relatie sau distractie?

Salut! Am 21 de ani iar iubitul meu 29. Suntem impreuna de 1 an jumatate si suntem firi diferite dar ne iubim foarte mult. Avem planuri de viitor impreuna, vrem sa ne casatorim in viitor, sa avem copii etc. Sunt studenta si sunt la facultate in alt oras (in primul an, deci locuim impreuna de 8 luni), iar iubitul meu m-a urmat. A renuntat la tot ca sa fie cu mine, s-a mutat inapoi in Romania, a renuntat la job, prieteni..tot, doar ca sa fie cu mine asa ca ne-am mutat impreuna. Inainte sa il cunosc eram o persoana plina de viata, de la 18 ani in colo nu exista weekend in care sa nu ies cu prietenii. Era raiul pt mine, sfarsitul de saptamana era timpul in care puteam sa ma relaxez si sa ma distrez cu prietenii. In pub-uri, cafenele, etc. Sa mentionez si cluburile? Acolo imi placea cel mai mult.. Muzica ma energiza si toate problemele dispareau. Si da, singurul motiv pt care imi placeau cluburile era doar muzica, imi dadea energie si ma simteam absolut perfect. Dupa ce am inceput relatia cu iubitul meu am renuntat la distractii. Mi-am petrecut timpul cu el mai mult, prietenii reducandu-se la cateva prietene cu care mai ieseam din cand in cand la un suc. Nu mai era o relatie in care sa stea fiecare la casa lui, locuiam impreuna deci era o asumare a relatiei automat altfel, mai mare. Dracusorul din mine insa nu s-a distrat destul, nu a socializat destul. Prietenul meu nu mai este adeptul cluburilor, spune ca s-a maturizat si pt el acum reprezinta doar pierdere de timp. Ok..dar daca eu nu m-am maturizat? Spune ca acum avem alte prioritati..sa ne cumparam o casa..o masina noua, sa mergem in vacanta vara..etc, sa ducem viata buna fara lipsuri, chestii mai serioase. Si cand il aud cum vorbeste..ma gandesc..nu sunt prea tanara sa ma inham la asa ceva? <br />
<br />
La inceput nu am simtit aceasta lipsa dar vazandu-i pe cei de varsta mea..mi-a cam dat de gandit si ma framanta..si chiar imi afecteaza relatia de cateva zile. Am inceput sa ma uit la filmulete din cluburi..ca sa imi reamintesc atmosfera, si mi se face...pofta. Sunt nebuna, nu? Ce stiu sigur e ca e barbatul perfect pt mine. Nu bea, nu fumeaza, muncitor, iubitor, calm, ma pot baza pe el, e minunat, stiu ca nu m-ar insela niciodata si ma iubeste mai mult decat orice pe lumea asta, ar face absolut orice pt mine, mi-a demonstrat-o de multe ori. Si eu il iubesc si vreau sa avem o familie, DAR.. vesnicul "dar"... Simt ca nu m-am distrat destul, nu mi-am trait viata de studenta, nu am socializat destul, sau poate am facut toate astea si defapt sunt doar hapsana. Cu el nu ma pot distra pt ca spune ca nu are nevoie sa socializeze, spune ca eu sunt tot ce isi doreste si nu vrea cluburi cu cocalari si piti, s-a saturat de astea.
Nu vreau sa ajung la 40 de ani sa ajung sa il urasc ca din cauza lui mi-am pierdut tineretea alergand deja dupa o relatie. Dar cu el nu pot sa ma distrez asa cum o faceam inainte pt ca nu vrea sa iasa nicaieri cu altcineva in afara de mine. Poate nu sunt destul de coapta la minte si nu stiu ce alegere sa fac. Daca l-as parasi cred ca as fi foarte afectata si nu stiu ce s-ar intampla..ce stiu sigur e ca l-as distruge in totalitate, si-a pus increderea totala in mine, stie ca nu as putea sa ii fac rau, dar trebuie sa ma gandesc si la mine. Voi ce ati alege? Stabilitatea, ratiuneasi si o relatie serioasa fara lipsuri si sa jeliti mereu dupa vremurile de "burlacie" gandindu-va ca sunt neimportante sau renuntati la relatie sa va traiti viata la maxim, asumandu-va riscul de trai cu regrete toata viata si de a nu va mai gasi un partener la fel de bun? Stiu ca nu puteti alege in locul meu, stiu ca eu stiu cel mai bine situatia, dar am nevoie de raspunsuri, poate pot sa imi revin la normal.

