Galaţi: Aproximativ 5.000 de copii depistaţi ca nevaccinaţi împotriva rujeolei, vizaţi în campania de imunizare

Data publicării: 26-07-2017

Aproximativ 5.000 de copii cu vârste între zero luni şi nouă ani nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, ei fiind vizaţi în cadrul unei campanii de vaccinare care a demarat la nivel naţional în urmă cu o săptămână.

Un număr de 247 de medici de familie din judeţul Galaţi, împreună cu 39 de asistenţi medicali comunitari şi 23 de mediatori sanitari, coordonaţi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi şi angajaţi ai primăriilor localităţilor pe raza cărora lucrează aceştia, participă la campania de vaccinare împotriva rujeolei, au anunţat marţi reprezentanţii DSP Galaţi.

Potrivit sursei citate, în cazul celor două comune din judeţul Galaţi care nu au medic de familie - Buciumeni şi Bălăşeşti - s-a dispus înfiinţarea a două centre de vaccinare, la care derulează activitatea de vaccinare medici de familie din Poiana şi Nicoreşti (pentru Buciumeni) şi din Rădeşti (pentru Bălăşeşti).

Acţiunea de vaccinare este necesară pentru că DSP Galaţi a identificat la nivelul judeţului 4.836 de copii cu vârste de la zero luni la nouă ani care nu au fost vaccinaţi din varii motive (fie nu au fost aduşi la medicul de familie pentru vaccin, fie erau bolnavi şi nu au putut fi vaccinaţi, fie urmează să fie vaccinaţi). Dintre aceştia, 4.000 reprezintă copii cu vârste cuprinse între unu şi nouă ani şi 836, copii cu vârste cuprinse între zero şi 11 luni.

Începând din data de 12 iulie, de când la nivelul judeţului Galaţi au fost aduse şi distribuite medicilor de familie 5.720 de doze de vaccin RRO, au fost identificaţi 661 de copii restanţieri la vaccinul RRO, copii care au fost chemaţi la cabinetele medicilor de familie.

Conform datelor centralizate la DSP Galaţi, de la finele lunii mai până în prezent, la nivelul judeţului Galaţi s-au înregistrat 65 de cazuri de îmbolnăviri cu rujeolă (34 în mediul urban - 16 la Galaţi, 18 la Tecuci, şi 28 în mediul rural), din care un deces la un bebeluş de 6 luni. Din cele 65 de cazuri, 53 de cazuri sunt confirmate, nouă sunt cazuri probabile, un caz infirmat şi două cazuri se află în curs de investigare.

Din investigaţiile medicale, rezultă că din cele 53 de cazuri confirmate cu rujeolă, 21 reprezentau pacienţi nevaccinaţi, din cauză că erau neeligibili (nu au putut fi vaccinaţi pentru că erau bolnavi sau au depăşit vârsta maximă de vaccinare), şapte sunt copii vaccinaţi incomplet cu RRO (şase copii aveau făcută doar o doză de vaccin iar un copil avea doar două doze de vaccin făcute), în timp ce 37 sunt copii nevaccinaţi RRO din cauza refuzului părinţilor sau aparţinătorilor legali.
Sursa: Agerpres, 26-07-2017, Vizualizari 150
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.