Sa acceptam viata asa cum e sau sa o schimbam dupa dorinta noastra ?

Buna seara,
Ma confrunt cu o dilema. Nu stiu cum o fi mai bine sa fac in viata asta... Sa accept totul asa cum e si sa merg unde ma duce apa ? Daca aleg varianta asta, intr-un fel voi fi mai fericit pentru ca nu mai ma supar cand se intampla ceva rau. Zic ca asa a fost sa fie si merg mai departe. Dar pe de alta parte, daca eu nu am nici un cuvant de spus in fata vietii, insemna ca practic... eu nu exist. Sau sa ma pun contra si sa fac doar cum vreau eu ? Varianta asta am incercat-o deja :) si nu genereaza decat nervi si suparare pentru ca unele lucruri nu le putem face sa mearga dupa placul nostru. Asa ca pur si simplu nu mai stiu ce filozofie de viata sa adopt ca sa imi fie bine.
Offff... As vrea sa fiu vulcanian ca Tuvok din Star Trek Voyager, sa nu mai ma supar cand mi se intampla ceva rau, pentru ca am obosit de tot si simt ca o iau razna. O exista vreo scoala d-asta de vulcanieni (un templu poate ?!) in Romania, unde sa inveti disciplina mentala ?

Deci tacem supusi si face ce zice natura, sau ne impunem dorinta noastra si schimbam natura ?

Mda, cam aveti dreptate...
Eu acum imi dau seama de asta, dar in viata de zi cu zi, cand intampin cate un obstacol care e imposibil de rezolvat, ma apuca instant o stare de nervi de necontrolat. De exemplu, am plantat un pomisor si mi s-a uscat. Ce mai puteam sa fac, ca nu mai avem cum sa-l invii ? Daca eu voiam ca pomul ala sa creasca si sa traiasca... ce sa fac, sa accept ca natura nu vrea ? Pai si atunci eu de ce mai sint pe pamantul asta daca oricum dorinta mea nu conteaza ?
E ciudat ce mi se intampla... Doar de un an, doi, am problema asta. Inainte nu eram asa. Poate ca si o data cu varsta te saturi de toate rahaturile care ti s-au intamplat in viata si esti mult mai sensibil la ele. Am auzit ca oamenii se mai tampesc odata cu inaintarea in varsta si n-as vrea sa ajung asa. Eu pana acum am fost o persoana calma si linistita, si acum sint plin de nervi. Orice chestie minora negativa ma enerveaza. Simt ca nu mai am putere sa lupt cu aceste stari... De fiecare data imi promit ca gata, nu mai ma enervez, si degeaba, ca tot nu pot sa ma abtin. Apoi la cateva secunde dupa ce a trecut starea imi dau seama ca i-ar am facut-o.
Dar sa nu ma intelegeti gresit. Eu cand imi doresc ceva, muncesc oricat e nevoie pentru al realiza, nu am problema cu asta. Singura chestie care ma scoate din minti e atunci cand ma lovesc de un zid, cand nu se mai poate face nimic, cand nu mai depinde de mine. Creierul meu parca nu poate sa inteleaga situatiile fara rezolvare.

Dar ce as putea sa fac ca sa imi imbunatatesc disciplina mentala si sa nu mai ma supar cand nu iese totul cum vreau eu ? Exista ceva carti, sau anumite procedee, sau formule de autosugestie, ceva... ? :)

Mananci prea multa carne si grasimi Martin, de asta esti nervos ! Deci ai nevoie de un regim alimentar nu de carti de psihologie !
Cand se umfla muschii prea tare creierul ramane in urma !

Aiurea... :)) N-are nici o legatura.

Din pacate nu am nici bani si nici posibilitatea fizica de a ma deplasa intr-un alt oras cu psiholog. Asa ca singurul ajutor e cel pe care mi-l pot da eu singur, sau colegii de suferinta de pe forum.
Ok, poate ca am fost cam neclar in legatura cu problema pe care am expus-o mai sus, si multi nu au inteles despre ce vorba. Dar mai am o alta problema mai simplu de inteles: ma doare foarte mult (sufletul) cand vad fiinte in suferinta ! Am impresia ca asta se numeste "empatie". Dat empatia mea e exagerata. Tot raul pe care il simte o fiinta in suferinta mi se transmite mie. Ce simte ea simt si eu. Din cauza asta, eu nu pot fi fericit pana cand nu vad ca toate fiitele din jurul meu sint ok. Nu va ganditi ca ma apuc acum sa sufar pentru copiii din Africa care nu au ce manca. E adevarat ca daca ma gandesc la asta imi produce o tristete ca oricarui om, dar fiind ceva care nu se intampla in jurl meu, cu timpul uit de ea. Pe mine ma afecteaza chestiile de care ma lovesc mereu in viata mea de zi cu zi. De exemplu, cel mai des sint pus in situatia cand vad animale sarmane abandonate pe strada. Pur si simplu ma distruge. Si cel mai rau e cand nu am cum sa ajut, ca daca as putea, as rezolva problema si toata lumea ar fi fericita. In cazul asta concret, cu animalele abandonate, asa am si facut. Am luat si eu la mine in curte cate de multe am putut. Dar exista o limita, nu pot lua la nesfarsit. Nu stiu ce as putea sa fac sa nu mai sufar atunci cand nu pot ajuta cu nimic la indreptarea uni rau existent, cand nu depinde de mine. Logica imi spune ca nu are sens sa suferi intr-o asemenea situatie, dar nu pot sa ma abtin. Deci va rog, daca stie cineva o metoda de a deveni mai imun la raul de se intampla in jurul meu, daca s-a mai lovit cineva de problema asta cu empatie exagerata.