Grup de lucru pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta bolnavii de cancer
Data publicării: 07-05-2007
Potrivit lui Nicolaescu, se urmareste elaborarea unei noi strategii in domeniul oncologiei, care presupune, printre altele, programe de informare si educare a populatiei, dar si pentru reintegrarea sociala a bolnavilor de cancer, cresterea preventiei, functionarea corecta a registrelor nationale de cancer.
Eugen Nicolaescu a precizat ca a discutat cu reprezentantii Federatiei Nationale a Bolnavilor de Cancer despre modul in care decurge tratamentul in ambulatoriu. S-a constatat, totodata, ca exista deficiente la nivel judetean privind acordarea tratamentului pentru cancer, impunandu-se masuri pentru reducerea birocratiei.
Mai multi membri ai Federatiei Bolnavilor de Cancer au pichetat luni sediul Ministerului Sanatatii, cerand, intre altele, reintoarcerea prescrierilor medicale la specialistul oncolog, desfiintarea listelor de asteptare si dreptul la tratament.
Reprezentantii bolnavilor de cancer au sustinut ca accesul la tratament este dificil in cazul anumitor pacienti, multi fiind nevoiti sa plateasca, desi potrivit legii ar trebui sa beneficieze de gratuitate. Ei au acuzat CNAS si Ministerul Sanatatii ca sunt responsabili de aceste probleme.
Sursa: Rompres,
07-05-2007, Vizualizari 472