Sotul prefera timpul petrecut cu prietenii in detrimentul familiei

19-03-2017
vreaufericire
Nu este medic/terapeut
vreaufericire
Buna seara,

Sunt casatorita de 9 ani dar suntem impreuna de aprovimativ 15 ani. Avem impreuna un baietel, acesta fiind si motivul meu pentru a ma casatori. Nu eram convinsa ca este barbatul potrivit si de aceea am amanat momentul casatoriei desi insistente din partea lui au fost destule. Lui i-a placut si ii place timpul petrecut alaturi de prieteni si bautura. Asta a fost principalul motiv al nehotararii mele. Dar afland ca asteptam un copil si el jurandu-mi ca nu va continua iesirile cu prietenii la bautura dupa ce ne casatorim, am acceptat sa facem acest pas. Din pacate fericirea nu a durat mult...vreo doi ani sa zic asa. Dupa care au reinceput iesirile seara cu prietenul(acum a mai ramas unul singur care este necsatorit) la bautura. Problema lui este cand consuma alcool ca nu se mai poate opri. Adica pleaca de acasa seara la 8 si imi zice ca nu sta mult...o ora maxim dar niciodata nu se tine de cuvant...doar o bere si inca o bere...si tot asa pana la 10. Am avut multe certuri pe tema asta. Eu ii spuneam sa mergem de exemplu toti trei in vizita la prieteni de familie seara, nu doar el singur si noi acasa. Dar degeaba, el prefera acest prieten. Acu de la un timp am reusit sa il conving ca iesirile astea seara la baute nu sunt ok dar desi se pare ca a inteles, timpul tot nu si-l dedica noua. Prefera sa stea acasa in bucatarie cu prietenul sau la baute. Deci a inlocuit barul cu bucataria! Atat a inteles din ce i-am spus probabil!
Iar daca sta cu noi seara e mai mult pe telefon fara prea multe discutii. Daca vreau sa-i vorbesc despre ce ma deranjeaza imi spune ca iar incep cu din astea...sa-l mai las in pace.
Am avut o perioada de doi ani in care am locuit in Germania...tot asa toti trei impreuna. Acolo lipsind prietenul de care va ziceam nu am avut probleme. Dar revenind in tara comportamentul lui a revenit la cel initial. Putin timp cu noi si de proasta calitate si mult timp cu prietenul si bautura. Daca vreau sa discut nu am cu cine...pur si simplu nu ma intelege...probabil avem perceptii diferite asupra conceptului de familie. Eu imi doresc timp petrecut impreuna, plimbari, iesiri cu prietenii de familie iar el timp petrecut cu prietenul. Cel putin astea sunt lucrurile vazute din perspectiva mea!
Si am impresia ca eu sunt singura care incearca sa aduca relatia la un punct comun, tot timpul am lasat de la mine sa fie bine! El nu a zis niciodata un simplu Iarta-ma daca era vinovat! Sa nu mai zic de un compliment chiar aruncat asa intr-o doara! Mi-e dor si mie de vremurile cand eram admirata si dorita de el!

Zilele trecute am avut parastasul de 6 saptamani la bunica mea si toata lumea(inclusiv oameni din afara familiei) eram prinsi cu pregatiri pentru mancarea de a doua zi. Pe el in schimb l-a sunat prietenul sa faca un ceaun la noi acasa ca avea pofta si imediat s-a si pregatit sa plece cu el la magazin dupa carne de ceaun. Adica noi toti inclusiv oameni straini familiei nu ne vedeam capul de treaba si el in loc sa ne ajute se pregateste sa ii faca pe plac prietenului cu un ceaun si probabil o bere...doua...zece. Nu m-am putut abtine si cand au venit de la cumparaturi am urlat putin la ei...dar tot degeaba...imi zice..."da ce are? Noi faceam ceaunul mai tarziu dupa ce se termina agitatia!"
Si dupa aceea frazele bine stiute "Hai lasa-ma in pace". De atunci este tacere deplina! Si au trecut 4 zile! De data asta nu mai las de la mine...probabil s-a obisnuit asa...e suparata...las ca-i trece si tot ea vine la mine!

Chiar nu stiu ce sa mai fac...am stiut ca el nu este persoana potrivita de la inceput dar am crezut cand mi-a spus ca o sa se schimbe si lasa iesirile cu baietii.
Eu am nevoie de o persoana iubitoare si devotata familiei iar el probabil are nevoie de o sotie libertina care sa nu-l intrebe unde merge, cu cine sau cand vine inapoi. Zic eu nepotrivire de caracter dar si lipsa de comunicare...pur si simplu nu am cu cine comunica.
Imi doresc o familie fericita in special pentru baietelul meu!

