Introducere

Hipnoterapia se refera la utilizarea hipnozei in scopuri terapeutice, in special pentru modificarea comportamentului sau atitudinilor unui subiect, precum si intr-o serie de afectiuni, printre care se numara obiceiurile gresite, anxietatea, bolile asociate cu stresul, controlarea durerii si dezvoltarea personala.

Desi termenul hipnoza provine din cuvantul grecesc “hypnos”, care inseamna somn, in realitate hipnoza este o stare profunda de relaxare, care poate avea niveluri diferite. De fapt, chiar si in timpul unei transe foarte profunde, persoana ramane intotdeauna constienta de ceeea ce se intampla.

Majoritatea teoriilor psihologice afirma ca numeroase probleme personale si relationale isi au originea in subconstient, unde sunt stocate sute de mii de date care controleaza o mare parte a existentei noastre. Normele familiale si culturale, de exemplu, pot fi asimilate atat de puternic de subconstient incat dau nastere unor comportamente ce influenteaza hotararile pe care le luam in viata fara sa fim cu adevarat “constienti” de acest lucru.

Hipnoterapeutul invita subconstientul pacientului sa renunte la ideile daunatoare si sa le inlocuiasca cu altele care corespund mai bine valorilor sale. Intre sedintele de hipnoza, pacientul este sfatuit sa intreprinda un efort personal, in functie de tipul de problema cu care se confrunta, uneori cu ajutorul unei casete, alteori a autohipnozei.

In timpul unei sedinte de hipnoza, se pot crea anumite sugestii ce pot fi reactivate in caz de necesitate. De exemplu, o persoana care doreste sa renunte la rontaitul dintre mese poate, in timpul hipnozei, sa asocieze cuvantul “opreste-te”, urmat de o respiratie profunda cu o stare de satietate si de calm.
Pentru ca hipnoterapia sa aiba succes, pacientul trebuie sa fie voluntar si sa aiba incredere in persoana care il hipnotizeaza. Orice sugestie neconforma cu valorile sale ar fi imediat refuzata, iar persoana ar iesi din transa hipnotica. Prin urmare, facultatile mentale ale subiectului nu pot fi controlate.