Fumatul le scurtează viața purtătorilor de HIV mai mult decât virusul în sine

©

Autor:

Fumatul le scurtează viața purtătorilor de HIV mai mult decât virusul în sine
Un studiu condus de cercetătorii de la Massachusetts General Hospital (MGH) relevă faptul că tutunul poate reduce în mod substanțial viața persoanelor infectate cu HIV, poate chiar mai mult decât virusul în sine. Rezultatele studiului au fost publicate online, în revista Journal of Infectious Diseases.

„Acum că există medicamente țintite, eficiente pentru cei purtători de HIV, trebuie să includem și alte abordări prin care să îmbunătățim viața acestor bolnavi”, spune autoarea studiului, Dr. Krishna P. Reddy. Fumatul este în mod special periculos pentru bolnavii cu HIV, punându-i la risc crescut de boli cardiovasculare, cancer, boli de plămân și alte infecții.

În cadrul studiului cercetătorii au folosit o simulare pe calculator a bolii și tratamentului HIV, pentru a obține speranța de viață a bolnavilor de HIV în funcție de statutul ca fumător. Pentru persoanele care își respectă medicația, fumatul reduce durata de viață aproape de două ori mai mult decât virusul HIV, iar la persoanele care un respectă planul de tratament fumatul le scurtează viața la fel de mult ca HIV.

Spre exemplu, persoanele care încep tratamentul împotriva HIV la 40 de ani și fumează pierd între 6,7 (bărbații) și 6,3 ani (femeile) din viață, comparativ cu bolnavii care nu au fumat niciodată. Dacă s-ar lăsa de fumat la 40 de ani, ar recâștiga 5,7, respectiv 4,6 ani de viață. „Chiar și persoanele care se lasă de fumat la 60 de ani au de câștigat ani de viață, comparativ cu cei care continuă să fumeze”, spune Dr. Reddy.

Stdiul concluzionează că este necesară prioritizarea renunțării la fumat la adulții infectați cu HIV, pentru ca aceștia să beneficieze de o calitate și o durată mai ridicată a vieții.

Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 04-11-2016 | creare: 04-11-2016 | Vizite: 2538
Bibliografie
1. For smokers with HIV, smoking may now be more harmful than HIV itself, link: https://medicalxpress.com/news/2016-11-smokers-hiv.html
2. Smoking may shorten the lifespan of people living with HIV more than HIV itself, link: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2016-11/mgh-sms110116.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • S-a reușit eliminarea virusului HIV din culturi de celule umane pentru prima oară
  • HIV: cum se transmite și când se poate face testul?
  • Pachetele „vorbitoare” de țigări ar putea descuraja fumatul
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum