Recuperarea limbajului dupa AVC, traumatisme

10-08-2016
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Afazia apare in urma unor traumatisme, AVC-uri (accidente vasculare cerebrale) si poate fi insotita sau nu de hemiplegie - o paralizie a partii cele mai afectate (mana, picior, sau ambele, fata sau doar gura, etc).
Recuperarea se face multidisciplinar, in spital si apoi acasa. Ea este una de durata, foarte solicitanta pentru toate partile implicate, insa fara de care, pacientul pierde o mare sansa la viata.
Indiferent de tipul afaziei, recuperarea limbajului se poate face in cele mai multe din cazuri, mai ales daca se intervine rapid si consistent: minim 2-3 sedinte/saptamana.
Exista multe hibe in sistemul romanesc de sanatate, iar unele din acestea sunt cele care ii afecteaza direct pe pacientii afazici: lipsa specialistilor logopezi din spitale! Poate parea cel putin ciudat pentru secolul in care traim, dar am fost chemata (de apartinatori/rude) in spitale mari, unde nu exista logoped, sau psiholog clinician (care are toate competentele logopedului). M-am bucurat sa gasesc echipe de medici deschise la colaborari cu specialisti din exterior, insa acest lucru nu e suficient pentru pacienti si din pacate, nu e prea des intalnita o astfel de deschidere.
Ma adresez rudelor celor afectati de afazie si va spun ca aveti dreptul sa cereti prezenta specialistilor din exteriorul spitalului, acolo unde acestia nu exista! Va veti lovi de orgolii, dar nu renuntati - este in interesul pacientilor pana la urma.
Am constatat ca inca sunt multe persoane care nu stiu cum pot fi ajutate de psihologi in recuperarea limbajului si renunta din pacate, sa mai caute solutii, din lipsa informarii, din teama de esec, din teama de costuri mari, sau cine mai stie din ce alta teama.
Scopul acestui subiect este acela de a informa, de a sprijini familiile si asa greu incercate, sa gaseasca toate modalitatile de a merge mai departe si de a nu renunta.
Suntem destui psihologi clinicieni si psihoterapeuti care lucram in privat, inclusiv cu pacienti afazici si care ne deplasam atat la domiciliu, cat si in spital - evident, acolo unde suntem primiti.
Va doresc sa fiti tari si sa nu renuntati!
Psih. Cristina-Mihaela Stoian
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.