Hiperosmia

Hiperosmia
Hiperosmia reprezintă o condiţie de creştere a acuităţii şi de exacerbare a simţului olfactiv. Cuvântul provine din limba greacă unde „hyper” înseamnă mai mult, „osme” înseamnă miros, iar sufixul „–ia” indică calitatea. (1)

Această afecţiune a fost intens studiată de-a lungul a mai multe decenii, atrăgând atenţia oamenilor de ştiinţă. Deşi există o variabilitate individuală în ceea ce priveşte acuitatea simţului olfactiv, există însă şi extreme ale spectrului.  Deşi hipoosmia este condiţia mult mai frecvent întâlnită, secundar multor afecţiuni, hiperosmia poate fi şi ea prezenă la un numar reprezentativ de oameni, fie ca şi condiţie primară (uneori fără o explicaţie cunoscută, idiopatică), fie secundar altor afecţiuni.

Hiperosmia poate fi asociată cu foarte multe patologii, de multe ori fiind foarte dificil de determinat dacă aceasta este secundară bolii principale, este o manifestare individuală şi independentă de condiţia patologică, sau este cauza apariţiei altei patologii.

Deşi de cele mai multe ori lipsa sau pierderea simţului oflactiv este cea care trage un semnal de alarmă, şi exacerbarea simţului olfactiv poate influenţa calitatea veţii într-o manieră importantă. Majoritatea pacienţilor care acuză a avea hiperosmie au asociat această patologie cu sentimente negative, din cauza faptului ca foarte multe mirosuri le reactivau o serie de amintiri neplăcute. (3) 

Fiziopatologia aparatului olfactiv

Epiteliul respirator este situat, din punct de vedere anatomic, pe peretele superior al cavităţii nazale, astfel încât mirosurile pot fi percepute atât prin intermediul fluxului de aer care circulă prin fosele nazale dar şi prin cavitatea bucală datorită conexiunii cu nazofaringele. Deoarece locaţia este una specială, marea majoritate a stimulilor olfactivi provin din fluxul de aer nazal, şi mai puţin din fluxul de aer bucal. De asemenea, localizarea specială a epilteliului respirator ar putea explica o variabilitate a percepţiei olfactive între diferiţi indivizi secundar particularităţilor anatomice sau pot chirurgicale.

Receptorii neuronali olfactivi sunt situaţi la nivelul epiteliului, fiind direct expuşi la substanţele care circulă liber în aer, atât cele nocive cât şi cele inofensive. De aceea, aceşti neuroni au o capacitate de replicare foarte înaltă. Odată cu avansarea în vârstă s-a observat o scădere a acuităţii olfactive, parte din procesul de îmbătrânire. Mirosurile sunt percepute secundar difuzării substanţelor prin mucoasa nazală, unde sunt şi descompuse in molecule simple, fiecare tip de moleculă excitând particular neuronii, aceştia trimiţând un semnal specific la nivel cerebral, rezultând în senzaţii olfactive spcifice. Aşadar, simţul olfactiv este stâns legat de vârstă şi nu numai. Studiile au arătat că femeile au un simţ olfactiv mult mai dezvoltat decât bărbaţii, fiind capabile de a recunoaşte o paletă mult mai largă de mirosuri şi având o acuitate olfactivă net superioară. Aceasta diferenţă în funcţie de sex nu a fost încă explicată, deşi a fost adus ca şi argument diferenţa hormaonală, dar fără a putea explica o interdependenţă între hormonii sexuali femini şi analizatorul olfactiv. (6)

Cauze

Hiperosmia a fost asociată cu multe condiţii patologice sau fiziologice precum boala Lyme, sarcina, boli autoimune, cauze genetice, boala Addison. Nu de fiecare dată, însă, hiperosmia a fost susţinută prin investigaţii paraclinice, de multe ori afirmaţiile fiind bazate pe o evaluare subiectivă.

Variabilitatea genetică individuală este extrem de largă. Multe patologii, printre care şi hiperosmia, au fost bazate a fii de fapt o patologie genetică. Însă, până acum, decodificarea genetică nu este completă şi nu toate condiţiile au fost explicate şi detaliate. În ceea ce priveşte hiperosmia, aceasta este asociată cu anumite manifestări genice precum mutaţia genei KAL1, asociată cu apariţia sindromului Kallmann. (7) Rezultatele studiilor arată o legătură, însă, între polimorfismul genetic al genelor implicate în procesul olfactiv şi varietate fenotipică a simţului olfactiv la individ. (8)

Boala Lyme este o boală cu afectare sistemică care are ca şi agent etiopatologic o bacterie, Borrelia burgdorferi, care este transmisă la om prin muşcătura de căpuşă. Boala are determinări neuropatologice care includ meningită, radiculonevrită şi neuropatie cranială. Pe lângă toate aceste manifestări clinice, s-a constatat şi asocierea hiperosmiei la aproximativ 50% din pacienţii seropozitivi. (2)

De asemenea, s-a constatat o asociere a hiperosmiei cu multiple boli autoimune, presupunându-se că afecţiunile autoimune, mai ales cele sistemice precum lupusul eritematos sistemic au, de asemenea, şi o afectare a aparatului olfactiv. Astfel, au fost studii conduse care au cercetat asocierea dintre polidermatomiozită, lupusul eritematos sistemic, sindromul Sjogren, patologii autoimune mediate medicamentos, avorturi spontane repetate şi hiperosmia, constatându-se o legatură între acestea, împreună cu o predispoziţie genetică. (4)