Imi puteti da un sfat? Care este parerea voastra din exterior?
12 comentarii
0
20-03-2017, ora 08:16
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Bună dimineața!
Încercați și stați de vorbă pe un teren neutru, în afara casei, pentru că aici unde au fost probleme de-a lungul timpului, discuția nu ar fi eficientă. Vorbiți-i despre cum vă simțiți în relație și încercați să căutați împreună căi de rezolvare.
Încercați să vă puneți întrebări la care căutați împreună răspunsuri:
• Ce vreau de la relaţia mea actuală? Care sunt zonele de nemulţumire, de insatisfacţie în relaţia pe care o am în momentul de faţă? Ştiu clar ce anume îmi doresc de la partenerul meu?
• Cum exprim ce anume vreau de la relaţia mea actuală? Am deprinderile necesare de a-i comunica partenerului meu ce vreau şi ce-mi doresc de la relaţia noastră?
• Pot să apreciez dacă partenerul meu aude ceea ce îi spun? Este partenerul meu capabil să raspundă nevoilor mele, sa înţeleaga situaţia din punctul meu de vedere? Este partenerul meu capabil să se schimbe?
• Sunt oare conştient de faptul că anumite comportamente ale mele (pattern-uri comportamentale recurente) contribuie la apariţia unor situaţi conflictuale în relaţia noastră? Cât de mult contribui eu însumi la crearea acestor situaţii şi cât de mult contribuie partenerul meu? Pot discuta cu partenerul meu despre aceste situaţii conflictuale?
• Care sunt dorinţele/ aşteptările mele prioritare de la această relaţie şi care sunt cele secundare? Ce anume obţin de la o relaţie care îmi împlineşte aceste dorinţe/ aşteptări? Oare nu aştept prea mult? Oare nu mă concentrez prea mult pe ceea ce nu am în relaţia noastră şi pierd din vedere tocmai ceea ce am în această relaţie?
• Care sunt modelele de relaţionare din copilarie cu care vin în actuala mea relaţie? Nu cumva am tendinţa de a mă comporta cu partenerul meu în aceeaşi manieră în care mă comportam cu mama/ tata/ alte persoane semnificative din trecutul meu?
• În ce mod vreau ca partenerul meu să se schimbe? În ce mod contribui eu însumi la incapacitatea partenerului meu de a se schimba? Cum anume contribui eu însumi la crearea situaţiilor noastre conflictuale (mă retrag în mine însumi, stau supărat, izbucnesc în scandal etc.)?
• Dacă decid că partenerul meu este incapabil să se schimbe, că actuala mea relaţie nu îmi mai satisface dorinţele/ aşteptările mele prioritare şi că nu există o soluţie de a repara situaţia, sunt capabil să mă despart de partenerul meu?
• Cum voi face faţă separării şi cum voi aborda conflictul legat de ideea luării unei decizii corecte?
• Pot să spun „La revedere”? Ce-mi mai doresc încă de la partenerul meu?
• Sunt capabil să fiu singur?
• Cum voi proceda pentru a găsi o nouă relaţie?
• Când voi întâlni o altă persoană, cum îmi voi da seama dacă va fi capabilă să-mi împlinească dorinţele/ aşteptările? Oare nu voi repeta vechile mele pattern-uri şi aşteptări în relaţiile mele ulterioare?

Dacă discuția nu dă rezultate, propuneți-i să mergeți împreună la un terapeut de familie care vă poate ajuta să conștientizați adevăratele probleme și să acționați împreună pentru rezolvarea lor.
O relație nu funcționează dacă numai unul dorește să o mențină. Dacă ați încercat să faceți tot ce depinde de dumneavoastră ca relația să funcționeze și de cealaltă parte nu aveți răspuns, atunci poate ar fi mai bine să-i vorbiți despre o eventuală despărțire și vedeți cum reacționează. Pe mulți acest lucru îi trezește, pentru că ani de zile au fost lăsați să facă ce vor și nu li s-a întâmplat nimic.
2
20-03-2017, ora 09:36
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
...si la sfarsit, dupa ce ati raspuns la intrebarile colegei mele cautati un avocat bun. Ati avut toate raspunsurile inca de la inceput dar nu ati tinut cont de ele. Sotul de fapt este un...dependent, acesta este si motivul pt care v-a vrut alaturi si acesta este si motivul pentru care bea fara masura, caci nu prea stie care este masura...
Viata merge intr-un singur sens...ganditi-va ce va doriti de la restul ei...
0
20-03-2017, ora 09:51
vreaufericire
Nu este medic/terapeut
vreaufericire
Buna ziua,