Sa nu ajungi sa te distrezi si tu cum s-au "distrat" cei din Colectiv...Ar fi singura modalitate prin care ti-ar mai veni mintea la cap...Scuzat sa-mi fie umorul negru! Voi, adultescentii de astazi, tratati prea superficial viata si aveti nevoie de "terapii de soc" pt a va reveni...

Eu as spune ca "terapia de soc" functioneaza la varsta maturitatii, insa nu la cea a copilariei/adolescentei.Acolo trebuie lucrat mai "cu manusi"...(exclusa violenta fizica si verbala la toate varstele) Fiindca ati amintit de fumat, o " terapie de soc" in acest caz ar fi reprezentata de un diagnostic de cancer pulmonar pus de catre medic, si nu de fotografiile macabre de pe pachetele de tigari.Omul trebuie pus in fata faptului, sa faca putin pe el de frica, pt a-si pune ordine in viata, pt a-si revizui "valorile"...De preferat ar fi sa nu se ajunga la "terapii de soc", dar anumiti indivizi nu pot pricepe altfel...

@ asd1

Cred ca nu faci parte din categoria persoanelor care mai au nevoie doar de 6 luni, un an sau 3 ani sa se distreze in cluburi si apoi sa traiasca fericite langa sot, la casa lor pina la adanci batraneti.
Cred ca asa esti tu ca persoana. Ai nevoie sa iesi in astfel de locuri.
Mama sotului meu are 85 de ani, matusa are 90 de ani si ele si la varsta asta se intalnesc cu prietenele si ies in locuri publice de 2-3 ori pe saptamana. Asa le place lor sa traiasca.
Eu am avut un prieten, un baiat extraordinar, timp de 3 ani. Dar asa ii placea lui sa traiasca. Pentru mine era un fiasco sa ies la petreceri si sa pierd noptile. Ne-am despartit si mi-am gasit un sot caruia ii place sa stea acasa, cum imi place mie si ne intelegem de minune.

Nu te sfatuiesc sa faci nimic. Tu iti iei hotararile in viata. Dar iti spun sincer ca fostul meu prieten nu putea trai pe atunci fara aceste iesiri. Si aveam pe atunci 25-26 de ani. Asa era el construit. In rest ne intelegeam in toate.

Va multumesc din suflet pentru ca v-ati rapit din timp pentru a-mi raspunde, sunteti niste oameni minunati. Intre timp am rezolvat problema si se pare ca de vina eram eu. Nu am stiut sa vorbesc cu el direct despre aceasta problema, cand ea de fapt avea o rezolvare simpla. I-am batut pur si simplu un apropo cum ca mi-e dor sa ies in club sa dansez sau sa ies seara sa ma mai relaxez cu prietenii. Mi-a spus ca el nu are nicio problema cu asta si ca atata timp cat stie unde sunt si sunt in siguranta el nu are nicio problema daca vreau sa ies in club sau unde imi doresc eu, chiar daca el nu are chef sa vina, a spus ca nu e absurd si ca intelege. Am iesit intre timp in fiecare weekend impreuna, si marea mea "problema" de fapt nu a existat, doar ca nu am stiut sa vorbesc despre ea.

E interesant sa mentionati si varsta acelor pacienti, fiindca banuiesc ca sunt trecuti de prima tinerete...Cum spunea si Florin Chilian, care este fumator inrait, ca are dreptul sa nu fie cel mai sanatos din cimitir...Daca l-ar fi lovit un cancer pulmonar la 20 de ani, sunt convins ca n-ar mai fi gandit asa.Sa nu mai spun ca fumatul ar putea altera epigenomul fumatorului, si astfel, urmasii acestuia ar putea fi condamnati sa sufere de felurite boli, datorita ignorantei stramosilor...

Si oricum, cand afli ca ai cancer pulmonar cu metastaza, esti constient ca nu prea mai ai sanse de scapare, asa ca, decizi sa mai "bati cateva cuie in cosciug"...E de inteles comportamentul acelor bolnavi.

@asd1: Sa invatam sa comunicam in cuplu este o solutie foarte buna de prevenire a diverselor probleme. Felicitari pentru reusita!

Data viitoare poate treci la urmatoarea etapa si nu doar "bati apropo" ci spui pe fata care sunt nevoile tale. :)

Onestitatea si comunicarea deschisa leaga foarte bine relatiile dintre oamenii potriviti. Daca vrei sa iti petreci viata cu cineva, e pacat sa nu fii onest si deshis de la inceput. Sa spui cine esti si ce iti doresti de la omul de langa tine si de la viata. Stii cum se spune, cere si ti se va da. :)