Grecia, sufocată de caniculă: temperaturi de până la 42 de grade în vestul şi nord-vestul ţării

Data publicarii: 09-08-2017

Grecia continentală se confruntă marţi cu a treia zi consecutivă de caniculă, cu temperaturi de peste 40 grade Celsius în timpul zilei şi cu nopţi în care mercurul din termometre nu coboară sub 30 de grade Celsius, informează DPA.

Cele mai sever afectate regiuni sunt vestul şi nord-vestul ţării, unde temperaturile ajung la 42 de grade.

Meteorologii prognozează că valul de căldură nu va dispărea înainte de sâmbătă, iar medicii avertizează că în special temperaturile ridicate pe perioada nopţii pot fi periculoase pentru sănătate. "Când durează mai multe zile, ele pot fi mortale, în special pentru vârstnici şi copii ", a declarat doctoriţa Eleni Politidou pentru DPA.

În aceste condiţii, sfatul de a sta la soare cât mai puţin posibil a fost extins şi în cazul turiştilor, chiar şi al celor tineri.

Autorităţile locale au pus deja la dispoziţie adăposturi spaţioase în zonele urbane pe parcursul weeked-ului pentru persoanele care nu beneficiază de aer condiţionat în locuinţe.

În plus, autorităţile au cerut rezidenţilor să lase apă animalelor şi au lansat avertismente repetate cu privire la riscurile de izbucnire a unor incendii în zona de pădure.
Sursa: Agerpres, 09-08-2017, Vizualizari 19
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK