Franţa vrea să interzică utilizarea colorantului E 171 în alimentaţie

Data publicarii: 19-05-2018

Franţa vrea să interzică utilizarea în produsele alimentare a nanoparticulelor de dioxid de titan, ale căror efecte asupra sănătăţii nu sunt cunoscute, şi solicită măsuri şi din partea Uniunii Europene, informează AFP.

Acest aditiv alimentar, a cărui prezenţă este semnalată pe etichetă prin denumirea TiO2 sau E 171, este utilizat în principal sub formă de colorant în produse de patiserie, deserturi şi îngheţată, dar şi în unele produse cosmetice sau medicamente.

"Am dori ca până la finele anului să suspendăm utilizarea acestei substanţe sub formă de aditiv alimentar în Franţa", a declarat pentru jurnalul Le Parisien secretarul de stat în Ministerul Tranziţiei Ecologice, Brune Poirson.

De asemenea, Franţa "a sesizat Comisia Europeană pentru a-i cere măsuri la nivelul european, în condiţiile în care dioxidul de titan este susceptibil să constituie un risc serios pentru sănătatea umană", a adăugat oficialul citat.

Faptul că această substanţă conţine nanoparticule, a căror mărime este mai mică de 100 de nanometri, ceea ce facilitează penetrarea lor în organism, generează îngrijorări în rândul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi mediului.

Din cauza îngrijorărilor legate de efectele medicale ale nanoparticulelor de dioxid de titan, Agenţia Naţională de Securitate Sanitară din Franţa (ANSES) urmează să efectueze o nouă rundă de studii în 2018, la cererea Guvernului.

Anul trecut, un studiu al Institutului Naţional de Studii Agronomice (INRA) a ajuns la concluzia că expunerea cronică la E 171 favorizează creşterea leziunilor precanceroase în rândul şoarecilor. Însă, aceste rezultate nu permit tragerea de concluzii cu privire la efectele asupra oamenilor, precizează ANSES.
Sursa: Agerpres, 19-05-2018, Vizualizari 82
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK