice, neuroleptice, analeptice, simpatomimetice, psihotrope, antihistaminice etc.), cu suplimente alimentare care conţin compuşi organici cu proprietăţi psihoactive incompatibile cu 5-htp, sau cu alcool, cafea, tutun şi diferite droguri!
2) Când administrarea lui se face în cantiţăţi şi/sau concentraţii mult prea mari, care ar putea mări sau măresc clar riscul major de hipersecreţie serotoninică şi hipermetabolizare (hipersecreţia serotoninică poate conduce la producerea cel puţin a uneia dintre următoarele indispoziţii, să le numesc aşa: insomnie, anxietate, hiperprosexie (exagerarea atenţiei), hiperreflectivitate (exagerarea reflexelor), anorexie (suprimarea apetitului alimentar), vomismente, greaţă, frisoane, convulsii etc., simptome specifice sau nu tabloului clinic al sindromului serotoninergic).
_

În România, din fericire, există o sumedenie de suplimente alimentare care conţin 5-htp în formulă unică sau complexă. Aveţi de unde alege, aşa că puteţi lua ce, cât şi de unde doriţi.

Cel mai bine pentru fisura ta anala DraDra e sa adresezi intrebarea in locul potrivit. Aici poti sa primesti doar raspunsuri la intrebari ce tin de psihicul uman

Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata