ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Medicină internă Medicină internă Iasi

Sunt Dr. Gologan Elena și vă aștept la cabinetul meu din Iași pentru a vă pune la dispoziție experiența mea medicală în domeniul gastro-enterologiei și a medicinei interne.


Dubla specializare îmi permite să am o viziune extinsă asupra patologiei întregului organism cu accent pe afecțiunile gastro-intestinale, iar anii de specializare și documentare în străinătate (Olanda, Ungaria și Franța), cât și experiența mediului universitar (activitatea didactică în cadrul Universității de Medicină "Gr.T.Popa" Iași) m-au ținut continuu în contact cu informația medicală și cu cele mai noi metode și tehnici de diagnostic și tratament.


Am o experiență deosebită în diagnosticul și tratarea unei game largi de afecțiuni gastro-intestinale. Dintre acestea le amintesc pe cele mai frecvent întâlnite în cazuistica mea:
• patologia stomacului și a duodenului (gastrită, ulcer gastroduodenal, stenoza pilorică, reflux gastro-esofagian, cancer gastric)
• patologia ficatului (steatoză hepatică, hepatită virală sau toxică, ciroză hepatică)
• patologia căilor biliare (litiază biliară, colestază, sindrom dispeptic biliar)
• afecțiuni ale intestinului subțire, colonului și rectului (diverticuloza, rectocolită ulcero-hemoragică, cancer colo-rectal)
Cabinetul nostru oferă întreaga gamă de ecografii abdominale, dar și explorări mai specifice precum colonoscopia și endoscopia digestivă superioară. Aceste investigații imagistice permit susținerea supoziției clinice și elaborarea unui diagnostic de certitudine rapid și fără ca pacientul să trebuiască să se deplaseze în altă parte.


Vă aștept la cabinet dacă:
1. Experimentați simptome din sfera gastro-intestinală: dureri abdominale, greață, vărsături, tulburări de tranzit: diaree, constipație sau modificarea aspectului scaunului.
2. Ați fost diagnosticat în trecut cu o patologie gastro-intenstinala și doriți recontrol (reevaluare), o a doua opinie sau nu sunteți mulțumit de tratamentul în curs (simptomele persistă).
3. Doriți să faceți un control screening pentru evaluarea statusului de sănătate gastro-intestinal prin consult clinic, ecografie abdominală, endoscopie digestivă superioară sau colonoscopie-recomandat persoanelor cu vârstă de peste 45 ani care au patologii gastro-intestinale în familie (în special cancer).


Pentru programări vă rog să sunați la numărul de telefon: 0722 833 862.

Sunteți sau ați fost pacientul nostru și considerați că serviciile noastre merită recomandate?

Atunci oferiți-ne o recomandare!