Greenpeace: În fiecare zi, în România, sunt 34 de cazuri de tăieri ilegale de păduri, în medie

Data publicarii: 14-09-2018

Autorităţile române au identificat, anul trecut, 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel naţional, ceea ce înseamnă 34 de cazuri în medie pe zi, potrivit unui raport realizat de organizaţia nonguvernamentală Greenpeace România.

Numărul de cazuri de anul trecut este cu 32% mai mare decât în anul anterior.

Cele mai multe au fost identificate, ca şi în 2016, în judeţele Mureş - 1.511 cazuri (12%), Braşov - 762 de cazuri (6%) şi Olt - 730 de cazuri (6%).

Valoarea prejudiciului înregistrat ca urmare a tăierilor ilegale de arbori se ridică la 41,5 milioane de lei la nivel naţional, în creştere cu 5,25% faţă de anul anterior.

Comparativ cu 2016, gravitatea faptelor a crescut, înregistrându-se 8.461 de infracţiuni, cu 62,02% mai multe faţă de anul anterior.

"Este important să menţionăm diferenţele dintre cazuri, în unele situaţii fiind vorba despre 1-2 metri cubi tăiaţi ilegal/caz, iar în alte cazuri fiind sute sau chiar mii de metri cubi. De exemplu, în judeţele Argeş şi Olt, deşi s-a înregistrat un număr mare de cazuri, volumul mediu de lemn tăiat ilegal/caz este de 3-4 metri cubi. La polul opus se situează judeţele Cluj, Maramureş şi Sibiu, care totalizează 53,97% din volumul de lemn tăiat ilegal în 2017, la nivel naţional', a declarat Crisanta Lungu, coordonator regional al campaniei de păduri şi biodiversitate, citată într-un comunicat al ONG-ului, remis, joi, AGERPRES.

Un rol important în identificarea şi semnalarea cazurilor de tăieri ilegale l-a avut societatea civilă, cea mai importantă contribuţie înregistrându-se în judeţul Dolj, unde 57,22% din totalul cazurilor investigate de autorităţi au fost semnalate de către cetăţeni, acesta fiind urmat de judeţele Gorj, cu 49,40%, şi Vâlcea, cu 47,15%.

"Aplaudăm contribuţia societăţii civile în identificarea cazurilor de tăieri ilegale, dar aceasta ar trebui să fie, în primul rând, o prioritate a autorităţilor. Deoarece acestea sunt ineficiente în lupta împotriva tăierilor ilegale, vom lansa în curând aplicaţia Forest Guardians, un instrument care permite cetăţenilor să se implice activ în lupta pentru protejarea pădurilor, prin identificarea tăierilor ilegale şi raportarea lor, precum şi în verificarea legalităţii transporturilor de lemn', a afirmat, la rândul său, Ciprian Găluşcă, coordonator al campaniei de păduri şi biodiversitate a Greenpeace România.
Sursa: Agerpres, 14-09-2018, Vizualizari 23
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.