Hiperosmia a fost regăsită şi în sarcină, asociindu-se pofta de mâncare crescută cu o hiperreactivitate a receptorilor olfactivi. Deşi sunt puţine studii care să ateste acest lucru, deoarece este o condiţie relativ rară, există totuşi o conexiune între hiperosmie şi, în special, primul trimestru de sarcină. Hiperosmia a fost considerată ca fiind una dintre cauzele stării de rău care apare la aproximativ un sfert din femeile însărcinate în primul trimestru de sarcină, manifestate prin greaţă şi varsături, mai ales  dimineaţa. În 1922, Gabriel Stainer construieşte o ipoteză nouă: hiperosmia din timpul sarcinii ar putea fi rezultatul unei încercări suplimentare a embrionului de a se proteja. Astfel, mirosurile neplăcute din jur sunt percepute mai acut şi mai puternic de către mamă, provocând starea de greaţă şi eventual vărsăturile, ca un semnal de alarmă pentru a se putea îndepărta. Această ipoteză a fost preluată şi prelucrată de către Margie Profet în 1992, dar fără a putea susţine complet acest lucru printr-un studiu, mai ales deoarece hiperosmia era acuzată de către femeile însărcinate, dar nu şi obiectivate printr-o analiză paraclinică. (5)

De asemenea, hiperosmia a fost asociată cu o serie de patologii din sfera neurologică, precum scleroza multiplă, boala Alzheimer, boala Parkinson şi crizele epileptice. În cazuri mai rare, pot apărea şi formaţiuni tumorale maligne sau benigne care pot afecta atât nervul olfactiv pe tot traseul acestuia, cât şi aria olfactivă cerebrală, determinând alterarea simţului olfactiv. (9)

Alte condiţii asociate cu hiperosmia descrise în literatură sunt:
  • Alergiile
  • Meningita aseptică
  • Diabetul zaharat
  • Sindroul Cushing (hipersecreţia de hormoni glucocorticoizi)
  • Deficitul de vitamină B12
  • Malnutriţia

Diagnostic

Diagnosticul clinic este bazat pe anamneză, pe discuţia cu pacientul şi pe acuzele pe care acesta le aduce. Pacienţii cu hiperosmie pot experimenta multiple senzaţii neplăcute datorită creşterii acuităţii olfactive, multe mirosuri provocându-le stări de rău, precum greaţă sau vărsături. Este foarte importantă discuţia deoarece, de foarte multe ori, aceşti pacienţi îşi dau seama pe parcurs din situaţiile în care, spre exemplu, sunt mai multe persoane prezente şi nici una dintre acestea nu sesizează prezenţa unui anumit miros. Este foarte important de făcut diagnosticul diferenţial între hiperosmia cu substrat organic şi o patologi psihiatrică, de exemplu halucinaţiile olfactive. De asemenea, o anamneză completă şi un examen clinic complet şi atent efectuat poate să pună în evidenţă şi alte patologii ale pacientului care pot fi o cauză de hiperosmie.

Diagnosticul paraclinic constă într-o serie de teste care cuantifică capacitatea analizatorului olfactiv de răspunde prin descărcarea de stimuli la un anumit spectru de mirosuri, dar şi la intensităţi diferite ale mirosurilor. Astfel, cel mai utilizat test este Sniffin' Sticks, în care există trei eşantioane în sticluţe care prezintă diferite mirsuri. Sticluţa este pusă la 2 cm de fosele nazale, iar după inhalare pacientul este pus să aleagă un răspuns dintr-o listă  pe baza a ceea ce a simţit. (10) Acest test determină pragul olfactiv care este, mai departe, comparat cu o bază de date în care există valori standard.

Alte teste care mai pot fi efectuate special pentru analizatorul olfactiv sunt: clearance-ul nazal mucociliar completat de examen citologic, examenul secreţiilor nazale şi, eventual, o biopsie de mucoasă nazală.

De asemenea, investigaţiile imagistice sunt foarte utile în vizulizarea structurilor implicate. Este recomandată efectuarea unei tomografii computerizate. 

Diagnosticul paraclinic trebuie să conţină şi investigaţiile necesare pentru a diagnostica şi eventualele boli cu care se asociază hiperosmia sau alte stări patologice care ar putea cauza hiperosmia.

Tratament

Tratamentul simptomatic al hiperosmiei poate fi realizat prin mestecarea unei gume cu arome mentolate care să interfere cu mirosurile înconjurătoare deranjante.

Cel mai important este tratamentul cauzei hiperosmiei, şi nu al simptomului. De aceea, este foarte importantă depistarea cauzei principale şi a patologiei care determină şi hiperosmie printre manifestările sale. În marea majoritate a cazurilor, odată cu tratarea bolii de bază, hiperosmia dispare secundar. De asemenea, este important de identificat dacă hiperosmia este secundară administrării anumitor medicamente şi, în consecinţă, scoaterea acestora din schema de tratament dacă este posibil.

Este indicată evitarea expunerii la anumite mirosuri care pot determina o stare de rău a pacientului. Aceste mirosuri pot varia de la persoană la persoană, pentru anumiţi indivizi acest miros este un parfum, pentru alţii poate fi un miros al unei mâncări sau un miros din natură (de exemplu mirosul de iarbă cosită). (9)

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK