Iaşi: Elev de 15 ani, decedat la Spitalul de Pediatrie 'Sfânta Maria'
Data publicării: 22-02-2018
Băiatul, care era elev al unui seminar teologic, a suferit un stop cardio-respirator imediat după ce a fost adus la spitalul din Iaşi, eforturile medicilor de a-l resuscita fiind inutile.
"Starea era gravă când a fost adus la noi de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Se presupune că a avut o infecţie cu un germene. Nu ştim natura acestuia deoarece nu putea fi depistat în două ore. S-au prelevat probe pentru analize, dar evoluţia bolii a fost fulminantă. Practic, am constatat decesul în mai puţin de trei ore de la aducerea lui la spital. Mai multe informaţii vom obţine în urma rezultatelor analizelor anatomo-patologice pe care le vor efectua medicii legişti", a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului de Pediatrie "Sfânta Maria", Solange Roşu.
Sursa: Agerpres,
22-02-2018, Vizualizari 185