Să-mi ascult părinții sau inima(iubitul)?

Buna tuturor ! Aceasta este prima mea întrebare pe care o postez si am nevoie de niște sfaturi "bine" gândite sa spun asa.
Povestea mea de dragoste a început acum 3 ani si jumătate cu un băiat care mi-a arătat ce înseamnă dragostea si sacrificiul pentru persoana iubita.
Desi suntem 2 persoane total diferite dar cu un singur lucru in comun: iubirea dintre noi, am reușit sa trecem peste multe peripeții impreuna.
Încerc sa relatez toată povestea pe cat de scurt posibil !
Cand l-am cunoscut prima oară mi-am spus: "cu o astfel de persoana nu ma văd nici intr-o mie de ani ". Era o persoana mult prea tăcută, eu fiind o persoana foarte sociabilă, căreia nu-i tacea gura niciodată, însă gesturile lui si afecțiunea fata de mie m-a facut sa ma îndrăgostesc fara sa vreau si fara să-mi dau seama.
Eram in ultimul an de liceu, el locuind cu familia in Italia făcea tot posibilul sa vina acasa cat mai des cu putința (atunci eu aveam aproape 18 ani iar el 19). Cand era acasa venea in fiecare dimineața si ma ducea la scoala cu mașina lui, nu-l interesa ca se trezește devreme ci nu vroia sa ma vadă ca ies afara in frig sau ploaie așteptând autobuzul. Toate bune si frumoase, închei ultimul an de scoala si decid sa dau la facultate, el era foarte fericit pt mine pt ca știa ca imi doresc asta, însă cand mi-am căutat chirie ( pt ca facultatea era la 200km de orașul meu) am "optat" pentru a sta cu o colega de a mea care nu avea o reputație prea buna iar el nu a fost de acord si mi-a zis ca daca vreau să-l ascult si să-mi fie bine sa stau cu sora lui pana imi găsesc o alta chirie cu fete ca mine nu cu toate "destrabalatele".
Însă atunci eu nu am vrut pt ca vroiam sa ma "distrez" si eu ca no incep facultatea.
Cum am facut cum nu am facut, el ma sunase si imi zicea ca i-ar place sa locuiesc cu el, sa merg la el in Italia ca s-ar simțit un om împlinit si fericit alături de mine. Ghiciți ce? Am lăsat facultatea si am mers la el
In Italia. (Bineînțeles, dupa am optat pt cea la fara frecventa chiar daca intrasem la buget).
[Acum intervin părinții ]
Cand au aflat de decizia mea mi-au spus sa ma gândesc de 1000 de ori la ceea ce vreau sa fac pt ca nu toate fetele au șansa mea. Ei nici nu-l prea plăceau pe prietenul meu pt ca era prea tăcut, nu vorbea niciodată neîntrebat era rușinos.. Asta pt ca trecutul sau familiar nu a fost unul tocmai roz.Părinții lui se despărțisera cand avea 4 ani, el a rămas la tatăl lui care s-a căsătorit cu o "scorpie" de mama vitrega care i-a facut viața un chin si datorită căreia el lua mereu bătaie de la tatăl sau daca cumva supăra pe mama vitrega. Mie mi se pare perfect normal sa fie asa închis in el pt ca nu a acut șansa sa se deschidă cuiva si sa fie înțeles. Însă alor mei le trebuie un băiat care sa fie cel mai vorbăreț, glumeț sa aive si bani daca se poate ca eu sa fiu ca o prințesa. Însă mie mi-a plăcut sa fiu independenta si nu M-am dat niciodată înapoi de la lucru si mi-a plăcut sa am bănuții mei câștigați de mine.
Am stat 8 luni impreuna cu el In It timp in care M-am simțit mai bine ca acasa, protejata si iubita, însă cand ai mei au aflat ce trecut are el a fost gata, ca lor nu le trebuie unu ca el ca aia ca aia si atât m-au bătut la cap încât am căutat motive sa vin înapoi acasa fara sa ma cert cu el si fara să-i spun ca ai mei nu sunt de acord cu el.
Iubitul meu a Venit si el acasa pt ca nu putea sa stea fara mine pt ca aproape o lua razna cu mama lui vitrega. Venit acasa legătura cu tatăl lui a început sa fie tot mai proasta iar iubitul meu a început sa între într-un anturaj negativ doar pt ai arata tatălui lui ca se poate descurca si fara el.
Nu am știut niciodată ce face sau cu ce se ocupa pt ca nu vroia să-mi zică deoarece știa ca trebuia sa aleagă între mine si lucrul respectiv... Începuse sa faca contrabanda cu țigări, a fost prins si i-au dat arest la domiciliu timp de 3 luni iar acum este pe control judiciar.. Imaginati-va cand am aflat tot ce s-a întâmplat, Eram asa suparata si nervoasa pe el încât imi venea sa ma despart de el dar dragostea fata de el era prea mare si nu puteam să-l las pt ca stiam ca durere mai mare pt el
Nu ar fi existat . Ii parea enorm de rău ce a facut, el doar acum conștientizează ce fapta gravă s-a întâmplat si se roagă mereu sa nu-l ia de langa mine.
Cand părinții mei au aflat parca tot iadul era pe pământ. Mi-au interzis sa ma văd cu el, ca ii fac de Rușine cu un pușcăriaș, ca un pușcăriaș ca el nu va sta niciodată la masa cu tata . Pot sa spun ca 4 luni am trăit un coșmar si am ales sa plec singura in It pentru a-l uita.
Ma suna mereu si plângea si ma implora sa ma reîntorc acasa, ca mai bine ar sta in pușcărie decât departe de mine, ca ii este frica doar ca sa nu ma ia de langa el nu de pușcărie.
M-am reîntors acasa acum de sărbători si nu am rezistat sa nu-l văd si sa nu ne împăcăm... Era cel Mai fericit om de pe pământ efectiv plângea de fericire cand ma vazut si nu-i venea sa creadă ca chiar sunt langa el.
Acum părinții mei ar face orice doar sa ma despartă de el, ma cert cu ei mereu, uneori le dau si dreptate cand aud versiunea lor despre cum gândesc ei lucrurile dar cand sunt cu el Parca nimic nu mai contează.
El își dorește mult sa ne căsătorim, sa avem o familie, copii si știu ca ma iubește din tot sufletul însă daca ai mei ar STI cred ca m-ar trimite oriunde doar sa scap de el.
Însă am unele "dubii " eu as vrea ca el sa fie exact cum zic eu pt ca Ceea ce mie numi place la el este ca se enervează foarte repede chiar daca ii trece foarte repede nu este prea sociabil cu cei din jurul lui, nu-i place sa se distreze, sa meargă la petreceri... însă calități ca ale lui putini au si ma gândesc ca am de stat cu el nu cu lumea si petrecerile. Este un băiat sincer si știu sigur ca toate sentimentele lui vin din suflet si din inima însă cand văd ca ai mei nu sunt de acord sub orice chip nu știu cum sa ma împart sa nu ma cert cu ei... Iar el uneori nu ma înțelege, ar vrea sa stau mereu cu el, chiar sa ma mut la el însă eu nu vreau sa "ma despart" de mami si tati chiar daca il iubesc foarte mult.. Nu știu ce sa fac, sunt asa confuza.. Ai mei ma pun sa aleg între ei si el (tata este cu gândire "de demult" si nu accepta ceea ce a facut el ).
Sa fac cum zic ei? O fi mai bine? Sau să-mi ascult inima chiar daca mai are unele dubii si nu este 100% sigura ce vrea ? (Pana si prietenii imi spun ca nu ma văd cu el in viitor si parca nu este pt mine)
Nu știu daca am fost destul de explicita ca am scris totul pe graba însă imi doresc niște sfaturi :(. Va mulțumesc mult pt răbdare.

Buna. Va mulțumesc frumos pentru răspuns.
Acum sunt studenta in ultimul an, nu am abandonat-o si sinceră sa fiu reușesc sa ma întrețin singura de mai bine de 2 ani. Dupa ce am venit in țara am lucrat ca ospătar 1 an de zile, dupa am facut unele cursuri iar acuma câștig foarte bine, pot sa zic ca, câștig pe zi mai bine de un salariu minim pe economie (bine-nțeles in funcție de zi, nu chiar tot timpul ). Ratele la facultate mi le plătesc singura, chiria in It mi-am plătit-o singura din bănuții câștigați de mine. Deci pot spune ca la vârsta mea, pe plan profesional ma descurc mai mult decât bine si sunt mulțumită de realizările mele.