Multumesc mult pentru raspuns. Am incercat de multe ori sa vorbesc cu el, sa ii spun ce ma deranjeaza, sa ii explic si chiar sa il intreb cum s-ar simti el daca eu as face asa. Dar degeaba el nu poate intelege, nu vede ce face gresit. Considera ca este ok sa stea cu prietenul seara sau sa plece la bar(fara sa ma anunte) ca doar restul timpului care ramane e cu noi (fizic da, dar psihic nu...e doar pe telefon). Iar sa fac si eu asa nu se poate, doar barbatilor li se cuvine. Presupun ca asa a fost crescut, cu mentalitatea aceasta si nu prea vad vreo sansa sa ii schimb aceasta gandire.
Din punctul lui de vedere totul este perfect, numai eu sunt nebuna si am pitici pe creier. El nu are nimic de obiectat in legatura cu relatia dintre noi.
Am vorbit si despre divort pentru ca nu mai aveam la un moment dat alte idei dar mi-a spus sec "ok du-te si baga divortul"...probabil stia ca nu o sa fac asta.
Mai mult pentru baietelul meu care il iubeste pe tatal lui mai mult decat orice pe lumea asta si nu cred ca ar suporta sa nu mai fie cu noi acasa.
Acum cand stau si ma gandesc la trecut as fi vrut sa nu ma fii casatorit, sa imi cresc baietelul de una singura. Asa stia ca mama sta cu el si tata sta in alta casa si asa i s-ar fi parut normal totul. Dar acum nu cred ca ar accepta asa ceva.
Bineinteles ca si mie mi-ar fi greu dar consider ca nu ar fi ceva imposibil de facut.
Ati intrebat mai sus si de familia mea in care am crescut. Tatal meu a fost si este un familist convins, nu pleca niciodata de acasa seara si nici nu consuma alcool. Se poate sa vina si de aici cerintele mele pentru ca eu consider ca asa este normal.
Probabil o sa devin paranoica in scurt timp, asta daca nu sunt deja. Cand trebuie sa plece seara de acasa undeva cu treaba stiu ca in 90% din cazuri o sa se opreasca si la bar...nu se poate abtine si probabil chiar ii face placere. Si bineinteles nu anunta unde intarzie.
De terapie in cuplu nu cred ca poate fi vorba din moment ce pentru el e totul ok...nu cred ca ar accepta din moment ce nici nu vrea sa vorbeasca cu mine cand deschid acest subiect.
Dupa ce creste copilul mai mare si o sa poate sa inteleaga mai bine, o sa divortez. Asta o vad si eu ca fiind singura solutie. Sper din tot sufletul sa inteleaga pentru ca deocamdata tatal este idolul sau. Si mi se pare ca incepe si el sa faca diferente destul de mari intre fetite si baieti. Baietii le stiu pe toate iar fetele nu. Imi spune de exemplu "tu esti fata, nu stii".
Nu stiu de unde vine aceasta conceptie poate este normal la varsta lor. Eu nu am facut si nu i-am spus niciodata nimic care sa injoseasca femeile sau barbatii. Niciodata nu discut neintelegerile dintre noi in prezenta copilului.

Si da se pare ca este adevarat ca femeile se sacrifica pentru fericirea copilului, nu as putea sa il fac sa sufere asa mult, chiar daca asta inseamna o viata nefericita pentru mine.

Va multumesc inca odata si va doresc o zi frumoasa.
0
20-03-2017, ora 11:11
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Din moment ce faceți tot ce depinde de dumneavoastră și nu obțineți nici o schimbare, singura soluție e divorțul. Dar aveți în vedere și faptul că băiatul are un model în tatăl său și cu cât veți sta mai mult împreună, băiatul își internalizează modelul tatălui și așa se va comporta și el ca adult. Deci dacă veți considera că nu veți obține nici-o schimbare, nu e benefic pentru copil să o tărăgănați până va crește, pentru că îi faceți mai mult rău decât bine.
1
20-03-2017, ora 11:45
Psiholog Cristina Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 2
Psiholog Cristina Stoian
De acord cu tot ce au zis colegii mei.
Dvs "vreaufericire", cu acest pseudonim si cu modul in care ganditi, aratati ca nu sunteti tocmai pregatita pentru a fi cu adevarat fericita. Si probabil chiar conceptul de fericire il definiti ca fiind ceva de lunga durata, avand in vedere alegerea dvs de a ramane cu un partener dependent de alcool, desi stiati asta de la inceput. De fapt, fericirea e doar o emotie si ca orice emotie, dureaza putin. Ori viata nu e liniara, nu poate fi vorba de fericire forever. Nimeni nu va va invinovati aici pentru asta, dar ideea de baza e ca si dvs aveti o structura dependenta, la fel ca si sotul - nu sunteti probabil dependenta de substante, ci de persoane. Afirm asta, deoarece mentionati des "fericirea copilului" si mitul ca "femeile se sacrifica mai mult" - si astea sunt doar scuze, limite pe care vi le puneti, din teama unui "nou inceput". Mama nu e persoana care sa iti dea toti bolovanii din cale, ci persoana care atunci cand cazi, te ajuta sa te ridici. Si copiii inteleg/accepta mai multe decat cred adultii.
Am avut si chiar acum mai am in terapie, femei abuzate, care abia dupa foarte multi ani si cand sotului i s-a agravat starea, punand in pericol viata tuturor membrilor familiei, ele au cerut ajutor - si nu ar fi cerut nici atunci, daca nu ar fi intervenit rude si politia.
Dvs nu ati fost probabil in situatia de abuz fizic, insa in alcoolism, de cele mai multe ori, se ajunge si acolo. Cata vreme sotul nu intelege ca alcoolismul e o boala si trebuie tratata din timp, nu va solicita ajutorul specialistilor si va va acuza pe dvs de tot felul de lucruri. Iar alcoolismul, din pacate, se mosteneste. Pe langa mostenirea biologica, baiatul dvs va avea si pe cea educationala, tatal sau fiindu-i modelul in viata - asa cum au subliniat si colegii mei.
Nimeni nu poate alege in locul dvs, oricat ar fi de greu. Iar opiniile fiecaruia sunt clar subiective - chiar si ale noastre, ale specialistilor.
Va doresc intelepciune si sa faceti o alegere pentru a va gasi linistea - intotdeauna indecizia e mai urata si mai grea decat o alegere gresita. Oricum nu alegem pentru totdeauna, dar neavand control asupra viitorului, preferam sa ne chinuim in a nu alege.
0
20-03-2017, ora 22:44
vreaufericire
Nu este medic/terapeut
vreaufericire
Va multumesc din suflet pentru raspunsuri. O sa analizez situatia si sper sa pot lua cea mai buna decizie. La un moment dat chiar credeam ca o iau eu razna si cerintele mele fata de partener sunt ireale. Are vreunul dintre dumneavoastra cabinetul in Arad? As fi interesata sa fac cateva sedinte de terapie, singura bineinteles.
O seara frumoasa va doresc!
0
20-03-2017, ora 23:35
Psiholog Cristina Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 2
Psiholog Cristina Stoian
Raspundem cu drag toti colegii si speram sa fie si cu folos pt voi cei care scrieti aici!
Nu cunosc colegi in Arad, dar poti intra pe siteul colegiului psihologilor copsi.ro si sa cauti un psihoterapeut din Arad, in registrul psihologilor.
Sanatate!
0
21-03-2017, ora 08:48
vreaufericire
Nu este medic/terapeut
vreaufericire
Adevarul este ca aveam nevoie de o confirmare a faptului ca nu sunt nebuna. In ultima vreme stateam tot mai mult sa ma gandesc daca intr-adevar am vreun motiv sa ma plang. Dupa cum spuneam si mai sus pentru orice intamplare nu stiu cum le sucea dar tot eu eram vinovata. Si chiar nu mai stiam ce sa cred. Intr-adevar in rest este un om bun.
Citeam de dimineata o poveste a unei femei care a ajuns batuta si umilita si povestea ei a inceput la fel...cu manipularea emotionala...cate-un pic. M-am regasit intru totul la inceputul povestii...sper sa nu ma regasesc si la final. Si mai stiu ca totul depinde de mine dar e greu...o sa caut o consiliere poate asa o sa devina lucrurile mai clare in capul meu...deocamdata sunt toate amestecate.
0
21-03-2017, ora 09:38
Psiholog Gabriel Pîrvan
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Gabriel Pîrvan
Puteti apela la consiliere psihologica sau psihoterapie si in varianta online.
Toate cele bune!
0
27-03-2017, ora 16:51
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
@vreaufericire - spui « tot timpul am lasat de la mine sa fie bine! »
Daca te decizi sa apelezi la psihoterapia online, poate nu strica ca primul subiect de discutie sa fie : ‘ce limitari/ce granite o sa stabilesc de maine in viata noastra de cuplu ».