Prietenul meu a fost mereu pasionat de mașini si vrea sa se faca șofer pe tir, acum este înscris la scoala doar ca așteaptă sa vadă ce se va întâmpla cu el..
Într-adevăr, uneori cand stau si ma gândesc cu adevărat ce imi doresc, ideile imi sunt varza in cap. Mi-am dorit mereu sa am o familie frumoasa, unita, sa nu lipsească iubirea, respectul si încrederea însă cand știu ca am 21 de ani mi se pare ca e prea mult la vârsta mea, cum ați spus si dv, imi este frica ca gândirea mea de la vârsta asta sa nu "bata" cu cea peste 10 ani, desi peste 10 ani as vrea sa fiu si mai realizată pe plan profesional însă imi doresc ca atunci sa am si familia mult visata si 1copil sau 2.
Imi este frica sa nu-mi dezamăgesc părinții, sa nu am eșec in dragoste... As vrea ca ei sa fie mândrii de mine, nu sa le fie Rușine cu mine..

Situatia este clara, ai venit aici sa intrebi ce sa faci, insa tot cum vrei tu vei face, asa ca orice spunem noi este inutil, insa iti voi spune parerea mea.
Este si normal ca familia ta nu vrea sa fi cu el, ce sa faci cu o panarama ca asta ? Se poarta frumos la inceput, dar dupa aia poate fi si violent, un om cu asa reputatie cam asa ar putea fi, sau daca nu te bate, sa se poarte nasol, ce viitor ai cu tu ala ?
O sa se consume iubirea si nu prea tarziu, va trece si te vei trezi vai de capul tau si fara studii si fara nimic, si ai si dispretul parintilor care aia tin la tine cu adevarat si neconditionat si mereu.
Ala arata bine si de aia s-a declansat dragostea ptr el, de fapt nici nu mai conta altceva, cum dracu sa-ti placa cineva cu care nu ai nimic in comun, fizicul lui sau atitudinea golaneasca te-au atras.
Dragostea asta este o stare de drogare care este cunoscuta in lumea medicala dar care nu prea tine mai mult de maxim 5 ani, sunt descrise mecanismele din creier, cand va trece si vei realiza cine este acela, te vei da cu capu de pereti regretand.
Insa nu e vina ta, acel mecanism se activeaza fara voia ra cand vezi un barbat cu fizic misto si atutudine mai golaneasca, ca asa sunteti voi femeile programate sa va place din astia, caci astia in trecut erau buni ptr protectia familiei, si v-ati adaptat sa simtit atractie ptr astia, de aia...se tot mira multi cum sta aia cu ala, cu alalaltu care e derbedeu, si nu apreciaza pe unu cuminte, pai ala cuminte nu arata bine si nu are atitudine de mascul bazat.
Aceasta stare este un mecanism adaptativ al naturii ca sa ne faca sa ne cuplam cu acel partener atragator in vederea facerii a copii cu gene bune, in timpul ala se face mult sex si te-a pacalit, nu cont caracter si altele, astea nu sunt valori care declanseaza atractia ca pe vremuri astea nu contau, asa se explica ca multe femei sunt atrase de panarame.
Deci ti-am explicat si de ce te-ai indragostit de el.
Atat timp cat esti in faza asta, oricine ti-ar spune, ori ce ai face, nu poti face nimic, asa ca consuma-ti chestia asta si fa ce simti, ca oricum nu poti face altceva, asta vei alege.
Parintii tai nu sunt asa inteligenti sa stie astea sa inteleaga ca nu poti alege nimic in faza de asa zis-a drogare.
Asa ca aia este. Am propus si este in discutie sa se intervina cu blocanti de Feniletilamina in creier in cazuri grave (substanta care e responsabila de starea asta), dar mai dureaza, adica cand omul ala s-ar sinucide, cand e pe cale sa piarda tot, ca sa-l scoatem din starea aia la timp.
Sper ca ai inteles ce am explicat, daca ai intrebari intreaba.