Mai spui « stia ca nu o sa fac asta ». Daca stabilesti niste limite ferme ai sanse de a obtine mult mai multe decat daca lasi totul de la tine. Ai sanse ca el sa te ia in serios atunci cand spui ceva.
Psihoterapia poate sa te sprijine sa-ti definesti aceste limite. Apeleaza cu incredere la varianta online (acum e disponibila si varianta de conexiune securizata)

Dr Rares Ignat
psihoterapeut de cuplu-psihosexolog
0
13-05-2017, ora 23:42
FlowerPower
Nu este medic/terapeut
FlowerPower
"Vreaufericire", nu esti singura in aceasta situatie. Nu stiu cum au decurs lucrurile de la ultima postare, probabil e o perioada grea. Ma confrunt si eu cu aceeasi suferinta in viata de cuplu si cu aceeasi dilema: sa ne despartim/ sa mai astept? Eu si sotul meu avem amandoi 40 de ani. Iesirile acestea cu prietenii nu au fost din totdeauna, ci de vreo 2-3 ani, de cand are in nou grup de prieteni. Nu mai simt ca mergem amandoi in aceeasi directie, pare ca am luat-o pe cai diferite: eu muncesc, invat, fac a nu stiu cata scoala ca sa asigur bunastarea familiei pe termen lung. Gatesc pentru copil, tin cure de slabire, ma duc la sala ca sa ma mentin cumva. Desigur, el imi vede o gramada de defecte si considera ca si el face foarte multe lucruri si ca e mai loial familiei decat multi tati. Si totusi nu reusesc sa-l fac sa inteleaga ca pentru mine e inacceptabil sa lipseasca seara de acasa mai des de 1 data pe saptamana. Iar in weekend, ne plimbam prin parc si hodoronc tronc se grabeste ca trebuie sa plece la prieteni sa-i ajute cu ceva. Ca el asa a invatat in familie, sa ajute oamenii. Dar eu? De ce nu intelege ca in timpul meu liber trebuie sa stea cu noi, si sa se vada cu prietenii in alt timp? Imi reproseaza ca cu mine nu are ce vorbi, ca eu mereu il cert si il cicalesc. Asa e, pentru ca mi se pare normal sa contribuie si el la ordinea din casa.
As vrea sa intreb un lucru catre persoanele de specialitate de pe acest forum: este aceasta o perioada temporara? O sa treaca peste cativa ani? O sa-si dea vreodata seama ca timpul petrecut cu prietenii e mai putin valoros decat cu noi? Sau eu gresesc si ar trebui sa-i dau aceasta libertate?
0
15-05-2017, ora 10:22
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Atat timp cat nu o sa purtati o discutie deschisa pe aceasta tema, pentru a ajunge la un acord, e putin probabil sa se imbunatateasca ceva. Dimpotriva, probabilitatea e f. mare ca situatia sa se deterioreze. Daca el va continua sa perceapa ca 'acasa' inseamna 'certuri si cicaleli', daca dvs continuati sa percepeti ca el nu va ajuta la treburile casnice...si nu ajungeti la un acord in privinta micilor diferente cotidiene, acestea vor 'macina' treptat relatia dvs.

Principalul obiectiv al terapiei de cuplu e de a ajuta ambele persoane sa inteleaga mai bine ce anume 'le macina relatia de cuplu'. Decizia e la tine...de tine depinde daca iti doresti sa schimbati ceva in aceasta privinta si sa solicitati impreuna un sprijin.

Dr Rares Ignat - psihoterapeut de cuplu - psihosexolog
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomanda un Psihoterapeut sau cauta unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care va prezinta peste 2500 de terapeuti din Romania. Avantajul acestui site este ca pune mare pret pe recomandarile pacientilor. Gasiti prezentari detaliate ale serviciilor psihologice, cititi recomandari, va puteti programa online. In plus, exista o sectiune cu o multime de articole interesante si teste psihologice.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK